ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3763/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.S.

a solicitat, în contradictoriu cu C.C.S.D., să i se aprobe reevaluarea

imobilului situat în Ploiești, str. G-ral Traian Moșoiu, și obligarea pârâtei

la plata de daune compensatorii pentru beneficiul nerealizat.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pe cale judecătorească i s-a recunoscut dreptul la

măsuri reparatorii pentru imobilul menționat, însă valoarea stabilită prin

raportul de evaluare întocmit în luna august 2008 este de 2-4 ori mai mică față

de cele la zi din municipiul Ploiești. A mai arătat că, datorită faptului că

pârâta a întârziat emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii, a

suferit prejudicii financiare determinate de nefolosirea sumei stabilite în

urma evaluării.

Pârâta, prin întâmpinare, a

invocat excepția de inadmisibilitate, cu motivarea că cererea reclamantului nu

se încadrează în dispozițiile de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A mai susținut că dosarul

reclamantului privind despăgubirile se află în procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 247/2005, în sensul că a fost efectuată evaluarea, însă

dosarul a fost trimis spre reevaluare, deoarece evaluatorul desemnat a aplicat

Standardele Române de Evaluare și nu Standardele Internaționale de Evaluare,

așa cum prevede Legea nr. 247/2005.

Prin sentința nr. 345 din 5

februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, și, pe cale de

consecință, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această

hotărâre Curtea de Apel a reținut, în esență, că în conformitate cu prevederile

art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanța, soluționând cauza, poate să dispună și

obligarea autorității pârâte la efectuarea unei operațiuni administrative. Or,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la reevaluarea imobilului, iar

procedura de evaluare nu este altceva decât o operațiune administrativă

premergătoare emiterii unui act administrativ, respectiv a titlului de

despăgubire, astfel că pe fondul cauzei s-a reținut că, potrivit susținerilor

pârâtei, confirmate chiar de reclamant în cererea introductivă, dosarul

acestuia se află în procedura de evaluare, respectiv în faza refacerii

raportului de evaluare inițial.

Instanța de fond a mai

apreciat că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la reevaluare nu poate

fi primită, câtă vreme nu există o primă evaluare a imobilului. Faptul că

pârâta a restituit dosarul pentru refacerea raportului de evaluare nu poate fi

imputat pârâtei, câtă vreme evaluatorul nu a aplicat standardele prevăzute de

lege pentru determinarea valorii imobilului.

Cererea pentru obligarea

pârâtei la daune compensatorii a fost de asemenea respinsă ca neîntemeiată de

către instanța de fond reținându-se că procedura de evaluare nu s-a finalizat

din motive independente de voința pârâtei, astfel că nu se poate vorbi de un

beneficiu nerealizat.

Împotriva acestei hotărâri

recurentul - reclamant S.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului se

susține că instanța de fond a respins acțiunea fără a face o analiză atentă a probelor

depuse la dosar, ținând cont doar de argumentele prezentate în întâmpinare de

pârâtă.

Reclamantul arată că la data

de 22 septembrie 2006 a depus la C.C.S.D. o cerere prin care solicita

reevaluarea - actualizarea valorii, deoarece evaluarea în baza căreia i se

acordau măsurile reparatorii a fost făcută în anul 2003, iar în 2006 prețurile pe

piața imobiliară erau cu mult mai mari.

Deși a solicitat, în baza prevederilor

art. 4 al Regulamentului de funcționare a C.C.S.D., soluționarea cu prioritate

a dosarului, fiind persoană cu handicap accentuat permanent, abia în data de 28

februarie 2007 i s-a aprobat această solicitare, dosarul rămânând la pârâtă

fără a fi trimis la evaluator.

Recurentul învederează

faptul că în data de 29 august 2007 a primit raportul de evaluare, a depus o

cerere prin care arăta că acceptă valoarea stabilită de evaluator și spre

surprinderea sa prin octombrie – noiembrie 2007 i s-a spus că dosarul va fi

trimis la evaluator pentru refacerea raportului de evaluare întrucât a fost

întocmit după normative europene, nu internaționale.

Cât privește solicitarea

daunelor, a considerat că este îndreptățit să le primească, pârâta fiind

determinată prin plata acestora să elimine astfel de practici la adresa celor

îndreptățiți să primească măsuri reparatorii.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Soluționând contestația

reclamantului împotriva Deciziei nr. 8744 din 27 octombrie 2004, prin care s-a

respins cererea de restituie în natură a imobilului în litigiu, Tribunalul

Prahova prin sentința civilă nr. 207 din 25 februarie 2005 a dispus anularea

dispozițiilor sus amintite, constatând că reclamantul are dreptul la măsuri

reparatorii.

Prin Decizia nr. 879 din 15

iunie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis, în parte, apelul

promovat de reclamant împotriva sentinței amintite, în sensul că valoarea

măsurilor reparatorii prin echivalent este de 580.187.739 ROL, conform

raportului de evaluare administrat în cauză, soluția fiind confirmată prin

Decizia nr. 1828 din 17 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

În baza celor statuate de

instanța de judecată, Primăria Municipiului Ploiești a emis Dispoziția nr. 5048

din 14 septembrie 2006, iar, dosarul aferent dispoziției amintite a fost

transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 28933/CC,

pentru a fi soluționat în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Față de situația constatată,

reclamantului i s-a adus la cunoștință că poate opta între emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire în cuantumul stabilit de instanță și procedura

de evaluare, cu transmiterea către un evaluator în vederea efectuării

raportului de evaluare a imobilului notificat. Reclamantul a optat pentru

procedura de evaluare prevăzută de capitolul titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, în urma analizării

cererii formulate de către recurent și a actelor medicale prezentate, Comisia

Centrală a aprobat solicitarea acestuia privind tratarea cu prioritate a

dosarului înregistrat sub nr. 28993/CC.

Situația dosarului aferent

Dispoziției nr. 5048 din 14 septembrie 2006 a fost analizată în ședința

Comisiei Centrale din data 28 februarie 2007, dispunându-se remiterea dosarului

spre evaluare.

Întrucât imobilului

notificat de recurent nu a fost evaluat în conformitate cu Standardele

Internaționale de Evaluare, dosarul a fost transmis din nou societății de

evaluatori, în vederea refacerii raportului de evaluare.

Prin urmare, instanța de

fond, în mod corect, a reținut faptul că restituirea dosarului pentru refacerea

raportului de evaluare nu poate fi imputată pârâtei, câtă vreme evaluatorul nu

a aplicat standardele prevăzute de lege pentru determinarea valorii imobilului.

Comisia Centrală, în temeiul

art. 13 titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, precum și celor stabilite de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, a emis Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008, prin care a stabilit că,

în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute

de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă

definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza

respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.

În favoarea reclamantului, a

fost emisă Decizia nr. 2942 din 19 septembrie 2008 conținând titlul de despăgubire

în cuantum de 18.440,46 RON, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în

cuprinsul Deciziei nr. 879 din 15 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă, din care a fost dedusă valoarea

despăgubirilor stabilite ca urmare a exproprierii imobilului-teren și

construcție, situat în Municipiul Ploiești, str. Flamurei, în cuantum de 59.360

ROL, încasate în anul 1985, actualizată cu coeficientul de actualizare.

Înalta Curte constată că

Decizia nr. 2942 din 19 septembrie 2008 a Comisiei Centrale a fost emisă cu

respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, a principiului acordării

unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională

internă și internațională și, în special, potrivit celor statuate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin decizia, la care s-a făcut referire mai sus.

Cât privește solicitarea

recurentului privind plata unor daune Înalta Curte are în vedere faptul că

pentru nașterea obligației de reparare a prejudiciului cauzat, trebuie să fie

întrunite condițiile generale pentru acordarea de daune - interese.

Prin urmare, cel prejudiciat

trebuie să facă dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii

pârâtei. În acest caz, sarcina probei revine acestuia.

Recurentul trebuia să

dovedească existența și întinderea prejudiciului suferit.

Astfel, se constată că

instanța de fond în mod corect a stabilit că recurentul nu a făcut dovada

existenței și întinderii prejudiciului suferit.

De asemenea, instanța de

fond a reținut, în mod corect, faptul că procedura de evaluare nefiind

finalizată din motive independente de voința pârâtei, nu se poate vorbi de un

beneficiu nerealizat.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.S. împotriva sentinței civile nr. 345 din 5 februarie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2008.