ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4264/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 martie 2008,

reclamanții O.A., C.L.V. și C.C.M. au solicitat obligarea Statului Român, prin

C.C.S.D. să emită dispozițiile privind acordarea titlurilor de despăgubiri

pentru imobilele situate în municipiul Ploiești, să le plătească 200 lei/zi de

întârziere de la data introducerii acțiunii și până la emiterea efectivă a

dispozițiilor de despăgubiri și cheltuielile de judecată ocazionate de

prezentul proces.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că, deși au fost efectuate rapoartele de expertiză pentru

stabilirea valorii actualizate a despăgubirilor care li se cuvin pentru cele

două imobile din municipiul Ploiești, care nu pot fi restituite în natură, C.C.S.D.

nu a emis titlurile de despăgubire, încălcând grav și fără nici o justificare

dreptul foștilor proprietari de a primi sumele de bani stabilite de către

evaluatorii desemnați în mod aleatoriu.

Prin sentința nr. 105 din 16

aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 4.240 din 20

noiembrie 2009, prin care a admis recursul declarat de reclamanți, a casat

sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru

continuarea judecății.

Prin cererea depusă la 6

martie 2009, pârâta C.C.S.D. a invocat în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 3.785 din 10 iulie 2006 emisă

de Primăria municipiului Ploiești, prin care s-a propus acordarea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, motivând că

aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată, și a principiului de soluționare a notificărilor, stabilit la pct.

1 lit. e) din Capitolul I al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

În fond după casare, Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat sentința nr. 60 din 1 aprilie 2009, prin care a respins ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 3785 din 10 iulie 2006, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să emită dispozițiile privind acordarea titlurilor

de despăgubiri pentru imobilele situate în municipiul Ploiești, și a respins ca

neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 200 lei/zi de

întârziere până la data emiterii efective a dispozițiilor.

Instanța de fond a constatat

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocate de pârâtă, motivând că

actul contestat are un caracter mixt, civil și administrativ, pentru a cărui

eliberare și contestare legiuitorul a prevăzut o procedură specială în Legea nr.

10/1001.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că autoritatea administrativă pârâtă are obligația să soluționeze

cererile reclamanților prin emiterea dispozițiilor privind acordarea titlurilor

de despăgubiri într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

Instanța de fond a reținut

că pârâta nu a emis dispozițiilor solicitate de reclamanți, deși dosarele acestora

au fost în evidențele sale încă din anul 2006.

Cererea reclamanților de

obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere a fost respinsă cu

motivarea că, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute pentru acordarea acestora

de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D., solicitând ca în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul

admiterii excepției de nelegalitate invocate și respingerii cererii din acțiune

privind emiterea titlurilor de despăgubiri, urmând a fi menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii.

Recurentul a susținut că

instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției

nr. 3.785 din 10 iulie 2006 emisă de Primăria municipiului Ploiești, deși

potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trebuia să

suspende judecata cauzei și să trimită dosarul la Tribunalul Prahova, competent pentru soluționarea excepției aflată într-o dependență evidentă

de judecata fondului pricinii.

În raport cu prevederile

Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi,

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a susținut că este admisibilă excepția de

nelegalitate invocată, în condițiile în care C.C.S.D. nu poate fi obligată la

executarea unei obligații, în temeiul unui act administrativ nelegal, așa cum

este cazul dispoziției emise în favoarea intimaților-reclamanți.

Recurentul a criticat și

soluția pronunțată pe fondul cauzei, arătând că în mod greșit instanța de fond

a admis acțiunea pentru aspecte legate de aplicarea criteriului aleatoriu în

analizarea dosarelor, deși intimații nu au contestat acest criteriu, fiind incidente

în prezentul litigiu dispozițiile legale privind compensarea creanțelor

reciproce existente între stat și persoanele îndreptățite.

În dezvoltarea acestei

critici, s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere incidența în speță

a dispozițiilor art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora,

în cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de

plată, prin decizia C.C.S.D. se dispune compensarea lor.

Recurentul a învederat că nu

a fost posibilă emiterea deciziilor de compensare în Dosarul nr. 24.105/CC,

aferent dispoziției nr. 3785/2006 pentru imobilul din Ploiești, și nici în

dosarul nr. 17.333/CC, aferent dispoziției nr. 2087/2006 pentru imobilul din

aceeași localitate, întrucât în primul dosar s-au constatat neconcordanțe cu

privire la suprafața de teren, iar în cel de-al doilea dosar nu s-a depus copia

legalizată a sentinței civile nr. 1.462/2004 a Tribunalului Călărași, cu mențiunea

definitivă și irevocabilă.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge prezentul recurs ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a aplicat

corect dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, respingând ca inadmisibilă excepția de nelegalitate

invocată cu privire la dispoziția nr. 3.785 din 12 iulie 2006 emisă de Primăria

municipiului Ploiești, prin care s-a propus să se acorde intimaților

despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în municipiul

Ploiești.

Natura juridică a actului

contestat pe calea excepției de nelegalitate a fost corect stabilită de

instanța de fond, care a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia, sau după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii e restituire în natură poate

fi atacată la secția civilă a tribunalului, în a cărei circumscripție se află

sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu

soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin aceste dispoziții legale

s-a stabilit o competență specială, derogatorie de la legea generală, astfel că

devin incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, conform cărora, nu pot fi atacate pe

calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea și

desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Exceptarea astfel instituită

de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ are ca

obiect atât acțiunea, cât și excepția de nelegalitate a unui act administrativ,

motiv pentru care va fi menținută ca legală soluția de respingere ca

inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată de recurentul-pârât.

Critica formulată de

recurent pe fondul cauzei este de asemenea neîntemeiată, constatându-se că este

legală și temeinică hotărârea de obligare a C.C.S.D. să emită dispozițiile

privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele situate în

municipiul Ploiești.

Din actele depuse în cauză

rezultă că pentru cele două imobile, intimații-reclamanți au înregistrat în

anul 2006 la comisia recurentă Dosarele nr. 17.333/CC și nr. 24.105/CC, în care

au fost întocmite rapoartele de evaluare la 3 ianuarie 2007 și respectiv, la 21

februarie 2007.

Această situație de fapt a

fost confirmată de recurentul-pârât prin întâmpinarea depusă la termenul din 26

martie 2008, cu precizarea că primele rapoarte de evaluare nu au fost efectuate

în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, motiv pentru care

cele două dosare au fost transmise în vederea refacerii rapoartelor de

evaluare, urmând ca ulterior întocmirii acestora, să fie emise deciziile

reprezentând titluri de despăgubire .

Față de apărările astfel

formulate la cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 martie 2008 și de

faptul că, pe parcursul judecății cauzei, la data de 10 decembrie 2008, au fost

întocmite alte două rapoarte de evaluare în dosarele depuse de

intimații-reclamanți, instanța de fond a constatat corect că este nejustificat

refuzul recurentului-pârât de a emite deciziile reprezentând titluri de

despăgubire în procedura prevăzută în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, se reține că

potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) – (7) din Legea nr. 247/2005, după

primirea dispoziției emise de entitatea investită cu soluționarea notificării,

însoțită de întreaga documentație aferentă acesteia, Secretariatul C.C.S.D. procedează

la analizarea dosarelor în privința legalității respingerii cererii de restituire

în natură, apoi va centraliza dosarele în care a fost respinsă întemeiat

cererea de restituire în natură și va proceda la transmiterea lor către

evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii

raportului de evaluare.

După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de

specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite

comisiei centrale, raport care va conține cuantumul despăgubirilor în limita

cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea titlului de despăgubire,

fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În cauză, se constată că

recurentul-pârât nu a respectat aceste dispoziții legale, deoarece nu și-a

îndeplinit obligațiile care îi revin în fiecare etapă a procedurii administrative

după înregistrarea Dosarelor nr. 24.105/CC și nr. 17.333/CC depuse de

intimații-reclamanți.

Deși prin întâmpinarea

depusă la 26 martie 2008 recurentul-pârât a susținut că este necesară numai

reevaluarea despăgubirilor conform Standardelor Informaționale de Evaluare, la

data de 6 martie 2009, au fost formulate noi apărări privind depunerea de către

intimați a unor documentații incomplete sau nelegalitatea dispozițiilor prin

care s-a propus acordarea de despăgubiri.

Aceste apărări, reiterate în

recurs, nu au fost dovedite, fiind susținute numai de adresele din 2 martie

2009, prin care recurentul-pârât a solicitat Primăriei municipiului Ploiești

transmiterea unor noi informații și documente, în condițiile în care la data

respectivă erau efectuate rapoartele de evaluare și de reevaluare a despăgubirilor,

fiind deci finalizată procedura de analizare a dosarelor în privința

legalității respingerii cererii de restituire în natură și a dispoziției de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Instanța de fond a procedat

corect la înlăturarea acestor apărări, care contravin elementelor de fapt din

dosar și susținerilor din întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual de

recurentul-pârât cu privire la stadiul soluționării celor două Dosare depuse de

intimații-reclamanți și înregistrate în anul 2006 sub nr. 17.333/CC și nr. 24.105/CC.

Din acest motiv, se constată

că este neîntemeiată critica din recurs privind neaplicarea dispozițiilor art. 22

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece în ipoteza compensării

obligațiilor reciproce de plată, C.C.S.D. nu este exonerată de obligația

respectării unui termen rezonabil pentru soluționarea dosarelor și pentru

emiterea deciziilor de compensare în favoarea persoanelor îndreptățite.

În consecință, nefiind

motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român – prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 60 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2009.