ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6827/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 470 din 2 decembrie 2005, Tribunalul Dîmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a condamnat-o pe inculpata O.M. , la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și cea complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. S-au aplicat în cauză dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. S-a luat act că inculpata este arestată în altă cauză.

Potrivit art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ., inculpata a fost obligată la plata sumei de 2.137.720.751 lei despăgubiri civile, cu indicii de inflație, către partea civilă SC C.F. Brașov, cu sediul în Brașov. S-a luat act că suma de 2.077.279.000 lei a fost recuperată de partea civilă. S-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurator formulată de partea civilă. Inculpata a fost obligată la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, prin care s-a dispus, trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în forma prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., a reținut ca situație de fapt următoarele: În perioada septembrie – octombrie 1998, inculpata, în calitate de patron al SC G.C.S.E.

SRL București, a cunoscut-o pe martora C.M., de la care a aflat că numita B.S., fostă angajată a C.F.R., are posibilitatea de a intermedia procurarea de ordine de compensare R., pentru plata unor mărfuri și achitarea de datorii. În a cest scop, martorii M.G., N.M., C.I. și D.G., colaboratori ai inculpatei, au fost „delegați” de aceasta să o contacteze pe B.S., pentru a achiziționa ordine de compensare în numele și pentru SC G.C.S.E. SRL București. Pentru finalizarea demersurilor, martorii s-au deplasat la Brașov împreună cu B.S., i-au predat acesteia 2 file cec cu limită de sumă, în valoare totală de 4.215.000.000 lei, și o delegație „în alb” acte emise de inculpata O.M. la București, la momentul emiterii cunoscând că nu există disponibil în contul societății.

Delegația predată în alb, urma să fie folosită de B.S., la cumpărarea ordinelor de compensare. Folosind instrumentele de plată și delegația, B.S., s-a deplasat la SC C.F. SA Brașov, a luat legătura cu martorii L.E. și H.F.L., cumpărând de la a aceștia ce reprezentau partea civilă SC C.F. SA Brașov, ordine de compensare în valoare de 4.215.000.000 lei, pe care le-a achitat cu cele 2 cec-uri, lăsând și delegația completată pe numele ei. Ordinele de plată au fost predate inculpatei la București, în schimbul prestației, B.S. solicitând comision, folosind ordinele de compensare, inculpata le-a comercializat către alte societăți. După circa 10-15 zile de la emitere, filele cec au fost anulate, emițându-se altele pentru aceleași sume, ce au fost predate către SC C.F.

SA Brașov, gest motivat de faptul că, la data stabilită de martorii L.E. și H.L. pentru achitarea creanței, nu exista disponibil în contul societății administrare de inculpată. Prin emiterea noilor file cec, practic se prelungeau termenele de achitare a obligațiilor asumate de inculpată. Întrucât și aceste file cec, ajunse la scadență nu au putut fi acoperite, din lipsă de disponibil în cont, reprezentanții legali ai SC C.F. SA București, au depus plângere împotriva inculpatei, și martorilor L.E. și H.L. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 4004/2004, urmare admiterii cererii de strămutare formulată de inculpată. În cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a dispus audierea martorilor propuși la urmărirea penală, B.S., P.M., C.M., M.G., N.M., C.I., a audiat inculpata ce a susținut că vinovați de producerea prejudiciului suferit de partea civilă sunt asociatul său N.M.

și colaboratorii săi. La termenul din 18 noiembrie 2005, reprezentantul parchetului, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, susținând că în raport de activitatea materială desfășurată de inculpată, se impune aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. Apreciind materialul probator administrat în cauză, instanța de fond, a reținut că inculpata a emis în mod repetat file cec, deși cunoștea că la data emiterii nu avea disponibilul necesar în contul societății, activitate materială ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de înșelăciune, în forma prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul social al infracțiunii, modul de săvârșire a faptei, atitudinea inculpatei în timpul procesului, caracterizate de încercarea de a tergiversa soluționarea cauzei. În termen legal, împotriva sentinței, inculpata a declarat apel, apreciind hotărârea nelegală și netemeinică. Astfel, se susține că în mod greșit a fost reținută, în sarcina sa infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, neexistând dovezi care să probeze actele de inducere în eroare a partenerilor săi la momentul emiterii filelor cec. Aceasta susținere, că reprezentanții părții civile SC C.F. SA Brașov cunoșteau că nu avea în cont provizia necesară, au acceptat această situație, așa justificându-se anularea primelor file cec și emiterea altora.

În raport de aceste apărări, inculpata a solicitat în principal achitarea, invocând drept temei juridic dispozițiile prevăzute de art. 211 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală. Într-o teză subsidiară, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu consecința reindividualizării pedepsei. Cu privire la latura civilă, solicită respingerea pretențiilor părții civile, cu motivarea că nu există legătură de cauzalitate între fapta sa și pretinsele prejudicii. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 100 din 20 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul inculpatei, reținând legală și temeinică hotărârea supusă căii de atac.

Astfel, instanța de apel, a apreciat că probatoriului administrat în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești i s-a dat o corectă interpretare, stabilindu-se o situație de fapt în acord cu realitatea activității materiale infracționale desfășurată de inculpată. Corespunzător acesteia, s-a dat o încadrare juridică corectă infracțiunii reținută ca săvârșită cu vinovăție de inculpată, pedeapsa principală la care s-a orientat instanța de fond, exprimând criteriile legale de individualizare. Împotriva hotărârilor instanței de apel, inculpata a declarat recurs, reiterând criticile ce vizează nelegalitatea și netemeinicia acestora, așa cum au fost expuse mai sus, invocând drept cazuri de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 13, 14, 17, 18 C. pen.

Înalta Curte, examinând hotărârile în raport de criticile formulate de inculpată, precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază recursul întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta. Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Din interpretarea textului menționat, rezultă că probele strânse în această fază servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând constitui temei de condamnare. În faza procesuală a judecății, în acord cu dispozițiile art. 289 C. proc.

pen., probele strânse la urmărirea penală, trebuie verificate de instanță, prin administrarea lor în ședință publică, oral, nemijlocit, și în contradictoriu. Numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătorești, și exercitând un rol activ, potrivit dispozițiilor art. 287 C. proc. pen., instanța trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca rezultat care exprimă adevărul impus de probele administrate în mod legal. În cauza dedusă judecății, inculpata prin apărător a formulat la 21 februarie 2005 o cerere de probatorii, solicitând audierea martorilor M.G., L.E., H.L., proba cu înscrisuri, cerere asupra căreia instanța prin încheierea din 15 martie 2005 nu se pronunța în mod expres și motivat potrivit art. 67 alin. (3) C. proc.

pen. La data de 17 mai 2005 aceeași instanță de fond în lipsa inculpatei arestate, a trecut la audierea martorilor: M.G., S.P. și N.M., sub rezerva reaudierii acestora, situație ce se repetă la 18 octombrie 2005 cu ocazia audierii martorilor C.I. Tribunalul Dâmbovița, la data de 18 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată, cererea inculpatei prin care solicită audierea martorilor M.G., L.E., H.L. și constatând cercetarea judecătorească terminată conform art. 339 C. proc. pen., a acordat cuvântul părților asupra fondului cauzei. Prin aceeași încheiere instanța, încuviințează cererea inculpatei de a i se acorda termen de grefă pentru a lua cunoștință de conținutul declarațiilor martorilor M.G., C.I., S.P.

și N.M., audiați în lipsa sa. Termenul de grefă a fost stabilit la data de 2 decembrie 2005, ce coincide cu data pronunțării sentinței de către instanța de fond, situație în care măsura este lipsită de eficiență. Procedând în modul descris, Tribunalul Dâmbovița a încălcat obligația legală a efectuării unei cercetări judecătorești complete, care presupunea reaudierea tuturor martorilor ascultați în lipsa inculpatei arestată. Această măsură procesuală, se impunea cu atât mai mult, cu cât aceasta a susținut că martorii cunosc împrejurări esențiale, de natură să demonstreze apărările invocate de ea în cursul procesului, în sensul că beneficiarii instrumentelor de plată au cunoscut că nu exista la momentul emiterii filelor cec provizia necesară în contul societății sale.

Motivarea instanței, în sensul că martorii și-au menținut declarațiile date la urmărirea penală, astfel încât, nu se impunea reaudierea lor în prezența inculpatei, încalcă principiile nemijlocirii, publicității, oralității și contradictorialității obligatorii în faza de judecată precum și dreptul la apărare al inculpatei. Procedând în acest mod, apare în mod evident că inculpata a fost astfel lipsită de beneficiile unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 3 d) din C.E.D.O., care îi dă dreptul la „administrarea probelor incriminatorii în prezența sa, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate. Toate aceste limitări aduse drepturilor procesuale ale inculpatei, nu au fost înlăturate nici de instanța de apel, care s-a mărginit la a aprecia probele strânse în cursul urmăririi penale și administrate, incomplet, în cursul cercetării judecătorești, cu ignorarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. Față de considerentele expuse, constatându-se existența cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, recursul inculpatei va fi admis potrivit dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen. Se vor casa ambele hotărâri, trimițându-se cauza spre rejudecare la instanța de fond competentă, Tribunalul Dâmbovița pentru rejudecare. Cu ocazia reluării ciclului procesual instanța va avea în vedere și celelalte critici invocate în recurs de inculpată, ce vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor. Constată că inculpata se află arestată în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta inculpată O.M. împotriva deciziei penale nr. 100 din 20 martie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 470 din 2 decembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Dâmbovița. Constată că recurenta inculpată este arestată în altă cauză. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2006.