ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2466/2015

Decizia nr. 2466/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 546/C din 14 octombrie 2014, a respins excepția tardivității formulării precizării la completarea de acțiune din 17 iunie 2014, a reclamantei A. în Dosarul nr. x/62/2012. A respins excepțiile cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantei A. și lipsa calității procesuale pasive a pârâților B. și SC C. SRL. A admis în parte acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. x/62/2012 formulată, completată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și SC D. SRL și, în consecință a dispus dizolvarea SC D. SRL, care se va înregistra în Registrul Comerțului după rămânerea irevocabilă a hotărârii, se va comunica Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Brașov și se va publica în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare. S-a dispus atragerea răspunderii administratorului pârât B. pentru daunele aduse societății. S-a dispus anularea transferului patrimonial făcut de pârât în numele SC D. SRL prin vânzarea către sine a autoturismului marca X, cu valoare de inventar 60.627,22 RON, la prețul de 28.650 RON prin factura fiscală din 25 aprilie 2012 și readucerea autoturismului în patrimoniul societății. A fost obligat pârâtul să restituie către SC D. SRL suma totală de 171.863,62 RON. S-au respins restul pretențiilor reclamantei.

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în Dosarul nr. x/62/2012, pentru pretențiile aferente anului 2009. S-a respins acțiunea conexă înregistrată sub nr. x/62/2012, formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtele A. și SC D. SRL, în parte ca nefondată și în parte ca urmare a admiterii excepției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta A. și pârâtul-reclamant în dosarul conex B. sunt foști soți și asociați ai SC D. SRL, fiecare deținând câte 50% din capitalul social al acesteia, având în același timp și calitatea de administrator.

În urma divorțului, foștii soți nu s-au mai înțeles cu privire la administrarea societății, astfel că reclamanta a solicitat dizolvarea SC D. SRL, revocarea din funcție a administratorului B. și atragerea răspunderii acestuia pentru daunele aduse societății, anularea unor transferuri patrimoniale făcute de pârât și obligarea acestuia la plata unor sume de bani către societate.

La rândul său, B. a formulat o acțiune conexă, Dosar nr. x/62/2012, prin care a solicitat revocarea pârâtei A. din funcția de administrator și atragerea răspunderii acesteia prin obligarea la plata unor sume de bani.

Excepția tardivității formulării precizării la completarea de acțiune din 17 iunie 2014, formulată de reclamanta A. în Dosarul nr. x/62/2012 a fost respinsă, având în vedere că respectiva precizare privește obiectul petitului din completarea de acțiune, de anulare a oricăror alte transferuri patrimoniale făcute de pârâtul B. după data de 31 ianuarie 2012, aceasta neputându-se face decât după definitivarea raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Referitor la excepțiile legate de lipsa calității procesuale active a reclamantei A. și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului B., instanța Ie-a apreciat ca nefondate, reținând că ambele părți au calitatea de asociat și administrator în SC D. SRL, astfel că au interes pentru reglementarea situației juridice a societății și pentru stabilirea exactă a patrimoniului acesteia după dizolvare, fapt ce justifică în cauză calitatea procesuală.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune în Dosarul nr. x/62/2012, pentru pretențiile aferente anului 2009, a fost admisă, având în vedere că acțiunea conexă a fost formulată la 10 decembrie 2012, astfel că pentru pretențiile anterioare datei de 10 decembrie 2009 (3.765,56 RON, conform calculului din raportul de expertiză nu a fost respectat termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.

Pe fondul cererilor, instanța a reținut că reclamanta a formulat o acțiune de dizolvare a SC D. SRL, unde este asociat împreună cu pârâtul B., pentru neînțelegeri grave între asociați, care împiedică funcționarea acesteia, acțiune ce face obiectul primului petit al prezentului dosar, cu nr. x/62/2012.

În speță s-a admis cererea de dizolvare a pârâtei SC D. SRL, reținându-se că între asociați există grave neînțelegeri care împiedică buna funcționare a societății, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, fapt dovedit și de raportul de expertiză din 20 ianuarie 2014 întocmit de expert contabil E., prin care s-a analizat situația economico-financiară pe perioada 2011-2012.

Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societății trebuie înscrisă în registrul comerțului, comunicată către D.G.R.F.P. Brașov și publicată în Monitorul Oficial, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă.

Față de această situație, instanța a reținut că cererea reclamantei A. de revocare a pârâtului B. din funcția de administrator al SC D. SRL, precum și cererea reclamantului din dosarul conex, de revocare a pârâtei A. din funcția de administrator al aceleiași societăți, sunt lipsite de eficiență juridică, astfel că Ie-a respins.

În ceea ce privește răspunderea administratorilor, instanța a reținut că sediul acesteia se găsește în dispozițiile normative consacrate prin Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, respectiv art. 72, art. 73, art. 148, art. 155 și art. 155

1

, acesta din urmă prevăzând că dacă adunarea generală nu introduce acțiunea în răspundere și nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor acționari de a iniția o asemenea acțiune, acționarii reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acțiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societății.

Instanța a admis în parte cererea reclamantei A. pentru atragerea răspunderii administratorului pârât B. pentru daunele aduse SC D. SRL, astfel cum s-a menționat în dispozitiv, întrucât din probele administrate a rezultat că, după divorțul părților, în martie 2012, pârâtul a întreprins diverse acțiuni în urma cărora a încetat activitatea societății cu privire la confecționarea de chei, respectiv această operațiune a fost transferată pe SC C. SRL, înființată de pârât la data de 13 aprilie 2012, a vândut către sine un autoturism, a transferat diverse sume de bani în contul acesteia, stocul de marfă și angajații.

Pentru toate aceste motive, instanța a apreciat că vânzarea autoturismului în discuție s-a făcut în dauna societății, astfel că se impune anularea acestui transfer patrimonial și readucerea autoturismului în patrimoniul societății.

A fost obligat pârâtul să restituie către SC D. SRL suma totală de 171.863,62 RON, respingând restul pretențiilor reclamantei.

Legat de cererea reclamantului B. din dosarul conex nr. x/62/2012, prin care a solicitat obligarea pârâtei A. la atragerea răspunderii pentru prejudiciul produs societății, evaluat prin precizarea acțiunii la suma de 40.831 RON, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 10 decembrie 2009, în cuantum de 3.765,56 RON, conform calculului din raportul de expertiză și a respins restul pretențiilor ca nefondate, reținând că de activitatea de bar a societății din perioada 2009-2012, s-au ocupat ambele părți, iar nu pârâta singură.

Nu s-a dovedit de către reclamant că neînregistrarea facturilor s-a făcut din culpa exclusivă a pârâtei, în condițiile în care societatea avea contabil, iar facturile erau date acestuia de ambii soți și nici de unde a rezultat prejudiciul legat de nerularea fondului de marfă, atâta timp cât acesta se afla la data expertizei la sediul societății.

Cu privire la faptul că pârâta A. a înființat persoana fizică autorizată F., având ca obiect activitatea de bar, restaurante, la data de 25 iunie 2012, instanța a apreciat că nu s-a dovedit în cauză că s-ar fi adus SC D. SRL vreun prejudiciu prin această faptă, situație ce nu-i poate fi imputată pârâtei.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia civilă nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, a admis în parte apelul declarat de pârâții B. și SC D. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr. 546/C din 14 octombrie 2014 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a diminuat obligația de plată stabilită în sarcina pârâtului B. de la suma de 171.863,62 RON la suma de 160.682,9 RON.

A respins restul pretențiilor și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.

A obligat pârâtul B. să plătească reclamantei A. suma de 2.480 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel în considerentele deciziei a reținut următoarele:

În mod corect tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtul B., întrucât prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 acordă legitimare procesuală activă asociatului interesat de dizolvarea societății datorită neînțelegerilor care împiedică funcționarea acesteia și nu face distincție între legitimitatea activă a asociatului majoritar sau minoritar și nici cu privire la abuzul de drept. Or, în condițiile în care reclamanta are o participație egală la capitalul social cu cea a pârâtului de 50% și avându-se în vedere că neînțelegerile care au împiedicat funcționarea societății s-au datorat ambilor asociați din cauza divorțului dintre ei, nu se impune înlăturarea legitimării procesuale a acestora.

Faptele imputate pârâtului și care ar fi generat încetarea activității societății, reținute de prima instanță, au vizat transferul bunurilor și angajaților către o altă societate, înstrăinarea către sine a autoturismului societății și restituirea împrumutul acordat societății.

A fost respins și punctul de vedere al pârâtului în sensul că operațiunile pe care acesta Ie-a făcut, ar fi avut mandatul celuilalt administrator, că răspunderea ar fi solidară în temeiul art. 73 din Legea nr. 31/1990 și că ar aparține și fostei asociate, întrucât răspunderea pârâtului a fost angajată față de societate și nu față de coasociat, în temeiul dispozițiilor art. 155

1

din Legea nr. 31/1990 care permit introducerea acțiunii în răspundere de către acționarii ce dețin 5% din capitalul social în nume propriu, în contul societății, fiind întemeiată legitimitatea procesuală activă a reclamantei în calitatea sa de coasociat cu 50% din capitalul social, astfel că această situație nu exclude posibilitatea antrenării răspunderii administratorului care a cauzat daune societății.

Încetarea activității SC D. SRL ca urmare a neînțelegerilor dintre asociați nu a fost contestată de pârât, iar din probatoriul administrat a rezultat că societatea nu a mai funcționat și nu a mai avut activitate, astfel că dizolvarea societății a fost corect dispusă de instanță în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, răspunderea pârâtului nu a fost antrenată doar față de modul de întocmire a actelor potrivit art. 73 lit. c) din Legea nr. 31/1990, ci față de hotărârile care au determinat încetarea activității societății.

Întrucât pârâtul nu a justificat necesitatea transferării autoturismului din patrimoniul societății în patrimoniul personal în timpul procesului și nici oportunitatea restituirii preferențiale a împrumutului acordat, s-au menținut considerentele instanței de fond în ceea ce privește scopul fraudulos al operațiunilor, iar faptul că reclamanta A. nu a formulat o cerere de restituire a creditării nu este de natură să justifice buna credință a pârâtului pentru efectuarea operațiunilor de transfer menționate, cât timp aceste operațiuni s-au realizat în cursul litigiului de dizolvare a societății.

În legătură cu transferul patrimonial al autoturismului, pârâtul a invocat netemeinicia măsurii față de legalitatea documentelor justificative privind vânzarea bunului, încasarea prețului și restituirea creditării reținute prin expertiză, instanța a apreciat că aceste critici sunt nefondate întrucât anularea transferului implică și anularea documentelor contabile aferente operațiunii, astfel că, chiar dacă instanța nu s-a pronunțat asupra nulității chitanței de încasare a prețului și a dispoziției de plată, nu înseamnă că aceste acte rămân valabile.

Dispozițiile art. 197 prin raportare la art. 76 și 79 din Legea nr. 31/1990 obligă administratorii să ia decizii împreună în ceea ce privește administrarea societății, iar în cazul în care un asociat are un interes propriu într-o operațiune este obligat să se abțină de la luarea deciziei sub sancțiunea plății daunelor aduse societății.

În mod corect a reținut instanța de fond că decizia unilaterală a administratorului de a înstrăina autoturismul societății către sine și de a utiliza prețul încasat în vederea recuperării împrumutului acordat societății, încalcă prevederile legale menționate întrucât prin aceste operațiuni a prevalat interesul personal al asociatului și nu interesul societății, astfel că operațiunile sunt anulabile, cu consecința atragerii răspunderii pentru daunele cauzate societății.

Cu referire la retragerea sumei de 57.734 RON din societate în cursul lunilor martie și aprilie 2012, apelanții au considerat că instanța de fond a reținut greșit că prin această operațiune s-a diminuat patrimoniul societății, acceptând totuși teza că la restituirea unui împrumut de către societate diminuarea patrimoniului este implicită, după cum la momentul creditării unei societăți patrimoniul este majorat.

S-a reținut că expertiza efectuată în cauză a relevat pe de-o parte că pentru creditările societății nu există documente justificative astfel că scadența pentru aceste împrumuturi nu a fost dovedită, iar pe de altă parte a confirmat existența operațiunilor de împrumut efectuate de către amândoi asociații. Având în vedere că pârâtul nu a justificat oportunitatea restituirii preferențiale a împrumutului acordat societății în sensul că nu a dovedit împlinirea scadenței la împrumut și nu a respectat prevederile art. 197 prin raportare la art. 76, art. 79 și art. 80 din Legea nr. 31/1990, privind acordul celuilalt administrator și abținerea de la luarea unor decizii în interes propriu contrare societății, a rezultat că în mod corect instanța de fond a dispus atragerea răspunderii sale pentru daunele aduse societății potrivit art. 79 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Existența în soldul societății a unui disponibil bănesc suficient pentru restituirea împrumutului acordat de reclamantă nu constituie un motiv pentru înlăturarea răspunderii, întrucât daunele au fost produse societății prin diminuarea patrimoniului și nu celuilalt asociat.

În legătură cu răspunderea privind daunele cauzate societății și cuantificate la nivelul TVA aferente vânzărilor de bunuri și a retururilor de marfă, susținerile apelantului pârât s-au bazat pe prevederile art. 150 alin. (1) C. fisc. în considerarea faptului că atâta timp cât operațiunile ce au generat TVA nu au fost anulate, taxa este datorată de societate. Răspunderea asociatului administrator pentru daunele produse societății prin operațiunile efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este limitată la prejudiciile produse societății, fără a avea importanță dacă operațiunile sunt sau nu anulate întrucât legiuitorul a înțeles să sancționeze administratorul și nu terții beneficiari ai operațiunilor frauduloase. În acest sens sunt și prevederile art. 80 din Legea nr. 31/1990 ce sunt aplicabile societății cu răspundere limitată, textul de lege obligând asociatul care, fără consimțământul scris al celorlalți asociați, întrebuințează capitalul, bunurile sau creditul societății în folosul său sau în acela al unei alte persoane, să restituie societății beneficiile ce au rezultat și să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.

Cele două prevederi legale menționate obligă asociatul administrator să nu săvârșească nici un act care ar aduce atingere patrimoniului societății, ori prin vânzările de bunuri efectuate către societatea concurentă SC C. SRL care aparținea tot apelantului pârât, s-au încălcat prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât vânzările s-au realizat fără acordul reclamantei, în contra intereselor societății pentru că au generat încetarea activității și în favoarea unei alte societăți la care apelantul avea un interes propriu. Însă limitele investirii instanței de apel nu permit analizarea prejudiciului cauzat de pârât prin operațiunile de vânzare a bunurilor în cuantum de 35.656,04 RON, din care TVA de 6.901,17 RON, ci doar daunele legate de neplata TVA. Expertiza a arătat că prețui rezultat din vânzările de bunuri a fost încasat de societate fiind perceput și TVA-ul de 6.901,17 RON. Dispozițiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 permit sancționarea asociatului pentru daunele cauzate societății, însă prin încasarea prețului cu TVA și menținerea operațiunilor de vânzare a rezultat că nu s-a produs un prejudiciu în patrimoniul societății, astfel că în mod greșit instanța a obligat pârâtul să plătească despăgubiri la nivelul TVA în cuantum de 6.901,17 RON neachitat de societate, sub acest aspect apelul fiind admis.

În ceea ce privește operațiunile de retumare a mărfurilor către furnizori, expertiza a arătat că acestea au fost efectuate în conformitate cu prevederile legale, iar pentru că prețul la care s-a făcut returul de marfă a fost același cu prețul la care a fost achiziționată marfa anterior, nu s-a produs o diminuare a patrimoniului, ci dimpotrivă s-a contribuit la micșorarea sau stingerea datoriilor societății. Prin urmare, întrucât decizia de retumare a mărfii la furnizori nu a fost contrară interesului societății, activul net rămânând constant, a rezultat că în mod greșit s-a reținut răspunderea pentru daunele rezultate la nivelul TVA în cuantum de 4.279,55 RON potrivit art. 79 și 80 din Legea nr. 31/1990, sub acest aspect apelul fiind admis.

În legătură cu prejudiciul reținut în sarcina apelantului pârât în cuantum de 102.948,9 RON reprezentând contravaloare marfă rezultată din operațiunea de reglare contabilă efectuată în aprilie 2012, instanța de fond a reținut că în lipsa unor documente justificative, operațiunea este imputabilă pârâtului. Criticile apelantului pârât au vizat solicitarea de atragere a răspunderii solidare a celor doi administratori cu privire la această sumă, însă având în vedere că reglările contabile au fost realizate prin actul de inventar inform depus în luna aprilie 2012, perioadă în care reclamanta nu a avut posibilitatea de administrare a societății, a rezultat că în mod corect prima instanță a reținut culpa pârâtului în efectuarea incorectă a operațiunii de reglare contabilă a stocului de marfă și răspunderea acestuia pentru lipsa stocului de marfă.

În privința acțiunii conexe, susținerile pârâtului s-au bazat pe concluziile expertizei contabile care a identificat un prejudiciu de 38.765,57 RON, calculat la valoarea adaosului comercial rezultat din neînregistrarea facturilor de achiziție a mărfurilor de la furnizori, cât și a prejudiciului în cuantum de 2.065,53 RON derivat din adaosul mediu al stocului rezultat din nerularea fondului de marfă, instanța a reținut că ambii administratori s-au ocupat de activitatea de la barul restaurant, apreciind că în mod corect a reținut instanța de fond că nu s-a justificat culpa exclusivă a reclamantei cu privire la neînregistrarea facturilor de achiziție a mărfurilor de la furnizori.

În privința prejudiciului derivat din adaosul mediu al stocului rezultat din nerularea fondului de marfă, expertiza a arătat că acest prejudiciu este unul ipotetic, astfel că atâta timp cât stocul de marfă a fost identificat la sediul restaurantului bar, nu s-a cauzat societății daune, criticile fiind neîntemeiate sub acest aspect.

În legătură cu posibila activitate concurentă realizată de reclamantă prin înființarea persoanei fizice autorizate F., având ca obiect activitatea de bar, restaurante, la data de 25 iunie 2012, criticile apelantului au vizat solicitarea de revocare a acesteia din funcția de administrator și răspunderea pentru posibilele prejudicii.

În condițiile în care cei doi asociați administratori au achiesat asupra dizolvării societății, în mod corect prima instanță a reținut lipsa de interes cu privire la cererea de revocare a acestora din funcția de administrator.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a pârâtului B., acesta a fost obligat să plătească intimatei reclamante suma de 2.480 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pârâții SC D. SRL Brașov și B. prin recursul declarat întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia civilă nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, admiterea în tot a apelului, în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei A. și admiterea cererii conexe.

Recurenții pârâți, în motivarea recursului au susținut în esență următoarele:

- în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei față de petitul acțiunii privind dizolvarea societății, reținându-se faptul că ambele părți au calitatea de asociați și administratori ai SC D. SRL și că aceștia au interes în reglementarea situației juridice a societății, fără să analizeze această excepție prin raportare la toate petitele cererii de chemare în judecată.

Plecând de la neînțelegerile dintre asociați, acțiunea în dizolvare poate fi promovată numai de acționarii minoritari în caz de abuz de majoritate sau numai de asociatul care este victima abuzului de drept al acționarului egalitar, calitate procesuală care va fi analizată în funcție de manifestările celuilalt asociat și în raport cu refuzul efectiv de a acționa în interesul societății, ceea ce nu e cazul în speță.

A arătat că nu are calitate procesuală activă asociatul care a provocat el însuși neînțelegerile grave dintre asociați, situație în care se regăsește și reclamanta, care a făcut imposibilă continuarea activității societății, astfel că aceasta nu poate solicita dizolvarea societății.

- Cu privire la răspunderea solidară a administratorilor, recurenții pârâți au criticat soluția instanței de apel cu privire la aprecierea răspunderii exclusive a lui B., în condițiile în care răspunderea era una solidară și ambii administratori erau responsabili pentru operațiunile înregistrate în societate, art. 72 și art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, în mod greșit a reținut instanța de apel intenția frauduloasă a recurentului B., în ceea ce privește transferul patrimonial al autoturismului și restituirea preferențială a împrumutului acordat societății către acesta, motivat de faptul că acesta nu a justificat necesitatea transferării autoturismului din patrimoniul social în patrimoniul personal și în lipsa unei cereri de restituire a banilor care-i aparțineau, în condițiile în care exista disponibil în contul societății și în contradicție totală cu probele administrate în cauză, cu referire expresă la concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit, la facturile emise, la registrul de casă și la notele contabile aferente.

Față de această situație a menționat faptul că aspectele reținute de instanță se bazează pe greșita interpretare a operațiunilor efectuate de administratorul asociat B., care deși sunt înregistrate în evidențele contabile, ele sunt încadrate în categoria celor cu interese contrare societății și prejudiciabile pentru societate, neputându-se reține reaua sa credință.

Tensiunile dintre administratori, interesele personale urmărite de fiecare dintre aceștia și chiar o eventuală culpă în activitatea desfășurată la un moment dat de unul din administratori în îndeplinirea atribuțiilor, nu poate să transforme această solidaritate legală într-o obligație exclusivă întrucât administratorul acționează ca reprezentant al societății, acesta răspunde față de societate, nu față de terți și nici față de celălalt administrator.

- Cu referire la retragerea sumei de 57.734 RON din societate în cursul lunilor martie și aprilie 2012, recurentul pârât B. a considerat că instanța de apel a reținut greșit că prin această operațiune s-a diminuat patrimoniul societății, în condițiile în care la restituirea unui împrumut de către societate diminuarea patrimoniului este implicită, după cum la momentul creditării unei societăți patrimoniul este majorat. Recurentul pârât a arătat că prin raportul de expertiză contabilă efectuat, s-a constatat că asociații SC D. SRL, au împrumutat societatea la 31 decembrie 2011 cu suma de 122.546,19 RON și că în mod corect a procedat la retragerea acestei sume la care era îndreptățit în baza unei cereri scrise, operațiune care a și fost înregistrată în evidența contabilă a societății, iar în soldul societății a rămas suma de 71.392,19 RON din care reclamanta putea oricând să se îndestuleze.

- Recurentul a mai susținut că și în ceea ce privește admiterea acțiunii reclamantei în atragerea răspunderii exclusive a asociatului pârât B. pentru suma de 102.948,9 RON reprezentând contravaloare marfă rezultată din operațiunea de reglare contabilă efectuată în aprilie 2012, soluția este greșită în lipsa unor probe care să facă dovada transferului acestor mărfuri către SC D. SRL, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, ignorându-se solidaritatea pasivă instituită de lege.

- Cu privire la acțiunea formulată de recurentul pârât în dosarul conex nr. x/62/2012, a arătat că simplul fapt al constituirii reclamantei într-o formă de organizare concurentă evidențiază culpa acesteia, făcând-o răspunzătoare pentru daunele cauzate SC D. SRL, în raport de art. 197 din Legea nr. 31/1990, prejudiciul fiind constatat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

- În mod greșit, în apel, a fost obligat pârâtul B. la plata integrală a cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 274 și art. 276 C. proc. civ. și de admiterea în parte a apelului reclamantei.

Pentru termenul de astăzi, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.412 RON și a timbrului judiciar în valoare de 5 RON, conform dovezii de comunicare a citației aflate la dosar recurs, obligație pe care acesta în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea de recurs va fi anulată ca netimbrată.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, motive de recurs și constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, 26 noiembrie 2015, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să dispună anularea recursului pârâtei SC D. SRL Brașov împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca netimbrat.

În speță s-a admis cererea de dizolvare a pârâtei SC D. SRL, unde reclamanta A. era asociat împreună cu pârâtul B., reținându-se că între asociați au existat grave neînțelegeri care au împiedicat buna funcționare a societății în perioada 2011-2012, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, fapt ce nu a fost contestat de pârât.

- Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., invocată de recurentul pârât B. se constată că aceasta a fost corect respinsă de instanța de apel, în raport de prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, care acordă legitimare procesuală activă asociatului interesat de dizolvarea societății datorită neînțelegerilor care împiedică funcționarea acesteia, pentru reglementarea situației juridice a societății și pentru stabilirea exactă a patrimoniului acesteia după dizolvare.

Întrucât textul de lege menționat nu face distincție între legitimitatea activă a asociatului majoritar sau minoritar și nici cu privire la abuzul de drept, se reține că în mod greșit a considerat pârâtul că o atare diferență se impune în cazul reclamantei, în condițiile în care aceasta a avut o participație egală la capitalul social cu cea a pârâtului de 50%, iar faptul că neînțelegerile care au împiedicat funcționarea societății s-au datorat ambilor asociați din cauza divorțului lor, nu este de natură să înlăture legitimarea procesuală a acestora.

- În ceea ce privește răspunderea solidară a administratorilor, instanța a constatat că criticile pârâtului s-au axat pe dispozițiile art. 73 din Legea nr. 31/1990, în considerarea faptului că operațiunile imputate acestuia sunt guvernate de regulile solidarității astfel că răspunderea ar aparține și fostei asociate și că față de acest aspect, soluția instanței de apel care a reținut incidența dispozițiilor art. 155

1

din Legea nr. 31/1990, care permit introducerea acțiunii în răspundere de către acționarii ce dețin 5% din capitalul social în nume propriu, în contul societății, se apreciază ca fiind justă, astfel că legitimitatea procesuală activă a reclamantei în calitatea sa de coasociat cu 50% din capitalul social este întemeiată.

Este știut că acțiunea în răspundere se realizează în numele societății, dar acest fapt nu este de natură să determine inadmisibilitatea acțiunii cu atât mai mult cu cât și recurentul pârât, asociat și administrator a solicitat angajarea răspunderii reclamantei, iar prezumția de solidaritate instituită de art. 73 din Legea nr. 31/1990 pe temeiul raportului de mandat comercial nu exclude posibilitatea antrenării răspunderii administratorului care a cauzat daune societății.

Cum faptele imputate pârâtului care au generat încetarea activității societății, au fost determinate de decizia pârâtului de a transfera angajații și stocul de marfă către o altă societate ce-i aparținea, de a înstrăina către sine autoturismul societății și de a-și restitui preferențial împrumutul acordat societății, nu se poate reține că aceste operațiuni ar fi avut mandatul celuilalt administrator și că răspunderea este solidară în temeiul art. 73 din Legea nr. 31/1990, întrucât răspunderea pârâtului a fost angajată față de societate și nu față de coasociat, obligația de plată fiind stabilită față de societate.

Încetarea activității SC D. SRL ca urmare a neînțelegerilor dintre asociați nu a fost contestată de pârât și cum societatea nu a mai funcționat și nu a mai avut activitate, se apreciază că dizolvarea societății a fost corect dispusă de instanță în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

- Nici critica recurentului pârât B. prin care a susținut că decizia unilaterală a administratorului de a înstrăina autoturismul din patrimoniul societății în patrimoniul personal în timpul procesului și de a utiliza prețul încasat în vederea recuperării împrumutului acordat societății este legală, nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 197, art. 76 și art. 79 din Legea nr. 31/1990, care obligă administratorii să ia decizii împreună în ceea ce privește administrarea societății și avându-se în vedere că prin aceste operațiuni a prevalat interesul personal al asociatului și nu interesul societății, situație în care acesta era obligat să se abțină de la luarea deciziei.

Cum scopul operațiunilor a fost unul fraudulos, atragerea răspunderii pârâtului B. pentru daunele cauzate societății se apreciază ca fiind legală, cu atât mai mult cu cât aceste operațiuni s-au realizat în cursul dizolvării societății, iar prezumția de solidaritate instituită de art. 73 din Legea nr. 31/1990 pe temeiul raportului de mandat comercial nu exclude posibilitatea antrenării răspunderii administratorului care a cauzat daune societății.

- Cu referire la retragerea sumei de 57.734 RON din societate, întrucât pârâtul B. nu a justificat oportunitatea restituirii preferențiale a împrumutului acordat societății în sensul că nu a dovedit împlinirea scadenței și nu a respectat prevederile art. 197 prin raportare la art. 76, art. 79 și art. 80 din Legea nr. 31/1990 privind acordul celuilalt administrator și abținerea de la luarea unor decizii în interes propriu contrare societății, se reține că în mod corect instanța de apel, în virtutea rolului său devolutiv, a dispus atragerea răspunderii pârâtului B. pentru daunele aduse societății potrivit art. 79 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Nici existența în soldul societății a unui disponibil bănesc suficient pentru restituirea împrumutului acordat de reclamantă nu constituie un motiv pentru înlăturarea răspunderii pârâtului, întrucât daunele au fost produse societății prin diminuarea patrimoniului și nu celuilalt asociat.

- În legătură cu prejudiciul reținut în sarcina recurentului pârât B. în cuantum de 102.948,9 RON, reprezentând contravaloare marfă rezultată din operațiunea de reglare contabilă efectuată în aprilie 2012, se constată că soluția instanței de apel este corectă și pe acest aspect, care în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a apreciat că actul de inventar inform depus în luna aprilie 2012, nu antrenează răspunderea solidară a celor doi administratori cu privire la această sumă în condițiile în care în această perioadă reclamanta nu a avut posibilitatea de administrare a societății.

- De altfel nici criticile recurentului pârât B. privind acțiunea conexă nu pot fi primite, care s-au bazat pe concluziile expertizei contabile care a identificat un prejudiciu de 38.765,57 RON, calculat la valoarea adaosului comercial rezultat din neînregistrarea facturilor de achiziție a mărfurilor de la furnizori, cât și a prejudiciului în cuantum de 2.065,53 RON derivat din adaosul mediu al stocului rezultat din nerularea fondului de marfă, întrucât acestea sunt aspecte de netemeinicie, referitoare la greșita reținere a situației de fapt, pentru stabilirea căreia se impune analiza probelor aflate în dosar, astfel că se impune respingerea de plano a acestora, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, știut fiind că reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de apel nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Nici critica prin care recurentul pârât a susținut că în acordarea cheltuielilor de judecată în apel, nu au fost avute în vedere criteriile la care se referă art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reținută.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar dispozițiile art. 274 alin. (3) din același cod, prevăd că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau complexitatea muncii îndeplinită de avocat.

Se constată că instanța de apel a făcut aplicarea textelor de lege precitate la împrejurări concrete a căror stabilire și apreciere este la latitudinea instanțelor devolutive, astfel că aspectul de netemeinicie referitor la aprecierea proportionalitatii onorariului în raport de complexitatea cauzei nu poate fi verificat în această cale de atac.

În speță, trebuie avută în vedere atât jurisprudenta națională, cât și jurisprudența C.E.D.O., care a conturat nu numai ideea că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, ci și cerința ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părții care a achitat cheltuielile de judecată, precum și faptul că cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil, aspecte care au fost dovedite în cauză, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Față de considerentele expuse, cum instanța de apel a pronunțat o decizie legală, context în care motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtului B. împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC D. SRL Brașov împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2015.