ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată și precizată la data de 28 septembrie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanții A. și B., în calitate de asociați ai Societății C. (unitate fără personalitate juridică) și Societatea C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale:

- anularea Hotărârii Consiliului Științific nr. 2/2014 cu modificările ulterioare și implicit suspendarea activității de eliberare de autorizații pentru efectuarea de studii clinice, urmând ca aceasta să fie reluată doar după respectarea în totalitate a cadrului legal;

- obligarea Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să înainteze Ministerului Sănătății Hotărârile Consiliului Științific cu un caracter normativ care eventual vor fi emise în locul HCS nr. 2/2014, în vederea aprobării prin ordin, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 435 din 11 februarie 2016, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. și B., respingând, în consecință, acțiunea formulată de aceștia, pentru lipsa calității procesuale active.

Totodată, a respins atât cererea de suspendare, cât și acțiunea, formulate de Societatea C., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții A., B. și Societatea C., invocând motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, reclamanta Societatea C. a susținut, în esență, că prima instanță nu a analizat cauza pe fond, în sensul că nu a stabilit dacă Hotărârea Consiliului Științific nr. 2/2014 este emisă în condiții de legalitate, apreciind că sentința atacată este nemotivată în întregime.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar a cerut admiterea și, pe fond, anularea Hotărârii Consiliului Științific nr. 2/2014 și obligarea Agenției Naționale a Medicamentului de a înainta Ministerului Sănătății hotărârile cu caracter normativ emise în locul celei contestate, pentru a fi aprobate prin Ordin și publicate.

Totodată, a solicitat suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În ceea ce privește recursul exercitat de reclamanții A. și B., se reține că în cadrul memoriului de recurs formulat de societatea recurentă se menționează că se renunță la calea de atac declarată de recurenții-reclamanți persoane fizice.

Prin întâmpinare, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza

Încheierii de ședință din data 16 aprilie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, potrivit Rezoluției din data de 1 octombrie 2018, acordându-se termen de judecată în ședință publică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele dosarului și susținerile părților Înalta Curte constată că recursul societății recurente este lipsit de interes, iar în privința căii de atac exercitate de reclamanții persoane fizice se reține că aceștia au înțeles să renunțe la respectiva cale de atac.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii Consiliului Științific nr. 2/2014 cu modificările ulterioare și implicit suspendarea activității de eliberare de autorizații pentru efectuarea de studii clinice.

Totodată, au solicitat obligarea Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să înainteze Ministerului Sănătății Hotărârile Consiliului Științific cu un caracter normativ care eventual vor fi emise în locul HCS nr. 2/2014, în vederea aprobării prin ordin, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004.

1.1 Referitor la recursul declarat de reclamanții B. și A., se constată că aceștia au formulat cerere de renunțare la judecată.

Astfel, instanța de control judiciar va avea în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care prevăd: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă."

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

1.2. În ceea ce privește recursul formulat de reclamanta Societatea C., se constată că este lipsit de interes.

În cauză, se reține că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8 din 22 februarie 2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății, la art. 1 se prevede că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

Punctul 38. După articolul 701 se introduce un nou articol, articolul 701

1

, începând cu 1 martie 2018, cu următorul cuprins:

"ART. 701

1

- (1) ANMDM autorizează și controlează studiile clinice în domeniul medicamentelor de uz uman prin verificarea conformității cu bunele practici în studiul clinic cu sau fără beneficiu terapeutic, precum și locul de desfășurare al acestora.

(2) Studiile clinice se desfășoară cu respectarea Principiilor și ghidurilor detaliate privind buna practică în studiul clinic pentru medicamente de uz uman pentru investigație clinică aprobate prin ordin al ministrului sănătății și a Normelor cu privire la autorizarea locului de desfășurare, precum și a celor referitoare la implementarea regulilor de bună practică în desfășurarea studiilor clinice efectuate cu medicamente de uz uman, aprobate prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea ANMDM."

Așa fiind, rezultă că autoritățile publice implicate au finalizat demersurile în conformitate cu competențele acestora, epuizându-și astfel obligațiile potrivit legii.

Prin urmare, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Or, în condițiile în care, prin O.U.G. nr. 8/2018, a fost reglementată activitatea autorizării centrelor de studii clinice de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, astfel cum s-a solicitat prin acțiune, recurenta-reclamantă obținând o nouă autorizație în domeniu, potrivit susținerilor acesteia, se constată că recurenta nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 406 alin. (6) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului formulat de reclamanții A. și B.

De asemenea, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Societatea C., ca lipsit de interes, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea C., împotriva Sentinței nr. 435 din 11 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-A de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Ia act de renunțarea la judecata recursului formulat împotriva aceleiași sentințe, de către reclamanții B. și A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM