ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și S.C. B. S.R.L. suspendarea executării și anularea mențiunii din 12.04.2012 cuprinsă pe autorizația de funcționare farmacie nr. 10026/CSA4813 din 4 mai 2011.
Prin întâmpinarea formulată, S.C. B. S.R.L. a invocat excepțiile prescripției dreptului de a formula plângere prealabilă, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării și a acțiunii în anulare ca neîntemeiate.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Sănătății s-a invocat excepția inadmisibilității pentru tardivitatea procedurii prealabile și excepția tardivității formulării acțiunii, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării și a acțiunii în anulare ca neîntemeiate.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 2124 din 3 iulie 2014, Curtea de Apel București a respins excepțiile tardivității formulării plângerii prealabile, tardivității formulării acțiunii și lipsei calității procesuale active, invocate de pârâți, ca neîntemeiate, a admis excepția lipsei de interes, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca lipsită de interes, a respins cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată.
Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea de ședință din data de 7 iunie 2016, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.
Cererea de recurs
Împotriva acestei soluții a formulat recurs S.C. A. S.A. invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a invocat aplicarea și interpretarea eronată a disp. art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), o) și p) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, susținând faptul că are interes în promovarea acțiunii și anularea actului administrativ atacat.
În speță, recurenta invocă atât un interes de ordin social, cât și un interes privat, ce decurge din afectarea negativă a vadului comercial și a clientelei prin deschiderea în imediata proximitate a farmaciei sale a unei alte farmacii, pentru care s-a emis autorizație de funcționare cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege pentru exceptarea de la criteriul demografic.
Mai precizează recurenta că interesul său este de a-și păstra clientela și este susținut chiar de preambulul O.U.G. nr. 130/2010, pe care, deși instanța de fond l-a invocat, i-a dat o interpretare denaturată.
II. Considerentele Înaltei Curți. Analiza motivelor de casare
Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
Principalele argumente pentru care prima instanță a admis excepția lipsei unui interes legitim sunt cele referitoare la faptul că reclamanta urmărește să denatureze intenția legiuitorului la momentul instituirii criteriului demografic și să îngrădească libera concurență, prin anularea mențiunii de pe autorizația de funcționare a pârâtei.
De asemenea, se reține că justificarea pentru care s-a instituit criteriul demografic este evidențiată în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 130/2010 prin care s-a modificat Legea nr. 266/2008 și că tocmai criteriul demografic este de natură să aducă atingere liberei concurențe între agenții economici, astfel încât Consiliul Concurenței a avizat doar mențiunea criteriului demografic pe termen de un an, până la data de 31.12.2011, inclusiv.
Criteriul demografic nu a fost instituit, a menționat instanța de fond pentru protejarea agenților economici, ci pentru apărarea unor interese publice, protejarea populației rurale, asigurarea accesului la medicamente, etc.
Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa anterioară, consideră că sunt întrunite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (1) lit. c), o) și p) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
Interesul vătămat privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.
Recurenta-reclamantă pretinde o anumită conduită ce derivă din existența autorizației sale de funcționare ca farmacie în imediata vecinătate a sediului farmaciei pârâtei.
Împrejurarea că legiuitorul ar fi acceptat restrângeri ale concurenței, în anumite situații, nu poate fi analizat decât prin soluționarea fondului pricinii, aspectele neputând fi analizate cu ocazia soluționării excepției lipsei de interes, conform art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea contenciosului administrativ.
În atare condiție, fiind titulara autorizației de funcționare, recurenta-poate invoca încălcarea unor dispoziții legale ce i-ar produce afectarea desfășurării activității sale, ca urmare a emiterii unui act administrativ adresat unui alt subiect de drept.
În concluzie, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul formulat, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 2124 din 3 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2016.