ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 981/LC/2001,

Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea comercială formulată de reclamantul M.I.

în contradictoriu cu pârâții SC E.L. SRL Livada, Ț.V. și Ț.I. pentru excludere

asociat.

A respins și

cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți Ț.V. și Ț.I.,

împotriva reclamantului - pârât M.I. Fără cheltuieli de judecată.

S-a reținut că

reclamantul - pârât M.I. și pârâții - reclamanți Ț.V. și Ț.I. au calitatea de

asociați ai SC E.L. SRL, funcția de administrator fiind deținută de Ț.V.

În cauză s-a

dispus efectuarea unei expertize contabile, lucrare efectuată de expert

contabil A.F.V. și depusă la filele 316-327 din dosar, din cuprinsul căruia nu

a rezultat săvârșirea de către asociatul administrator a faptelor descrise în

cererea introductivă. Din probele administrate în cauză, instanța a constatat

netemeinicia motivelor invocate de reclamantul M.I. în ceea ce privește excluderea

asociatului administrator, nefiind dovedită prejudicierea intenționată de către

administrator a intereselor societății, motiv pentru care, cererea urmează a fi

respinsă.

Relativ la

revocarea pârâtului T.V. din funcția de administrator, instanța a

găsit-întemeiate apărările formulate de acesta prin întâmpinare în sensul ca

a6eastă prerogativă aparține asociaților conform prevederilor art. 77 din Legea

nr. 31/1990, reclamantul nefundamentând juridic această cerere.

În consecință,

tribunalul a reținut caracterul nefondat al capătului din cererea introductivă,

respectiv al cererii reconvenționale privind excluderea din societate a

asociaților Ț.I. și M.I., câtă vreme aceștia nu aveau calitatea de

administratori.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamantul M.l. și pârâții Ț.V. și Ț.I.

1.- Prin apel

reclamantul M.I. a solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii în parte

a acțiunii sale și a excluderii din SC E. SRL a pârâtului Ț.V.,în motivarea

căruia a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea sa și nu

s-a ronunțat pe toate motivele invocate prin aceasta și nici nu a motivat respingerea

unora dintre probele administrate în cauză pentru dovedirea fraudei săvârșită

de pârâtul Ț.V.

Astfel, prin

cererea de chemare în judecată a solicitat excluderea pârâtului Ț.V., pentru

acte frauduloase încheiate în dauna societăți, pe care le enumera expres

referindu-se în mod special, la modul în care s-a vândut cel mai important

activ al SC E. SRL către fiul său Ț.V.E. în condiții de nelegalitate și

ineficientă economică, în contra interesului legitim și legal al societății,

sens în care a susținut că s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind

societățile comerciale cu consecințele economice negative asupra patrimoniului

societății, modul în care s-au desfășurat activitatea comercială a societății,

activitatea pârâtului în favoarea fiului său și în detrimentul societății,

neîncasarea prețului a activului vândut, modul în care sunt ținute în mod

nelegal cărțile de juncă ale angajaților.

În același

context, reclamantul arată, în esență, că faptul că nu s-a primit prețul pe

acest activ, nefiind înregistrat în contabilitatea societății.

2.- Pârâții Ț.V.

și Ț.I. prin apelul formulat împotriva aceleiași sentințe au solicitat

schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii reconvenționale și a excluderii

din societate a asociatului M.l., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

apelului, pârâții au arătat, în esență, că instanța de fond a dat o

interpretare excesiv de restrictivă prevederilor legale privitoare la

excluderea asociatului reclamant, condiționând admisibilitatea excluderii de existența

calității de administrator al asociatului, deși enumerarea din art. 222 din

Legea nr. 31/1990 nu este limitativă, instanța putând dispune excluderea unui

asociat și în alte cazuri decât cele expres arătate de lege, dacă constată că

asociații au comis fapte contrare intereselor societății.

În argumentarea

celor susținute, pârâții au prezentat pe larg, atitudinea reclamantului în

derularea asocierii, care a acționat constant în frauda societății și, nu numai

dar, pentru achiziționarea instrumentelor second - hand i s-a pus la dispoziție

suma de 60.000 DM; în afară de cele menționate, pârâții au prezentat derularea

asocierii cu reclamantul, din perspectiva înțelegerii făcute între părți.

Apelantul Ț.I.

a învederat instanței că renunță la judecarea apelului, instanța luând act de

această renunțare prin încheierea din 6 iunie 2012.

Prin Decizia nr.

21/ CA din 13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, s-au respins ca nefondate apelurile

declarate de reclamant și pârâtul T.V.

pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că faptele săvârșite de

pârâtul Tîntaș Vasile nu constituie un temei suficient pentru excluderea din

societate, lipsind intenția de a prejudicia societatea și de a-i reduce

patrimoniul substanțial.

S-a constatat

că din probele administrate în cauză s-au verificat toate contractele de muncă

înregistrate în perioada expertizată și au fost întocmite și declarate la I.T.M.

Satu Mare, conform legislației în vigoare, existând fișele de pontaj pentru

toți angajații societății, ale căror contracte de muncă, cuprinzând data

încheierii, funcția, salariul, etc. sunt cuprinse în anexa I la raportul de

contraexpertiză.

S-a apreciat că

este neîntemeiată critica reclamantului că pârâtul administrator asociat al SC

E. SRL ar fi efectuat acte de comerț în favoarea fiului său Ț.V.E. și a firmei

sale SC E.P. SRL, întrucât din raportul de contraexpertiză rezultă că în

perioada expertizată între cele două societăți au fost identificate două

raporturi comerciale constând în:

a.) - Vânzarea

unor utilaje de către SC E.P. SRL către SC E. SRL în valoare de 6.200 lei,

conform facturii din 18 ianuarie 2010,

b.) - Lucrări

de prestări servicii (lucrări de tăiere și șlefuire) pentru cantitatea de 310

mp în valoare de 1.500 lei cu T.V.A. inclus, de către SC E. SRL către SC E.P.

SRL, conform facturii din 30 august 2005 (fila 239, pct. 8 din raportul de

contraexpertiză), raporturi ce nu sunt de natură a atrage excluderea

administratorului asociat pârât, nefiind identificate documente privind

vânzări/cumpărări de piatră de către cele două societăți, care să aducă

atingere intereselor societății.

Referitor la

neîncasarea prețului imobilului de la fiul pârâtului Ț.V., instanța de apel a

constatat în raport de probele administrate în cauză că susținerile

reclamantului sunt infirmate de constatările experților și răspunsurile

pârâtului la interogator.

În ce privește

nepreluarea posesiei și folosinței imobilului după anularea contractului de

vânzare cumpărare încheiat între societate și fiul pârâtului Ț.V., a fost

respinsă critica reclamantului ca neîntemeiată, susținere ce este infirmată de

probele aflate la dosar și din conținutul căruia a rezultat că imobilul nu a

ieșit niciodată din posesia și folosința societății decât scriptic, faptic

rămânând tot timpul în posesia sa, doar că a acceptat ca în baza unui contract

de comodat și firma fiului său să-și desfășoare activitatea în același spațiu a

cărei suprafață permitea acest lucru, conform raportului de contraexpertiză.

Concluzionând

instanța de apel a constatat că toate împrejurările susținute de reclamant au

fost infirmate de probele administrate în cauză, pe de o parte, iar pe de altă

parte, acestea nu au condus diminuarea patrimoniului societății pârâte, mai

ales că imobilul despre care se face vorbire a rămas în proprietatea societății

pârâte. Toate aceste argumente reținute de instanța de apel a condus la faptul

că nu s-a dovedit prejudicierea intenționată de către pârâtul asociat

administrator a intereselor societății.

privește apelul declarat de pârâtul Ț.V., instanța de apel a reținut că este

neîntemeiat, confirmând soluția instanței de fond, în sensul că reclamantul M.l.

neavând și calitatea de administrator al SC E. SRL, nu poate fi exclus din

societate în baza art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, care prevede

imperativ necesitatea îndeplinirii dublei calități de administrator și asociat.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, după prezentarea derulării cauzei în fond și apel, reclamantul

critică soluția instanței de apel care, deși constată neregulile legale privind

procedura de vânzare a activului - pe care le menționează expres - apreciază în

mod eronat că acestea nu constituie temei suficient pentru excluderea pârâtului

din societate. Din evidențele contabile ale SC E. SRL nu datorează vreun preț

de achiziție al imobilului către Ț.M., care și-a manifestat expres voința că nu

are pretenții față de societate, situație care înțelege să o dovedească prin

administrarea unei probe cu înscrisuri.

În continuare,

recurentul susține că plata prețului din contractul de achiziție a fost tranșat

de instanța supremă prin decizia de anularea contractului de vânzare -

cumpărare, plata pretențiilor vânzătoarei Ț.M. a fost efectuată, aceasta

neavând pretenții față de societatea pârâtă.

De asemenea,

recurentul critică, în esență, decizia recurată și sub aspectul că faptele

săvârșite de pârâtul Ț.V. nu sunt în frauda societății și în interesul său și

al rudelor sale în condițiile în care din probele administrate în cauză a

rezultat contrariul. în susținerea celor învederate, recurentul arată că din

probele administrate în cauză, expertiza și proba testimonială, dovedesc

contrariul, adică: salariile mari stabilite pentru membrii familiei în

discordanță cu funcția, atribuțiile funcției și în raport de celelalte funcții

din cadrul societății, faptul că fiul și nepotul reclamantului au folosit

imobilul societății în activitatea de producție - utilajele acestuia și

utilitățile publice - precum și aspecte vizând activitatea societății așa cum

rezultă din expertiza efectuată în cauză, pe care le menționează expres.

Recurentul

critică soluția din apel și sub aspectul reținerii greșite a păstrării posesiei

și folosinței imobilului din litigiu, deoarece în opinia sa pârâtul nu și-a

îndeplinit atribuțiile legale ce îi reveneau în calitate de administrator

privitoare la gestionarea și inventarierea patrimoniului, intimatul - pârât

fiind obligat la data anulării contractului de vânzare cumpărare să

înregistreze fiscal și în patrimoniul societății pârâte. Procedând în acest mod

- pârâtul făcând înregistrări abia în anul 2012 la presiunea reclamantului -

societatea pârâtă a fost păgubită.

Concluzionând,

recurentul arată că, în speța de față, este vorba de modul în care doi frați au

devenit co-asociat cu reclamantul, societate pe care a finanțat-o, însă în fapt

s-a folosit pentru refacerea unui imobil a unuia dintre frați. De asemenea,

reclamantul a mai arătat că cei doi frați au înființat pe numele copiilor lor o

firmă concurentă SC E.P. SRL, cu sediul social și punct de lucru identic cu cel

al SC E. SRL, încasarea veniturilor s-au făcut pe firma copiilor celor doi

co-asociați, iar transferul gratuit al imobilului către fiul pârâtului

reprezintă un act grav de fraudă.

În consecință,

reclamantul solicită admiterea recursului astfel, cum a fost formulat.

La termenul de

azi, Înalta Curte față de considerentele expuse în întâmpinarea depusă de

intimatul - pârât Ț.V., a solicitat apărătorului acestuia să precizeze dacă

invocă excepția nulității recursului conform art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., care a precizat că înțelege să invoce, în principal această

excepție.

Înalta Curte

constată că recursul declarat este nul, fiind incidente art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Înalta Curte

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea

în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Cu titlu

prealabil prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala

reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se

exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., iar dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ. impun sub

sancțiunea nulității, respectarea unor exigențe pentru promovarea acestei căi

de atac, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor.

În cauza de

față, recurenta deși susține greșita interpretare a dispozițiilor legale

privind excludere asociat prevăzută de Legea nr. 31/1990 și a modului de

interpretare a acestora, din lecturarea motivelor expuse în cererea de recurs,

recurentul prezintă reluarea situației de fapt și examinarea soluției atacate

din perspectiva probelor administrate în cauză, ceea ce demonstrează că

recurentul critică aspecte de netemeinicie, știut fiind că recursul este o cale

de atac extraordinară prin care se exercită controlul judiciar strict și

limitativ din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 1 - 9 ale

art. 304 C. proc. civ.

Astfel, după

cum se poate observa, în dezvoltarea criticilor recurentul se raportează la

expertiza efectuată în cauză și proba testimonială care atestă susținerile sale

privitoare activitatea societății, modul în care s-a vândut imobilul în discuție,

frauda pârâtului împreună cu familia sa, aspecte de gestionare în detrimentul

societății, toate tind spre o reapreciere a situației de fapt, deja stabilită

și de reapreciere a probelor administrate în cauză.

Pe de altă

parte, din lecturarea criticilor cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte

constată că recurenta nu motivează în drept în ce constă nelegalitatea

hotărârii atacate și nu conține argumentele de drept aduse în sprijinul ei.

Altfel spus, în

cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa

hotărârii recurate care face obiectul recursului, prin indicarea punctuală a

greșelilor săvârșite de instanță în raport de dispozițiile legale incidente și

a unor contraargumente la aprecierile și constatările instanței.

Practic, așa

cum se poate observa, prin criticile formulate recurentul își exprimă

nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, critici de

netemeinicie, de reapreciere a probelor administrate în cauză și o restabilire

a situației de fapt, deși a indicat ca motive de nelegalitate dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Cum criticile

formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita

cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se

va aplica sancțiunea nulității recursului.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației

reglementate de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte va constata nulitatea

cererii de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea recursului declarat de reclamantul M.I. împotriva Deciziei nr. 21/ CA

din 13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2014.