ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1337/LC din 23 decembrie

2011, Tribunalul Satu-Mare a respins excepția conexității invocată de pârâta SC

S. SRL și a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâtelor

SC M. SRL și SC S. SRL având ca obiect excluderea asociatului SC S. SRL din SC

M. SRL, cu obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 2.380 RON cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond, a reținut următoarele:

Din actele depuse

la dosar a rezultat că reclamanta a solicitat ca pârâta SC S. SRL, să fie exclusă

din SC M. SRL, în condițiile în care deținea 45% din capitalul social, invocând

în principal mai multe motive: respectiv că la constituirea SC M. SRL era un alt

acționariat, ulterior ajungându-se la forma actuală în care SC S. SRL ajunge la

cota de 55%. Consideră că SC S. SRL prin administratorul și asociatul său, au îndeplinit

acte care defavorizează SC M. SRL, respectiv că i-ar fi închiriat imobilele proprietatea

sa sub prețul pieții, ca ulterior să crească chiria, dorind dizolvarea societății,

între asociați fiind grave neînțelegeri, invocând prevederile art. 222 lit. c)

și lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Față de susținerile

reclamantei și probele administrate în cauză, instanța a apreciat că cererea reclamantei

nu este întemeiată, că dizolvarea societății se hotărăște în condițiile legii și

nu are relevanță în cauză, că activitatea financiară a aceasta se desfășoară în

condițiile legii, în interesul societății, neputându-se dovedi că asociatul majoritar

SC S. SRL a acționat în sensul ajungerii în faliment a societății.

S-a mai reținut

că reclamanta avea și alte mijloace legale de a-și realiza pretențiile față de SC

S. SRL prin instituția divizării prevăzută de art. 238 și urm. din Legea nr. 31/1990,

modificată, aceasta presupunând acordul părților sau eventuala solicitare de dizolvare

a societății în condițiile art. 222 lit. e) pentru neînțelegeri grave între asociați,

cu această ocazie rezolvându-se și lichidarea patrimoniului societății, însă reclamanta

a solicitat doar excluderea asociatului SC S. SRL, cu consecința menținerii SC

M. SRL deși este asociat minoritar în societate, având 45% din capitalul social.

Curtea de Apel

Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 89/C/2012-A din 24 octombrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanta A.M. împotriva sentinței nr. 1337/LC din 23 decembrie 2011 a Tribunalului

Satu-Mare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 3328 din 16

octombrie 2013, a admis recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei

nr. 89/C/2012-A din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Curtea de Apel

Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare,

prin decizia nr. 246/C/2014-A din 3 decembrie 2014, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta A.M. în contradictoriu cu intimatele pârâte SC S. SRL și

SC M. SRL Satu-Mare, împotriva sentinței nr. 1337/LC din 23 decembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul Satu-Mare.

A obligat reclamanta

să plătească SC S. SRL suma de 2.480 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

A apreciat că

relațiile dintre cei doi asociați ai SC M. SRL s-au deteriorat începând cu anul

2006, care s-au acuzat reciproc de fraudarea intereselor societății, că dorința

lui B.C. a fost de a închide SC M. SRL, acest aspect decurgând din împrejurarea

că aceasta lucrează în pierdere, aspecte care au fost discutate în cadrul adunărilor

generale ale societății.

Au fost invocate

acțiunile în instanță promovate de asociatul SC S. SRL, contrare dorinței permanente

a asociatei reclamante de a menține societatea în funcțiune.

S-a reținut că

între părți au existat disensiuni, pârâta susținând că dimpotrivă, reclamanta este

cea care ar fi adus societatea în pierdere prin acțiunile de concurență neloială

pe care Ie-a întreprins.

A rezultat că

SC M. SRL și-a desfășurat și își desfășoară activitatea în imobilele închiriate,

aflate în proprietatea asociatului pârât, la început date în folosință gratuită

sau contra unor chirii care au fost apreciate ca fiind rezonabile de către reclamantă,

ca la un moment dat acestea să fie dublate, fapt care a nemulțumit-o pe reclamantă,

care nu a putut preciza dacă aceste chirii majorate erau mai mari decât chiriile

de pe piață sau dacă chiriile anterioare ar fi fost sub valoarea de piață, situație

în raport de care nu s-a putut reține vreo intenție de fraudare a intereselor societății

de către pârâtă, nici că această majorare a chiriilor a condus la destabilizarea

economică a societății, cu atât mai mult cu cât aceste chirii au fost acceptate

de către reclamantă prin semnarea actelor adiționale la contractele de închiriere.

Susținerea reclamantei

că a fost nevoită să semneze respectivele contracte întrucât efectuase investiții

majore la aceste imobile și că datorită acestor investiții au crescut cheltuielile

societății a fost combătută de mențiunile din procesele verbale.

Pârâta a susținut

în permanență, și în cadrul adunărilor generale, că tocmai datorită necesității

efectuării unor investiții a dat în folosință gratuită imobilele pentru început,

iar apoi contra unor chirii modice. S-a reținut că reclamanta a depus la dosarul

de fond o serie de înscrisuri, facturi și chitanțe, din care a rezultat achiziționarea

unor materiale de construcții în numele societății, însă nu s-a dovedit destinația

acestor materiale și utilizarea lor pentru investiții la imobilele închiriate.

S-a constatat

efectuarea unor investiții în perioada 1996-2006, fapt ce a confirmat ipoteza avansată

de pârâtă în sensul că a ajutat societatea prin darea în folosință gratuită, respectiv

prin stabilirea și perceperea unor chirii modice pentru imobilele respective, chiriile

fiind majorate în anul 2009.

Din procesele-verbale

ale adunărilor generale și din declarațiile martorilor a rezultat că pârâta asociată

i-a solicitat în permanență reclamantei o reducere a cheltuielilor societății, numai

că aprovizionarea societății cu produse ce aveau prețuri mari, din Italia și de

pe piața internă, a dus la creșterea costurilor și a împiedicat-o pe reclamantă

să se conformeze solicitărilor celuilalt asociat de reducere a cheltuielilor.

Nu s-au dovedit

motivele pentru care s-a întrerupt aprovizionarea cu materie primă din Italia, și

nu s-a dovedit că asociatul pârât ar fi avut vreo culpă sau că ar fi urmărit și

putut să obțină prin aceasta fraudarea intereselor societății al cărei asociat era.

Nu s-a dovedit acest aspect nici în ce privește achiziționarea de către SC M.

SRL a unor autoutilitare din Italia.

Instanța a analizat

toate aspectele menționate din perspectiva obligației fixate de instanța de trimitere

de a se pronunța asupra existenței sau lipsei lui affectio societatis din partea

asociatului majoritar și a reținut că deși s-a dovedit și este cert că asociatul

majoritar a dorit închiderea societății, nu s-a dovedit și lipsa lui affectio societatis,

dorința sa de închidere a societății fiind generată de pierderile continue și consistente

din activitatea societății.

Cât privește excluderea

unui asociat, care este o sancțiune la adresa acestuia, s-a apreciat că aceasta

nu se impune a fi aplicată și datorită faptului că s-a dovedit că reclamanta a săvârșit

acte menite să prejudicieze interesele societății al cărei asociat este și să-i

crească cheltuielile până la falimentare, prin înființarea unor societăți pe numele

său sau al fiicei sale cu același obiect de activitate, deci concurente, cu care

a intrat în relații contractuale și pentru care a aplicat prețuri preferențiale

la livrare sau cărora Ie-a permis să se folosească de renumele SC M. SRL, de marca

sa.

S-au depus la

dosar înscrisuri din care a rezultat tratamentul preferențial pe care reclamanta

l-a aplicat SC N.G. SRL, înființată pe numele fiicei sale, precum și acțiunile de

concurență neloială la adresa SC M. SRL pe care Ie-a efectuat în legătură cu această

societate.

S-a concluzionat

în sensul că, reclamanta nu poate să solicite excluderea celuilalt asociat pentru

acțiuni contrare intereselor societății, invocându-și propria culpă, cu atât mai

mult cu cât pârâta a susținut în permanență, și în cadrul adunărilor generale, și

prin apărările formulate în prezenta cauză, că ajungerea societății în situația

de a înregistra pierderi se datorează tocmai acțiunilor reclamantei, contrare intereselor

societății SC M. SRL și prejudiciabile pentru aceasta.

Curtea de apel

a apreciat că excluderea unui asociat nu poate avea loc decât în cazurile expres

și limitativ prevăzute de actul constitutiv și de lege, că în speță reclamanta a

invocat ca temei al cererii sale prevederile art. 222 lit. c) și lit. d) din Legea

nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora, poate fi exclus din societatea în nume

colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, „asociatul cu răspundere

nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor

art. 80 și art. 82” [lit. c)], respectiv „asociatul administrator care comite fraudă

în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social

în folosul lui sau al altora” [lit. d)].

Din cuprinsul

textului de lege evocat mai sus, a reieșit că, situația de excludere avută în vedere

la lit. d) alin. (1) al art. 222 din legea societăților comerciale, privește numai

pe asociații care au și calitatea de administrator, calitate pe care pârâta-intimată

SC S. SRL nu o deține în cadrul SC M. SRL, astfel că cererea de excludere formulată

de către reclamantă, în temeiul acestui text de lege, este neîntemeiată, prevederile

invocate nefiind incidente în speță.

Cât privește cealaltă

ipoteză de excludere invocată de către reclamantă, respectiv cea prevăzută la lit.

c) din același text de lege, această sancțiune este aplicabilă asociaților care,

neavând calitatea de administratori ai societății, intervin, fără drept, în operațiunile

de administrare, folosesc în folosul său sau al altora capitalul social al societății

sau exercită acte de concurentă neloială fată de societatea ai cărei asociați sunt.

Or, așa cum s-a

arătat, nici una din faptele invocate de reclamantă în sarcina pârâtei nu constituie

motiv de excludere a acesteia din societate. Nu s-a dovedit nici că intimata SC

S. SRL a intervenit fără drept în operațiunile de administrare ale SC M. SRL, și

nici că ar fi utilizat în folosul său sau a altei persoane capitalul societății

intimate, fără consimțământul reclamantei, sau ar fi exercitat acte de concurentă

neloială.

S-a reținut că

în cauză există neînțelegeri între asociați, dar că această situație poate conduce

la dizolvarea societății și nicidecum la excluderea asociatului intimat în temeiul

art. 222 lit. c) și lit. d) din legea societăților comerciale, texte de lege care

nu sunt incidente în speța de față, întrucât nu se poate reține lipsa lui affectio

societatis din partea asociatului majoritar.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ. a fost obligată reclamanta să plătească intimatei SC S.

SRL suma de 2.480 RON, cheltuieli de judecată în apel, conform dovezii de la dosar.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă A.M. la plata sumei

de 2.480 RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SRL Satu-Mare.

Împotriva deciziei

nr. 246/C/2014-A din 3 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta

A.M., întemeiat în drept pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o

pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei

în sensul admiterii acțiunii sale.

Recurenta reclamantă

prin criticile formulate a susținut în esență următoarele:

- în mod greșit

a reținut instanța de apel că dispozițiile art. 222 lit. c) raportat la art. 80

din Legea nr. 31/1990, republicată, nu sunt incidente în cauză în condițiile în

care a dovedit că pârâta-intimată SC S. SRL, nu mai acționează de mult timp în interesul

SC M. SRL, lipsindu-i acel element de natură psihologică, affectio societatis și

că neînțelegerile și divergențele dintre asociați s-au acutizat și au dus la destabilizarea

societății, care în prezent nu mai desfășoară nicio activitate.

În acest sens

a susținut că pârâta în calitate de asociat majoritar s-a opus în permanență achiziționării

unor spații comerciale în vederea desfășurării activității SC M. SRL, preferând

varianta închirierii spațiilor proprii pentru chirii mari care nu i-au permis societății

ca în această perioadă să obțină profit.

A susținut că

pârâta a impus chirii conform prețului pieței, iar în anul 2009 a procedat în mod

unilateral și fără o prealabilă consultare la majorarea chiriei, aproape dublând-o,

majorare care nu are nimic în comun cu realitatea, cu atât mai mult cu cât piața

imobiliară din România era puternic afectată de criza economică mondială, demonstrând

vădita rea-credință față de societatea în care este co-asociat, aspecte pe care

instanța Ie-a ignorat, apreciind în mod eronat că acestea nu sunt fapte grave împotriva

intereselor societății.

A arătat că B.C.,

asociatul SC M. SRL, care a cedat părțile sociale către pârâta SC S. SRL, la care

deținea calitatea de asociat unic, a înțeles să folosească SC M. SRL, în scopul

exclusiv de a realiza profit pentru sine, fie în mod direct, fie prin societățile

din România sau Italia pe care le controla, aspecte ce au fost dovedite în cauză.

De asemenea, decapitalizarea

societății s-a realizat și prin vânzarea de către SC M. SRL, societatea care aparține

tot lui B.C., către SC M. SRL, a două autoutilitare vechi, la o valoare foarte mare,

în condițiile în care societatea nu avea nevoie de aceste autoutilitare în desfășurarea

activității.

Recurenta a precizat

că asociatul SC S. SRL a fraudat interesele societății SC M. SRL, obligând-o să

îi vândă, sub prețul de achiziție și mult sub valoarea reală, depozitele aflate

în proprietatea sa, depozite care, ulterior vânzării, au fost închiriate firmei

vânzătoare.

Pe de altă parte,

deși SC M. SRL, nu avea nici o datorie către SC I. SRL, firma lui B.C., această

societate a sistat livrarea de materie primă către SC M. SRL, paralizând activitatea

de producție a societății întrucât societatea italiană era singurul furnizor de

materie primă. Contactând alți furnizori pentru obținerea materiei prime necesare

continuării activității s-a dovedit că prețurile practicate de terți erau mult mai

avantajoase decât cele impuse de societatea lui B.C.

În final, se apreciază

că demersul juridic ce face obiectul cauzei este legal, impunându-se excluderea

pârâtei din societate întrucât din probatoriul administrat a rezultat pierderea

lui affectio societatis de asociatul majoritar, aceasta fiind singura soluție pentru

supraviețuirea societății.

De altfel, și

practica judiciară a statuat că interesele societății primează în fața intereselor

asociaților, continuarea activității societății fiind scopul urmărit de legiuitor.

-Invocând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., recurenta a susținut că decizia

pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii, arătând că au fost analizate

cu precădere susținerile pârâtei, nu și susținerile sale.

Analizând recursul

declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 246/C/2014-A din 3 decembrie

2014, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept

arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat

că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Excluderea unui

asociat nu poate avea loc decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de actul

constitutiv și de lege.

Dispozițiile

art. 222 alin. (1) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, a căror

încălcare este criticată în prezentul recurs, au următorul conținut: poate fi exclus

din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată,

„asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație

ori contravine dispozițiilor art. 80 și art. 82”, lit. c), respectiv „asociatul

administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura

socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora”, lit. d).

Faptele comise

de administratorul asociat, sancționate de textul de lege cu excluderea din societate,

vizează folosirea sau traficarea creditului, a activului societății în folosul său

sau al altora și presupune săvârșirea lor cu intenție de către asociatul administrator,

care astfel urmărește un profit din activitatea sa frauduloasă.

Din cuprinsul

textului de lege evocat mai sus, a reieșit că, situația de excludere avută în vedere

la lit. d) alin. (1) al art. 222 din legea societăților comerciale, privește numai

pe asociații care au și calitatea de administrator, calitate pe care pârâta-intimată

SC S. SRL nu o deține în cadrul SC M. SRL, astfel că cererea de excludere formulată

de către reclamantă, în temeiul acestui text de lege, este nefondată, prevederile

invocate nefiind incidente în speță.

Legat de cealaltă

ipoteză de excludere invocată de către reclamantă, respectiv cea prevăzută la

lit. c) din același text de lege, această sancțiune este aplicabilă asociaților

care, neavând calitatea de administratori ai societății, intervin, fără drept, în

operațiunile de administrare, folosesc în folosul său sau al altora capitalul social

al societății sau exercită acte de concurență neloială față de societatea ai cărei

asociați sunt.

Mai trebuie precizat

însă, că faptele sancționate trebuie să aibă și o anumită gravitate în raport cu

urmările produse contrare interesului societar.

Mai mult decât

atât, în aprecierea cazurilor în care se impune excluderea unui asociat dintr-o

societate cu răspundere limitată trebuie apreciată vinovăția acestuia în săvârșirea

presupusei fapte, știut fiind că nu orice faptă poate constitui motiv pentru excludere

având în vedere că acest tip de societăți comerciale se constituie în considerarea

calităților asociaților, ce au la bază tocmai affectio societatis.

Stabilirea faptelor

de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului este atributul suveran

al instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia,

cu condiția motivării hotărârii sub acest aspect.

Referitor la respingerea

cererii formulate de reclamanta A.M. în ceea ce privește excluderea pârâtei SC

S. SRL Satu-Mare din cadrul SC M. SRL, se constată că soluția instanței de apel

este corectă.

Astfel, contrar

susținerilor recurentei reclamante, instanța de control judiciar a dat o interpretare

și aplicare corectă a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990,

reținând că în urma verificării aspectelor invocate de reclamantă ce se referă la

așa zisa subminare a activității SC M. SRL în raport de probele administrate în

cauză, acestea nu pot fi încadrate în cazul de excludere prevăzut de articolul menționat,

întrucât nu s-a dovedit că intimata SC S. SRL a intervenit fără drept în operațiunile

de administrare ale SC M. SRL, și nici că ar fi utilizat în folosul său sau a altei

persoane capitalul societății intimate, fără consimțământul reclamantei, sau ar

fi exercitat acte de concurență neloială.

Se constată că

în cauză există neînțelegeri între asociați, dar acestea nu pot duce la excluderea

asociatului intimat în temeiul art. 222 lit. c) din legea societăților comerciale,

text de lege care nu este incident în speța de față, întrucât nu se poate reține

lipsa lui affectio societatis din partea asociatului majoritar.

Totodată, se reține

că recurenta a subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. critici de netemeinicie, referitoare la greșita reținere a faptelor și acțiunilor

sale și ale pârâtei în raport de probele aflate în dosar, astfel că se impune respingerea

de plano a acestora, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ.,

respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate

a hotărârii judecătorești recurate, știut fiind că reaprecierea probelor administrate

în cauză de către instanța de apel nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea

pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte,

constată că și critica recurentei reclamante întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. este nefondată, întrucât contrar susținerilor sale, motivele invocate de parte

au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea este pronunțată cu

respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde

motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței,

cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

De altfel, se

poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia pronunțată,

în concordanță cu textele de lege incidente cauzei.

Față de considerentele

expuse, cum instanța de apel a pronunțat o decizie legală, context în care motivele

de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul

reclamantei, ca nefondat.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta-reclamantă A.M. la plata

sumei de 2.480 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC

S. SRL Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 246/C/2014-A din 3 decembrie

2014, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă

A.M. la plata sumei de 2.480 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă

SC S. SRL Satu-Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 septembrie 2015.