ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5227/2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea certificatului care să ateste calitatea de persoană calificată prevăzută la art. 766 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatații, asa cum a fost modificata si republicata, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței și la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 100.000 euro.

1.2 Soluțiile pronunțate:

Prin sentința civilă nr. 131 din 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, și a recunoscut reclamantei calitatea de persoană calificată în sensul dispozițiilor art. 766 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, republicată, a obligat pârâta să emită certificatul care să ateste reclamantei calitatea de persoană calificată în sensul dispozițiilor art. 766 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, republicată, a respins celelalte capete de cerere ca nefondate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 131 din 17 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A. și pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Prin Decizia nr. 6036 din 28 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, ca nefondate.

Totodată, a respins cererea recurentei - reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

1.3. Contestația în anulare:

Împotriva Deciziei nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13 mai 2020, sub nr. x/2020.

Recurenta reclamantă A. și-a întemeiat contestația în anulare împotriva deciziei de mai sus, invocând prevederile art. 503 (2) pct. 3 C. proc. civ. cu aplicarea art. 506 C. proc. civ.

Concret, s-a motivat că instanța de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în cererea sa de recurs. A susținut că prin recursul promovat a invocat drept motive de casare reglementările stabilite de legiuitor prin art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., însă instanța de recurs le-a cercetat doar pe primele două, fără a analiza motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contestatoarea susține că prin motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pe parcursul a nouă pagini a relatat pe larg, normele de drept material care au fost total nesocotite de către instanța de fond, or instanța de recurs s-a limitat strict numai la două din motivele de recurs promovate fără a mai supune cenzurii sentința pe aspectul nerespectării de către aceasta a normelor de drept material încălcate.

Precizează că la acest motiv de casare a arătat și a citat normele încălcate, respectiv articolul 24 din Leg. 554/2004, Directiva Europeană 2001/83/EC, art. 3, alin. (1), (2) și 3 din Codul muncii fiind privată de peste cinci ani de dreptul la muncă, urmare a refuzului de a i se elibera certificatul, art. 41 din Constituție care garantează dreptul la muncă, art. 45 din Constituție care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, art. 15 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind libertatea de alegere a ocupației și a dreptului la muncă, art. 1 din Leg. 554 care se referă expres la dreptul persoanei de a putea să-și recupereze paguba cauzată de refuzul autorității de a emite un act administrativ.

Cu privire la dreptul de a recupera prejudiciul înregistrat ca efect al refuzului autorității de a emite actul arată că a adus dovezi în fața instanței de recurs care atestau fără dubiu că partea, prin îngrădirea dreptului la muncă a înregistrat un prejudiciu deosebit și că a fost supusă unei situații de stres pe parcursul anilor datorită excesului de putere manifestat de intimată.

Toate aceste motive care erau abordate pe larg, distinct prin motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu au fost analizate de instanța de recurs.

În opinia contestatoarei, motivele de fapt și de drept invocate prin contestație se circumscriu riguros normelor procedurale prevăzute de art. 503 alin(l) pct. 3 C. proc. civ.,care au caracter imperativ și, în acest context, nerespectarea de către instanța de recurs a acestor dispoziții justifică admiterea contestației.

1.4. Apărările formulate în cauză:

Intimata pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

În opinia sa, instanța de recurs s-a pronunțat expres asupra motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., la fila x din decizia civilă nr. 6036/26.11.2019 reținându-se că:

"Este important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument";

Astfel, doar nepronunțarea instanței de recurs asupra unui motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestația în anulare.

În cazul în care instanța de recurs a înțeles să grupeze, printr-un raționament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurentă în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, neputându-se confunda argumentele cu motivele de recurs, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentei.

Or, în speță, instanța de recurs a răspuns criticilor recurentei, apreciind ca nefondate susținerile acesteia referitoare la greșita aplicare a unor prevederi legale, la imposibilitatea fixării în sarcina unei instituții publice a unor obligații suplimentare decât cele stabilite de legiuitor prin norme de competență expres și limitativ prevăzute, considerând că, în mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale pentru daune morale în cuantum de 100 000 euro, întrucât aceste pretenții deduse judecății nu au fost dovedite.

Prin urmare, față de considerentele mai sus expuse, nu se poate aprecia că sunt incidente condițiile de admisibilitate cerute imperativ de legiuitor, sens în care făcând aplicarea dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., solicită respingerea contestației în anulare.

II. Soluția instanței de recurs

Motivele de contestație invocate se circumscriu cazurilor de nulitate a hotărârii prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Este de principiu că admisibilitatea contestației în anulare derogă din omisiunea instanței de recurs de a cerceta un motiv de casare, care să poată fi încadrat efectiv în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, din verificarea recursului declarat de reclamantă în prezenta cauză, se poate observa că motivele sale de recurs au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., iar în privința motivului de casare constând în aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, recurenta a menționat o motivare amplă așa cum rezultă din considerentele aflate la dosarul de recurs.

Pe lângă textele de lege a căror interpretare greșită o invocă, recurenta face referire în justificarea motivului său de recurs și la probatoriile ce atestă în opinia sa o atare încălcare.

Din analiza deciziei atacate prin prezenta contestație, se constată că instanța a analizat doar criticile invocate în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., omitând să cerceteze ultimul motiv de casare.

Mai mult, în considerentele deciziei de recurs s-a reținut "în calea de atac a recursului, recurenta nu critică pe fond respingerea acestui capăt de cerere, nu arată că administrase la fond probe în susținerea pretențiilor sale și nici nu solicită administrarea de probe în recurs."

Însă, o asemenea ipoteză nu poate fi reținută în condițiile în care din conținutul declarației de recurs rezultă că a fost criticată soluția privind respingerea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 100.000 euro și în plus, recurenta a invocat și o serie de critici referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a unor norme de drept material expuse pe larg în recursul său.

Toate acestea nu au fost analizate de instanța de recurs, ceea ce face ca prezenta contestație să fie admisibilă în condițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația în anulare și, în temeiul disp. art. 508 C. proc. civ. va dispune anularea parțială a deciziei contestate, urmând a se relua dezbaterile pentru soluționarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce nu a făcut obiectul cercetării în recurs.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Anulează parțial Decizia nr. 6036 din 28 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Stabilește termen la data de 11 februarie 2021, pentru soluționarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu citarea părților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.