ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 808/2015

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7032 din 22 mai 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată de reclamanta SC T.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.T.C. I.T. SRL. A dispus rezoluțiunea Contractului de locațiune nr. 195 din 30 mai 2007, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 62.500 euro și de 30.000 euro, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare avans, respectiv daune-interese, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 18.627 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin Decizia civilă nr. 525 din 12 decembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.T.C. I.T. SRL împotriva Sentinței civile nr. 7032 din 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. A obligat pârâta la plata către reclamanta SC T.R. SRL a sumei de 3.720 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă prin Decizia nr. 4.419 din 11 decembrie 2013, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.T.C. I.T. SRL împotriva Deciziei civile nr. 525 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. A respins cererea de întoarcere a executării formulată de recurenta-pârâtă și a obligat recurenta-pârâta SC A.T.C.

I.T. SRL să plătească reclamantei SC T.R. SRL suma de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva Deciziei nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a formulat contestație în anulare SC A.T.C. I.T. SRL București, întemeiată pe art. 318 alin. (1) teza a II-a și art. 319 teza I din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei pronunțate în recurs și stabilirea unui termen de judecată pentru soluționarea recursului.

În criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, contestatoarea a susținut în esență că, instanța prin respingerea recursului, a omis să cerceteze motivele de recurs în raport de realitățile din dosar, în sensul că directorii celor două societăți sunt rude, că fiecare a ocupat același post de director și de administrator la cealaltă societate, fără mandat cu puteri depline și că administratorul reclamantei a încălcat bunele moravuri prin încheierea contractului pentru bunul ce nu-i aparținea, în condițiile în care nu avea drept legal de dispoziție neavând calitatea de proprietar, ca ulterior folosind mijloace frauduloase și evident ilegale să treacă banii de la o societate la alta, ca în final aceștia să ajungă în buzunarul său.

Că în judecata cauzei instanța de recurs nu a făcut nici o analiză a acestei situații de fapt, mulțumindu-se numai să preia considerentele deciziei din apel, fiind de notorietate și faptul că reprezentantul reclamantei C.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru evaziune fiscală. Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL București împotriva Deciziei nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Temeiul de drept al contestației în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. În sensul textului de mai sus, greșeală materială înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Art. 318 C. proc. civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu s-a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs sub motivul că nu s-a stabilit corect situația de fapt.

Instanța de recurs a analizat criticile referitoare la lipsa calității de reprezentant-legal a numitului C.C., a lipsei deciziei asociatului unic pentru încheierea Contractului de locațiune nr. 195 din 30 mai 2007 și a nerespectării dispozițiilor art. 70 și 70 1 din Legea nr. 31/1990, reținând că fiecare dintre cele două persoane fizice, O.A. și C.C., deținea calități egale în cadrul celor doua societăți comerciale, părți în cauză, acestea fiind împuternicite să dispună de patrimoniul fiecăreia dintre ele, în raport cu prevederile actelor constitutive ale acestora în forma în vigoare la data încheierii contractului de locațiune, respectiv la 30 mai 2007. Verificând art. 10.11 din actul constitutiv al pârâtei SC A.T.C.

I.T. SRL, valabil la momentul încheierii Contractului de locațiune nr. 195 din 30 mai 2007, instanța de recurs, a apreciat că în relațiile cu terții, societatea a fost reprezentată de către administrator, acesta având putere deplină, semnând toate actele ce angajează societatea față de terți, iar conform art. 10 decembrie din același act administratorul care a reprezentat societatea în relațiile cu terții putea să transmită în parte sau în întregime puterile prevăzute în actul constitutiv, sau putea să nominalizeze mandatari care să acționeze în numele și/sau folosul societății.

De altfel, instanța de recurs a examinat în cauză și mandatul comercial al administratorului societății din perspectiva dispozițiilor art. 395 C. com., în vigoare la data introducerii acțiunii, conform cărora „față de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socotește general și cuprinde toate actele necesare exercițiului comerțului pentru care este dat", în acest sens fiind și dispozițiile art. 70 1 din Legea nr. 31/1990, republicată care prevăd că nu este necesară pentru încheierea actelor de dispoziție o procură specială în acest scop, susținerile contestatoarei referitoare la lipsa deciziei asociatului unic, lipsa mandatului și nerespectarea dispozițiilor art. 70 și 70 1 din Legea nr. 31/1990, în mod just fiind apreciate ca nefondate.

Analizând susținerile contestatoarei prin care a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat punctual asupra fiecărei critici din motivele de recurs, ce vizau așa zisa situație de fapt, de natură a schimba soluția pronunțată în cauză, cu referire expresă la gradul de rudenie al administratorilor celor două societăți comerciale în litigiu, la faptul că fiecare dintre ei a ocupat același post la cealaltă societate și că administratorul reclamantei a încălcat bunele moravuri prin încheierea contractului pentru bunul ce nu-i aparținea și pentru care nu avea calitate de proprietar, întreaga argumentare duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției din recurs, contestatoarea solicitând în realitate o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestația în anulare fiind o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.

Însăși invocarea acestor aspecte, formează convingerea că prin această cale de atac contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare unor greșeli de judecată, ceea ce este inadmisibil. Față de această situație, se reține că analiza înscrisurilor atașate completării motivelor contestației, depuse de contestatoare nu se justifică, întrucât ele sunt irelevante soluționării cauzei. În condițiile în care există aprecieri exacte, neechivoce cu privire la analiza criticilor SC A.T.C. I.T. SRL București formulate în recurs, încadrate în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., cum Decizia nr. 4419 din 11 decembrie 2013 a instanței de recurs este legală, iar motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., Înalta Curte, urmează să respingă contestația în anulare formulată în cauză. În baza art. 274 C. proc. civ., întrucât contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL București este în culpă procesuală, aceasta urmează a fi obligată la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC T.R. SRL București.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL București împotriva Deciziei nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Obligă contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL București la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC T.R. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015. Procesat de GGC - LM