ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 233/2014

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 2862 din 30 septembrie 2013,

Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, competența de soluționare a acțiunii prin care reclamantul N.V., în

contradictoriu cu pârâta A.N.S.T., solicita reintegrarea în funcția de director

al D.J.T. Dâmbovița și repararea pagubei constând în plata drepturilor

salariale aferente perioadei 23 iulie  2009 - 27 aprilie 2010.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că în speță, față de

împrejurarea că pârâta este autoritate publică centrală, sunt aplicabile prevederile

art. 10 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004

.

Prin sentința nr. 254

din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale,

invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că drepturile solicitate

de reclamant își au temeiul în raportul de serviciu al reclamantului, funcționar

public, cu autoritatea publică pârâtă, ceea ce atrage competența de judecată a

tribunalului, indiferent de rangul autorității, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

Verificând cauza, în

temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalul

Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate de reclamant îl constituie reintegrarea în funcția de director al

Direcției Județene pentru Tineret Dâmbovița și plata unor drepturi salariale.

Reclamantul are,

deci, calitatea de funcționar public iar

obiectul cauzei îl

constituie raportul de serviciu al acestuia cu autoritatea publică pârâtă

.

Conform art. 109 din

Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „

Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului

public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin

lege competența altor instanțe”.

Dispozițiile legale

citate stabilesc, așadar, în favoarea tribunalelor o plenitudine de competență

materială în soluționarea cauzelor având

ca obiect raportul

de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum

autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.

Așa fiind, urmează a

se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe petentul N.V. în contradictoriu cu intimatul

M.T.S. în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.