ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2400/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2400/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Curții de Apel Ploiești sub nr. 1083/42/2010, reclamantul P.G. a solicitat în contradictoriu
cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală
obligarea autorităților pârâte la calcularea și plata drepturilor salariale rezultând
din diferența de salarizare de la funcția de Director Executiv Adjunct - Activitatea
de inspecție fiscală, la D.G.F.P. Dâmbovița, la funcția de Șef Serviciu colectare
și executare silită persoane juridice la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Târgoviște, pentru perioada 22 decembrie 2009 - 25 mai 2010.
În motivarea
acțiunii, s-a arătat că reclamantul este îndreptățit la plata sumei de bani corespunzătoare
diferenței dintre cele două salarii (salarii indexate, majorate și reactualizate
și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta) potrivit art. 78 alin. (1)
C. muncii, cu referire la art. 295 (2) din același Cod și art. 117 din Legea
nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
S-a mai arătat
că prin Ordinul nr. 985 din 22 mai 2009, Președintele Agenției Naționale de Administrare
Fiscală a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de Director
Executiv Adjunct la D.G.F.P. Dâmbovița și numirea acestuia în funcția de Șef Serviciu
la Serviciul colectare și executare silită persoane juridice la Administrația Finanțelor
Publice a Municipiului Târgoviște.
Acțiunea formulată
împotriva acestui ordin a fost admisă prin sentința nr. 280 din 21 decembrie 2009
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. 1028/42/2009, sentință care
a anulat ordinul atacat și a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând
diferența dintre drepturile salariale pe care reclamantul le-ar fi obținut în funcția
de Director Executiv Adjunct al D.G.F.P. Dâmbovița și cele pe care le-a obținut,
aferente funcției de Șef serviciu Colectare și executare silită persoane juridice
la A.F.P. Târgoviște, pe perioada cuprinsă între 25 mai 2009 până la data pronunțării
sentinței. Recursul A.N.A.F. împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia
Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2901 din 02 iunie 2010.
Hotărârea
astfel devenită irevocabilă a fost executată prin Ordinul nr. 1510 din 25 mai 2010
al Ministrului Finanțelor Publice, prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcția
publică de conducere din care fusese eliberat.
Prin hotărârea
menționată, drepturile salariale rezultate din diferența amintită au fost calculate
și acordate numai până la data pronunțării sentinței devenită irevocabilă, astfel
că rămân a fi acordate pentru perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței
și data executării acesteia.
La termenul
din data de 14 decembrie 2010, Curtea, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității
procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Prin sentința
nr. 5 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată
din oficiu de instanță și a respins acțiunea formulată de reclamantul P.G. ca fiind
îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția
Națională de Administrare Fiscală
nu are atribuții
legate de plata despăgubirilor solicitate de reclamant, calitatea de angajator în
cazul acestuia având-o
D.G.F.P. Dâmbovița.
Faptul că reclamantul s-a judecat anterior cu
Agenția Națională
de Administrare Fiscală pentru anularea ordinului emis de aceasta nu-i conferă automat
calitate procesuală pasivă, neavând atribuții legate de plata drepturilor salariale
ale reclamantului.
Împotriva
sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs P.G.
Recurentul a criticat
soluția primei instanțe pentru neobservarea dispozițiilor art. 2 pct. 5 lit. b)
și c) din H.G. nr. 109/2009, din care rezultă că Agenția Națională de Administrare
Fiscală în calitate de ordonator secundar de credite deschide creditele necesare
pentru cheltuielile fiecărui ordonator terțiar de credite în cadrul fiecărui exercițiu
bugetar, în speță, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, care urmează
a plăti drepturile salariale reclamate de recurentul-reclamant.
Examinând cauza în raport
de obiectul cauzei, dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție
reține că este întemeiată critica adusă de recurent și constată incidența dispozițiilor
art. 312 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., astfel că va admite recursul și va
casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Așa cum se poate lesne
observa din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței aflate în control judiciar,
prin sentința nr. 280 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr.
2901 din 21 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, a fost anulat Ordinul nr. 985/2009 prin care
Agenția Națională de Administrare Fiscală
prin Președinte
l-a eliberat pe reclamantul P.G. din funcția publică de conducere de director executiv
adjunct al D.G.F.P. Dâmbovița, obligând pârâta
Agenția
Națională de Administrare Fiscală
la plata sumei ce reprezintă diferența
dintre drepturile salariale aferente acestei funcții și cele pe care le-a obținut
pentru funcția de șef serviciu colectare și executare silită persoane juridice la
Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, pe perioada cuprinsă între 25 mai 2009
și până la data pronunțării sentinței.
Prin Ordinul nr. 1510
din 25 mai 2010 al ministrului finanțelor publice reclamantul a fost reintegrat
în funcția publică de conducere potrivit titlului executor - sentința nr. 280/2009
a Curții de Apel Ploiești, astfel că prin acțiunea care a făcut obiectul dosarului
în care s-a pronunțat sentința recurată s-a cerut obligarea
Agenția Națională de Administrare Fiscală
la plata drepturilor
salariale pe perioada cuprinsă între data de 22 decembrie 2009- 25 mai 2010.
Excepția lipsei calității
procesuale pasive a
Agenției Naționale de
Administrare Fiscală
, invocată din oficiu de Curtea de Apel Ploiești, nu
este întemeiată deoarece pe de o parte această autoritate centrală a fost obligată
deja irevocabil la plata diferențelor salariale pe perioada cuprinsă până la pronunțare,
în virtutea calității sale de emitent al actului administrativ anulat prin hotărâre
judecătorească și ca atare este în sarcina sa acoperirea prejudiciului material
suportat până la reintegrarea efectivă în funcția publică de conducere, iar pe de
altă parte, așa cum corect a arătat recurentul, dispozițiile art. 2 pct. 5 lit.
b) și c) din H.G. nr. 109/2009 (privind organizarea și funcționarea
Agenției Naționale de Administrare Fiscală
– versiunea
publicată în M. Of. nr. 126/02.03.2009) constituie temeiul juridic care conferă
Agenției Naționale de Administrare Fiscală calitate procesuală pasivă în cauză.
D.G.F.P. Dâmbovița, cu care reclamantul a încheiat raporturi de serviciu este ordonator
terțiar de credite, iar
Agenția Națională de
Administrare Fiscală
este ordonatorul secundar de credite, mai exact este
instituția publică ce deschide creditele necesare pentru cheltuielile ordonatorului
terțiar de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
În acest context, se impune
casarea sentinței și trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând
ca aceasta să examineze temeinicia acțiunii în contencios administrativ formulate
de P.G. din perspectiva dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004
și a dispozițiilor legale aplicabile funcționarilor publici.
Văzând și dispozițiile
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată
și completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de P.G. împotriva sentinței nr. 5 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești,
secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 aprilie 2011.