ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3328/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3328/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1337/ LC din 23 decembrie 2011, Tribunalul Satu Mare a respins

excepția conexității invocată de pârâta SC S. SRL și a respins acțiunea civiiă

formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâtelor SC M. SRL și SC S. SRL având

ca obiect excluderea asociatului SC S. SRL din SC M. SRL, cu obligarea

reclamantei să plătească pârâtei suma de 2.380 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond, față de probele de la dosar a apreciat că acțiunea formulată

de reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL și SC S. SRL nu

este întemeiată.

Din actele depuse la dosar rezultă că

reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL, ca aceasta să fie

exclusă din SC M. SRL, în condițiile în care deține 45% din capitalul social,

invocând în principal mai multe motive: respectiv că la constituirea SC M. SRL

- era un alt acționariat, ulterior ajungându-se la forma actuală în care SC S.

SRL ajunge la cota de 55%. Mai consideră că SC S. SRL prin administratorul și

asociatul său, au îndeplinit acte care defavorizează SC M. SRL, respectiv ar fi

închiriat imobile sub prețul pieții, iar ulterior SC S. SRL proprietara

imobilului a crescut chiria și ar fi dorit dizolvarea societății, fiind grave

neînțelegeri între asociați, invocând prevederile art. 222 lit. c) și d) din

Legea nr. 31/1990.

Față de susținerile reclamantei și

probele administrate instanța a apreciat că cererea reclamantei nu este

întemeiată, raportat la motivele invocate de aceasta. Reclamanta a invocat ca

temei al cererii prevederile art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990

actualizată care prevăd un amestec fără drept în activitatea societății sau

acte de fraudă.

Dizolvarea socie+ății se hotărăște în

condițiile legii, neavând relevanță față de prezenta cerere. Cu privire la

activitatea financiară aceasta se desfășoară în condițiile legii, în interesul

societății, neputându-se dovedi că asociatul majoritar SC S. SRL a acționat în

sensul ajungerii în faliment a societății.

S-a mai reținut că reclamanta avea și

alte mijloace legale de a-și realiza pretențiile față de SC S. SRL prin

instituția divizării prevăzută de art. 238 și urm. din Legea nr. 31/1990 cu

modificările ulterioare, aceasta presupunând acordul părților sau eventuala

solicitare de dizolvare a societății în condițiile art. 222 lit. e) pentru

neînțelegeri grave între asociați, cu această ocazie rezolvându-se și

lichidarea patrimoniului societății, însă reclamanta a solicitat doar

excluderea asociatului SC S. SRL, cu consecința menținerii SC M. SRL deși este

minoritar în societate, având 45%.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta A.M.

Prin Decizia nr. 89/ CA din 24

octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, apelul a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că prin sentința nr. 351 din 22 februarie 1994,

pronunțată de Judecătoria Satu Mare, s-a autorizat funcționarea SC T.I. SRL

Satu Mare, iar prin actele adiționale din 1996, s-au adus modificări actelor de

constituire ale societății, vizând denumirea, asociații, capitalul social și

aporturile asociaților, astfel că, denumirea societății comerciale urma să fie

SC M. SRL, având ca asociați pe A.M., cu un aport reprezentând 45% din

capitalul social al societății și B.C., cetățean italian, cu un aport ce

reprezenta 55% din capitalul social al societății.

Ulterior, prin actul adițional la

Statutul și Contractul societății intimate, s-au modificat din nou actele

constitutive ale acesteia în sensul că, s-a retras din societate asociatul

Battistuzzi Costantino, care a cesionat părțile sale sociale SC S. SRL

-reprezentată de către acesta, societate care de la acea dată a devenit asociat

la intimatei SC M. SRL, la care deține 55% din capitalul social, alături de

reclamanta - reclamantă A.M., care deține 45% din capitalul social al

intimatei, acesta din urmă având și calitatea de administrator al societății.

Așa cum s-a relevat mai sus, cererea

formulată de către reclamantă a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 222

lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora, poate fi

exclus din societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere

limitată, "asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept

în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82" ( lit. c) și

"asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se

servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al

altora" (lit. d).

Din cuprinsul textului de lege evocat

mai sus, reiese că, situația de excludere avută în vedere la lit. d) alin. (1)

al art. 222 Legea societăților comerciale, privește numai pe asociații care au

și calitatea de administrator, calitate pe care pârâta - intimată SC S. SRL nu

o deține în cadrul SC M. SRL, astfel că, cererea de excludere formulată de

către reclamantă, în temeiul acestui text de lege, este neîntemeiată,

prevederile invocate nefiind incidente în speță.

Cât privește cealaltă ipoteză de

excludere invocată de către reclamanta reclamantă, respectiv cea prevăzută la lit.

c) din același text de Lege, este ipoteza care justifică natura sancționatorie

a măsurii excluderii, întrucât îi pedepsește pe acei asociați care și-au

încălcat obligațiile statutare cu răspundere nelimitată.

Măsura este aplicabilă asociaților

care, neavând calitatea de administratori ai societății, intervin, fără drept

în operațiunile de administrare.

De asemenea, utilizarea de către

aceeași asociați a capitalului social al societății în folosul lor sau al altei

persoane, fără consimțământul asociaților, se sancționează cu excluderea.

În fine, un alt motiv de excludere

integrat acestei ipoteze, este acela care privește exercitarea de către acești

asociați cu răspundere nelimitată, a unor acte de concurență neloială, în

pofida interdicției stabilite de art. 82 din Legea societăților comerciale.

Motivul invocat însă de către

reclamantă nu se regăsește printre ipotezele avute în vedere de textul art. 222

lit. c) din Legea societăților comerciale, care constituie temeiul legal al

acțiunii, cu atât mai mult cu cât, reclamanta însăși a recunoscut că, pe

parcursul mai multor ani, intimata SC S. SRL nu a perceput nici o chirie pentru

spațiile proprietatea sa, aflate în folosința SC M. SRL, iar apoi în perioada

2006 - 2009 a fost stabilită o chirie „rezonabilă", pentru ca în anul

2009, intimata să procedeze la stabilirea unei chirii " conform prețului

pieței".

De altfel, contractele de închiriere

la care face trimitere reclamanta, depuse în copie la filele 44-63 fond, sunt

semnate de către aceasta, în calitate de reprezentant al SC M. SRL, ceea ce

presupune că a acceptat clauzele contractuale, inclusiv, prețul chiriei, pe

care acum îl invocă ca fiind impus de către proprietarul imobilelor, ceea ce nu

s-a confirmat în cauză.

Nici motivele invocate de către

reclamantă, prin notele de ședință depuse la filele 177 - 178 fond, referitoare

la vânzarea de către SC M. SRL (societate ce aparține d-lui B.C.) către SC M. SRL

a două autoutilitare vechi la o valoare foarte mare, și în condițiile în care

intimata nu avea nevoie de acestea, nu se încadrează în ipotezele avute în

vedere de textul art. 222 lit. c) Legea societăților comerciale.

Pe de altă parte, cu privire la prețul

acestor autoutilitare, poziția reclamantei este oscilantă, întrucât, prin

notele de ședință evocate mai sus a susținut că prețul vânzării a fost unul

ridicat, pentru ca în notele de ședință depuse la un termen anterior (filele 95

- 97 fond) să susțină că, autoturismele erau uzate, și utilajele vechi, iar

prețul nu a fost "foarte mare".

Nici împrejurarea că, SC M. SRL ar fi

efectuat investiții la imobilele proprietatea asociatului majoritar nu

constituie un motiv de excludere a acestuia din urmă din societatea intimată.

Aceasta dacă revendică pretenții față

de SC S. SRL, are posibilitatea să-și valorifice aceste pretenții pe calea unei

acțiuni în justiție, și nicidecum, nu poate constitui motiv de excludere, prin

el însuși, a unui asociat.

S-a apreciat că nu constituie un motiv

de excludere din societate, în înțelesul aceluiași text de lege invocat de

reclamantă ( art. 222 lit. c) din Legea societăților comerciale) nici faptul

că, intimata SC S. SRL a promovat o acțiune în dizolvarea societății sau cerere

pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva SC M. SRL, neîncadrându-se

în nici una dintre ipotezele avute în vedere de acest text legal.

Instanța de apel a reținut că din

întreg probatoriul administrat însă în cauză, reiese fără putință de tăgadă că

între cei doi asociați există grave neînțelegeri. Astfel, la rândul său,

asociatul majoritar a susținut că, în anul 2006, reclamanta reclamantă a

constituit pe numele fiicei sale o societate concurentă, și anume SC N.G. SRL,

iar anterior, în luna ianuarie 2005, aceeași apelantă a constituit o altă firmă

concurentă și anume SC C.C. SRL, despre care a arătat că, nu a avut cunoștință.

De asemenea, intimata SC S. SRL a mai

susținut că, tot fără știrea sa, reclamanta a deschis pentru SC N.G. SRL, în

cursul lunii iunie 2007, un magazin în Timișoara și a început să furnizeze

saltele produse de SC M. SRL, cu plata la vânzare, pentru ca apoi să încheie un

contract de furnizare între cele două societăți, cu prețuri mult reduse față de

cele practicate în propriile magazine, activități care au culminat prin închiderea

punctului de lucru al SC M. SRL, aspecte care nu au fost contestate de către

reclamantă nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel.

Constatând că în speță nu s-a făcut

dovada că intimata SC S. SRL a intervenit fără drept în operațiunile de

administrare ale SC M. SRL, și nici că ar fi utilizat în folosul său sau a

altei persoane, capitalul societății intimate fără consimțământul reclamantei

sau ar fi exercitat acte de concurență neloială, instanța de apel a apreciat ca

legală și temeinică sentința atacată, întreaga probațiune administrată în

cauză, evidențiind într-adevăr grave neînțelegeri între asociați, situație care

poate conduce la dizolvarea societății și nicidecum la excluderea asociatului

intimat, în temeiul art. 222 lit. c) și d) din Legea societăților comerciale,

texte de Lege care nu sunt incidente în speța de fată.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs reclamanta, solicitând, in principal, casarea hotărârii recurate în

vederea administrării probei testimoniale solicitate în calea de atac a

apelului și, in subsidiar, modificarea hotărârii recurate, iar pe fond

admiterea acțiunii, respectiv să se dispună excluderea asociatului SC S. SRL

din SC M. SRL, cu obligarea pârâtei SC S. SRL la plata cheltuielilor de

judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta a criticat decizia, în principal, din perspectiva respingerii în mod

nelegal a cererii de probatorii din 17 octombrie 2012.

În al doilea rând, recurenta critică

hotărârea instanței de apel raportat la reținerea neincidenței în prezenta

speță a dispozițiilor art. 222 lit. c) raportat la art. 80 din Legea nr. 31/1990,

republicata, cu modificările si completările ulterioare.

Recurenta a mai susținut că instanța a

ignorat că, pentru înlăturarea blocajului survenit și supraviețuirea

societății, a fi justificată și eficace măsura excluderii asociatului majoritar

SC S. SRL, acesta dovedind pierderea totală a spiritului affectio societatis,

astfel cum rezulta din ansamblul probator.

Instanța de apel nu a avut în vedere

că interesele societății primează în fața intereselor asociaților, continuarea

activității societății fiind scopul urmărit de legiuitor.

Analizând hotărârea recurată în raport

de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de

drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează:

Critica privitoare la respingerea

cererii de probatorii formulate la termenul de judecată de la 17 octombrie 2012

este fondată.

Astfel, la termenul din data de 19

septembrie 2012 reclamanta a formulat cerere de amânare, solicitând comunicarea

întâmpinării depusă de către pârâta-intimată SC S. SRL și acordarea unui termen

în vederea studierii acesteia și formulării cererii de probatorii, raportat la

susținerile pârâtei-intimate conținute în întâmpinare.

La următorul termen de judecată,

respectiv la 17 octombrie 2012, reclamanta formulat cerere de probatorii

solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri, transcrierea înregistrărilor audio

de la A.G.A. SC M. SRL din data de 06 octombrie 2012, precum și a probei

testimoniale cu martora B.M.

În mod greșit instanța de apel a

respins ca tardivă cererea de probatorii formulată pentru termenul din data de

17 octombrie 2012 raportat la faptul că la termenul anterior fusese admisă

cererea de amânare pentru studierea întâmpinării și formularea unei cereri de

probatorii, nefiind depășit momentul procedural al primei zile de înfățișare.

Mai mult, atât necesitatea

administrării probei cu transcrierea înregistrărilor audio de la A.G.A. SC M.

SRL din data de 06 octombrie 2012, cât si necesitatea administrării probei

testimoniale cu martora B.M. au reieșit din dezbateri, respectiv din conținutul

întâmpinării formulate de pârâta-intimată SC S. SRL, întâmpinare ce a fost

comunicată ulterior termenului din data de 19 septembrie 2012.

De altfel, nici la data declarării

apelului și nici la data depunerii motivelor de apel nu avusese loc A.G.A. SC M.

SRL din data de 06 octombrie 2012 și nici nu se putea prevedea data acestei

adunări ori discuțiile ce urmau a fi purtate cu ocazia acestui eveniment,

pentru a putea solicita încă de la declararea/motivarea apelului, încuviințarea

administrării acestei probe.

Pentru aceste considerente, se impune

admiterea recursului și casarea deciziei recurate cu trimitere la instanța de

apel în vederea discutării încuviințării cererii de probatorii, făcându-se aplicarea

disp. art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În apel după casare! și după

administrarea întregului probatoriu pertinent, concludent și util cauzei,

instanța va analiza motivele de excludere, chiar și in ipoteza în care s-ar

aprecia că, privite în mod individual aceste fapte - care se circumscriu

prevederilor art. 80 din Legea nr. 31/1990 - ale asociatului majoritar nu ar

constitui motiv de excludere, pentru că acestea, analizate în ansamblul lor,

pot proba pierderea totală a spiritului affectio societatis de către asociatul

majoritar.

Astfel cum rezultă din cele ce preced,

decizia este contradictorie, întrucât, deși sunt reținute gravele neînțelegeri

dintre asociați, analizând individual fiecare dintre motivele pentru care

reclamanta solicita excluderea, instanța ajunge la o concluzia respingerii

acțiunii.

Potrivit disp. art. 222 din Legea nr. 31/1990,

instituția juridică a excluderii își găsește aplicarea în cazul societăților de

persoane și a societăților mixte, ce îmbină trăsăturile societăților de

persoane cu cele ale societăților de capitaluri, așadar în cazul acelor forme

de societate comercială la care problema încrederii reciproce și a conlucrării

asociaților se pune mai accentuat decât în cazul altor forme societare.

Chiar art. 1 din actul normativ mai

sus enunțat, prin care legiuitorul permite persoanelor fizice si juridice să se

asocieze și să constituie societăți comerciale în vederea efectuării de acte de

comerț, statuează Îndatorirea legală a asociaților societăților comerciale, cu

excepția societăților pe acțiuni, de a exercita în comun activitățile

statutare.

Încrederea reciprocă este premisa

conlucrării pentru îndeplinirea obiectivelor societății comerciale, iar pe

scala intensității încrederii reciproce a asociaților, nivelul de satisfacere a

obligației de affectio societatis este principalul indicator.

Manifestări ale lipsei sau reducerii

spiritului de affectio societatis duc la nașterea crizelor la nivelul

societății comerciale, determină blocarea activității organelor societare și

prăbușirea situației patrimoniale. Legiuitorul este preocupat, din rațiuni

economice și sociale, de menținerea în viață a societății, interesele

societății primează în fata intereselor asociaților, continuarea activității

societății fiind scopul urmărit de legiuitor.

Affectio societatis este o condiție de

fond a contractului de societate, iar omisiunea instanței de apel de a se

pronunța cu privire la aceste aspecte, aspecte ignorate în aceeași măsura și de

către instanța de fond, atrag incidența motivului de recurs prevăzut de disp.art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele reținute,

conform art. 304 pct. 7 și 9 raportat la 312 C. proc. civ. se va admite

recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Deciziei nr. 89/ CA din 24 octombrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, va fi casată decizia recurată și se va trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Cât privește cheltuielile de judecată

în recurs, solicitate de către recurentă, urmează ca asupra acestora să se

pronunțe instanța în momentul în care se va putea stabili culpa procesuală

precum și cine este „partea căzută în pretenții", conform art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

A.M. împotriva Deciziei nr. 89/ CA din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 octombrie 2013.