ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 808/2015

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7032 din 22 mai

2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea principală,

astfel cum a fost precizată de reclamanta SC T.R. SRL în contradictoriu cu

pârâta SC A.T.C. I.T. SRL.

A dispus rezoluțiunea

Contractului de locațiune nr. 195 din 30 mai 2007, a obligat pârâta să

restituie reclamantei suma de 62.500 euro și de 30.000 euro, la cursul BNR din

ziua plății, reprezentând contravaloare avans, respectiv daune-interese, a

respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 18.627 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă prin Decizia civilă nr. 525 din 12 decembrie

2012 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.T.C. I.T. SRL

împotriva Sentinței civile nr. 7032 din 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a civilă.

A obligat pârâta la

plata către reclamanta SC T.R. SRL a sumei de 3.720 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a II-a Civilă prin Decizia nr. 4.419 din 11 decembrie 2013,

a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.T.C. I.T. SRL împotriva

Deciziei civile nr. 525 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă.

A respins cererea de

întoarcere a executării formulată de recurenta-pârâtă și a obligat

recurenta-pârâta SC A.T.C. I.T. SRL să plătească reclamantei SC T.R. SRL suma

de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva Deciziei

nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă a formulat contestație în anulare SC A.T.C. I.T.

SRL București, întemeiată pe art. 318 alin. (1) teza a II-a și art. 319 teza I

din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei

pronunțate în recurs și stabilirea unui termen de judecată pentru soluționarea

recursului.

În criticile

formulate, după o prezentare a situației de fapt, contestatoarea a susținut în

esență că, instanța prin respingerea recursului, a omis să cerceteze motivele

de recurs în raport de realitățile din dosar, în sensul că directorii celor

două societăți sunt rude, că fiecare a ocupat același post de director și de

administrator la cealaltă societate, fără mandat cu puteri depline și că

administratorul reclamantei a încălcat bunele moravuri prin încheierea

contractului pentru bunul ce nu-i aparținea, în condițiile în care nu avea

drept legal de dispoziție neavând calitatea de proprietar, ca ulterior folosind

mijloace frauduloase și evident ilegale să treacă banii de la o societate la

alta, ca în final aceștia să ajungă în buzunarul său.

Că în judecata cauzei

instanța de recurs nu a făcut nici o analiză a acestei situații de fapt,

mulțumindu-se numai să preia considerentele deciziei din apel, fiind de

notorietate și faptul că reprezentantul reclamantei C.C. a fost condamnat la

pedeapsa închisorii pentru evaziune fiscală.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL București împotriva

Deciziei nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă, Înalta Curte urmează să o respingă pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Temeiul de drept al

contestației în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul textului de

mai sus, greșeală materială înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de

apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Art. 318 C. proc.

civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de

procedură și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această

cale legală nu s-a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs sub

motivul că nu s-a stabilit corect situația de fapt.

Instanța de recurs a

analizat criticile referitoare la lipsa calității de reprezentant-legal a

numitului C.C., a lipsei deciziei asociatului unic pentru încheierea

Contractului de locațiune nr. 195 din 30 mai 2007 și a nerespectării

dispozițiilor art. 70 și 70

1

din Legea nr. 31/1990, reținând că

fiecare dintre cele două persoane fizice, O.A. și C.C., deținea calități egale

în cadrul celor doua societăți comerciale, părți în cauză, acestea fiind

împuternicite să dispună de patrimoniul fiecăreia dintre ele, în raport cu

prevederile actelor constitutive ale acestora în forma în vigoare la data

încheierii contractului de locațiune, respectiv la 30 mai 2007.

Verificând art. 10.11

din actul constitutiv al pârâtei SC A.T.C. I.T. SRL, valabil la momentul

încheierii Contractului de locațiune nr. 195 din 30 mai 2007, instanța de

recurs, a apreciat că în relațiile cu terții, societatea a fost reprezentată de

către administrator, acesta având putere deplină, semnând toate actele ce

angajează societatea față de terți, iar conform art. 10 decembrie din același

act administratorul care a reprezentat societatea în relațiile cu terții putea

să transmită în parte sau în întregime puterile prevăzute în actul constitutiv,

sau putea să nominalizeze mandatari care să acționeze în numele și/sau folosul

societății.

De altfel, instanța

de recurs a examinat în cauză și mandatul comercial al administratorului

societății din perspectiva dispozițiilor art. 395 C. com., în vigoare la data

introducerii acțiunii, conform cărora „față de al treilea, mandatul tacit al

prepusului se socotește general și cuprinde toate actele necesare exercițiului

comerțului pentru care este dat", în acest sens fiind și dispozițiile art.

70

1

din Legea nr. 31/1990, republicată care prevăd că nu este

necesară pentru încheierea actelor de dispoziție o procură specială în acest

scop, susținerile contestatoarei referitoare la lipsa deciziei asociatului

unic, lipsa mandatului și nerespectarea dispozițiilor art. 70 și 70

1

din Legea nr. 31/1990, în mod just fiind apreciate ca nefondate.

Analizând susținerile

contestatoarei prin care a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat

punctual asupra fiecărei critici din motivele de recurs, ce vizau așa zisa

situație de fapt, de natură a schimba soluția pronunțată în cauză, cu referire

expresă la gradul de rudenie al administratorilor celor două societăți

comerciale în litigiu, la faptul că fiecare dintre ei a ocupat același post la

cealaltă societate și că administratorul reclamantei a încălcat bunele moravuri

prin încheierea contractului pentru bunul ce nu-i aparținea și pentru care nu

avea calitate de proprietar, întreaga argumentare duce cu evidență la concluzia

că se tinde la reformarea soluției din recurs, contestatoarea solicitând în

realitate o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor, aspecte ce nu pot

fi corectate în această cale de atac, contestația în anulare fiind o cale de

retractare și nu de reformare a soluției atacate.

Însăși invocarea

acestor aspecte, formează convingerea că prin această cale de atac

contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare unor greșeli de

judecată, ceea ce este inadmisibil.

Față de această

situație, se reține că analiza înscrisurilor atașate completării motivelor

contestației, depuse de contestatoare nu se justifică, întrucât ele sunt

irelevante soluționării cauzei.

În condițiile în care

există aprecieri exacte, neechivoce cu privire la analiza criticilor SC A.T.C.

I.T. SRL București formulate în recurs, încadrate în art. 304 pct. 9 din C.

proc. civ., cum Decizia nr. 4419 din 11 decembrie 2013 a instanței de recurs

este legală, iar motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 318

teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să respingă contestația în

anulare formulată în cauză.

În baza art. 274 C.

proc. civ., întrucât contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL București este în culpă

procesuală, aceasta urmează a fi obligată la plata sumei de 4.500 RON

cheltuieli de judecată către intimata SC T.R. SRL București.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL București împotriva

Deciziei nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă.

Obligă contestatoarea

SC A.T.C. I.T. SRL București la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată

către intimata SC T.R. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2015.

Procesat de GGC - LM