ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1170/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 135 din 26 mai 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea completată și precizată formulată de reclamantul C.D. în contradictoriu cu pârâta G.N.M.; a anulat decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2008 și decizia nr. 202 din 16 ianuarie 2008 emise de Comisarul General al G.N.M.; a repus pe reclamant în funcția publică de conducere de comisar-șef al Comisariatului Județean Dâmbovița; a respins cererea de suspendare a executării deciziilor nr. 13/2008 și 2002/2008 emise de Comisarul General al G.N.M., ca neîntemeiată și a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, prin decizia nr. 223 din 15 august 2003, reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de comisar-șef clasa I gradul S în cadrul Comisariatului Județean Dâmbovița, atribuțiile sale fiind cele stabilite prin fișa postului din 3 octombrie 2005 și cea suplimentară din 14 mai 2007, la momentul reîncadrării în această funcție G.N.M. era organizată și funcționa conform H.G. nr. 297/2003, modificată prin H.G. nr. 761/ 2003. La data de 14 ianuarie 2008, Comisarul general al G.N.M., a cărei organizare și funcționare este reglementată prin H.G. nr. 1224/2007, emite decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2008, prin care C.D.

este eliberat din funcția publică de conducere de comisar-șef din cadrul Comisariatului Județean Dâmbovița, cu respectarea dreptului de preaviz de 30 de zile calendaristice, temeiul de drept al măsurii fiind art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, iar prin adresa nr. 207 din 14 ianuarie 2008 s-a comunicat reclamantului lista funcțiilor publice vacante, solicitându-i-se să opteze pentru unul din aceste posturi. Potrivit deciziei nr. 202 din 16 ianuarie 2008, emise de Comisarul general al G.N.M., reclamantul coordonează activitatea Comisariatului Județean Dâmbovița până la ocuparea prin concurs a funcției publice specifice de conducere vacante de comisar-șef, iar prin decizia nr. 689 din 25 ianuarie 2008 a aceluiași emitent C.D.

a fost numit în funcția publică specifică de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare la același comisariat județean, stabilindu-se și drepturile salariale de care beneficiază, ulterior fiind numit temporar în funcția de comisar-șef al Comisariatului Județean Dâmbovița până la ocuparea postului prin concurs, conform deciziei nr. 962 din 28 februarie 2008. Toate aceste decizii au fost emise de Comisarul general al G.N.M întrucât prin H.G. nr. 1224/2007 au fost desființate comisariatele regionale de medii și, totodată, posturile de comisar-șef, iar temeiul eliberării din funcției a lui C.D., prevăzut în decizia nr. 13/2008 este art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici.

Întrucât prin emiterea celor 2 decizii reclamantul a fost vătămat în drepturile sale, Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, urmând să anulez cele 2 decizii, cu consecința repunerii lui C.D. în funcția publică d conducere de comisar-șef al Comisariatului Județean Dâmbovița.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziilor nr. 13/2008 și nr. 202/2008 emise de Comisarul general al G.N.M., se reține că potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ, o persoană vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea asupra fondului, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind condiționată de dovedirea a două cerințe, respectiv cazuri bine justificate și prevenirea unei pagube iminente, ce sunt definite prin art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta G.N.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că decizia a cărei anulare se solicită, a fost emisă în temeiul legii, ca urmare a aprobării H.G. nr. 1224/2007 pentru organizarea și funcționarea G.N.M., care abrogă H.G. nr. 440/2005. Astfel, H.G. nr. 1224/2007 reglementează noua structură organizatorică a G.N.M., Comisariatele regionale și Comisariatele județene din subordinea celor regionale organizate ca servicii au fost desființate. Comisariatul județean Dîmbovița, în noua structură, are personalitate juridică, condus de un Comisar Șef, asimilat Directorului executiv, ordonator terțiar de credite, entitate superioară Comisariatului județean Dîmbovița, serviciu în cadrul Comisariatului regional, în vechea structură, desființată.

În noua funcție de conducere, Comisarul Șef are cu totul alte atribuții față de cele avute prin legea veche, când funcția de Comisar Șef era asimilată cu cea de Șef de serviciu. Prin urmare, dacă reclamantul ar fi fost numit în noua funcție, total diferită și în același timp superioară celei vechi, acest lucru ar fi fost echivalentul unei promovări prin numire într-o funcție publică superioară, fapt care este în mod expres interzis de lege. Promovarea într-o funcție publică superioară nefiind posibilă decât prin participarea la un concurs pentru ocuparea funcției respective. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin O.U.G. nr. 107 din 10 octombrie 2007 s-a modificat art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale. O.U.G. nr. 107/2007 a desființat comisariatele regionale, astfel încât G.N.M. trebuia să funcționeze la nivel central prin Comisariatul General și avea în subordine 41 de comisariate județene, Comisariatul municipiului București și Rezervația Biosferei Delta Dunării. O.U.G. nr. 107 din 10 octombrie 2007 a fost respinsă prin Legea nr. 235 din 31 octombrie 2008, publicată în M.Of.

nr. 747 din 5 noiembrie 2008. Prin legea de respingere a ordonanței de urgență nu au fost respectate prevederile art. 115 alin. (8) din Constituția României, conform cărora „prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței”. În speță, se pune probleme efectelor produse de Legea nr. 235/2008 prin care a fost respinsă ordonanța de urgență. În prezent, H.G. nr. 1224/2007 emisă în baza O.U.G. nr. 107/2007 nu mai poate produce efecte juridice. La rândul lor, deciziile emise în baza H.G. nr. 1224/2007 nu mai au suport legal. Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, un act normativ nu mai poate produce efecte juridice, după abrogarea actului normativ superior în baza căruia a fost emis.

În cauza de față O.U.G. nr. 107/2007 nu a fost abrogată, însă a fost respinsă în Parlament. Efectele respingerii unei ordonanțe de urgentă sunt identice cu cele ale abrogării actului normativ. În prezent, este în vigoare O.U.G. nr. 17/2005 care organizează G.N.M. în Comisariate Regionale și Comisariate Județene, astfel încât nu se mai justifică emiterea deciziei nr. 24 din 14 ianuarie 2008 prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția de Comisar șef. Este adevărat că regula în vederea anulării unui act administrativ individual este aceea a analizării motivului de anulare în momentul emiterii actului. Nu pot fi ignorate însă nici cauzele intervenite după emiterea actului administrativ, în timpul cât acesta este în vigoare.

În ipoteza în care actul administrativ normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual nu mai este în vigoare este firesc ca și acest din urmă act să fie anulat. Aceasta este și opinia doctrinei, a se vedea de exemplu: Antonie Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. II ed.4, pag. 82- 83; Curierul juridic nr. 11/2008, pag. 38-44. Mai mult, conform prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în cazul abrogării unei dispoziții sau a unui act normativ se repune în vigoare actul normativ inițial, dacă este vorba de o ordonanță de Guvern care a fost respinsă prin lege de către Parlament. Prin O.U.G. nr.107/2007 s-a prevăzut modificarea alin. (1) al art. 2 din O.U.G.

nr. 17/2005, iar conform art. 59 din Legea nr. 24/2000 modificarea unui act normativ este admisă dacă nu se afectează concepția generală ori caracterul unitar al acestui act sau dacă nu privește întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuiește cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat. Se poate observa astfel că O.U.G. nr. 107/2007 nu a respectat normele de tehnică legislativă, deoarece a modificat cea mai mare parte a reglementării referitoare la organizarea G.N.M. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de G.N.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.N.M. împotriva sentinței civile nr. 135 din 26 mai 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.