ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2236/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 464 din 5 noiembrie 2007 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr. 2030/91/2007, inculpații N.V. și P.D. au fost condamnați, la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 și, la câte 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor bunuri: 84 bucăți treninguri marca „N.”, 21 bucăți treninguri marca „P.”, 8 bucăți hanorace marca „N.”, 2 treninguri „A.”, un bluzon „P.”, un parfum „L.”, 2 parfumuri „C.H.”, 1 parfum „D.G.” și un parfum „H.”. Totodată, inculpații au fost obligați în solidar la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 100 Euro către Compania „L.” SA reprezentată prin SC A.T. și T. și 1000 Euro către Compania P.A.G.R.D.S. reprezentată prin avocat G.N.T. din cadrul Baroului București. S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de N.I.L.T.D., reprezentată prin avocat R.D.

și A., precum și pretențiile părților civile L.S.A. și P.A.G.R.D.S. privind acordarea de daune materiale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: Inculpații N.V. și P.D. au cumpărat din Complexul comercial „E.” din apropierea municipiului București, mai multe produse, inscripționate cu denumirea unor firme de prestigiu, bunuri pe care, la data de 1 martie 2007, le-au expus spre vânzare în fața SC P.V. SRL din comuna Milcovul, județul Vrancea. Întrucât produsele de îmbrăcăminte și parfumerie ce erau expuse spre vânzare, păreau a fi contrafăcute, organele de poliție au intervenit solicitând inculpaților să prezinte actele de proveniență și de însoțire a mărfii.

S-a prezentat o singură factură fiscală nr. 0250787 pe numele inculpatului N.V., pentru o parte din produse. Pentru produsele, pentru care nu s-au prezentat acte de proveniență, organele de poliție prin procesul verbal seria AS nr. 3440832 din 19 iunie 2007 au confiscat 12 cutii cu apă de toaletă marca „C.P.” și 24 recipiente tot cu apă de toaletă marca „C.N.S.”, în baza art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990. Companiile N.I.L.T.D. din S.U.A., P.A.G.R.D.S. cu sediul în Germania, L. S.A. cu sediul în Paris și D.G. prin reprezentanți legali din România, au formulat plângere penală împotriva inculpaților, susținând că produsele respective sunt contrafăcute, totodată s-au constituit și părți civile, solicitând daune materiale și morale.

Inculpații N.V. și P.D. în procesul verbal de constatare, au recunoscut că, în momentul cumpărării produselor știau că sunt contrafăcute, iar P.D. în declarația dată, la data de 1 martie 2007, a recunoscut că produsele respective erau contrafăcute. De asemenea, inculpatul N.V., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a declarat că și-a dat seama că produsele cumpărate de la complexul comercial „E.” erau contrafăcute datorită diferențelor mari de preț.

În drept, s-a reținut că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de punere în circulație, fără drept, a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 și de punere în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității produsului/serviciului, faptă prevăzută de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991, texte de lege în baza cărora inculpații au fost condamnați. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpații N.V.

și P.D., prin apărător. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a criticat sentința, pentru nelegalitate. S-a susținut că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 86 din Legea nr. 84/1998 și nu cele ale art. 5 din Legea nr. 11/1991, întrucât fapta, astfel cum a fost comisă și descrisă în situația de fapt se încadrează totodată și în prevederile art. 86 din Legea nr. 84/1998. Cum Legea nr. 84/1998 este ulterioară și are caracter special în raport cu norma generală la care se referă Legea nr. 11/1991 se impunea schimbarea încadrării juridice. Inculpații N.V. și P.D., care și-au însușit apelul declarat prin avocat, au criticat sentința pentru netemeinicie. S-a susținut că raportat la modalitatea în care au comis fapta precum și la persoana lor, cu referire în special la gradul de instrucție, s-ar fi impus achitarea pentru săvârșirea primei fapte (prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998) prin aplicarea art. 18 1 C. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 11/1991 s-a susținut că această faptă nu există atât timp cât inculpații nu au utilizat o marcă sau o indicație geografică ci au cumpărat produsele cu mărcile aplicate pe ele din cel mai mare târg din România, unde nu au fost sesizate nereguli, în schimb oamenii simpli sunt trași la răspundere penală pentru că au cumpărat în asemenea condiții încercând să realizeze un venit cinstit. S-a solicitat achitarea, întemeiat pe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. Cum părțile civile nu au fost prejudiciate s-a solicitat respingerea acțiunii civile. În subsidiar s-a solicitat condamnarea la pedeapsa amenzii, ținându-se seama de circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.

Instanța de apel a apreciat că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dar, în raport de circumstanțele personale ale inculpaților, se impune aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse pecuniare. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, s-a apreciat că fapta inculpaților nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât nu s-a făcut dovada că inculpații au urmărit să ascundă cumpărătorilor faptul că produsele sunt contrafăcute.

În ceea ce privește criticile parchetului, s-a apreciat că schimbarea încadrării juridice nu se impune, având în vedere că dispozițiile art. 86 din Legea nr. 84/1998 incriminează acte de concurență neloială, diferite de cele reținute în sarcina inculpaților. Sub aspectul laturii civile s-a apreciat că în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea civilă, însă daunele morale au fost supraevaluate, iar în ce privește confiscarea, s-a indicat un temei greșit. În consecință, Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia penală nr. 25/ A din 7 februarie 2008, a admis apelurile declarate de inculpații P.D. și N.V împotriva sentinței penale nr. 464 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2030/91/2007 și în consecință: A desființat sentința penală nr. 464 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 2030/91/2007, și în rejudecare.

În baza art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. și art. 63 alin. (3) C. pen. A condamnat pe fiecare dintre inculpații P.D. și N.V. la câte o amendă în cuantum de 600 lei. A atras atenția fiecărui inculpat asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 63 1 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații P.D. și N.V. pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute prevăzută de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., art. 998 C. civ. și art. 1003 C. civ. A obligat inculpații la plata în solidar către parte civilă L. SA reprezentată prin S.C.A. T. și T. București a sumei de 50 euro în echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale. A obligat inculpații la plata în solidar către partea civilă P.A.G.R.D.S. reprezentată prin S.C.A. T. și T. București a sumei de 50 euro în echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale. A respins, ca nefondate, pretențiile civile formulate de partea civilă N.I.L.T.D. reprezentată de S.C.A. R.D.A. București. În baza art. 84 alin. (1) din Legea nr. 84/1996 a dispus confiscarea în vederea distrugerii a 20 treninguri și a unui bluzon inscripționate cu marca „P.” și a unui flacon de parfum purtând însemnul „L.”.

A dispus confiscarea în folosul statului a 84 bucăți treninguri și 8 bucăți hanorace inscripționate cu marca „N.”, 2 bucăți treninguri inscripționate cu marca „A.”, 2 flacoane parfum purtând însemnul „C.H.”, 1 flacon parfum purtând însemnul „D.G.” și un flacon parfum purtând însemnul „H.”. În baza art. 189 – art. 191 C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la plata către stat a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. A respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, arătând că: 1. instanța de apel nu a motivat dispoziția de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice; 2. atât instanța de fond, cât și cea de apel s-au pronunțat asupra unei infracțiuni cu care nu au fost sesizate, respectiv cea prevăzută de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991.

3. în mod greșit a fost stabilită încadrarea juridică a faptei inculpaților de a oferi spre vânzare produse contrafăcute în scopul inducerii în eroare a consumatorilor și, în consecință, în mod nelegal s-a dispus achitarea lor pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991, încadrarea corectă fiind cea prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991, modificată prin Legea nr. 298/2001. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor invocate de parchet, cât și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de parchet, se constată că nu este o critică întemeiată și, de altfel, nici consecventă, întrucât se enunță întâi o lipsă a motivării (ceea ce ar echivala cu invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen.), pentru ca, în drept, să se invoce cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și să se solicite trimiterea cauzei spre rejudecare. În realitate, nu se constată incidența nici unuia din cazurile de casare evocate: instanța s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel invocat de parchet, respingând solicitarea de schimbare a încadrării juridice (deci nu poate fi susținut cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10) și a și motivat această respingere, chiar dacă sumar, așa cum arată, de altfel și parchetul (nefiind, deci, fondată critica nici din perspectiva art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen.). În cel de-a doilea motiv de recurs se susține că instanțele s-au pronunțat asupra unei infracțiuni cu care nu au fost sesizate, respectiv cea prevăzută de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991.

Critica este ambiguă, dar din dezvoltarea scrisă a acesteia se înțelege că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu este greșită, întrucât nu este vorba de infracțiunea prevăzută de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991 ci de infracțiunea prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991. Prin urmare, nu se poate susține că instanțele s-au pronunțat asupra unei infracțiuni cu care nu au fost sesizate. Prin rechizitoriu, instanțele au fost sesizate cu infracțiunea prevăzută de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1001 și instanțele pentru această infracțiune au pronunțat soluția de achitare (în apel). În realitate, ceea ce se critică de către parchet în motivele 2 și 3 de recurs o constituie încadrarea juridică dată faptei, susținându-se că încadrarea corectă este aceea în infracțiunea prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991, modificată prin Legea nr. 298/2001 (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen.). Critica nu este întemeiată. În primul rând, se constată inconsecvența parchetului în ceea ce privește încadrarea juridică; se afirmă că încadrarea juridică stabilită prin rechizitor este greșită, în apel se solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 86 din Legea nr. 84/1998, iar în recurs se solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991, modificată prin Legea nr. 298/2001. O asemenea solicitare nu poate fi primită, întrucât ar încălca prevederile art. 6 din C.E.D.O. dacă s-ar admite ca tocmai în faza recursului parchetul să ofere încadrarea juridică corectă, întrucât în acest mod inculpații s-ar afla în situația de a nu fi fost corect informați asupra procedurilor derulate împotriva lor.

Pe de altă parte, inculpaților li s-a reținut în sarcină că au săvârșit infracțiunile de punere în circulație de produse contrafăcute și concurență neloială, prevăzute de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991. Art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 298/2001, exact acest lucru incriminează, respectiv punerea în circulație de produse contrafăcute. Instanța de apel exact această infracțiune a analizat-o și a pronunțat, corect, o soluție de achitare, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Desigur că instanța este investită cu fapta, nu cu încadrarea juridică, dar în speță atât descrierea faptei, cât și calificarea ei au fost greșite, astfel că, în mod corect, s-a pronunțat o soluție de achitare.

În cauză nu s-a solicitat și nu s-a procedat la extinderea procesului penal și cu privire la fapta reglementată de art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991, în condițiile art. 336 C. proc. pen., astfel că nu se poate ajunge la o condamnare a inculpaților direct în recurs pentru o infracțiune ce nu a constituit obiectul actului de acuzare. Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpați, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 25/ A din 7 februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, privind pe intimații inculpați P.D. și N.V. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2008.