ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 154 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor I.M.E. și M.L. în contradictoriu cu C.C.S.D. și obligată această pârâtă să transmită dosarul ce le privește pe reclamante evaluatorului sau societății de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.R.P. și respinsă acțiunea reclamantelor împotriva acestei autorități pentru lipsa calității procesuale pasive și a fost respinsă cererea reclamantelor privind stabilirea unei amenzi.

Pentru a pronunța hotărârea mai sus arătată, instanța de fond a reținut că prin dispoziția Primarului Orașului Moinești s-a constatat dreptul reclamantelor, în calitate de moștenitori legali ai defuncților părinți, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul demolat și terenul în suprafață de 442 mp., situat în Moinești, județul Bacău, expropriat prin Decretul nr. 249/1971. Instanța de fond a constatat că prin procesul - verbal din 29 noiembrie 2005, poziția 205, Prefectul județului Bacău a înaintat întreaga documentație C.C.S.D., Dosarul fiind înregistrat la nr. 7381/CC. S-a reținut că odată emisă de către entitatea investită cu soluționarea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispoziției prin care se stabilește dreptul la acordarea de măsuri reparatorii și verificată legalitatea respingerii cererii de restituire de către A.N.R.P., C.C.S.D.

va proceda la numirea evaluatorului, iar ulterior evaluării, la emiterea deciziei conținând titlurile de despăgubire. Instanța de fond a reținut că deși Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererii și emiterea deciziei, totuși de la data emiterii Dispoziției privind măsurile reparatorii, în ianuarie 2005 și până la momentul soluționării prezentei cauze au trecut mai mult de 3 ani, perioadă în care nu au fost acordate despăgubirile legale și nici finalizată procedura de acordare a acestora. În consecință s-a apreciat că în cauza de față au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, deoarece a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza procedurii administrative.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată. Invocându-se în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și prevederile Legilor nr. 10/2001, nr. 247/2005 și nr. 554/2004, în motivarea recursului s-au susținut, în esență următoarele: Procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste și echitabile, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum și neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menționat.

În vederea atingerii acestui scop, legea a atribuit Comisiei Centrale o anumită marjă de apreciere, în sensul că poate recurge la orice acțiune, în limitele competenței sale, lăsând la aprecierea sa și stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor având în vedere numărul mare al acestora, etapele care trebuie parcurse, incluzând și perioada în care evaluatorul va întocmi raportul de evaluare. În exercitarea acestei libertăți de apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea dosarelor să fie aleatorie, având ca argument egalitatea de tratament. Prin urmare, stabilirea acestui criteriu este legală și proporțională cu scopul urmărit și anume acordarea unor despăgubiri juste și echitabile, fără a aduce atingere principiului egalității subiecților de drept vizați.

Mai mult, pe lângă acest criteriu aleatoriu, Decizia nr. 2/2006 stabilește și posibilitatea de a se decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar, în cazuri excepționale, temeinic motivate. În speță, susține recurenta, procedura administrativă a fost declanșată, dosarul fiind transmis și înregistrat în baza de date a Comisiei Centrale, a fost parcursă etapa analizării dosarului privind acordarea despăgubirilor, iar cererea reclamantelor privind obligarea Comisiei să transmită dosarul către evaluator, în lipsa selectării acestuia conform Deciziei nr. 2/2006, este neîntemeiată. De asemenea, prima instanță a reținut în mod incorect și netemeinic nerespectarea termenului rezonabil pentru emiterea deciziei reprezentând titlurile de despăgubire, nesocotind criteriile rezultate din jurisprudența C.E.D.O.

în această materie, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant. Cu privire la cheltuielile de judecată, s-a învederat faptul că entitatea recurentă nu are personalitate juridică, aflându-se în subordinea M.E.F., conform art. 6 alin. 9 din O.U.G. nr. 24/2007. Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului, criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, concluzie fundamentată pe argumentele în continuare arătate.

Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunțat în mod constant, în materie, instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, raportat la perioada îndelungată, de peste 3 ani, scursă de la data emiterii dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – ianuarie 2005 – și al înaintării dosarului către entitatea pârâtă – noiembrie 2005, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, s-a apreciat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea de către prima instanță a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 154 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2009.