ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 879/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1290 din 11

octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus

respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de

condamnatul I.S., deținut în Penitenciarul Rahova în executarea unei pedepse de

18 ani închisoare.

Instanța de fond a reținut

că motivele invocate de condamnat nu constituie „motive speciale” în sensul

cerut de art. 453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul, solicitând admiterea cererii.

Prin decizia nr. 870 din 22

noiembrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 3778/2004, Curtea de Apel

București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului I.S.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., a obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen legal condamnatul, solicitând casarea acesteia și în

cadrul rejudecării, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Examinând decizia atacată în

raport de motivele de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art.

453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea

pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări

speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru

condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

Având în vedere rațiunea

instituției întreruperii executării pedepsei, legea a prevăzut expres cazurile

și condițiile când aceasta poate fi dispusă.

În cauza analizată, din

ancheta socială rezultă că tatăl condamnatului a decedat, iar unchiul

condamnatului beneficiază de o pensie lunară în cuantum de 1.400.000 lei.

Garsoniera a fost înstrăinată unei alte persoane, iar din verificările

efectuate a rezultat că aceasta a fost achitată integral.

Cum drepturile condamnatului

în calitatea sa de moștenitor pot fi exercitate printr-un mandat special

acordat unei alte persoane, în mod temeinic instanțele au apreciat că cererea

de întrerupere a executării pedepsei nu este întemeiată.

Așa fiind, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul

condamnatului I.S., ca nefondat, menținându-se decizia atacată ca fiind legală

și temeinică.

Față de respingerea

recursului, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul

I.S.

împotriva deciziei penale nr. 870 din 22 noiembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 februarie 2005.