ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4264/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4264/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 5 martie 2008,
reclamanții O.A., C.L.V. și C.C.M. au solicitat obligarea Statului Român, prin
C.C.S.D. să emită dispozițiile privind acordarea titlurilor de despăgubiri
pentru imobilele situate în municipiul Ploiești, să le plătească 200 lei/zi de
întârziere de la data introducerii acțiunii și până la emiterea efectivă a
dispozițiilor de despăgubiri și cheltuielile de judecată ocazionate de
prezentul proces.
În motivarea acțiunii,
reclamanții au arătat că, deși au fost efectuate rapoartele de expertiză pentru
stabilirea valorii actualizate a despăgubirilor care li se cuvin pentru cele
două imobile din municipiul Ploiești, care nu pot fi restituite în natură, C.C.S.D.
nu a emis titlurile de despăgubire, încălcând grav și fără nici o justificare
dreptul foștilor proprietari de a primi sumele de bani stabilite de către
evaluatorii desemnați în mod aleatoriu.
Prin sentința nr. 105 din 16
aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței materiale
și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 4.240 din 20
noiembrie 2009, prin care a admis recursul declarat de reclamanți, a casat
sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru
continuarea judecății.
Prin cererea depusă la 6
martie 2009, pârâta C.C.S.D. a invocat în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr.
554/2004 excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 3.785 din 10 iulie 2006 emisă
de Primăria municipiului Ploiești, prin care s-a propus acordarea de
despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, motivând că
aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001,
republicată, și a principiului de soluționare a notificărilor, stabilit la pct.
1 lit. e) din Capitolul I al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.
10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
În fond după casare, Curtea
de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a
pronunțat sentința nr. 60 din 1 aprilie 2009, prin care a respins ca
inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 3785 din 10 iulie 2006, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să emită dispozițiile privind acordarea titlurilor
de despăgubiri pentru imobilele situate în municipiul Ploiești, și a respins ca
neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 200 lei/zi de
întârziere până la data emiterii efective a dispozițiilor.
Instanța de fond a constatat
inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocate de pârâtă, motivând că
actul contestat are un caracter mixt, civil și administrativ, pentru a cărui
eliberare și contestare legiuitorul a prevăzut o procedură specială în Legea nr.
10/1001.
Pe fondul cauzei, s-a
reținut că autoritatea administrativă pârâtă are obligația să soluționeze
cererile reclamanților prin emiterea dispozițiilor privind acordarea titlurilor
de despăgubiri într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
Instanța de fond a reținut
că pârâta nu a emis dispozițiilor solicitate de reclamanți, deși dosarele acestora
au fost în evidențele sale încă din anul 2006.
Cererea reclamanților de
obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere a fost respinsă cu
motivarea că, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute pentru acordarea acestora
de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare.
Împotriva acestei sentințe,
a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D., solicitând ca în temeiul art. 304
pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul
admiterii excepției de nelegalitate invocate și respingerii cererii din acțiune
privind emiterea titlurilor de despăgubiri, urmând a fi menținute celelalte
dispoziții ale hotărârii.
Recurentul a susținut că
instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției
nr. 3.785 din 10 iulie 2006 emisă de Primăria municipiului Ploiești, deși
potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trebuia să
suspende judecata cauzei și să trimită dosarul la Tribunalul Prahova, competent pentru soluționarea excepției aflată într-o dependență evidentă
de judecata fondului pricinii.
În raport cu prevederile
Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi,
aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a susținut că este admisibilă excepția de
nelegalitate invocată, în condițiile în care C.C.S.D. nu poate fi obligată la
executarea unei obligații, în temeiul unui act administrativ nelegal, așa cum
este cazul dispoziției emise în favoarea intimaților-reclamanți.
Recurentul a criticat și
soluția pronunțată pe fondul cauzei, arătând că în mod greșit instanța de fond
a admis acțiunea pentru aspecte legate de aplicarea criteriului aleatoriu în
analizarea dosarelor, deși intimații nu au contestat acest criteriu, fiind incidente
în prezentul litigiu dispozițiile legale privind compensarea creanțelor
reciproce existente între stat și persoanele îndreptățite.
În dezvoltarea acestei
critici, s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere incidența în speță
a dispozițiilor art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora,
în cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de
plată, prin decizia C.C.S.D. se dispune compensarea lor.
Recurentul a învederat că nu
a fost posibilă emiterea deciziilor de compensare în Dosarul nr. 24.105/CC,
aferent dispoziției nr. 3785/2006 pentru imobilul din Ploiești, și nici în
dosarul nr. 17.333/CC, aferent dispoziției nr. 2087/2006 pentru imobilul din
aceeași localitate, întrucât în primul dosar s-au constatat neconcordanțe cu
privire la suprafața de teren, iar în cel de-al doilea dosar nu s-a depus copia
legalizată a sentinței civile nr. 1.462/2004 a Tribunalului Călărași, cu mențiunea
definitivă și irevocabilă.
Analizând actele și
lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.
proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge prezentul recurs ca
nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a aplicat
corect dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, respingând ca inadmisibilă excepția de nelegalitate
invocată cu privire la dispoziția nr. 3.785 din 12 iulie 2006 emisă de Primăria
municipiului Ploiești, prin care s-a propus să se acorde intimaților
despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în municipiul
Ploiești.
Natura juridică a actului
contestat pe calea excepției de nelegalitate a fost corect stabilită de
instanța de fond, care a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin.
(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia, sau după caz, dispoziția
motivată de respingere a notificării sau a cererii e restituire în natură poate
fi atacată la secția civilă a tribunalului, în a cărei circumscripție se află
sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu
soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin aceste dispoziții legale
s-a stabilit o competență specială, derogatorie de la legea generală, astfel că
devin incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, conform cărora, nu pot fi atacate pe
calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea și
desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Exceptarea astfel instituită
de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ are ca
obiect atât acțiunea, cât și excepția de nelegalitate a unui act administrativ,
motiv pentru care va fi menținută ca legală soluția de respingere ca
inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată de recurentul-pârât.
Critica formulată de
recurent pe fondul cauzei este de asemenea neîntemeiată, constatându-se că este
legală și temeinică hotărârea de obligare a C.C.S.D. să emită dispozițiile
privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele situate în
municipiul Ploiești.
Din actele depuse în cauză
rezultă că pentru cele două imobile, intimații-reclamanți au înregistrat în
anul 2006 la comisia recurentă Dosarele nr. 17.333/CC și nr. 24.105/CC, în care
au fost întocmite rapoartele de evaluare la 3 ianuarie 2007 și respectiv, la 21
februarie 2007.
Această situație de fapt a
fost confirmată de recurentul-pârât prin întâmpinarea depusă la termenul din 26
martie 2008, cu precizarea că primele rapoarte de evaluare nu au fost efectuate
în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, motiv pentru care
cele două dosare au fost transmise în vederea refacerii rapoartelor de
evaluare, urmând ca ulterior întocmirii acestora, să fie emise deciziile
reprezentând titluri de despăgubire .
Față de apărările astfel
formulate la cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 martie 2008 și de
faptul că, pe parcursul judecății cauzei, la data de 10 decembrie 2008, au fost
întocmite alte două rapoarte de evaluare în dosarele depuse de
intimații-reclamanți, instanța de fond a constatat corect că este nejustificat
refuzul recurentului-pârât de a emite deciziile reprezentând titluri de
despăgubire în procedura prevăzută în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, se reține că
potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) – (7) din Legea nr. 247/2005, după
primirea dispoziției emise de entitatea investită cu soluționarea notificării,
însoțită de întreaga documentație aferentă acesteia, Secretariatul C.C.S.D. procedează
la analizarea dosarelor în privința legalității respingerii cererii de restituire
în natură, apoi va centraliza dosarele în care a fost respinsă întemeiat
cererea de restituire în natură și va proceda la transmiterea lor către
evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii
raportului de evaluare.
După primirea dosarului,
evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de
specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite
comisiei centrale, raport care va conține cuantumul despăgubirilor în limita
cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de
evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea titlului de despăgubire,
fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În cauză, se constată că
recurentul-pârât nu a respectat aceste dispoziții legale, deoarece nu și-a
îndeplinit obligațiile care îi revin în fiecare etapă a procedurii administrative
după înregistrarea Dosarelor nr. 24.105/CC și nr. 17.333/CC depuse de
intimații-reclamanți.
Deși prin întâmpinarea
depusă la 26 martie 2008 recurentul-pârât a susținut că este necesară numai
reevaluarea despăgubirilor conform Standardelor Informaționale de Evaluare, la
data de 6 martie 2009, au fost formulate noi apărări privind depunerea de către
intimați a unor documentații incomplete sau nelegalitatea dispozițiilor prin
care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Aceste apărări, reiterate în
recurs, nu au fost dovedite, fiind susținute numai de adresele din 2 martie
2009, prin care recurentul-pârât a solicitat Primăriei municipiului Ploiești
transmiterea unor noi informații și documente, în condițiile în care la data
respectivă erau efectuate rapoartele de evaluare și de reevaluare a despăgubirilor,
fiind deci finalizată procedura de analizare a dosarelor în privința
legalității respingerii cererii de restituire în natură și a dispoziției de
acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanța de fond a procedat
corect la înlăturarea acestor apărări, care contravin elementelor de fapt din
dosar și susținerilor din întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual de
recurentul-pârât cu privire la stadiul soluționării celor două Dosare depuse de
intimații-reclamanți și înregistrate în anul 2006 sub nr. 17.333/CC și nr. 24.105/CC.
Din acest motiv, se constată
că este neîntemeiată critica din recurs privind neaplicarea dispozițiilor art. 22
din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece în ipoteza compensării
obligațiilor reciproce de plată, C.C.S.D. nu este exonerată de obligația
respectării unui termen rezonabil pentru soluționarea dosarelor și pentru
emiterea deciziilor de compensare în favoarea persoanelor îndreptățite.
În consecință, nefiind
motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va
respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Statul Român – prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 60 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 octombrie 2009.