ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2016

Decizia nr. 1785/2016 Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 6 decembrie 2012, sub Dosar nr. x/118/2012, reclamantele A. și SC B. SRL au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. ca prin hotărâre judecătorească să se dispună excluderea pârâtei din societatea SC B. SRL. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a convenit cu pârâta în anul 1994 asocierea în vederea înființării SC B. SRL al cărei obiect de activitate să fie comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice și para farmaceutice, ambele asociate deținând câte 50% din capitalul social al societății. În anul 1996 între reclamantă și pârâtă au intervenit mai multe neînțelegeri cu privire la modul de gestionare a intereselor societății, pârâta adoptând un comportament abuziv, împiedicând-o pe reclamantă să își exercite atribuțiile de administrator.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Pârâta C. a formulat cerere reconvențională solicitând excluderea pârâtei reconveniente din societate, urmare a conflictelor personale pe care le-a avut cu reclamanta și totodată, dispunerea ca societatea să funcționeze în regim de asociat unic în persoana pârâtei, aceasta fiind titulara autorizației și licenței de funcționare a farmaciei. Prin Sentința civilă nr. 3322 din 24 noiembrie 2014 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a respins acțiunea principală și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că SC B. SRL a fost înființată de către asociații A. și C., în baza contractului de societate cu dată certă din 31 octombrie 1994, în care se prevedea o valoare a capitalului social de 500.000 de lei, împărțit în 100 de părți sociale a câte 5000 lei, deținut în mod egal de cei doi asociați, participarea la profit și pierderi fiind egală, în cote de 50%, administrarea societății urmând a se efectua de către ambele asociate.

Atât cererea principală cât și cererea reconvențională au fost întemeiate pe dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, care stipulează că "poate fi exclus din societatea (...) cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora". Instanța de fond a constatat din probatoriul administrat că nu pot fi reținute în sarcina reclamantei sau a pârâtei activități desfășurate de acestea care să echivaleze cu frauda în dauna societății. Așa cum s-a statuat și în doctrină, frauda va fi, în principiu, orice acțiune sau omisiune intențională săvârșită de asociatul administrator, indiferent dacă acesta are sau nu atribuții de reprezentare și indiferent dacă prejudiciul condiționat de lege se produce în sfera gestiunii interne sau în sfera relațiilor cu terții.

Astfel, s-a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea societăților, pentru a se putea dispune excluderea reclamantei sau a pârâtei în calitate de asociați administratori, cererea principală și cererea reconvențională fiind respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri reclamantele A., SC B. SRL și pârâta C. au declarat recurs, calificat apel prin încheierea de ședință din 25 iunie 2015. Prin Decizia civilă nr. 529 din 08 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantele A. și SC B. SRL și de pârâta C. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul reclamantelor A. și SC B. SRL următoarele: Situația de excludere, evocată de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, privește numai pe asociații care administratori fiind, în exercitarea atribuțiilor sau în legătură cu acestea au comis o fraudă în dauna societății sau au folosit capitalul societății sau semnătura socială, în mod abuziv în folosul lor sau al altora.

Astfel, instanța a constatat, din probatoriul administrat că nu pot fi reținute în sarcina reclamantei sau a pârâtei activități desfășurate de acestea și care să echivaleze cu frauda în dauna societății. Referitor la criticile pârâtei C., instanța de apel a apreciat că sunt nefondate, având în vedere dispozițiile art. 223 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "Când excluderea se cere de către un asociat, se vor cita societatea și asociatul pârât", iar în cauză erau evidente neînțelegerile ce au intervenit între cele două asociate ale societății, care fac ineficiente dispozițiile din contractul de societate care se referă la rezolvarea pe cale amiabilă a diferendelor apărute între acestea.

Cu privire la celelalte susțineri, instanța le-a înlăturat întrucât, deși constituie critici privind atitudinea necorespunzătoare în timp a celeilalte asociate, A., aspectele menționate nu reprezintă fapte comise de aceasta, în dauna societății. Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurentele-reclamante A. și SC B. SRL au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de excludere a intimatei-pârâte C. din societatea B. SRL. În dezvoltarea memoriului de recurs, recurentele au prezentat situația de fapt, cu referire amplă la soluția instanței de fond și a celei din apel, precum și criticile formulate împotriva soluției date de instanța de apel.

În acest context, s-a apreciat că soluția instanței de apel nu este motivată în raport de toate motivele de apel expuse în fața acesteia, limitându-se doar la a arata, în esență, că prin emiterea facturilor în calitate de persoană fizică autorizată intimata-pârâtă ar fi urmărit mai degrabă interesul societății decât fraudarea ei. Astfel, atât instanța de fond cât și instanța de apel au omis să abordeze măcar succint chestiunea încasărilor obținute de intimata-pârâtă de la furnizorul societății D. SRL care, oricum ar fi fost tratate, reprezintă frauda comisă de intimată în dauna societății, dincolo de orice dubiu. Recurentele susțin că au arătat instanței de apel că este greșită afirmația instanței de fond, în sensul că nu prezintă relevanță faptul că intimata a comis fapte de concurență neloială împotriva societății la care are calitatea de asociat, deoarece cererea acestora nu este întemeiată pe dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au abordat în motivarea soluției pronunțate cum au înțeles să interpreteze folosirea în interes personal, de către intimată, a apartamentului societății din Constanța, dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Mai susțin recurentele că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății concluzionând în mod cu totul absurd că încălcarea legii de către intimată prin manipularea situațiilor financiare ale societății în vederea denaturării profitului acesteia, ar reprezenta un avantaj produs societății și nu un prejudiciu.

În niciun caz nu poate fi reținută o astfel de interpretare a faptei intimatei-pârâte, întrucât prin denaturarea intenționată a profitului impozabil nu s-a produs societății vreun avantaj, astfel de "artificii" ieșind oricum la iveală în cazul unui control fiscal, iar plata majorărilor și penalizărilor de întârziere pentru neplata la timp a obligațiilor fiscale nu poate fi evitată. De asemenea, instanța de apel a interpretat în mod greșit legea considerând că dispozițiile privitoare la excluderea asociatului administrator, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, vizează doar actele frauduloase comise de asociatul administrator "printr-un concert fraudulos stabilit cu terți", o astfel de mențiune reprezentând o nepermisă adăugare la lege.

Legea stabilește că poate fi exclus din societate orice asociat care deține și calitatea de administrator în măsura în care acesta săvârșește orice fraudă, complicitatea la fraudă din partea unui terț nefiind o condiție pentru admiterea acțiunii în excludere. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., pe care recurentele nu le-au citat și nici nu au argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat. Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de reclamante în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac. În acest context, susținerea recurentelor privind omisiunea instanței referitoare la abordarea chestiunii încasărilor obținute de intimata-pârâtă de la furnizorul societății D. SRL nu poate fi primită, întrucât faptul că pârâta a încheiat contracte de prestări servicii, în calitate de persoană fizică independentă, cu societatea menționată nu poate echivala cu faptul că aceasta a efectuat acte de concurență neloială împotriva societății la care era asociat.

Acest aspect a fost în mod corect apreciat de către instanța de apel, față de împrejurarea că în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990, referitoare la cazul "asociatului cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82". Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentele susțin că nu a fost abordată în motivarea soluției pronunțate interpretarea folosirii în interes personal de către intimată, a apartamentului societății din Constanța. Această susținere nu poate fi primită, întrucât pentru apartamentul situat în Constanța, care se află în proprietatea SC B. SRL, nu a fost plătit decât impozitul datorat bugetului local, astfel că, plata acestuia nu poate fi reținută ca o fraudă în dauna societății.

Mai mult decât atât, instanța de apel face referire la expertiza administrată în care sunt analizate faptele imputate pârâtei și se concluzionează că nu au avut ca urmare fraudarea societății. Astfel, sub acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentelor care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în faptul că, "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină" și prin urmare, critica nu va fi reținută. Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de casare își găsește aplicațiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale, fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentele arată că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, concluzionând, în mod greșit, că încălcarea legii de către intimată prin manipularea situațiilor financiare ale societății în vederea denaturării profitului acesteia, ar reprezenta un avantaj produs societății și nu un prejudiciu.

Această ipoteză nu se regăsește în criticile aduse deciziei pronunțate de instanța de apel, câtă vreme din probele administrate, respectiv, concluziile expertizei contabile, rezultă că pârâtă-reclamantă C., în calitate de administrator nu a comis fraudă în dauna societății, ci dimpotrivă, pentru evitarea plății unui impozit pe profit foarte mare s-a recurs la emiterea unor facturi către PFA C., facturi a căror contravaloare a fost stornată, urmată de declarația 101 rectificativă. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Din această perspectivă, recurentele susțin că instanța de apel în mod greșit a interpretat și aplicat legea, considerând că dispozițiile privitoare la excluderea asociatului administrator, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, vizează doar actele frauduloase comise de asociatul administrator "printr-un concert fraudulos stabilit cu terți", o astfel de mențiune reprezentând o nepermisă adăugare la lege. Din analiza dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte constată că, într-adevăr această situație de excludere privește numai pe asociații care au și calitatea de administrator și care, în exercitarea atribuțiilor lor sau în legătură cu acestea au comis o fraudă în dauna societății, inclusiv printr-un concert fraudulos sau au folosit capitalul societății sau semnătura socială, în mod abuziv ori neîndreptățit, în folosul lor sau al altora.

Survenirea acestei situații implică încălcarea de către asociații-administratori, cu vinovăție, a interdicțiilor legale sau statutare care le impun să lucreze în interesul societății și să manifeste diligență, independență și probitate în exercitarea atribuțiilor lor. Aceste dispoziții privind excluderea sunt de strictă interpretare și aplicare, iar enumerarea cauzelor de excludere este limitativă, reglementată prin aceste norme imperative, condiții care echivalează cu împrejurarea că, nu se pot adăuga alte situații peste cele prevăzute de lege. În acest context, nu pot fi reținute criticile recurentelor, întrucât în susținerea acestui motiv de recurs nu au fost aduse critici care să vizeze lipsa temeiului legal, situație în care urma să demonstreze lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

În realitate se tinde la o reapreciere a situației de fapt, pentru a susține o depășire a limitelor legale incidente în cauză. Prin urmare, în cauză nu se poate constata că au fost încălcate dispozițiile legii pentru a fi reținute motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, întrucât criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. și SC B. SRL.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. și SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 529 din 08 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 noiembrie 2016. Procesat de GGC - NN