ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 154 din 20 iunie 2008 a Curții de

Apel Ploiești a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor I.M.E. și M.L. în

contradictoriu cu C.C.S.D. și obligată această pârâtă să transmită dosarul ce

le privește pe reclamante evaluatorului sau societății de evaluare în vederea

întocmirii raportului de evaluare.

A fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a A.R.P. și respinsă acțiunea reclamantelor

împotriva acestei autorități pentru lipsa calității procesuale pasive și a fost

respinsă cererea reclamantelor privind stabilirea unei amenzi.

Pentru a pronunța hotărârea

mai sus arătată, instanța de fond a reținut că prin dispoziția Primarului

Orașului Moinești s-a constatat dreptul reclamantelor, în calitate de

moștenitori legali ai defuncților părinți, la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul demolat și

terenul în suprafață de 442 mp., situat în Moinești, județul Bacău, expropriat

prin Decretul nr. 249/1971.

Instanța de fond a constatat

că prin procesul - verbal din 29 noiembrie 2005, poziția 205, Prefectul

județului Bacău a înaintat întreaga documentație C.C.S.D., Dosarul fiind

înregistrat la nr. 7381/CC.

S-a reținut că odată emisă

de către entitatea investită cu soluționarea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001,

a dispoziției prin care se stabilește dreptul la acordarea de măsuri

reparatorii și verificată legalitatea respingerii cererii de restituire de

către A.N.R.P., C.C.S.D. va proceda la numirea evaluatorului, iar ulterior

evaluării, la emiterea deciziei conținând titlurile de despăgubire.

Instanța de fond a reținut

că deși Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen pentru finalizarea

procedurii administrative de soluționare a cererii și emiterea deciziei, totuși

de la data emiterii Dispoziției privind măsurile reparatorii, în ianuarie 2005

și până la momentul soluționării prezentei cauze au trecut mai mult de 3 ani,

perioadă în care nu au fost acordate despăgubirile legale și nici finalizată

procedura de acordare a acestora.

În consecință s-a apreciat

că în cauza de față au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. privind

dreptul la un proces echitabil, deoarece a fost depășit termenul rezonabil de

soluționare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza procedurii

administrative.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând

modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Invocându-se în drept dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ. și prevederile Legilor nr. 10/2001, nr. 247/2005

și nr. 554/2004, în motivarea recursului s-au susținut, în esență următoarele:

Procedura administrativă

reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură

complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de

acordare a unor despăgubiri juste și echitabile, în raport cu practica jurisdicțională

internă și internațională având ca obiect cauze în care s-au stabilit

despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum și

neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menționat.

În vederea atingerii acestui

scop, legea a atribuit Comisiei Centrale o anumită marjă de apreciere, în

sensul că poate recurge la orice acțiune, în limitele competenței sale, lăsând

la aprecierea sa și stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor având în

vedere numărul mare al acestora, etapele care trebuie parcurse, incluzând și

perioada în care evaluatorul va întocmi raportul de evaluare.

În exercitarea acestei

libertăți de apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea dosarelor să fie aleatorie,

având ca argument egalitatea de tratament. Prin urmare, stabilirea acestui

criteriu este legală și proporțională cu scopul urmărit și anume acordarea unor

despăgubiri juste și echitabile, fără a aduce atingere principiului egalității

subiecților de drept vizați.

Mai mult, pe lângă acest

criteriu aleatoriu, Decizia nr. 2/2006 stabilește și posibilitatea de a se

decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar, în cazuri excepționale,

temeinic motivate.

În speță, susține recurenta,

procedura administrativă a fost declanșată, dosarul fiind transmis și

înregistrat în baza de date a Comisiei Centrale, a fost parcursă etapa

analizării dosarului privind acordarea despăgubirilor, iar cererea

reclamantelor privind obligarea Comisiei să transmită dosarul către evaluator,

în lipsa selectării acestuia conform Deciziei nr. 2/2006, este neîntemeiată.

De asemenea, prima instanță

a reținut în mod incorect și netemeinic nerespectarea termenului rezonabil

pentru emiterea deciziei reprezentând titlurile de despăgubire, nesocotind

criteriile rezultate din jurisprudența C.E.D.O. în această materie, respectiv

complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente

și importanța litigiului pentru reclamant.

Cu privire la cheltuielile

de judecată, s-a învederat faptul că entitatea recurentă nu are personalitate

juridică, aflându-se în subordinea M.E.F., conform art. 6 alin. 9 din O.U.G. nr.

24/2007.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului,

criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și

examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă

a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,

concluzie fundamentată pe argumentele în continuare arătate.

Este indiscutabil faptul că

procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi

restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape

distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități

(organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât,

în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h)

din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia

contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a

stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a

procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică

este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca

deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a

pronunțat în mod constant, în materie, instanța supremă.

Termenul rezonabil se referă

atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a

organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei

cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de

protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, raportat la

perioada îndelungată, de peste 3 ani, scursă de la data emiterii dispoziției de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – ianuarie 2005 – și al

înaintării dosarului către entitatea pârâtă – noiembrie 2005, perioadă în care

nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, s-a apreciat

în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind

dreptul al un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea de

către prima instanță a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul

rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 154 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2009.