ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1335/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1335/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 11.990 din 30

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta pârâta B.I.A. de

repunere a cauzei pe rol; a fost respinsă acțiunea principală formulată de

reclamanta B.I.A. ca nefondată; a fost respinsă cererea reconvențională

formulată de pârâta-reclamantă R.S.C., ca nefondată; au fost respinse cererea

reclamantei-pârâte de obligare a pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de

judecată ca neîntemeiată și cererea pârâtei reclamante de obligare a

reclamantei pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Analizând atât

cererea principală cât și cererea reconvențională, tribunalul a reținut că

ambele asociate au solicitat excluderea reciprocă din societatea SC F.F. SRL,

pe motiv că pârâta reclamantă și-a desfășurat în mod defectuos activitatea în

calitate de asociat și administrator, iar în ceea ce o privește pe reclamanta

pârâtă că nu mai există încrederea și înțelegerea reciprocă între asociați ca

fundament al asocierii.

Astfel, tribunalul a

analizat criticile reclamantei, prin care impută pârâtei că se amestecă fără

drept în administrarea societății pârâtei, acestea fiind găsite neîntemeiate în

raport de calitatea pârâtei de administrator al societății.

Cel de al doilea

motiv a fost apreciat de asemenea ca neîntemeiat, în raport de faptul că nu s-a

demonstrat comiterea de fraude în dauna societății, având în vedere și faptul

că activitatea administratorului nu a fost contestată vreodată. Tribunalul a

apreciat ca nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 157 din Legea nr.

31/1990.

În ceea ce privește

cererea reconvențională, s-a constatat că pârâta nu a dovedit gravele

neînțelegeri care să justifice excluderea acționarului minoritar. Critica

privind existența a numeroase litigii de natură penală nu a fost apreciată ca

motiv pentru excludere.

Reclamanta pârâtă

B.I.A. și pârâta reclamantă R.S.C. au declarat apel împotriva Sentinței

comerciale nr. 11.990 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de secția a VI-a

comercială a Tribunalului București, sentință pe care au considerat-o

netemeinică și nelegală.

Analizând hotărârea

atacată, prin prisma motivelor invocate, în ceea ce privește apelul formulat de

reclamanta pârâta B.I.A., Curtea a reținut următoarele:

Tribunalul a reținut

în mod corect, din probele administrate că activitatea pârâtei reclamante

R.S.C. nu s-a circumscris noțiunii de amestec fără drept în administrație.

De asemenea, în cauză

nu a rezultat că pârâta reclamantă, în calitatea sa de asociat, fără

consimțământul scris al celuilalt asociat, în cauză B.I.A., întrebuințează

capitalul, bunurile sau creditul societății în folosul său sau în acela al unei

alte persoane, astfel ca în cauză să fie îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 80 din Legea nr. 31/1990.

Nu au fost dovedite

nici aspectele legiferate la art. 81 din același act normativ, la care apelanta

reclamantă pârâtă s-a raportat prin menționarea art. 222 lit. c) din Legea nr.

31/1990; nu a rezultat din probele administrate în cauză că pârâta reclamantă a

luat din fondurile societății mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile

făcute sau pentru cele ce urma să le facă în interesul societății.

Împrejurarea dovedită

prin extras de la Oficiul Registrului Comerțului, că pârâta reclamantă este

asociat unic în societatea SC F.F.P., firmă care același obiect de activitate

cu cel al firmei în care acestea sunt asociate nu este de natură să dovedească

cele două ipoteze susținute de către apelanta reclamantă pârâtă.

Tribunalul a reținut

corect că viramentele bancare, conform documentelor contabile și statutului

societății, le-a făcut administratorul societății, respectiv, doamna R., în

conformitatea funcției avute, fiind singura cu drept de semnătură în bancă.

Acest aspect este

reținut în condițiile în care deși apelanta reclamantă pârâtă a susținut că au

fost încheiate de către pârâta reclamantă acte sau contracte cu terțe persoane

în calitatea sa de asociat unic al SC F.F.P., în scopul prejudicierii

societății F.F. SRL, aceste aspecte nu au fost dovedite, deși partea avea

potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. obligația de a proba pretențiile și

apărările.

Pentru aceste

considerente Curtea a reținut că apelul formulat de apelanta reclamantă pârâtă

B.I.A. este neîntemeiat.

Analizând hotărârea

atacată, prin prisma motivelor invocate, în ceea ce privește apelul formulat de

pârâta-reclamantă R.S.C. și de SC F.F. SRL a reținut următoarele:

Curtea a reținut că

aceste neînțelegeri dintre părți materializate în litigiul de față și alte

litigii penale, cu consecința imposibilității realizării obiectului de

activitate al societății, ar putea duce la dizolvarea societății și nu la

excluderea asociatului minoritar.

Solicitarea pârâtei

reclamante de a se proceda la excluderea reclamantei pârâte din societate cu

obligarea la plata către aceasta a unei sume raportate la valoarea capitalului

social este neîntemeiată având în vedere pe de o parte soluția de respingere a

cererii reconvenționale având ca obiect excluderea din societate a asociatului

B.I.A.

Pe de altă parte,

Curtea a reținut că Legea nr. 31/1990 conține dispoziții clare în privința

sumei de bani la care este îndreptățit asociatul exclus; potrivit art. 224

alin. (4)" asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din

patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea

acesteia" astfel că solicitarea apelantei pârâte reclamante este

neîntemeiată.

În ceea ce privește

cererile părților privind plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat

că fiecare apelantă se află în culpă, având în vedere soluția de respingere a

apelurilor formulate de către acestea astfel că cererile privind obligarea

celeilalte părți (intimată) la plata cheltuielilor de judecată reprezentând

taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat sunt nefondate.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 281/2012 din 7

iunie 2012 a respins ambele apeluri ca nefondate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta B.I.A., prin care a solicitat în temeiul

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,

în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, în

sensul admiterii acțiunii și dispunerea excluderii pârâtei din SC F.F. SRL și

redistribuirea părților sociale deținute de aceasta, urmând ca asociata exclusă

să aibă un drept de creanță.

În preambulul cererii

de recurs, recurenta a prezentat un scurt istoric al relațiilor dintre părți,

pentru a demonstra contextul în care s-a derulat asocierea, care nu va fi

prezentat în sinteză de către instanța de recurs, neprezentând relevanță în

această cale de atac.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta a arătat în raport de motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. că instanța de apel a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ.

Astfel, în faza

apelului, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, cu mai multe

obiective, urmare a efectuării căruia, s-a reținut că expertul nu s-a putut

pronunța asupra obiectivului încuviințat, deoarece documentele au fost

incomplete.

Față de această

situație, apreciază că numai urmare a unei casări cu trimitere spre rejudecare,

expertiza poate fi refăcută, în sensul precizării situației contabilității

societății.

În ceea ce privește

cerința vătămării, arată că aceasta constă în faptul că acțiunea a fost

respinsă fără să se fi administrat proba utilă și concludentă.

În raport de motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta susține că

instanța de apel nu a analizat incidența în speță a dispozițiilor art. 80 și 82

din Legea nr. 31/1990, reținând în mod simplist că nu sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990.

Prin modul în care

și-a desfășurat întreaga activitate în calitatea sa de asociat, dar și de

administrator, pârâta poate fi exclusă din societate, având în vedere faptul că

aceasta a recunoscut faptul că a înființat o nouă societate cu același obiect

de activitate ca și cel al firmei SC F.F. SRL.

În continuare arată

că a demonstrat faptul că societatea poate funcționa cu asociat unic, în lipsa

elementului affectio societatis. În conformitate cu art. 224 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din

patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea

acesteia.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost argumentat cu

trimitere la aplicarea greșita a dispozițiilor Legii nr. 31/1990. Deși probele

administrate în cauză au reținut că societatea nu își mai poate continua

activitatea în compunerea actuală, instanța a aplicat greșit dispozițiile

legale referitoare la excluderea asociatului din societate.

Recursul este

nefondat.

Prima chestiune de

drept supusă analizei Înaltei Curți, vizează respingerea acțiunii, fără

administrarea probei cu expertiză, în condițiile în care documentele au fost

depuse incomplet pentru realizarea obiectivului, critica fiind încadrată de

recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte observă

în raport de această critică faptul că argumentele recurentei, menite să

sprijine motivul invocat, nu conduc spre cerința textului art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., care se referă la încălcări ale normelor procedurale ce vizează

regulile de desfășurare ale procesului civil, așa cum sunt prevăzute de art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

De aceea, Înalta

Curte apreciază că pentru analiza acestui motiv nu este suficientă o trimitere

abstractă la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., neargumentată în spiritul

acestor prevederi. De reținut este conținutul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

care sancționează cu nulitatea neregularitățile procedurale și încălcarea

principilor fundamentale ale procesului civil, conținut în raport de care

Înalta Curte observă că argumentele aduse de recurentă nu sprijină criticile,

potrivit condițiilor și cerințelor textului art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, faptul

că finalitatea unei sancțiuni prevăzută de un text de lege (specială)

extrinsecă judecății propriu-zise este nulitatea, nu este suficientă pentru a

admite că toate aspectele invocate - devenite critici ale soluției - sunt

suficiente pentru analiza lor în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 5

C. proc. civ.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său

nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

Observând

considerentele deciziei criticate, se constată că aceasta cuprinde motivele pe

care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de

apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi

exercitat în calea respectivă de atac și nu există contradictorialitate între

dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia, astfel încât acest

motiv va fi respins ca nefondat.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci

când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

aplicarea greșită a legii. Recurenta a invocat ipoteza a doua a acestui motiv,

considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 222 din Legea

nr. 31/1990. În raport de aceste dispoziții puse în discuție în fața menta

Înaltei Curți, se va analiza dacă instanța de apel recurgând la textele de lege

aplicabile litigiului le-a dat o greșită interpretare.

Dispoziția legală

care a constituit temeiul cererii de chemare în judecată art. 222 lit. c) și d)

din Legea societăților comerciale stabilește că:

"Poate fi exclus

din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere

limitată: c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în

administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82; d) asociatul

administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de

semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora".

Abordarea

dispozițiilor mai sus redate, în privința aplicării trebuie să aibă în vedere

faptul că societatea comercială este sub raport convențional, produsul

acordului de voință al asociaților, așa încât sancțiunea excluderii trebuie

privită ca o reziliere parțială a actului constitutiv, care implică dezacordul

societar, iar cauzele acestui dezacord nu sunt independente de analiza

împrejurărilor care îl privesc pe asociatul culpabil.

Astfel, art. 222 lit.

c) din Legea nr. 31/1990 prevede drept cauză de excludere, situația asociatului

cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație,

întrebuințează capitalul social, bunurile sau creditul în folosul său sau al

altei persoane, fără consimțământul scris al celorlalți asociați, ia parte ca

asociat cu răspundere nelimitată în alte societăți concurente sau având același

obiect de activitate, sau face operațiuni în același comerț sau într-unul

asemănător.

Fără posibilitatea

din partea instanței de recurs, de a analiza probele administrate în cauză,

rezumând argumentele circumscrise acestui motiv de excludere și anume folosirea

capitalului firmei în interesul personal și înființarea unei societăți

comerciale cu obiect asemănător, Înalta Curte constată că aspectele legiferate

de art. 80 și 82 din Legea nr. 31/1990 nu au fost demonstrate, pârâta acționând

în limitele cerute de funcția de administrator al societății.

În ceea ce privește

art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, doctrina și practica au admis că

frauda, poate fi considerată orice acțiune sau inacțiune intenționată săvârșită

de asociatul administrator. Sancțiunea excluderii poate fi aplicată asociatului

administrator pentru acțiunile sau inacțiunile frauduloase în dauna societății,

deci pentru un delict intenționat săvârșit, autorul faptelor delictuale

urmărind sau acceptând un profit din activitatea sa delictuală.

Nu pot fi considerate

fapte de fraudă în dauna societății, încheierea unor acte sau contracte cu

terțe persoane în calitatea sa de asociat unic al SC F.F.P. SRL, în ipoteza în

care lipsește elementul volițional pentru a putea fi calificate ca acte de

înșelăciune.

Tot prin prisma

acestui motiv de nelegalitate, recurenta a adus în discuție neînțelegerile

grave dintre asociați și lipsa lui affectio societatis ca motiv suficient

pentru excluderea din societate.

Într-adevăr affectio

societatis constituie una dintre rațiunile predominante pentru constituirea și

funcționarea societății în care elementul intențional este puternic, însă

dispariția acestui element intențional pe parcursul funcționării societății

comerciale trebuie raportată la gradul de îndeplinire a obiectului de

activitate al societății.

Scăderea spiritului

de affectio societatis în condițiile invocate de către reclamantă prin acțiune

ca și clauze de excludere, care nu au fost demonstrate, astfel cum au reținut

instanțele devolutive, nu poate fi interpretată în sensul lipsei de conlucrare

din partea pârâtei, care poate conduce la blocarea activității organelor

sociale.

În concluzie, în

acord cu observațiile de mai sus, Înalta Curte constată că instanța de apel a

analizat motivele de excludere în concordanță cu dispozițiile legale

aplicabile.

În raport de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să

respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta B.I.A. împotriva Deciziei civile nr. 281/2012

din 7 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - AS