ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3505/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3505/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2081 din 08 martie 2013 a Tribunalului București, secția a

Vl-a civilă, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta N.A.M. și

s-a dispus excluderea asociatului J.P.A.M. din cadrul SC SC I.C. SRL. S-a

dispus distribuirea celor 25 de părți sociale deținute de pârâtul J.P., în mod

egal, între ceilalți trei asociați rămași, revenind fiecăruia 8,3% părți

sociale. A fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în

esență, că acțiunile efectuate de pârâtul J., în perioada în care a deținut

funcția de administrator al societății pârâte, îmbracă forma unor acțiuni

frauduloase, săvârșite cu intenție în folosul său sau al altor persoane și în

detrimentul societății. Elementul volițional, intenția, rezultă din

circumstanțele încheierii contractelor, cu societăți în care pârâtul sau alți

asociați erau interesați și apoi din modul de derulare a respectivelor

raporturi contractuale, respectiv achitarea prețului pentru serviciile contractate,

deși nu există dovada prestării acelor servicii.

Instanța a apreciat că nu se poate acredita ideea unei

neglijențe sau inabilități în afaceri din partea pârâtului, ce ar fi condus la

această situație păgubitoare pentru societate, a/ând în vedere caracterul

continuat al respectivelor plăți, în condițiile mai sus expuse (de obicei se

făceau plăți lunare) și faptul că nu este vorba de un caz izolat ci de mai

multe contracte.

Instanța a constatat că sunt întrunite cerințele art. 222 lit.

d) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care a admis cererea principală și a

dispus excluderea asociatului J.P.A.M. din cadrul SC SC I.C. SRL.

În temeiul art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanța

a dispus, prin aceeași hotărâre, si cu privire la structura participării la

capitalul social a celorlalți asociați, cu respectarea proporțiilor actuale ale

structurii capitalului social.

În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de fond

a constatat că aceasta are ca obiect excluderea reclamantei N.A.M., invocându-se

fapte săvârșite de aceasta după data de 01 iulie 2009, când a încetat calitatea

sa de administrator a societății pârâte. Raportându-se la dispozițiile art. 222

din Legea nr. 31/1990, invocate de pârâtul reclamant în susținerea cererii

reconvenționale s-a constatat că aspectele invocate de pârât nu se încadrează

în niciuna din ipotezele reglementate de art. 222 lit. a)-e) din Lege.

Referitor la interdicția prevăzută de art. 82 din Legea nr. 31/1990,

instanța a constatat că nu s-a dovedit faptul că reclamanta ar fi asociat cu

răspundere nelimitată în alte societăți concurente sau având același obiect de

activitate ca cel al pârâtei și nici faptul că ar fi efectuat în concret

operațiuni în contul lor sau al altora, în același fel de comerț sau într-unui

asemănător cu cel al societății pârâte.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul reclamant J.P.A.M.,

cauza fiind înregistrată sub nr. 320/3/2010 (nr. 1723/2013) pe rolul Curții de

Apel București, secția a V-a civilă.

Prima categorie de

;

critici a vizat soluția dată

cererii principale, apelantul considerând că - instanța de fond în mod greșit a

constatat că este administrator al societății din data de 01 iulie 2009,

întrucât procesul-verbal de predare a documentelor, administrarea efectivă a societății,

s-a efectuat la data de 23 iulie 2009.

A doua categorie de critici s-a referit la greșita respingere

a cererii reconventionale, în condițiile în care relațiile dintre N.A.M. și ceilalți

asociații sunt tensionate, aceasta opunându-se oricărui act sau fapt pe care

societatea îl efectuează.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia

nr. 233 din 26 martie 2014, a admis apelul formulat de apelantul pârât

reclamant J.P.A.M., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins

acțiunea principală precizată ca neîntemeiată, a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței atacate, a obligat intimata reclamantă pârâtă la 19,65 lei

cheltuieli de judecată către apelantul pârât reclamant.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar

a reținut, în esență, că criticile apelantului care privesc greșita admitere a

acțiunii principale sunt întemeiate, din probele administrate în cauză

nereieșind că pârâtul reclamant, în calitatea lui de asociat administrator, ar

fi comis fraudă în dauna societății sau s-ar fi servit de semnătura socială sau

de capitalul social în folosul lui sau al altora, așa cum impune art. 222 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 pentru a se putea dispune excluderea din

societate, j

Curtea a mai reținut că în mod corect prima instanță a

constatat că faptele invocate de pârâtul reclamant au fost săvârșite de

reclamanta pârâtă în dauna societății sunt ulterioare datei de 1 iulie 2009,

moment de la care aceasta nu a mai deținut calitatea de administrator, astfel

că acestea nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 222

din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta N.A.M.

solicitând în temeiul art. 304 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în

parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii principale și excluderii

asociatului J.P.A.M. din cadrul SC I.C. SRL.

Recurenta-pârâtă aduce în fundamentarea cererii

următoarele argumente:

În mod greșit instanța de apel a apreciat că în

prezenta cauză faptele intimatului pârât nu se circumscriu ipotezei avute în

vedere de legiuitor în textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990,

deși din întregul material probator administrat se pol stabili dincolo de orice

dubiu în sarcina lui J. acțiuni de natură frauduloasă săvârșite în detrimentul

societății în perioada în care acesta a deținut funcția de administrator.

Atât

instanța de fond, cât și instanța de apel a reținut existența unor contracte ce

au fost încheiate cu diverse societăți, persoane juridice române sau străine,

în baza cărora au fost realizate plăți deși nu există dovada prestării

serviciilor și cu privire la care au fost identificate nereguli în încheierea

sau desfășurarea lor (precum lipsa documentelor justificative a efectuării

serviciilor contractate, și achitate: lipsa anexelor sau anexe nesemnate, lipsa

timesheet-urilor, grafice nesemnate).

Chiar dacă s-ar putea susține că aceste] aspecte nu sunt de

natură a stabili cu certitudine cu privire la inexistența operațiunilor ori cu

privire la lipsa prestării serviciilor respective, este important de avut în

vedere faptul că aspectele menționate nasc suspiciuni cu privire la faptele lui

J. săvârșite din momentul prelua ii administrației SC I.C. SRL.

Se arată că aceste suspiciuni ajung să poată fi

confirmate în momentul în care se raportează la întregul probatoriu administrat

căci aspectele semnalate trebuie apreciate nu doar prin ele însele ci și în

raport de faptul că acele contracte analizate în cadrul raportului de expertiză

întocmit în cauză au fost încheiate cu societăți deținute de alți asociați sau

membri ai familiei intimatului pârât J.P.A.M., respectiv I.K.D. deținută de asociatul

A.V.E. și T.M.S. deținută de J. și de soția acestuia.

Apreciază recurenta că este absurdă interpretarea pe care

instanța de apel o dă situației de fapt și probelor ce au fost administrate în

cauză pe care le apreciază independent, fără a le corobora, devenind mai mult

decât evidentă greșeala instanței de apel câtă vreme și aceasta reține

existența unor contracte în baza cărora s-au efectuat plăți fără documente

justificative, contracte încheiate cu firme deținute de asociați ai SC I.C. SRL

și membri ai familiei lui J.

Consideră recurenta-pârâtă că motivarea instanței de control

devine aberantă la momentul la care, neavând în vedere interpretarea

prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, consideră că

aceste fapte nu sunt suficient de grave și nu sunt de natură a prejudicia

societatea în condițiile în care pentru reținerea fraudei în dauna societății

este necesar să se stabilească în sarcina administratorului un comportament

ocult, disimulat și să se constate un prejudiciu material sau chiar moral

suferit de societate ca urmare a conduitei menționate anterior, care să profite

în mod direct sau indirect (însă obligatoriu) interesului administratorului sau

al oricărei alte persoane străine de societate, în speță fiind dovedite atât

faptele frauduloase ale administratorului J. care în mod continuat a efectuat

plăți fără documente justificative, cât și prejudiciul pe care societatea l-a

suferit ca urmare a administrației lui J.

Arată recurenta-pârâtă că în mod nejustificat instanța

de apel nu a avut în vedere și contractul încheiat cu T.B. care ascunde o

acțiune frauduloasă câtă vreme SC I.C. SRL a contractat și achitat participarea

a două persoane la cursurile organizate, fără însă a exista o singură dovadă cu

privire la absolvirea acestor cursuri, fiind astfel evident prejudiciul pe care

societatea l-a suferit prin plata contravalorii cursurilor, dublat de faptul că

specializarea s-a făcut într-un domeniu străin de obiectul de activitate al SC

I.C. SRL. Instanța de apel se arată că nu a avut în vedere, în mod nejustificat

și total eronat, nici raporturile contractuale încheiate cu SC P.B.C. SRL,

societate deținută de asociatul C.F. și al cărei obiect de activitate nu

privește nici pe de parte domeniul I.T., singurii angajați ai societății

ocupând funcții ce nu au legătură cu domeniul invocat, respectiv cosmetician,

director general, masor, receptioner, coafor.

Precizează recurenta că pentru toate aceste fapte există

dovezi administrate în dosarul de fond al cauzei, intimatul pârât J. nefăcând

în niciun momert dovada fie a serviciilor prestate, fie orice altă probă care

să infirme cele susținute și probate de recurentă.

Se arată în continuare că instanța de apel face o aplicare

greșită a legii ajungând să motiveze soluția dată raportându-se la un procent

la care stabilește plățile ce au fost efectuate în baza contractelor

expertizate și pe care a înțeles să le rețină, această manieră de apreciere

fiind în totală contradicție cu dispozițiile legale care nu stabilesc existența

fraudei în dauna societății nici în raport de dimensiunea fraudei și nici de

multitudinea de acte frauduloase săvârșite de administrator.

Consideră recurenta că instanța de apel a apreciat

incorent că simplul fapt că intimatul pârât J. nu mai era administrator unic al

societății la momentul la care s-au efectuat plăți cu titlu de diurnă către

salariați fără documente justificative conduce în mod automat la concluzia că

oricare dintre administratori ar fi putut dispune plățile. Arată în acest sens

recurenta că, așa cum se reține și în raportul de expertiză contabilă, dar și

în opinia separată formulată de expertul parte, J.P.A.M. a fost ordonatorul de

plăți al societății începând cu 01 august 2009 și, prin urmare, administratorul

J. era singurul care putea să dispună plata diurnelor, atât pentru sine, cât și

pentru ceilalți salariați.

Apreciază recurenta că toate faptele săvârșite de J. au

avut un caracter continuat, fiind păgubitoare pentru societate, acesta

gestionând fraudulos patrimoniul SC I.C. SRL în interesul său personal și al

partenerilor săi de afaceri, existența fraudei fiind dovedită de faptul că

societatea, de la o situație financiară extrem de profitabilă la nivelul lunii

iunie 2009, a ajuns pe pierdere.

Conchide recurenta în sensul că hotărârea instanței de

apel a fost pronunțată atât cu o greșită apreciere a situației de fapt, cât și

cu aplicarea greșită a legii, faptele evident frauduloase ale lui J. fiind în

mod total eronat nesancționate cu excluderea acestuia din cadrul SC I.C. SRL.

Intimatul J.P.A.M. a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs reține lipsa

motivelor de nelegalitate în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat

numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă

redată în art. 304 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă își întemeiază cererea pe motivul

de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

raportându-se în argumentație la hotărârea instanței de control judiciar, din

perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului administrat. Chiar

dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la art. 222 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, trimiterea este pur

formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de

nelegalitate a deciziei recurate și care să poată fi circumscrise art. 304 C.

proc. civ.

Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de

către recurentă, reiterarea unor situații de fapt, repunerea în discuție a

probatoriilor administrate, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze

criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă

exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs, din

cuprinsul argumentației neputându-se desprinde elemente relevante care să

permită verificarea legalității deciziei recurate.

Practic, prin criticile invocate recurenta-reclamantă își

exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, dar

aduce în susținere argumente ce își propun să repună în clarificarea situației

de fapt proprie speței precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare

care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea

a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că

recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art.

302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va

cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea

lor, Înalta Curte, având n vedere și inexistența motivelor de ordine publică

care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata

nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de

recurenta-reclamantă N.A.M. împotriva Deciziei nr. 233 din 26 martie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 11 noiembriej2014.