ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2400/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 1083/42/2010, reclamantul P.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală obligarea autorităților pârâte la calcularea și plata drepturilor salariale rezultând din diferența de salarizare de la funcția de Director Executiv Adjunct - Activitatea de inspecție fiscală, la D.G.F.P.

Dâmbovița, la funcția de Șef Serviciu colectare și executare silită persoane juridice la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgoviște, pentru perioada 22 decembrie 2009 - 25 mai 2010. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul este îndreptățit la plata sumei de bani corespunzătoare diferenței dintre cele două salarii (salarii indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta) potrivit art. 78 alin. (1) C. muncii, cu referire la art. 295 (2) din același Cod și art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 985 din 22 mai 2009, Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de Director Executiv Adjunct la D.G.F.P.

Dâmbovița și numirea acestuia în funcția de Șef Serviciu la Serviciul colectare și executare silită persoane juridice la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgoviște. Acțiunea formulată împotriva acestui ordin a fost admisă prin sentința nr. 280 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. 1028/42/2009, sentință care a anulat ordinul atacat și a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale pe care reclamantul le-ar fi obținut în funcția de Director Executiv Adjunct al D.G.F.P. Dâmbovița și cele pe care le-a obținut, aferente funcției de Șef serviciu Colectare și executare silită persoane juridice la A.F.P.

Târgoviște, pe perioada cuprinsă între 25 mai 2009 până la data pronunțării sentinței. Recursul A.N.A.F. împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2901 din 02 iunie 2010. Hotărârea astfel devenită irevocabilă a fost executată prin Ordinul nr. 1510 din 25 mai 2010 al Ministrului Finanțelor Publice, prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de conducere din care fusese eliberat. Prin hotărârea menționată, drepturile salariale rezultate din diferența amintită au fost calculate și acordate numai până la data pronunțării sentinței devenită irevocabilă, astfel că rămân a fi acordate pentru perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței și data executării acesteia.

La termenul din data de 14 decembrie 2010, Curtea, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Prin sentința nr. 5 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată din oficiu de instanță și a respins acțiunea formulată de reclamantul P.G. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are atribuții legate de plata despăgubirilor solicitate de reclamant, calitatea de angajator în cazul acestuia având-o D.G.F.P.

Dâmbovița. Faptul că reclamantul s-a judecat anterior cu Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru anularea ordinului emis de aceasta nu-i conferă automat calitate procesuală pasivă, neavând atribuții legate de plata drepturilor salariale ale reclamantului. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs P.G. Recurentul a criticat soluția primei instanțe pentru neobservarea dispozițiilor art. 2 pct. 5 lit. b) și c) din H.G. nr. 109/2009, din care rezultă că Agenția Națională de Administrare Fiscală în calitate de ordonator secundar de credite deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terțiar de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar, în speță, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, care urmează a plăti drepturile salariale reclamate de recurentul-reclamant.

Examinând cauza în raport de obiectul cauzei, dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este întemeiată critica adusă de recurent și constată incidența dispozițiilor art. 312 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., astfel că va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Așa cum se poate lesne observa din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței aflate în control judiciar, prin sentința nr. 280 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr. 2901 din 21 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost anulat Ordinul nr. 985/2009 prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Președinte l-a eliberat pe reclamantul P.G.

din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al D.G.F.P. Dâmbovița, obligând pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sumei ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale aferente acestei funcții și cele pe care le-a obținut pentru funcția de șef serviciu colectare și executare silită persoane juridice la Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, pe perioada cuprinsă între 25 mai 2009 și până la data pronunțării sentinței.

Prin Ordinul nr. 1510 din 25 mai 2010 al ministrului finanțelor publice reclamantul a fost reintegrat în funcția publică de conducere potrivit titlului executor - sentința nr. 280/2009 a Curții de Apel Ploiești, astfel că prin acțiunea care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat sentința recurată s-a cerut obligarea Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între data de 22 decembrie 2009- 25 mai 2010. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală , invocată din oficiu de Curtea de Apel Ploiești, nu este întemeiată deoarece pe de o parte această autoritate centrală a fost obligată deja irevocabil la plata diferențelor salariale pe perioada cuprinsă până la pronunțare, în virtutea calității sale de emitent al actului administrativ anulat prin hotărâre judecătorească și ca atare este în sarcina sa acoperirea prejudiciului material suportat până la reintegrarea efectivă în funcția publică de conducere, iar pe de altă parte, așa cum corect a arătat recurentul, dispozițiile art. 2 pct. 5 lit. b) și c) din H.G.

nr. 109/2009 (privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală – versiunea publicată în M. Of. nr. 126/02.03.2009) constituie temeiul juridic care conferă Agenției Naționale de Administrare Fiscală calitate procesuală pasivă în cauză. D.G.F.P. Dâmbovița, cu care reclamantul a încheiat raporturi de serviciu este ordonator terțiar de credite, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală este ordonatorul secundar de credite, mai exact este instituția publică ce deschide creditele necesare pentru cheltuielile ordonatorului terțiar de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar. În acest context, se impune casarea sentinței și trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca aceasta să examineze temeinicia acțiunii în contencios administrativ formulate de P.G.

din perspectiva dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor legale aplicabile funcționarilor publici. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.G. împotriva sentinței nr. 5 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.