ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3264/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 26 iunie 2012, reclamanții L.L.F., P.I.I., L.L.J.I. și E.B.A. i-au chemat în judecată pe pârâții D.V. și SC D. SRL, solicitând excluderea pârâtului din SC D. SRL, atragerea răspunderii acestuia, în calitate de administrator al societății, pentru prejudiciul cauzat în perioada exercitării mandatului și stabilirea structurii participării la capitalul social al asociaților rămași în urma excluderii pârâtului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea precizatoare depusă la dosar la 18 decembrie 2012, reclamanții au arătat că solicită obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului cauzat societății, în sumă de 98.904,28 lei și 22.025 euro, ca urmare a acțiunilor acestuia întreprinse în calitate de administrator.

Pârâtul D.V. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamanți, retragerea sa din SC D. SRL și determinarea valorii drepturilor ce i se cuvin în raport cu cele 20 de părți sociale pe care le deține în societate. La 12 februarie 2013, Tribunalul a pronunțat în cauză o hotărâre parțială - sentința civilă nr. 731/F din 12 februarie 2013 - prin care, în temeiul art. 270 C. proc. civ., a admis cererea pârâtului-reclamant D.V. privind retragerea acestuia din calitatea de asociat al SC D. SRL și a luat act că acesta s-a retras din societatea comercială; a admis cererea formulată de reclamanții-pârâți privind stabilirea participării acestora la capitalul social al societății, ca urmare a retragerii asociatului D.V.

și a stabilit structura participării reclamanților la capitalul social după cum urmează: L.L.F. - 67 părți sociale, reprezentând 33,5% din capitalul social; P.I.I. - 46 părți sociale reprezentând 23% din capitalul social; L.L.J.I. - 67 părți sociale, reprezentând 33,5% din capitalul social și E.B.A. -20 părți sociale, reprezentând 10% din capitalul social. În soluționarea capătului de cerere din cererea principală având ca obiect angajarea răspunderii pârâtului pentru prejudiciul adus societății și a capătului de cerere din cererea reconvențională privind drepturile ce se cuvin pârâtului ca urmare a retragerii din societate, Tribunalul Ialomița a pronunțat sentința civilă nr. 2122/F din 09 iulie 2013, prin care a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții L.L.F., P.I.I., L.L.J.I.

și E.B.A., în contradictoriu cu pârâții D.V. și SC D. SRL, l-a obligat pe pârât la plata către pârâtă a sumei de 541 lei reprezentând despăgubiri și la predarea următoarelor bunuri sau contravaloarea lor: un telefon mobil - 249,53 lei, un telefon mobil - 286,64 lei; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul D.V. privind stabilirea drepturilor ce i se cuvin pentru părțile sale sociale ca urmare a retragerii din societate. Împotriva sentinței civile nr. 2122/F din 09 iulie 2013, D.V. a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia nr. 35 din 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul și l-a obligat pe apelant la plata către intimata SC D. SRL a sumei de 2.160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii, D.V. a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și trimiterea cauzei spre rejudecare. La termenul de judecată din 24 octombrie 2014, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului. Astfel, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată și rectificată, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru. Pe de altă parte, O.G.

nr. 32/1995 a instituit obligația aplicării și a timbrului judiciar, în cazurile în care se percepe taxa judiciară de timbru. În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Art. 20 alin. (3) din lege statuează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei (fila 8). Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 24 octombrie 2014 și că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât D.V. împotriva Deciziei nr. 35/2014 din 20 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2014.