ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3264/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 26 iunie 2012,

reclamanții L.L.F., P.I.I., L.L.J.I. și E.B.A. i-au chemat în judecată pe

pârâții D.V. și SC D. SRL, solicitând excluderea pârâtului din SC D. SRL,

atragerea răspunderii acestuia, în calitate de administrator al societății, pentru

prejudiciul cauzat în perioada exercitării mandatului și stabilirea structurii

participării la capitalul social al asociaților rămași în urma excluderii

pârâtului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la 18 decembrie 2012,

reclamanții au arătat că solicită obligarea pârâtului la acoperirea

prejudiciului cauzat societății, în sumă de 98.904,28 lei și 22.025 euro, ca

urmare a acțiunilor acestuia întreprinse în calitate de administrator.

Pârâtul D.V. a depus la dosar întâmpinare și cerere

reconvențională, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamanți,

retragerea sa din SC D. SRL și determinarea valorii drepturilor ce i se cuvin

în raport cu cele 20 de părți sociale pe care le deține în societate.

La 12 februarie 2013, Tribunalul a pronunțat în cauză o

hotărâre parțială - sentința civilă nr. 731/F din 12 februarie 2013 - prin

care, în temeiul art. 270 C. proc. civ., a admis cererea pârâtului-reclamant D.V.

privind retragerea acestuia din calitatea de asociat al SC D. SRL și a luat act

că acesta s-a retras din societatea comercială; a admis cererea formulată de

reclamanții-pârâți privind stabilirea participării acestora la capitalul social

al societății, ca urmare a retragerii asociatului D.V. și a stabilit structura

participării reclamanților la capitalul social după cum urmează: L.L.F. - 67

părți sociale, reprezentând 33,5% din capitalul social; P.I.I. - 46 părți

sociale reprezentând 23% din capitalul social; L.L.J.I. - 67 părți sociale,

reprezentând 33,5% din capitalul social și E.B.A. -20 părți sociale,

reprezentând 10% din capitalul social.

În soluționarea capătului de cerere din cererea

principală având ca obiect angajarea răspunderii pârâtului pentru prejudiciul

adus societății și a capătului de cerere din cererea reconvențională privind

drepturile ce se cuvin pârâtului ca urmare a retragerii din societate,

Tribunalul Ialomița a pronunțat sentința civilă nr. 2122/F din 09 iulie 2013,

prin care a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții L.L.F., P.I.I.,

L.L.J.I. și E.B.A., în contradictoriu cu pârâții D.V. și SC D. SRL, l-a obligat

pe pârât la plata către pârâtă a sumei de 541 lei reprezentând despăgubiri și

la predarea următoarelor bunuri sau contravaloarea lor: un telefon mobil -

249,53 lei, un telefon mobil - 286,64 lei; a respins ca neîntemeiată cererea

reconvențională formulată de pârâtul D.V. privind stabilirea drepturilor ce i

se cuvin pentru părțile sale sociale ca urmare a retragerii din societate.

Împotriva sentinței civile nr. 2122/F din 09 iulie 2013, D.V.

a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia nr. 35 din 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul și l-a obligat pe

apelant la plata către intimata SC D. SRL a sumei de 2.160 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii, D.V. a declarat recurs, întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La termenul de judecată din 24 octombrie 2014, Înalta Curte,

în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu

excepția netimbrării recursului.

Astfel, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea

timbrajului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 și art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost

modificată, completată și rectificată, acțiunile și cererile introduse la

instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Pe de altă parte, O.G. nr. 32/1995 a instituit obligația

aplicării și a timbrului judiciar, în cazurile în care se percepe taxa

judiciară de timbru.

În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea

nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat,

iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul

înregistrării acțiunii sau cererii instanța va pune în vedere petentului să

achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Art. 20 alin. (3) din lege statuează că neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea

acțiunii sau a cererii.

În speță, recurentul a fost citat cu mențiunea

achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezilor

aflate la dosarul cauzei (fila 8).

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că

recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare până la termenul de judecată

stabilit în cauză, respectiv 24 octombrie 2014 și că în cauză nu operează

scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte,

dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula

recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât D.V.

împotriva Deciziei nr. 35/2014 din 20 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2014.