ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6364/2007

HOTĂRÂRE
04.10.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6364/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 369 din 10 martie

2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins contestația

formulată de contestatorii I.G., Ș.C., I.M., I.E., M.I., A.R.N., M.G. și E.I.,

în contradictoriu cu A.N.A.P.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că prin întâmpinare s-a invocat excepția

inadmisibilității, în raport de despăgubirile pretinse de reclamanți, însă

acest mijloc de apărare vizează modul de soluționare a acțiunii.

De aceea, nu este o excepție procesuală

privind neîndeplinirea condițiilor de exercițiu ale acțiunii, care are ca

obiect principal anularea deciziei emise.

Cercetând fondul, tribunalul a

reținut că prin decizia nr. 330 din 29 iunie 2005 pârâta a respins cererea

reclamanților, formulată prin notificarea nr. 323 din 2 iulie 2001, pentru

restituirea prin echivalent a imobilului, teren, situat în Ploiești, deoarece

nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și a calității de moștenitor.

Tribunalul a mai reținut, că decizia

contestată a fost emisă ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 747 din 21

ianuarie 2005 a Judecătoriei Ploiești, prin care pârâta a fost obligată, sub

sancțiunea plății de daune cominatorii, să emită un răspuns față de cererea

reclamanților pentru acordarea de despăgubiri, însă între părți au mai existat

și alte litigii generate de aplicarea Legii nr. 10/2001. Într-un asemenea

litigiu, prin sentința civilă nr. 89 din 21 ianuarie 2005 a Tribunalului

Prahova, a fost admisă contestația precizată, formulată de contestatori, în

contradictoriu cu Primăria Ploiești, S.N. A.R. SA București și S.N. A.R. SA,

sucursala Ploiești, a fost anulată decizia nr. 6049/2004 emisă de Primăria

Ploiești și au fost obligate intimatele A.N.A.R. București și A.N.A.R. SA

Buzău, SG. A Ploiești la despăgubiri, în condițiile art. 12 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 1288 mp, situat în Ploiești, (parte

din terenul în suprafață de 1326 mp solicitat de contestatori). Deși nu sunt

incidente prevederile art. 1201 C. civ. și reclamanții nu au înțeles să depună

alte acte doveditoare privind soluționarea recursului declarat împotriva

sentinței civile nr. 89/2005, dreptul acestora a fost valorificat deja pe altă

cale, pârâta fiind obligată să le restituie terenul care a făcut obiectul

notificării soluționată prin decizia contestată în prezenta cauză.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 160 din 13 martie 2007, a respins apelul declarat

de contestatori împotriva acestei sentințe.

Instanța de apel a reținut că,

pentru terenul situat în Ploiești, persoanele îndreptățite au formulat trei

notificări.

Una din notificări a fost adresată

Primăriei Ploiești și a fost soluționată prin decizia nr. 6049/2004. Această

decizie a fost contestată, iar contestația a fost soluționată prin decizia

civilă nr. 499 din 12 aprilie 2005 a Curții de Apel Prahova, cauză în care a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a A.N.A.R. și a fost

obligată această pârâtă să acorde despăgubiri prin echivalent pentru suprafața

de 1288 mp teren.

O altă notificare a fost adresată

A.N.A.R. și a fost soluționată prin decizia nr. 330/2005, contestată în

prezenta cauză, iar a treia notificare a fost formulată de contestatoarea E.I.

și a fost soluționată prin decizia nr. 51/2005 a Tribunalului București.

A reținut instanța de apel, că

sentința apelată este legală și temeinică, pentru că intimata a fost deja

obligată la acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu, printr-o

hotărâre judecătorească care a intrat sub autoritatea de lucru judecat și

constituie titlu executoriu. De aceea, intimata nu mai poate fi obligată la

acordarea altei forme de despăgubire pentru aceeași suprafață de teren, iar

decizia nr. 51/2005 a ANAR a fost avută în vedere în motivarea deciziei nr.

499/2005 a Curții de Apel Prahova.

Soluționarea neunitară a cererilor

s-a datorat faptului că au fost formulate mai multe notificări pentru aceeași

suprafață de teren și, „pentru că o notificare a fost soluționată în mod

irevocabil prin acordarea de despăgubiri în condițiile art. 12 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001”, în prezenta cauză contestatorii doresc modificarea

soluției. Deciziile au numere diferite, însă au același obiect și nu s-a putut

reține existența triplei identități, pentru că au fost emise de autorități diferite.

Consecințele juridice ale soluționării cererii deduse judecății sunt însă

identice cu cele ale autorității de lucru judecat, pentru că litigiul a fost

soluționat în mod irevocabil prin obligarea pârâtei să acorde contestatorilor

măsuri reparatorii prin echivalent pentru același imobil.

S-a mai reținut că, față de această

împrejurare, tribunalul nu a mai analizat pe fond contestația, pentru a nu

pronunța soluții diferite, potrivnice, în aceeași pricină.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții care, fără să invoce vreun motiv de recurs, au

arătat că tribunalul nu a restituit imobilul în natură, că nu s-a dovedit

faptul încasării despăgubirilor și că eronat „s-a înțeles că apelanții

contestatori au formulat trei notificări pentru terenul situat în str. I. nr.

38”.

Recurenții au arătat care au fost

împrejurările ce au determinat formularea celor trei notificări și că rămânând

valabilă decizia contestată intimata pârâtă „s-ar putea prevala de ea”, și au

cerut ca intimata să fie obligată să depună înscrisul din care să rezulte

natura capitalului societății, pentru a se putea stabili cine este obligat

conform legii să plătească despăgubiri bănești.

Recursul este nul.

Conform art. 302 lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat, iar, conform art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs care, potrivit art. 301 C. proc. civ., este de 15 zile de

la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Articolul 306 alin. (1) C. proc.

civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine

publică, iar motivele de recurs sunt prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de

recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al

instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, recurenții nu

s-au conformat exigențelor cerute de art. 302, art. 303 C. proc. civ., deoarece

în declarația de recurs nu au invocat vreun motiv de recurs și nici nu au făcut

susțineri care să facă posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Recurenții au arătat că imobilul nu

le-a fost restituit, au prezentat împrejurările care au determinat formularea

notificărilor și au cerut ca intimata să fie obligată să prezinte un înscris,

fără să formuleze critici care să privească nelegalitatea soluției respingerii

contestației motivat de faptul că printr-o hotărâre judecătorească care a

intrat sub autoritate de lucru judecat intimata a fost obligată deja la

despăgubiri către recurenți pentru imobilul care face obiectul litigiului.

Prin urmare, față de soluția

pronunțată de tribunal, păstrată prin decizia atacată, susținerile recurenților

nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul din motivele de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

De aceea, conform art. 306 alin. (1)

Constată nul recursul declarat de

reclamanții E.I., I.G., Ș.C., I.M., I.E., M.I., A.R.N. și M.G. împotriva

deciziei nr. 160 din 13 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 770/2010
-a apreciat că această concluzie nu concordă cu ceea ce s-a reținut în anexa Decretului nr. 92/1950.conform căreia proprietar al imobilului în litigiu este G.A., autorul reclamantelor, iar cu privire la admiterea recursului declarat de recl
ÎCCJ 2009-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6503/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la nr. 14563/2005, reclamantul A.G. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând instanței
ÎCCJ 2007-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8001/2007
nța civilă nr. 10631/2004 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia nr. 624 din 12 octombrie 2005 a Tribunalului Prahova, SC E. SA Ploiești a fost obligată să emită o decizie motivată privind restituirea imobilului, cât și la
ÎCCJ 2008-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3298/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Ploiești la 6 aprilie 2006, reclamanții G.Z.N. și A.M.S. prin mandatar B.C.L. și R.E.F. au chemat în judecată pe
ÎCCJ 2007-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7741/2007
solicită despăgubiri constând în contravaloarea imobilului, daune morale și compensatorii din partea Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Tribunalul Prahova, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 319 din 22
Sursă