ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1174/2016

Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată, la data de 26 septembrie 2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și SC C. SRL, anularea autorizației de funcționare din 12 ianuarie 2011, prin care pârâtul B. a autorizat funcționarea farmaciei comunitare D. în structura SC C. SRL în spațiul situat în București, sector 4, și suspendarea executării acesteia până la data soluționării irevocabile a cererii de anulare. Pârâtul B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de neformularea plângerii prealabile în termenul legal și excepția exercitării cu rea-credință a dreptului la acțiune. Pârâta SC C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului de a formula plângere prealabilă împotriva autorizației de funcționare și, pe cale de consecință, a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și excepția decăderii din dreptul de a formula acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004. A mai invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond; Prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2014, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității cererii determinată de neurmarea procedurii prealabile în termenul legal, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 1200 din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și excepția exercitării cu rea-credință a dreptului la acțiune, ca neîntemeiate, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată, iar pe fond, a admis cererea de anulare formulată de reclamantă și a anulat autorizația de funcționare din 12 ianuarie 2011 emisă de pârâtul B.

Cererile de recurs. Motivele de casare; Împotriva soluției instanței de fond, au formulat recurs pârâtul B. și pârâta SC C. SRL, în condițiile art. 483 C. proc. civ., republicat. Recursul pârâtului B.; Prin recursul declarat, pârâtul B. a solicitat casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru datorată pentru judecarea recursului. Recursul pârâtei SC C. SRL; Recurenta-pârâtă a formulat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 1200 din 11 aprilie 2014, cât și împotriva încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2014, prin care instanța a respins excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată, solicitând casarea încheierii recurate și casarea, în parte, a sentinței, menținându-se soluția dată asupra cererii de suspendare, și rejudecându-se fondul, să se dispună respingerea cererii în anulare, în primul rând, ca inadmisibilă, pentru neurmarea procedurii administrative prealabile în termenul legal, în al doilea rând, fie pentru lipsa calității procesuale active, fie pentru lipsa de interes în formularea cererii, iar în al treilea rând, ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a formula plângerea prealabilă, apreciază că, în speță, termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă la data de 12 ianuarie 2011 și s-a împlinit la data de 13 iulie 2011, iar reclamanta a formulat plângerea prealabilă la data de 02 iulie 2013, deși a cunoscut conținutul actului administrativ atacat încă de la emiterea lui. Astfel, consideră prescris dreptul intimatei-reclamante de a formula plângerea prealabilă, cu consecința respingerii acțiunii, ca inadmisibilă. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, susține recurenta-pârâtă că reclamanta nu justifică vătămarea unui drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege ori vătămarea unui interes legitim privat, nejustificând, astfel, calitatea procesuală activă. În concordanță cu excepția lipsei calității procesuale active, solicită și admiterea excepției lipsei de interes, apreciind că intimata-reclamantă nu justifică un interes legitim pentru promovarea acțiunii, singurul său interes fiind eliminarea din complexul respectiv a primului concurent, nefiind posibil ca susținerea unui interes individual să implice neluarea în seamă a unor prevederi legale valabile la data emiterii actului. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține că autorizația de funcționare din 18 aprilie 2005 emisă în favoarea intimatei-reclamante SC A. SA a fost emisă în conformitate cu O.U.G. nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 336/2002 cu completările și modificările ulterioare, ale H.G. nr. 168/2005 privind organizarea și funcționarea B. și ale H.G. nr. 15/1991 privind înființarea societăților comerciale farmaceutice în baza documentației înaintate la 21 martie 2005/14525, nefăcându-se mențiune niciunde că autorizația ar fi fost emisă în baza art. 14 alin. (3) din Ordinul B. nr. 626/2001. Astfel, din probele depuse la dosar rezultă în mod cert că autorizația reclamantei nu este emisă prin excepție de la criteriul demografic, instanța de fond neanalizând acest aspect. Mai arată, referindu-se la natura comercială a E. Berceni, că acesta este un parc comercial, format din mai multe centre comerciale de mare suprafață, astfel că, respectându-se dispozițiile legale în materie, se puteau înființa mai multe farmacii prin excepție de la criteriul demografic, respectiv câte una pentru fiecare centru comercial identificat într-un singur imobil, farmacia sa funcționând singură într-unul din cele trei imobile care deservesc acest complex comercial. Recurenta susține și că motivarea primei instanțe aspra excepției inadmisibilității nu este plauzibilă, iar celelalte excepții au fost considerate neîntemeiate, cu o motivare care nu are legătură cu problema pusă în discuție. Sunt invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările intimatei; Intimata-reclamantă SC A. SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtei, ca nefondat. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta nu îl detaliază, limitându-se la a invoca că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor apărări pe care le-a formulat, fără însă a arăta care sunt acele apărări și nici nu prezintă argumente din care să rezulte că motivarea primei instanțe ar fi confuză. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arată că toate excepțiile au fost soluționate corect de prima instanță. Excepția inadmisibilității cererii a primit o soluție fondată întrucât prin luare la cunoștință asupra actului administrativ se înțelege cunoașterea efectivă a conținutului acestuia, iar nu a faptului emiterii actului administrativ, incumbând părții care invocă prescripția să dovedească că actul a fost adus la cunoștința părții care îl atacă anterior datei pe care acesta o pretinde. Nu se poate considera că este o comunicare valabilă a actului administrativ aceea realizată printr-o informare publică pe un site, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaște data la care a fost realizată publicarea pe site a informațiilor despre autorizația de funcționare atacată. În concluzie, data la care a luat cunoștință de actul administrativ contestat este data la care a obținut o copie a autorizației de funcționare, respectiv 26 iunie 2013. Cât privește excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes în formularea cererii, raportat la prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, intimata reclamantă a dovedit calitatea procesuală activă respectiv vătămarea care îi este produsă prin actul administrativ atacat. Ea justifică interes dintr-o dublă ipostază: atât interesul de ordin social public vizând reinstaurarea ordinii de drept prin anularea actului administrativ nelegal, cât și un interes privat, legitim, care decurge din afectarea negativă a vadului său comercial și a clientelei. Pe fondul cauzei, arată că este neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte în sensul că farmacia D. ar fi fost prima farmacie autorizată pe excepție de la criteriul demografic în E. Berceni întrucât și farmacia Dona, aparținând reclamantei, a fost înființată anterior tot prin excepție de la criteriul demografic, conform art. 14 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 626/2009. De asemenea, E. Berceni reprezintă un singur centru comercial de mare suprafață, așa cum rezultă din adresa din 2014 a Primăriei sectorului 4.

Procedura de soluționare a recursurilor; 5.1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24 iunie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului, iar recurentul-pârât B. nu și-a îndeplinit obligația de face dovada legalei timbrări a recursului declarat. Prin Decizia nr. 3471 din data de 4 noiembrie 2015, completul de filtru a constatat că recursul pârâtului B. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., republicat, întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, a anulat recursul pârâtului B., iar în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, a constatat că cererea de recurs formulată de pârâta SC C. SRL îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecarea lui pe fond. 5.2. Cu privire la fondul recursului pârâtei SC C. SRL. Soluția instanței de recurs. 5.2.1. Argumente de fapt și de drept relevante. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiat. Recurenta susține că motivarea prime instanțe, pe care se sprijină respingerea excepției inadmisibilității cererii, „nu este plauzibilă”, iar motivarea pe care se sprijină respingerea celorlalte excepții opuse cererii și anume excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes în formularea cererii, ar fi străină de chestiunile litigioase dezbătute. Aceste afirmații reflectă dezacordul părții recurente cu argumentele care au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, dar nu susțin motivul de recurs invocat întrucât, atât în încheierea din 17 ianuarie 2014, cât și în sentința nr. 1200/2014, prima instanță a expus concis argumentele pentru care a hotărât respingerea excepțiilor invocate. Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii pentru neurmarea procedurii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a reținut că termenul de prescripție pentru adresarea plângerii prealabile curge din momentul în care terțul a luat cunoștință de actul administrativ atacat (în speță, iunie 2013), iar nu din momentul în care ar fi putut lua cunoștință de acest act. Cât privește excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, a reținut că reclamanta, în calitate de titulară a autorizației de funcționare farmacie emisă anterior celei a pârâtei are un drept asupra clientelei care este încălcat prin autorizarea nelegală a funcționării farmaciei pârâte și că avantajul practic pe care îl urmărește este restabilirea acestui drept asupra clientelei. Trecând la analizarea motivelor de recurs subsumate prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluțiile pronunțate asupra excepțiilor opuse cererii introductive sunt legale. Astfel, excepția inadmisibilității cererii a fost susținută pe temeiul intervenirii prescripției dreptului de a adresa plângerea prealabilă împotriva actului administrativ atacat. Reclamanta a formulat plângerea împotriva autorizației de funcționare din 12 ianuarie 2011 la data de 2 iulie 2013, înregistrând-o la B. sub nr. 4071 din 2 iulie 2013. Recurenta susține fără temei că data luării la cunoștință asupra actului administrativ individual atacat de către intimata-reclamantă (terț față de acest act) ar fi însăși data emiterii lui, adică 12 ianuarie 2011. Potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, amendate prin Decizia Curții Constituționale nr. 797/2007, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative cu caracter individual adresate altui subiect de drept se poate introduce în termen de 6 luni de la data luării la cunoștință, pe orice cale, de existența actului administrativ, termenul fiind unul de prescripție. Luarea la cunoștință de existența actului se raportează la conținutul efectiv al actului administrativ, iar nu la faptul emiterii lui. Prin urmare, accesarea unui site public care evidențiază emiterea autorizației nu poate fi considerată luare la cunoștință de existența actului, în sensul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Nici luarea la cunoștință de activitatea care se desfășoară în baza actului administrativ emis (care este un fapt) nu echivalează cu luarea la cunoștință de existența actului. Recurenta susține că reclamanta putea cunoaște conținutul actului mai devreme, însă nu dovedește că o astfel de luare la cunoștință a avut loc efectiv anterior datei pretinse de către reclamantă, și anume 25 iunie 2013. Or, așa cum a reținut prima instanță, termenul de prescripție nu se calculează de la data la care titularul acțiuni ar fi putut cunoaște actul, ci de la data la care l-a cunoscut efectiv. Excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii, reiterate de către recurentă, sunt neîntemeiate. Așa cum a reținut prima instanță, reclamanta se legitimează procesual activ și justifică un interes în formularea cererii, raportat la împrejurările cauzei. Interesul susținut de reclamantă și care decurge din afectarea negativă a vadului comercial și a clientelei sale, prin deschiderea în imediata proximitate a farmaciei societății pârâte este unul legitim, în condițiile în care legiuitorul a acceptat, pentru considerente de ordin public, restrângerea în anumite condiții a concurenței prin instituirea ca regulă a criteriului demografic în autorizarea înființării farmaciilor, cu posibilitatea înființării prin excepție într-un anume areal a unei alte farmacii doar în anumite condiții expres și limitativ prevăzute de lege. Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) lit. c), o) și p) din Legea nr. 554/2004, reclamanta este îndreptățită să stea în judecată, invocând încălcarea unor dispoziții legale cu caracter imperativ, care au consecințe asupra activității sale economice. Astfel, îndeplinește calitatea de persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, care este vătămată prin emiterea actului administrativ contestat. Un argument în plus pentru respingerea celor două excepții este acela că, prin Legea nr. 162/2014, a fost abrogat art. 42 din Legea nr. 266/2008, care stabilea un termen referitor la aplicarea art. 12 din lege (prin care a fost reglementat criteriul demografic), acest criteriu dobândind caracter permanent. Soluția pe fondul cererii în anulare este legală, criticile recurentei fiind nefondate. Astfel, susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a reținut greșit că autorizația sa de funcționare este cea de-a doua emisă prin excepție de la criteriul demografic pentru același centru comercial. Pe cale de consecință, susține că, la data autorizării farmaciei D., condițiile impuse de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, aplicabil solicitării de autorizare conform O.U.G. nr. 130/2010, erau îndeplinite. Din probatoriul administrat în cauză rezultă fără dubiu că autorizația de funcționare din 18 aprilie 2005 aparținând intimatei reclamante a fost emisă tot pe temeiul excepției de la criteriul demografic, sub imperiul reglementării similare anterioare, respectiv a art. 14 alin. (3) teza a II-a din Normele privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice aprobate prin Ordinul B. nr. 626/2011. Acest aspect rezultă din raportul de inspecție pentru autorizare (fila 18 dosar de fond), dar și din evidența farmaciilor publicată de B. (aflată la dosarul de recurs). Prevederile art. 41 din Legea nr. 266/2008 (conform cărora farmaciile comunitare înființate anterior intrării în vigoare a acestei legi rămân înființate și își vor continua activitatea) nu pot fi interpretate în sensul pretins de recurentă, și anume că farmaciile înființate în baza vechilor prevederi legale sunt considerate ca înființate în mod normal (adică conform regulii, pe criteriu demografic, iar nu potrivit excepției). Aceste susțineri nu au niciun suport în prevederile legale citate. Farmaciile înființate prin excepție de la criteriul demografic anterior intrării în vigoare a Legii nr. 266/2008 își păstrează acest statut și sub imperiul noii reglementări, care nu stipulează contrar. Al doilea motiv de recurs care privește fondul este acela că în E. Berceni (în care funcționează farmaciile părților litigante) se puteau înființa mai multe farmacii prin excepție de la criteriul demografic, în aplicarea art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, câte una pentru fiecare imobil, întrucât acest complex comercial ar fi un parc comercial cuprinzând mai multe centre comerciale de mare suprafață. Susținerile recurentei sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză, prin adresa din 4 martie 2014 a Primăriei sectorului 4 a Municipiului București (fila 164 dosar fond) confirmată prin adresa din 24 februarie 2016 a aceleiași emitente (fila 149 dosar recurs) menționându-se explicit că acest complex comercial este un unic centru comercial de mare suprafață, iar nu un parc comercial. Aceasta este încadrarea făcută în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 coroborat cu prevederile O.G. nr. 99/2000 de către administrația publică locală competentă. În concluzie, autorizația de funcționare contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, potrivit cărora, într-un centru comercial de mare suprafață, se putea înființa o singură farmacie comunitară, prin excepție de la criteriul demografic, prevăzut de aliniatul 1 al art. 12. 5.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC C. SRL, ca nefondat.