ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1335/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 11.990 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta pârâta B.I.A. de repunere a cauzei pe rol; a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamanta B.I.A. ca nefondată; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă R.S.C., ca nefondată; au fost respinse cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată și cererea pârâtei reclamante de obligare a reclamantei pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Analizând atât cererea principală cât și cererea reconvențională, tribunalul a reținut că ambele asociate au solicitat excluderea reciprocă din societatea SC F.F. SRL, pe motiv că pârâta reclamantă și-a desfășurat în mod defectuos activitatea în calitate de asociat și administrator, iar în ceea ce o privește pe reclamanta pârâtă că nu mai există încrederea și înțelegerea reciprocă între asociați ca fundament al asocierii. Astfel, tribunalul a analizat criticile reclamantei, prin care impută pârâtei că se amestecă fără drept în administrarea societății pârâtei, acestea fiind găsite neîntemeiate în raport de calitatea pârâtei de administrator al societății. Cel de al doilea motiv a fost apreciat de asemenea ca neîntemeiat, în raport de faptul că nu s-a demonstrat comiterea de fraude în dauna societății, având în vedere și faptul că activitatea administratorului nu a fost contestată vreodată.

Tribunalul a apreciat ca nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 157 din Legea nr. 31/1990. În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a constatat că pârâta nu a dovedit gravele neînțelegeri care să justifice excluderea acționarului minoritar. Critica privind existența a numeroase litigii de natură penală nu a fost apreciată ca motiv pentru excludere. Reclamanta pârâtă B.I.A. și pârâta reclamantă R.S.C. au declarat apel împotriva Sentinței comerciale nr. 11.990 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de secția a VI-a comercială a Tribunalului București, sentință pe care au considerat-o netemeinică și nelegală. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, în ceea ce privește apelul formulat de reclamanta pârâta B.I.A., Curtea a reținut următoarele: Tribunalul a reținut în mod corect, din probele administrate că activitatea pârâtei reclamante R.S.C.

nu s-a circumscris noțiunii de amestec fără drept în administrație. De asemenea, în cauză nu a rezultat că pârâta reclamantă, în calitatea sa de asociat, fără consimțământul scris al celuilalt asociat, în cauză B.I.A., întrebuințează capitalul, bunurile sau creditul societății în folosul său sau în acela al unei alte persoane, astfel ca în cauză să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 din Legea nr. 31/1990. Nu au fost dovedite nici aspectele legiferate la art. 81 din același act normativ, la care apelanta reclamantă pârâtă s-a raportat prin menționarea art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990; nu a rezultat din probele administrate în cauză că pârâta reclamantă a luat din fondurile societății mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce urma să le facă în interesul societății.

Împrejurarea dovedită prin extras de la Oficiul Registrului Comerțului, că pârâta reclamantă este asociat unic în societatea SC F.F.P., firmă care același obiect de activitate cu cel al firmei în care acestea sunt asociate nu este de natură să dovedească cele două ipoteze susținute de către apelanta reclamantă pârâtă. Tribunalul a reținut corect că viramentele bancare, conform documentelor contabile și statutului societății, le-a făcut administratorul societății, respectiv, doamna R., în conformitatea funcției avute, fiind singura cu drept de semnătură în bancă. Acest aspect este reținut în condițiile în care deși apelanta reclamantă pârâtă a susținut că au fost încheiate de către pârâta reclamantă acte sau contracte cu terțe persoane în calitatea sa de asociat unic al SC F.F.P., în scopul prejudicierii societății F.F.

SRL, aceste aspecte nu au fost dovedite, deși partea avea potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. obligația de a proba pretențiile și apărările. Pentru aceste considerente Curtea a reținut că apelul formulat de apelanta reclamantă pârâtă B.I.A. este neîntemeiat. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, în ceea ce privește apelul formulat de pârâta-reclamantă R.S.C. și de SC F.F. SRL a reținut următoarele: Curtea a reținut că aceste neînțelegeri dintre părți materializate în litigiul de față și alte litigii penale, cu consecința imposibilității realizării obiectului de activitate al societății, ar putea duce la dizolvarea societății și nu la excluderea asociatului minoritar.

Solicitarea pârâtei reclamante de a se proceda la excluderea reclamantei pârâte din societate cu obligarea la plata către aceasta a unei sume raportate la valoarea capitalului social este neîntemeiată având în vedere pe de o parte soluția de respingere a cererii reconvenționale având ca obiect excluderea din societate a asociatului B.I.A. Pe de altă parte, Curtea a reținut că Legea nr. 31/1990 conține dispoziții clare în privința sumei de bani la care este îndreptățit asociatul exclus; potrivit art. 224 alin. (4)" asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia" astfel că solicitarea apelantei pârâte reclamante este neîntemeiată.

În ceea ce privește cererile părților privind plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat că fiecare apelantă se află în culpă, având în vedere soluția de respingere a apelurilor formulate de către acestea astfel că cererile privind obligarea celeilalte părți (intimată) la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat sunt nefondate. În consecință, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 281/2012 din 7 iunie 2012 a respins ambele apeluri ca nefondate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.I.A., prin care a solicitat în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii și dispunerea excluderii pârâtei din SC F.F. SRL și redistribuirea părților sociale deținute de aceasta, urmând ca asociata exclusă să aibă un drept de creanță. În preambulul cererii de recurs, recurenta a prezentat un scurt istoric al relațiilor dintre părți, pentru a demonstra contextul în care s-a derulat asocierea, care nu va fi prezentat în sinteză de către instanța de recurs, neprezentând relevanță în această cale de atac. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, în faza apelului, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, cu mai multe obiective, urmare a efectuării căruia, s-a reținut că expertul nu s-a putut pronunța asupra obiectivului încuviințat, deoarece documentele au fost incomplete. Față de această situație, apreciază că numai urmare a unei casări cu trimitere spre rejudecare, expertiza poate fi refăcută, în sensul precizării situației contabilității societății. În ceea ce privește cerința vătămării, arată că aceasta constă în faptul că acțiunea a fost respinsă fără să se fi administrat proba utilă și concludentă.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta susține că instanța de apel nu a analizat incidența în speță a dispozițiilor art. 80 și 82 din Legea nr. 31/1990, reținând în mod simplist că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990. Prin modul în care și-a desfășurat întreaga activitate în calitatea sa de asociat, dar și de administrator, pârâta poate fi exclusă din societate, având în vedere faptul că aceasta a recunoscut faptul că a înființat o nouă societate cu același obiect de activitate ca și cel al firmei SC F.F. SRL. În continuare arată că a demonstrat faptul că societatea poate funcționa cu asociat unic, în lipsa elementului affectio societatis.

În conformitate cu art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost argumentat cu trimitere la aplicarea greșita a dispozițiilor Legii nr. 31/1990. Deși probele administrate în cauză au reținut că societatea nu își mai poate continua activitatea în compunerea actuală, instanța a aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la excluderea asociatului din societate. Recursul este nefondat. Prima chestiune de drept supusă analizei Înaltei Curți, vizează respingerea acțiunii, fără administrarea probei cu expertiză, în condițiile în care documentele au fost depuse incomplet pentru realizarea obiectivului, critica fiind încadrată de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Înalta Curte observă în raport de această critică faptul că argumentele recurentei, menite să sprijine motivul invocat, nu conduc spre cerința textului art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcări ale normelor procedurale ce vizează regulile de desfășurare ale procesului civil, așa cum sunt prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. De aceea, Înalta Curte apreciază că pentru analiza acestui motiv nu este suficientă o trimitere abstractă la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., neargumentată în spiritul acestor prevederi. De reținut este conținutul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea neregularitățile procedurale și încălcarea principilor fundamentale ale procesului civil, conținut în raport de care Înalta Curte observă că argumentele aduse de recurentă nu sprijină criticile, potrivit condițiilor și cerințelor textului art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, faptul că finalitatea unei sancțiuni prevăzută de un text de lege (specială) extrinsecă judecății propriu-zise este nulitatea, nu este suficientă pentru a admite că toate aspectele invocate - devenite critici ale soluției - sunt suficiente pentru analiza lor în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

Observând considerentele deciziei criticate, se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac și nu există contradictorialitate între dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recurenta a invocat ipoteza a doua a acestui motiv, considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 222 din Legea nr. 31/1990.

În raport de aceste dispoziții puse în discuție în fața menta Înaltei Curți, se va analiza dacă instanța de apel recurgând la textele de lege aplicabile litigiului le-a dat o greșită interpretare.

Dispoziția legală care a constituit temeiul cererii de chemare în judecată art. 222 lit. c) și d) din Legea societăților comerciale stabilește că: "Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82; d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora". Abordarea dispozițiilor mai sus redate, în privința aplicării trebuie să aibă în vedere faptul că societatea comercială este sub raport convențional, produsul acordului de voință al asociaților, așa încât sancțiunea excluderii trebuie privită ca o reziliere parțială a actului constitutiv, care implică dezacordul societar, iar cauzele acestui dezacord nu sunt independente de analiza împrejurărilor care îl privesc pe asociatul culpabil.

Astfel, art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 prevede drept cauză de excludere, situația asociatului cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație, întrebuințează capitalul social, bunurile sau creditul în folosul său sau al altei persoane, fără consimțământul scris al celorlalți asociați, ia parte ca asociat cu răspundere nelimitată în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, sau face operațiuni în același comerț sau într-unul asemănător. Fără posibilitatea din partea instanței de recurs, de a analiza probele administrate în cauză, rezumând argumentele circumscrise acestui motiv de excludere și anume folosirea capitalului firmei în interesul personal și înființarea unei societăți comerciale cu obiect asemănător, Înalta Curte constată că aspectele legiferate de art. 80 și 82 din Legea nr. 31/1990 nu au fost demonstrate, pârâta acționând în limitele cerute de funcția de administrator al societății.

În ceea ce privește art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, doctrina și practica au admis că frauda, poate fi considerată orice acțiune sau inacțiune intenționată săvârșită de asociatul administrator. Sancțiunea excluderii poate fi aplicată asociatului administrator pentru acțiunile sau inacțiunile frauduloase în dauna societății, deci pentru un delict intenționat săvârșit, autorul faptelor delictuale urmărind sau acceptând un profit din activitatea sa delictuală. Nu pot fi considerate fapte de fraudă în dauna societății, încheierea unor acte sau contracte cu terțe persoane în calitatea sa de asociat unic al SC F.F.P. SRL, în ipoteza în care lipsește elementul volițional pentru a putea fi calificate ca acte de înșelăciune.

Tot prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurenta a adus în discuție neînțelegerile grave dintre asociați și lipsa lui affectio societatis ca motiv suficient pentru excluderea din societate. Într-adevăr affectio societatis constituie una dintre rațiunile predominante pentru constituirea și funcționarea societății în care elementul intențional este puternic, însă dispariția acestui element intențional pe parcursul funcționării societății comerciale trebuie raportată la gradul de îndeplinire a obiectului de activitate al societății. Scăderea spiritului de affectio societatis în condițiile invocate de către reclamantă prin acțiune ca și clauze de excludere, care nu au fost demonstrate, astfel cum au reținut instanțele devolutive, nu poate fi interpretată în sensul lipsei de conlucrare din partea pârâtei, care poate conduce la blocarea activității organelor sociale.

În concluzie, în acord cu observațiile de mai sus, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat motivele de excludere în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile. În raport de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.I.A. împotriva Deciziei civile nr. 281/2012 din 7 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - AS