ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1785/2016

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța la 6 decembrie 2012, sub Dosar nr.

x/118/2012, reclamantele A. și SC B. SRL au solicitat în contradictoriu cu

pârâta C. ca prin hotărâre judecătorească să se

dispună excluderea pârâtei din societatea SC B. SRL.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a convenit cu pârâta în anul

1994 asocierea în vederea înființării SC B. SRL al cărei obiect

de activitate să fie comerțul cu amănuntul al produselor

farmaceutice și para farmaceutice, ambele asociate deținând câte 50%

din capitalul social al societății. În anul 1996 între reclamantă

și pârâtă au intervenit mai multe neînțelegeri cu privire la

modul de gestionare a intereselor societății, pârâta adoptând un

comportament abuziv, împiedicând-o pe reclamantă să își exercite

atribuțiile de administrator.

În drept au

fost invocate dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

31/1990.

Pârâta C. a

formulat cerere reconvențională solicitând excluderea pârâtei

reconveniente din societate, urmare a conflictelor personale pe care le-a avut

cu reclamanta și totodată, dispunerea ca societatea să

funcționeze în regim de asociat unic în persoana pârâtei, aceasta fiind

titulara autorizației și licenței de funcționare a

farmaciei.

Prin

Sentința civilă nr. 3322 din 24 noiembrie 2014 Tribunalul

Constanța, secția a II-a civilă, a respins acțiunea

principală și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut

în esență că SC B. SRL a fost înființată de către

asociații A. și C., în baza contractului de societate cu dată

certă din 31 octombrie 1994, în care se prevedea o valoare a capitalului

social de 500.000 de lei, împărțit în 100 de părți sociale

a câte 5000 lei, deținut în mod egal de cei doi asociați,

participarea la profit și pierderi fiind egală, în cote de 50%,

administrarea societății urmând a se efectua de către ambele

asociate.

Atât cererea

principală cât și cererea reconvențională au fost

întemeiate pe dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

31/1990, care stipulează că "poate fi exclus din societatea

(...) cu răspundere limitată asociatul administrator care comite

fraudă în dauna societății sau se servește de

semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al

altora".

Instanța

de fond a constatat din probatoriul administrat că nu pot fi reținute

în sarcina reclamantei sau a pârâtei activități desfășurate

de acestea care să echivaleze cu frauda în dauna societății.

Așa cum s-a statuat și în doctrină, frauda va fi, în principiu,

orice acțiune sau omisiune intențională săvârșită

de asociatul administrator, indiferent dacă acesta are sau nu

atribuții de reprezentare și indiferent dacă prejudiciul

condiționat de lege se produce în sfera gestiunii interne sau în sfera

relațiilor cu terții.

Astfel, s-a

constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 222 alin. (1) lit. d)

din Legea societăților, pentru a se putea dispune excluderea

reclamantei sau a pârâtei în calitate de asociați administratori, cererea

principală și cererea reconvențională fiind respinse ca

neîntemeiate.

Împotriva

acestei hotărâri reclamantele A., SC B. SRL și pârâta C. au declarat

recurs, calificat apel prin încheierea de ședință din 25 iunie

2015.

Prin Decizia

civilă nr. 529 din 08 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate

de reclamantele A. și SC B. SRL și de pârâta C.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul

reclamantelor A. și SC B. SRL următoarele:

Situația

de excludere, evocată de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990,

privește numai pe asociații care administratori fiind, în exercitarea

atribuțiilor sau în legătură cu acestea au comis o fraudă

în dauna societății sau au folosit capitalul societății sau

semnătura socială, în mod abuziv în folosul lor sau al altora.

Astfel,

instanța a constatat, din probatoriul administrat că nu pot fi

reținute în sarcina reclamantei sau a pârâtei activități

desfășurate de acestea și care să echivaleze cu frauda în

dauna societății.

Referitor la criticile

pârâtei C., instanța de apel a apreciat că sunt nefondate, având în

vedere dispozițiile art. 223 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit

cărora "Când excluderea se cere de către un asociat, se vor cita

societatea și asociatul pârât", iar în cauză erau evidente

neînțelegerile ce au intervenit între cele două asociate ale

societății, care fac ineficiente dispozițiile din contractul de

societate care se referă la rezolvarea pe cale amiabilă a

diferendelor apărute între acestea. Cu privire la celelalte

susțineri, instanța le-a înlăturat întrucât, deși

constituie critici privind atitudinea necorespunzătoare în timp a

celeilalte asociate, A., aspectele menționate nu reprezintă fapte

comise de aceasta, în dauna societății.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, recurentele-reclamante A. și SC B. SRL

au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9

C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

atacate în sensul admiterii apelului propriu, iar pe fondul cauzei admiterea

cererii de excludere a intimatei-pârâte C. din societatea B. SRL.

În

dezvoltarea memoriului de recurs, recurentele au prezentat situația de

fapt, cu referire amplă la soluția instanței de fond și a

celei din apel, precum și criticile formulate împotriva soluției date

de instanța de apel.

În acest

context, s-a apreciat că soluția instanței de apel nu este

motivată în raport de toate motivele de apel expuse în fața acesteia,

limitându-se doar la a arata, în esență, că prin emiterea facturilor

în calitate de persoană fizică autorizată intimata-pârâtă

ar fi urmărit mai degrabă interesul societății decât

fraudarea ei.

Astfel, atât

instanța de fond cât și instanța de apel au omis să

abordeze măcar succint chestiunea încasărilor obținute de intimata-pârâtă

de la furnizorul societății D. SRL care, oricum ar fi fost tratate,

reprezintă frauda comisă de intimată în dauna

societății, dincolo de orice dubiu.

Recurentele

susțin că au arătat instanței de apel că este

greșită afirmația instanței de fond, în sensul că nu

prezintă relevanță faptul că intimata a comis fapte de

concurență neloială împotriva societății la care are

calitatea de asociat, deoarece cererea acestora nu este întemeiată pe dispozițiile

art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

De asemenea,

nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au abordat în

motivarea soluției pronunțate cum au înțeles să

interpreteze folosirea în interes personal, de către intimată, a

apartamentului societății din Constanța, dovedită prin

înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Mai

susțin recurentele că instanța de apel a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății concluzionând în mod cu totul absurd

că încălcarea legii de către intimată prin manipularea

situațiilor financiare ale societății în vederea

denaturării profitului acesteia, ar reprezenta un avantaj produs

societății și nu un prejudiciu. În niciun caz nu poate fi

reținută o astfel de interpretare a faptei intimatei-pârâte, întrucât

prin denaturarea intenționată a profitului impozabil nu s-a produs

societății vreun avantaj, astfel de "artificii" ieșind

oricum la iveală în cazul unui control fiscal, iar plata majorărilor

și penalizărilor de întârziere pentru neplata la timp a obligațiilor

fiscale nu poate fi evitată.

De asemenea,

instanța de apel a interpretat în mod greșit legea considerând

că dispozițiile privitoare la excluderea asociatului administrator,

în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, vizează doar

actele frauduloase comise de asociatul administrator "printr-un concert

fraudulos stabilit cu terți", o astfel de mențiune reprezentând

o nepermisă adăugare la lege. Legea stabilește că poate fi

exclus din societate orice asociat care deține și calitatea de

administrator în măsura în care acesta săvârșește orice fraudă,

complicitatea la fraudă din partea unui terț nefiind o condiție

pentru admiterea acțiunii în excludere.

Analizând

sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat și va fi respins în

considerarea următoarelor argumente:

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv,

vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261

alin. (5) C. proc. civ., pe care recurentele nu le-au citat și nici nu au

argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de

nelegalitate invocat.

Observând

considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde

motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor

care au fost formulate de reclamante în cadrul controlului de netemeinicie

și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

În acest

context, susținerea recurentelor privind omisiunea instanței

referitoare la abordarea chestiunii încasărilor obținute de

intimata-pârâtă de la furnizorul societății D. SRL nu poate fi

primită, întrucât faptul că pârâta a încheiat contracte de

prestări servicii, în calitate de persoană fizică

independentă, cu societatea menționată nu poate echivala cu

faptul că aceasta a efectuat acte de concurență neloială

împotriva societății la care era asociat. Acest aspect a fost în mod

corect apreciat de către instanța de apel, față de

împrejurarea că în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.

222 lit. c) din Legea nr. 31/1990, referitoare la cazul "asociatului cu răspundere

nelimitată care se amestecă fără drept în

administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82".

Tot în cadrul

acestui motiv de recurs, recurentele susțin că nu a fost

abordată în motivarea soluției pronunțate interpretarea

folosirii în interes personal de către intimată, a apartamentului

societății din Constanța.

Această

susținere nu poate fi primită, întrucât pentru apartamentul situat în

Constanța, care se află în proprietatea SC B. SRL, nu a fost

plătit decât impozitul datorat bugetului local, astfel că, plata

acestuia nu poate fi reținută ca o fraudă în dauna

societății. Mai mult decât atât, instanța de apel face referire

la expertiza administrată în care sunt analizate faptele imputate pârâtei

și se concluzionează că nu au avut ca urmare fraudarea

societății.

Astfel, sub

acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele

recurentelor care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia

evocată, constând în faptul că, "hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină" și prin urmare, critica nu va fi

reținută.

Potrivit art.

304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate

cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv

de casare își găsește aplicațiunea numai în cazul în care

din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile

părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus

judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților

contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale, fie schimbând

natura juridică a actului care a fost încheiat.

În

susținerea acestui motiv de recurs, recurentele arată că

instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, concluzionând, în mod greșit, că încălcarea

legii de către intimată prin manipularea situațiilor financiare

ale societății în vederea denaturării profitului acesteia, ar

reprezenta un avantaj produs societății și nu un prejudiciu.

Această

ipoteză nu se regăsește în criticile aduse deciziei

pronunțate de instanța de apel, câtă vreme din probele

administrate, respectiv, concluziile expertizei contabile, rezultă că

pârâtă-reclamantă C., în calitate de administrator nu a comis

fraudă în dauna societății, ci dimpotrivă, pentru evitarea

plății unui impozit pe profit foarte mare s-a recurs la emiterea unor

facturi către PFA C., facturi a căror contravaloare a fost

stornată, urmată de declarația 101 rectificativă.

Motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a

fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea

este lipsită de temei legal.

Din

această perspectivă, recurentele susțin că instanța de

apel în mod greșit a interpretat și aplicat legea, considerând

că dispozițiile privitoare la excluderea asociatului administrator,

în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, vizează doar

actele frauduloase comise de asociatul administrator "printr-un concert

fraudulos stabilit cu terți", o astfel de mențiune reprezentând

o nepermisă adăugare la lege.

Din analiza

dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, Înalta

Curte constată că, într-adevăr această situație de

excludere privește numai pe asociații care au și calitatea de

administrator și care, în exercitarea atribuțiilor lor sau în

legătură cu acestea au comis o fraudă în dauna

societății, inclusiv printr-un concert fraudulos sau au folosit

capitalul societății sau semnătura socială, în mod abuziv ori

neîndreptățit, în folosul lor sau al altora. Survenirea acestei

situații implică încălcarea de către

asociații-administratori, cu vinovăție, a interdicțiilor

legale sau statutare care le impun să lucreze în interesul

societății și să manifeste diligență,

independență și probitate în exercitarea atribuțiilor lor.

Aceste

dispoziții privind excluderea sunt de strictă interpretare și

aplicare, iar enumerarea cauzelor de excludere este limitativă,

reglementată prin aceste norme imperative, condiții care echivalează

cu împrejurarea că, nu se pot adăuga alte situații peste cele

prevăzute de lege.

În acest

context, nu pot fi reținute criticile recurentelor, întrucât în

susținerea acestui motiv de recurs nu au fost aduse critici care să

vizeze lipsa temeiului legal, situație în care urma să demonstreze

lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să

rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina

dacă legea a fost sau nu corect aplicată. În realitate se tinde la o

reapreciere a situației de fapt, pentru a susține o

depășire a limitelor legale incidente în cauză.

Prin urmare,

în cauză nu se poate constata că au fost încălcate

dispozițiile legii pentru a fi reținute motivele prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință,

întrucât criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel

Constanța sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. și SC

B. SRL.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. și SC B. SRL

împotriva Deciziei civile nr. 529 din 08 octombrie 2015, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 01 noiembrie 2016.

Procesat

de GGC - NN