ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8543/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8543/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 30/S/2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost respinsă contestația

reclamantului C.H.F.K., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că prin Decizia nr. 770 din 18 iunie 2009 emisă de

intimată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în

Brașov, str. Lungă. S-a motivat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 18 lit. a) teza finală din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece nu s-a

făcut dovada calității de succesor legal al tuturor acționarilor SC F.C.F.

S.A.R., proprietarul imobilului la momentul preluării de către stat, 11 iunie

1948, printre care și o persoană juridică, ci doar de pe urma antecesorilor

săi, C.E.O. (51.410 acțiuni), F.R. (28.821 acțiuni) și B.E.C. (19.765 acțiuni).

S-a reținut,

totodată, că singura critică adusă de contestator acestei decizii vizează

chestiunea nerestituirii în natură a imobilului, celelalte elemente prevăzute

de lege pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită fiind stabilite de

intimată, respectiv calitatea contestatorului de moștenitor după autorii săi

menționați mai sus, dreptul de proprietate al fostei societăți comerciale la

data preluării și includerea imobilului în sfera de aplicare a Legii nr.

10/2001, aspecte necontestate pe care instanța nu le-a cercetat.

De asemenea, în cauză

nu s-a contestat starea de fapt stabilită de intimată, cu privire la structura

acționariatului fostei SC F.C.F. S.A.R., contestatorul solicitând, însă, a se

constata că este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului, deoarece

are calitatea de moștenitor și al foștilor acționari ai F.B.T., acționară a

societății comerciale foste proprietar tabular al imobilului.

În contextul acestor

susțineri, prima instanță a reținut că la dosar au fost depuse înscrisuri, din

care rezultă că, la data de 7 februarie 1944, respectiv cu ocazia ținerii

adunării generale extraordinare a acționarilor firmei F.B.T., aveau această

calitate: F.F.C.F. SA cu 165.760 acțiuni, E.C. cu 1.200 acțiuni, E.B. cu 450

acțiuni, F.F. cu 450 acțiuni, R.F. cu 450 acțiuni, R.T. cu 450 acțiuni și I.G.

cu 290 acțiuni. La data de 12 ianuarie 1948, structura acționariatului se

modificase astfel: F.C.F. S.A.R. cu 165.760 acțiuni, C.E. cu 1.200 acțiuni,

B.E. cu 450 acțiuni, F.R. cu 450 acțiuni, M.T. cu 450 acțiuni și F.F. cu 450

acțiuni.

În raport de această

situație de fapt, tribunalul a constatat că decizia atacată este legală, prin

prisma art. 18 lit. a) din lege, care vizează interdicția restituirii în natură

a imobilelor pentru cazul deținătorilor de participații de capital social la

societăți comerciale (soluția este justificată deoarece asociații sau

acționarii nu aveau decât un drept de creanță asupra societății și, ca atare,

stabilirea corespondenței cu bunurile acesteia este imposibil de operat, după

cum se arată în prevederea care explicitează art. 18 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001).

Situațiile în care nu

operează această interdicție sunt prevăzute de legiuitor în aceeași normă,

respectiv: când persoana îndreptățită avea calitatea de unic asociat al

persoanei juridice proprietare sau dacă persoanele îndreptățite asociate erau

membri ai aceleiași familii, prevederile legale cu caracter de excepție fiind

de strictă interpretare și interpretându-se restrictiv.

Prin noțiunea de

„familie", în sensul art. 18 lit. a) din lege se înțelege acea entitate

compusă din rudele în linie directă fără limită în grad și rudele colaterale

până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soțul sau soția, conform

dispoziției finale cuprinsă la pct. 18.1 din Normele Metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Tribunalul a apreciat

că nu este întrunită niciuna dintre ipotezele legale de excepție, în condițiile

în care existența unei persoane juridice printre acționarii persoanei juridice

foste proprietare a imobilului exclude ipoteza asociaților membri ai aceleiași

familii, chiar dacă persoana juridică acționar număra, la rândul său, printre

acționari atât pe autorul contestatorului, E.C., cât și pe alți membri ai

familiilor F. și B., cu care contestatorul a dovedit că are o relație de

rudenie.

Societatea

comercială, ca persoană juridică, este distinctă de persoanele fizice care au

calitatea de asociați sau acționari, după cum nici patrimoniile acestora nu se

confundă, indiferent dacă este vorba sau nu de societăți de familie.

Pe de altă parte,

art. 18 lit. a) teza finală din Legea nr. 10/2001 republicată a fost edictat în

considerarea calității asociaților sau acționarilor de membri ai aceleiași

familii, care prin efortul lor financiar, având un caracter pronunțat mai

personal față de societățile constituite de persoane fizice care nu sunt rude

ori de persoane fizice și juridice, au pus în comun un patrimoniu în scopul

realizării unei afaceri de familie, situație ce nu este întrunită în cauză.

În ceea ce privește

referirea contestatorului la dispozițiile sentinței civile nr. 578/S/2007 a

Tribunalului Brașov, instanța a constatat că, prin acea hotărâre, intimata nu

s-a pronunțat asupra posibilității restituirii în natură a imobilului în

litigiu (alături de alte patru imobile), ci doar asupra nerespectării

obligației legale de soluționare a notificării.

Instanța a înlăturat

și susținerea potrivit căreia modalitatea de restituire propusă de intimată,

respectiv aceea prin echivalent, ar fi ineficientă, deoarece nu ar conduce la

despăgubirea efectivă a persoanei îndreptățite, astfel cum s-a stabilit și în

jurisprudența C.E.D.O. S-a apreciat că, în virtutea acestui argument, nu se

poate desființa sau înlătura aplicarea unei norme legale din dreptul intern,

câtă vreme aceasta se află în vigoare, constatând totodată că starea de fapt

din litigiul de față nu este similară cu cea reținută de C.E.D.O. în cauzele

menționate de contestator.

Prin decizia civilă

nr. 136/ Ap din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de

către reclamantul C.H.F.K. împotriva sentinței menționate.

Instanța de apel a

înlăturat criticile față de sentința civilă nr. 578/S/2007 a Tribunalului

Brașov, deoarece această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat și nu

mai poate fi analizată în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât dezlegările

aduse problemelor ridicate de contestator sunt favorabile acestuia, vizând

competența emitentului dispoziției, termenul de introducere a notificării,

caracterul preluării abuzive și calitatea de persoană îndreptățită.

În baza acelei

hotărâri, SC R. SRL s-a pronunțat asupra notificării și a emis decizia ce face

obiectul contestației de față și care a fost criticată la fond doar sub

aspectul interpretării prevederilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 și al

ineficientei acestui act normativ sub aspectul despăgubirilor acordate.

În ceea ce privește

modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 18 lit. a), instanța de

apel a constatat că, în mod greșit, prima instanță a considerat că acest text

de lege exclude restituirea în natură atunci când printre acționarii persoane

juridice proprietare la data preluării imobilului se află încă o persoană

juridică, aceasta neputând fi „rudă" în sensul legii.

Această interpretare

este deosebit de restrictivă și se abate de la intenția legiuitorului, care a

fost aceea de a reafirma regula restituirii în natură atunci când persoana

îndreptățită făcea dovada că persoanele asociate la persoana juridică

proprietară a imobilului erau membrii aceleiași familii. Prin urmare textul de

lege nu exclude posibilitatea ca membrii „familiei" avute în vedere de

legiuitor să fi avut mai multe societăți, dacă se face dovada că persoanele

îndreptățite, asociate indiferent în câte societăți, erau membri ai aceleiași

familii.

Apelantul a făcut

dovada că este moștenitorul acționarei B.E.K., născută G., în calitate de văr

gr. IV (certificat moștenitor, al acționarului C.E.O., în calitate de nepot de

frate predecedat, certificat moștenitor, al acționarei F.R., în calitate de

nepot de frate).

Deși contestatorul a

susținut că este rudă de gradul IV și cu acționarii B.E., F.F., F.R. și R.T.,

dovada legăturii de rudenie invocate nu a fost făcută cu niciun act de stare

civilă, certificat de moștenitor ori alt înscris doveditor. De asemenea, nu s-a

făcut dovada susținerii că acționariatul F.B.T. cuprindea membrii ai aceleiași

familii, prin înscrisuri referitoare la structura acționariatului acestei

societăți.

Prin urmare,

contestatorul nu a făcut dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 18

lit. a) din lege, întrucât cu privire la patru dintre persoanele fizice care

aveau calitatea de acționari nu s-a făcut nici o dovadă a unei legături de

rudenie în linie directă ori în linie colaterală până la gradul al patrulea

inclusiv, astfel cum se prevede prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 de aprobare

a Normelor metodologice date în interpretarea art. 18 lit. a) din lege. De

asemenea, nu s-a făcut nici dovada că apelantul ar fi în aceleași grade de

rudenie și cu acționarii F.B.T. deținătoare a 2500 acțiuni în cadrul societății

ce figura ca proprietară a imobilului în litigiu la data preluării abuzive de

către Statul Român.

În ceea ce privește

ineficienta modalității de despăgubire prin echivalent, instanțele de drept

comun nu au competențe în a lua măsuri care să asigure executarea cu celeritate

a deciziilor definitive (administrative sau judecătorești), aceasta constituind

o problemă de executare ulterioară prezentei faze procesuale, iar dificultățile

ce țin de punerea în executare a măsurilor reparatorii constituie probleme ce

într-adevăr au fost sesizate de C.E.D.O., însă prin nici o decizie a acestei

instanțe Statul Român nu a fost obligat la restituiri în natură atunci când

legile și principiile de drept interne se opun acestei măsuri, a conchis

instanța de apel.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.H.F.K., criticând-o

pentru motive de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, reclamantul a arătat, în esență, că instanța de apel, în

mod greșit, nu a dispus restituirea în natură a imobilului, pentru următoarele

motive:

În primul rând,

instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea

nr. 10/2001.

În interpretarea

normei, instanța trebuia să pornească de la principiile și de la scopul general

urmărit de legea specială, respectiv regula restituirii în natură, indiferent

în posesia cui se află în prezent, în starea de la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini, în conformitate cu art. 7 alin. (1) și art. 9 din

lege.

De asemenea, în mod

greșit, nu s-a reținut că în cauză este întrunită cea de-a doua ipoteză din

art. 18 lit. a) din lege, cea în care este posibilă restituirea în natură a

imobilului, deoarece persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași

familii.

Spre deosebire de

prima instanță, instanța de apel a constatat că împrejurarea existenței unei

persoane juridice printre acționarii societății F.C.F. SA (proprietara tabulară

a imobilului), respectiv F.B.T., nu împiedică în sine restituirea în natură,

întrucât art. 18 lit. a) nu exclude posibilitatea ca membrii „familiei" să

fi avut mai multe societăți, fiind important a se facă dovada că persoanele îndreptățite

asociate, indiferent de numărul societăților, erau membrii aceleiași familii.

Cu toate acestea,

instanța nu a ținut cont de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

în sensul că este suficientă dovada calității de moștenitor de pe urma

acționarului majoritar, pentru ca reclamantul să beneficieze de cotele

moștenitorilor care nu au depus notificare. Oricum, reclamantul este singurul

moștenitor în viață din marea familie C.

Instanța de apel a

reținut eronat că, la data de 30 iunie 1944, F.B.T. deținea un număr de 25.000

de acțiuni, iar reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor al

unicului acționar al acesteia.

Din actele depuse la

dosar, respectiv monografia F.B.T., rezultă că la data de 12 ianuarie 1948,

componența acționariatului era următoarea: SC F.C.F. SA cu 165.760 acțiuni, C.E.

cu 1200 acțiuni, B.E., F.R., M.T. și F.F. cu câte 450 acțiuni fiecare.

Un simplu calcul

matematic, precum și actele depuse, arată că s-a demonstrat calitatea de

persoană îndreptățită în raport de antecesorii ce dețin majoritatea, adică

23.200 acțiuni; cei patru acționari, cu câte 450 acțiuni fiecare, sunt tot

foști membri ai familiei C., fiind depus în acest sens un arbore genealogic.

Noțiunea de

„familie" în înțeles larg este acela de arbore genealogic, adică de

totalitate a persoanelor care descind dintr-un autor comun, la care sunt de

adăugat și soții acestor persoane, un înțeles foarte larg al noțiunii de „familie"

evocându-l și cercul moștenitorilor legali (art. 459 și art. 669-676 C. civ.).

Legiuitorul, contrar

celor constatate de către instanțele de judecată, a avut în vedere prin

conținutul art. 18 lit. a) repararea prejudiciului suferit inclusiv de către o

persoană juridică, aspect în raport de care este fără relevanță juridică dacă

structura acționariatului este formată din persoane fizice sau că în această

structură intră la rândul ei altă persoană juridică.

Art. 18 lit. a)

trebuie interpretat extensiv, sens în care este important că acționarii celei

de-a doua persoane juridice, respectiv acționarii F.B.T. sunt tot antecesorii

recurentului, fiind vorba despre membrii aceleiași familii, respectiv familia C.,

neexistând riscul ca restituirea în natură să fie dispusă față de un eventual

asociat care, cu un număr redus de acțiuni, să primească un patrimoniu

incomparabil valoric cu valoarea acțiunilor pe care le-a avut la respectiva

persoană juridică.

În al doilea rând,

cât privește modalitatea măsurilor reparatorii acordate, aceea a despăgubirilor

în condițiile reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurentul a

susținut că, în mod greșit, au fost înlăturate susținerile sale referitoare la

ineficienta acestei măsuri, ca urmare a nefuncționării, reiterată constant de

către C.E.D.O. în soluțiile pronunțate.

În temeiul art. 1 din

primul Protocol adițional la Convenție, în patrimoniul reclamantului s-a născut

un drept de despăgubire, iar lipsa despăgubirii constituie o ingerință în

dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor, care nu este justificată,

deoarece justul echilibru care trebuie păstrat între protecția proprietății

reclamantului și cerințele interesului general a fost distrus atât prin

incertitudinea juridică generată de modificările succesive ale Legii nr.

10/2001 și Legii nr. 247/2005, cât și prin nesoluționarea notificării până în

anul 2010, reclamantul fiind supus unei sarcini disproporționate și excesive.

Întrucât F.P. nu a

fost înregistrat la C.N.V.M., proprietarii ale căror titluri de despăgubiri pot

fi valorificate prin conversie în acțiuni emise de F.P. nu pot intra în posesia

banilor, fiind încălcată obligația prevăzută în art. 7 alin. (2) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005. Astfel, neexecutarea obligației de a face dă naștere, în

sarcina autorului faptei ilicite săvârșite prin omisiune, unei obligații de

plată a despăgubirilor bănești corespunzătoare prejudiciilor suferite de

persoanele îndreptățite, a conchis reclamantul în motivarea căii extraordinare

de atac.

În cursul

soluționării recursului, la termenul de judecată din 2 decembrie 2011,

recurentul - reclamant a depus înscrisuri din care rezultă că tatălui său, R.C.,

i-a fost confiscat averea în urma unei condamnări în anul 1952.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constata că recursul este nefundat.

Prin decizia nr. 770

din 18 iunie 2009 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către SC R. SRL Brașov,

act contestat în prezenta cauză, s-a respins cererea de restituire în natură,

formulată de către reclamantul C.H.F.K., a imobilului situat în Brașov, str.

Lungă.

Prin aceeași decizie,

i-a fost recunoscut reclamantului dreptul la despăgubiri bănești, în condițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, corespunzător numărului de acțiuni pe care

le aveau autorii săi la SC F.C.F. S.A.K., respectiv: C.E.O. (51.410 acțiuni), F.R.

(28.821 acțiuni) și B.E.C. (19.765 acțiuni), ambele instanțe de fond confirmând

în cauză legalitatea și temeinicia deciziei emise în baza Legii nr. 10/2001.

Recurentul -

reclamant nu contestă situația de fapt conturată, privind calitatea de

proprietar tabular asupra imobilului ce formează obiectul notificării, la

momentul preluării de către stat, în temeiul Legii nr. 119/1948, în persoana SC

F.C.F. S.A.R. și structura acționariatului acestei persoane juridice la data de

11 iunie 1948, susținând, însă, că este îndreptățit la restituirea în natură a

imobilului.

În contextul acestor

susțineri, înscrisurile depuse în faza recursului sunt fără relevanță în soluționarea

cauzei, în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii cuvenite

reclamantului, în condițiile în care vizează averea tatălui reclamantului, C.H.V.R.,

confiscată în urma unei condamnări suferite în anul 1952.

Imobilul în litigiu

era, la data naționalizării, proprietatea unei persoane juridice, iar tatăl

reclamantului nu figura printre acționarii acesteia (nici măcar la data de 30

iunie 1944, anterior internării sale în lagăr, în octombrie 1944, cu atât mai

puțin la 11 iunie 1948, după cum rezultă din înscrisurile de la dosar fond),

motiv pentru care reclamantului i s-a recunoscut un drept la măsuri reparatorii

nu în considerarea ascendentului gr. I, ci a unor rude colaterale.

În ceea ce privește

natura măsurilor reparatorii la care este îndreptățit reclamantul, în mod

corect, ambele instanțe de fond au considerat că reclamantul nu are dreptul la

restituirea în natură, din moment ce nu este întrunită cea de-a doua dintre

ipotezele din art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 care ar fi permis o asemenea

măsură, respectiv aceea ca persoanele îndreptățite asociate să fi fost membri

ai aceleiași familii (prima ipoteză, aceea ca persoana îndreptățită să fi fost

unic asociat, neintrând în discuție, dată fiind structura multiplă a

acționariatului societății proprietare a imobilului).

În contextul ipotezei

legale relevante, este de precizat, în primul rând, că instanța de apel a

constatat că existența unei persoane juridice printre acționarii SC F.C.F. S.A.K.

nu exclude de plano întrunire a cerinței ca persoanele asociate să fi fost

membri ai aceleiași familii, înlăturând aprecierile primei instanțe în acest

sens.

Pe baza acestei

constatări, instanța de apel a analizat în continuare dacă, la rândul lor,

acționarii persoanei juridice asociate F.B.T., ce deținea 25.000 acțiuni la SC

F.C.F. S.A.K. la data naționalizării, erau membri ai aceleiași familii, în

sensul art. 18 lit. a) din lege, conchizând într-un sens defavorabil

reclamantului.

Așadar, instanța de

apel nu a dat acestei constatări finalitatea majorării numărului de acțiuni, în

raport de care reclamantului urmează a-i fi calculate despăgubirile bănești în

procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu cel al acțiunilor pe care

autorii săi le aveau la F.B.T., iar reclamantul nu a formulat critici pe acest aspect

prin motivele de recurs. De altfel, reclamantul a susținut constant pe

parcursul judecății că este îndreptățit la însăși restituirea în natură,

nedovedindu-se interesat de o eventuală majorare a cuantumului despăgubirilor

cuvenite.

În aceste condiții,

este lipsită de relevanță formularea unei aprecieri proprii a acestei instanțe

pe aspectul dacă existența unei persoane juridice printre acționarii societății

proprietare a imobilului exclude sau nu de plano ipoteza din art. 18 lit. a),

aceea ca persoanele asociate să fi fost membri ai aceleiași familii.

Urmează a fi

analizate doar argumentele determinante pentru soluția adoptată în apel, pentru

a stabili dacă reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură atât în

raport de ceilalți acționari ai societății proprietare, cât și de situația

acționariatului F.B.T., prin prisma motivelor de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relative la noțiunea de

„familie" și la incidența art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

După cum au reținut

ambele instanțe de fond, pe lângă persoanele fața de care reclamantul a dovedit

că este moștenitor: C.E.O., F.R. și B.E.C., la data naționalizării SC F.C.F. S.A.R.,

printre acționarii acesteia se regăseau și numiții B.E., F.F., F.R. și R.T.,

deținând câte o acțiune fiecare.

De asemenea, la data

de 12 ianuarie 1948, acționari principali ai F.B.T. erau următorii: F.C.F. S.A.R.

cu 165.760 acțiuni, C.E. cu 1.200 acțiuni, B.E. cu 450 acțiuni, F.R. cu 450

acțiuni, M.T. cu 450 acțiuni și F.F. cu 450 acțiuni.

Dată fiind această

stare de fapt, pentru ca reclamantul să fi beneficiat de restituirea în natură,

ar fi trebuit să probeze faptul că asociații erau membri ai aceleiași familii,

astfel cum prevede explicit art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

În art. 4 din lege,

se recunoaște vocația la măsuri reparatorii și în favoarea moștenitorilor

persoanei îndreptățite arătate în art. 3, inclusiv ai persoanelor fizice,

asociați ai persoanei juridice care deținea imobilul preluat abuziv de către

stat (și chiar asociați ai unei persoane juridice care deținea acțiuni la

societatea proprietară a imobilului, în interpretarea dată de instanța de apel

din cauză).

Așadar, în

accepțiunea legii, persoanele îndreptățite sunt deținătorii acțiunilor, în

persoana lor verificându-se cerința din art. 18 lit. a) de a fi fost membrii

aceleiași familii, norma vizând explicit „persoanele îndreptățite

asociate", nu pe moștenitorii acestora, astfel cum a considerat instanța

de apel.

Chiar dacă, prin

decizia recurată, condiția din art. 18 lit. a) privind apartenența la aceeași

familie a fost analizată prin prisma legăturii reclamantului cu acționarii SC F.C.F.

S.A.R., și nu a acționarilor între ei, se constată că, nici în aceste condiții,

nu sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 18 lit. a).

Noțiunea de

„familie" din text a fost explicitată în art. 18.1 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

ca fiind „acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad

și rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă

soțul sau soția".

Dacă pentru B.E., F.R.

și F.F. s-ar putea prezuma, în virtutea coincidenței de nume, că erau fie soți,

fie rude în gradul permis de lege, cu acționarii F.R. și B.E.C. (cu toate că

reclamantul nu a dovedit o asemenea legătură), pentru acționarii R.T. (o

acțiune la SC F.C.F. S.A.R.) și M.T. (450 acțiuni la F.B.T.) nu s-a probat

niciun fel de legătură cu ceilalți asociați, de natura celei prevăzute de

legiuitor (nici măcar nu s-a făcut referire la aceștia în arborele genealogic

depus la dosar).

În plus, se observă

că acționarii principali de la 1948 ai F.B.T. sunt aceiași cu cei de la 7

februarie 1944 (conform procesului - verbal al adunării generale extraordinare

a acționarilor), cu același număr de acțiuni, putând a se considera că și

ceilalți acționari în afara celor principali erau aceiași la ambele date.

Astfel, în categoria acestora intrau R.T., cu 450 acțiuni, precum și J.G., cu

290 acțiuni, pentru care reclamantul nu a dovedit legătura de rudenie cu

ceilalți acționari.

Nu pot fi reținute

susținerile reclamantului în sensul că sintagma „membri ai aceleiași

familii" trebuie raportată doar la acționarii principali, întrucât o atare

interpretare ar echivala cu o adăugare la lege, în condițiile în care art. 18

lit. a) nu face distincție în funcție de numărul acțiunilor deținute de

persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, condiția apartenenței la

aceeași familie analizându-se în persoana tuturor acționarilor.

De altfel, noțiunea

de „asociat principal" sau „semnificativ" nu este prevăzută de lege,

lipsind și criteriile pentru identificarea conținutului acesteia, ceea ce ar

însemna, dacă se acceptă relevanța noțiunii pentru restituirea în natură, că cerințele

de identificare a diferitelor situații se apreciază de la caz la caz. Or, un

asemenea arbitrariu este incompatibil cu caracterul de excepție al ipotezelor

din art. 18 lit. a) în care este posibilă restituirea în natură, ce presupune

ca norma să fie de strictă interpretare și aplicare.

În măsura în care

s-ar reține interpretarea propusă de către recurent și s-ar putea socoti că

acționarii „principali" sunt cei indicați prin motivele de recurs, se

observă că nu este, întrunită, oricum, o a doua condiție pentru restituirea în

natură a imobilului, aceea ca reclamantul să fie succesorul fiecăruia dintre

asociați, chiar și în raport numai de cei considerați semnificativi.

Această condiție a

fost corect reținută de către instanța de apel, chiar dacă nu derivă exclusiv

din art. 18 lit. a), astfel cum s-a menționat în decizia recurată, ci prin

coroborare cu art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, ce prevăd că vocația la măsuri

reparatorii este recunoscută și moștenitorilor persoanei îndreptățite, inclusiv

ai asociaților persoanei juridice care deținea imobilul preluat abuziv de către

stat.

Așadar, reclamantul

ar fi trebuit să probeze calitatea de moștenitor și de pe urma acționarilor B.E.,

F.R., M.T. și F.F., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, astfel cum, în mod

corect, a reținut instanța de apel. De altfel, reclamantul însuși a arătat că

este doar afin gradul IV cu acești acționari (și nici măcar această legătură nu

a fost probată).

Ca regulă, calitatea

de moștenitor doar de pe urma unora dintre persoanele îndreptățite nu este

incompatibilă cu restituirea în natură, aceasta având loc pe cote - părți, în

limitele dreptului autorului său, în conformitate cu art. 4 alin. (1).

În cazul asociaților

la o persoană juridică proprietară a imobilului, atare operațiune nu este posibilă,

deoarece acționarii au deținut doar un drept de creanță, iar stabilirea

corespondenței cu patrimoniul societății este imposibil de operat, după cum se

arată în art. 18.1 din Normele metodologice de aplicare a legii. Pe de altă

parte, art. 4 alin. (1) se referă explicit la situația în care mai multe

persoane îndreptățite sunt coproprietare ale bunului imobil solicitat, norma

neputând a fi extinsă pe cale de interpretare.

Pentru aceleași

motive, este inaplicabilă și prevederea din art. 4 alin. (4), invocată prin

motivele de recurs, în plus, reclamantul nu s-ar putea prevala de un drept de acrescământ,

consacrat prin norma în discuție, nefiind întrunită premisa mai multor

succesori ai aceleiași persoane îndreptățite (care ar presupune ca reclamantul

să fie moștenitor al tuturor acționarilor, fie și doar al celor

„principali", alături de alți asemenea succesori, care nu au formulat

notificare).

Față de

considerentele expuse, se constată că instanța de apel a făcut o corectă

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3, 4 și 18 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în condițiile în care reclamantul nu a dovedit, pe de o parte, că

persoanele îndreptățite asociate nu erau membri ai aceleiași familii, în sensul

legii iar, pe de altă parte, că este moștenitor al acestor persoane.

Susținerile

referitoare la nefuncționarea F.P., astfel cum au fost arătate în motivele de

recurs, sunt relevante în contextul unei acțiuni în pretenții împotriva

Statului Român, după recunoașterea dreptului la despăgubiri printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă și după inițierea procedurii Titlului VII al Legii nr. 247/2005, unde

s-ar fi constatat, eventual, că titlul de despăgubire nu poate fi valorificat

prin intermediul acțiunilor la F.P.

Or, în speță nu este

vorba despre un asemenea cadru procesual, dreptul la despăgubiri, implicit

existența unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.,

fiind consolidat abia prin pronunțarea prezentei hotărâri.

În considerarea

argumentelor arătate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va

respinge ca atare, în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul C.H.F.K. împotriva deciziei nr. 136/

Ap din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2011.