ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3328/2013

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1337/ LC din 23 decembrie 2011, Tribunalul Satu Mare a respins excepția conexității invocată de pârâta SC S. SRL și a respins acțiunea civiiă formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâtelor SC M. SRL și SC S. SRL având ca obiect excluderea asociatului SC S. SRL din SC M. SRL, cu obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 2.380 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, față de probele de la dosar a apreciat că acțiunea formulată de reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL și SC S. SRL nu este întemeiată.

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL, ca aceasta să fie exclusă din SC M. SRL, în condițiile în care deține 45% din capitalul social, invocând în principal mai multe motive: respectiv că la constituirea SC M. SRL - era un alt acționariat, ulterior ajungându-se la forma actuală în care SC S. SRL ajunge la cota de 55%. Mai consideră că SC S. SRL prin administratorul și asociatul său, au îndeplinit acte care defavorizează SC M. SRL, respectiv ar fi închiriat imobile sub prețul pieții, iar ulterior SC S. SRL proprietara imobilului a crescut chiria și ar fi dorit dizolvarea societății, fiind grave neînțelegeri între asociați, invocând prevederile art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990.

Față de susținerile reclamantei și probele administrate instanța a apreciat că cererea reclamantei nu este întemeiată, raportat la motivele invocate de aceasta. Reclamanta a invocat ca temei al cererii prevederile art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990 actualizată care prevăd un amestec fără drept în activitatea societății sau acte de fraudă. Dizolvarea socie+ății se hotărăște în condițiile legii, neavând relevanță față de prezenta cerere. Cu privire la activitatea financiară aceasta se desfășoară în condițiile legii, în interesul societății, neputându-se dovedi că asociatul majoritar SC S. SRL a acționat în sensul ajungerii în faliment a societății.

S-a mai reținut că reclamanta avea și alte mijloace legale de a-și realiza pretențiile față de SC S. SRL prin instituția divizării prevăzută de art. 238 și urm. din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, aceasta presupunând acordul părților sau eventuala solicitare de dizolvare a societății în condițiile art. 222 lit. e) pentru neînțelegeri grave între asociați, cu această ocazie rezolvându-se și lichidarea patrimoniului societății, însă reclamanta a solicitat doar excluderea asociatului SC S. SRL, cu consecința menținerii SC M. SRL deși este minoritar în societate, având 45%. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.M. Prin Decizia nr. 89/ CA din 24 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, apelul a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin sentința nr. 351 din 22 februarie 1994, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, s-a autorizat funcționarea SC T.I. SRL Satu Mare, iar prin actele adiționale din 1996, s-au adus modificări actelor de constituire ale societății, vizând denumirea, asociații, capitalul social și aporturile asociaților, astfel că, denumirea societății comerciale urma să fie SC M. SRL, având ca asociați pe A.M., cu un aport reprezentând 45% din capitalul social al societății și B.C., cetățean italian, cu un aport ce reprezenta 55% din capitalul social al societății.

Ulterior, prin actul adițional la Statutul și Contractul societății intimate, s-au modificat din nou actele constitutive ale acesteia în sensul că, s-a retras din societate asociatul Battistuzzi Costantino, care a cesionat părțile sale sociale SC S. SRL -reprezentată de către acesta, societate care de la acea dată a devenit asociat la intimatei SC M. SRL, la care deține 55% din capitalul social, alături de reclamanta - reclamantă A.M., care deține 45% din capitalul social al intimatei, acesta din urmă având și calitatea de administrator al societății.

Așa cum s-a relevat mai sus, cererea formulată de către reclamantă a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora, poate fi exclus din societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, "asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82" ( lit. c) și "asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora" (lit. d). Din cuprinsul textului de lege evocat mai sus, reiese că, situația de excludere avută în vedere la lit. d) alin. (1) al art. 222 Legea societăților comerciale, privește numai pe asociații care au și calitatea de administrator, calitate pe care pârâta - intimată SC S. SRL nu o deține în cadrul SC M. SRL, astfel că, cererea de excludere formulată de către reclamantă, în temeiul acestui text de lege, este neîntemeiată, prevederile invocate nefiind incidente în speță.

Cât privește cealaltă ipoteză de excludere invocată de către reclamanta reclamantă, respectiv cea prevăzută la lit. c) din același text de Lege, este ipoteza care justifică natura sancționatorie a măsurii excluderii, întrucât îi pedepsește pe acei asociați care și-au încălcat obligațiile statutare cu răspundere nelimitată. Măsura este aplicabilă asociaților care, neavând calitatea de administratori ai societății, intervin, fără drept în operațiunile de administrare. De asemenea, utilizarea de către aceeași asociați a capitalului social al societății în folosul lor sau al altei persoane, fără consimțământul asociaților, se sancționează cu excluderea. În fine, un alt motiv de excludere integrat acestei ipoteze, este acela care privește exercitarea de către acești asociați cu răspundere nelimitată, a unor acte de concurență neloială, în pofida interdicției stabilite de art. 82 din Legea societăților comerciale.

Motivul invocat însă de către reclamantă nu se regăsește printre ipotezele avute în vedere de textul art. 222 lit. c) din Legea societăților comerciale, care constituie temeiul legal al acțiunii, cu atât mai mult cu cât, reclamanta însăși a recunoscut că, pe parcursul mai multor ani, intimata SC S. SRL nu a perceput nici o chirie pentru spațiile proprietatea sa, aflate în folosința SC M. SRL, iar apoi în perioada 2006 - 2009 a fost stabilită o chirie „rezonabilă", pentru ca în anul 2009, intimata să procedeze la stabilirea unei chirii " conform prețului pieței". De altfel, contractele de închiriere la care face trimitere reclamanta, depuse în copie la filele 44-63 fond, sunt semnate de către aceasta, în calitate de reprezentant al SC M. SRL, ceea ce presupune că a acceptat clauzele contractuale, inclusiv, prețul chiriei, pe care acum îl invocă ca fiind impus de către proprietarul imobilelor, ceea ce nu s-a confirmat în cauză.

Nici motivele invocate de către reclamantă, prin notele de ședință depuse la filele 177 - 178 fond, referitoare la vânzarea de către SC M. SRL (societate ce aparține d-lui B.C.) către SC M. SRL a două autoutilitare vechi la o valoare foarte mare, și în condițiile în care intimata nu avea nevoie de acestea, nu se încadrează în ipotezele avute în vedere de textul art. 222 lit. c) Legea societăților comerciale. Pe de altă parte, cu privire la prețul acestor autoutilitare, poziția reclamantei este oscilantă, întrucât, prin notele de ședință evocate mai sus a susținut că prețul vânzării a fost unul ridicat, pentru ca în notele de ședință depuse la un termen anterior (filele 95 - 97 fond) să susțină că, autoturismele erau uzate, și utilajele vechi, iar prețul nu a fost "foarte mare". Nici împrejurarea că, SC M. SRL ar fi efectuat investiții la imobilele proprietatea asociatului majoritar nu constituie un motiv de excludere a acestuia din urmă din societatea intimată.

Aceasta dacă revendică pretenții față de SC S. SRL, are posibilitatea să-și valorifice aceste pretenții pe calea unei acțiuni în justiție, și nicidecum, nu poate constitui motiv de excludere, prin el însuși, a unui asociat. S-a apreciat că nu constituie un motiv de excludere din societate, în înțelesul aceluiași text de lege invocat de reclamantă ( art. 222 lit. c) din Legea societăților comerciale) nici faptul că, intimata SC S. SRL a promovat o acțiune în dizolvarea societății sau cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva SC M. SRL, neîncadrându-se în nici una dintre ipotezele avute în vedere de acest text legal. Instanța de apel a reținut că din întreg probatoriul administrat însă în cauză, reiese fără putință de tăgadă că între cei doi asociați există grave neînțelegeri.

Astfel, la rândul său, asociatul majoritar a susținut că, în anul 2006, reclamanta reclamantă a constituit pe numele fiicei sale o societate concurentă, și anume SC N.G. SRL, iar anterior, în luna ianuarie 2005, aceeași apelantă a constituit o altă firmă concurentă și anume SC C.C. SRL, despre care a arătat că, nu a avut cunoștință. De asemenea, intimata SC S. SRL a mai susținut că, tot fără știrea sa, reclamanta a deschis pentru SC N.G. SRL, în cursul lunii iunie 2007, un magazin în Timișoara și a început să furnizeze saltele produse de SC M. SRL, cu plata la vânzare, pentru ca apoi să încheie un contract de furnizare între cele două societăți, cu prețuri mult reduse față de cele practicate în propriile magazine, activități care au culminat prin închiderea punctului de lucru al SC M. SRL, aspecte care nu au fost contestate de către reclamantă nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel.

Constatând că în speță nu s-a făcut dovada că intimata SC S. SRL a intervenit fără drept în operațiunile de administrare ale SC M. SRL, și nici că ar fi utilizat în folosul său sau a altei persoane, capitalul societății intimate fără consimțământul reclamantei sau ar fi exercitat acte de concurență neloială, instanța de apel a apreciat ca legală și temeinică sentința atacată, întreaga probațiune administrată în cauză, evidențiind într-adevăr grave neînțelegeri între asociați, situație care poate conduce la dizolvarea societății și nicidecum la excluderea asociatului intimat, în temeiul art. 222 lit. c) și d) din Legea societăților comerciale, texte de Lege care nu sunt incidente în speța de fată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, solicitând, in principal, casarea hotărârii recurate în vederea administrării probei testimoniale solicitate în calea de atac a apelului și, in subsidiar, modificarea hotărârii recurate, iar pe fond admiterea acțiunii, respectiv să se dispună excluderea asociatului SC S. SRL din SC M. SRL, cu obligarea pârâtei SC S. SRL la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a criticat decizia, în principal, din perspectiva respingerii în mod nelegal a cererii de probatorii din 17 octombrie 2012. În al doilea rând, recurenta critică hotărârea instanței de apel raportat la reținerea neincidenței în prezenta speță a dispozițiilor art. 222 lit. c) raportat la art. 80 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

Recurenta a mai susținut că instanța a ignorat că, pentru înlăturarea blocajului survenit și supraviețuirea societății, a fi justificată și eficace măsura excluderii asociatului majoritar SC S. SRL, acesta dovedind pierderea totală a spiritului affectio societatis, astfel cum rezulta din ansamblul probator. Instanța de apel nu a avut în vedere că interesele societății primează în fața intereselor asociaților, continuarea activității societății fiind scopul urmărit de legiuitor. Analizând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Critica privitoare la respingerea cererii de probatorii formulate la termenul de judecată de la 17 octombrie 2012 este fondată.

Astfel, la termenul din data de 19 septembrie 2012 reclamanta a formulat cerere de amânare, solicitând comunicarea întâmpinării depusă de către pârâta-intimată SC S. SRL și acordarea unui termen în vederea studierii acesteia și formulării cererii de probatorii, raportat la susținerile pârâtei-intimate conținute în întâmpinare. La următorul termen de judecată, respectiv la 17 octombrie 2012, reclamanta formulat cerere de probatorii solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri, transcrierea înregistrărilor audio de la A.G.A. SC M. SRL din data de 06 octombrie 2012, precum și a probei testimoniale cu martora B.M. În mod greșit instanța de apel a respins ca tardivă cererea de probatorii formulată pentru termenul din data de 17 octombrie 2012 raportat la faptul că la termenul anterior fusese admisă cererea de amânare pentru studierea întâmpinării și formularea unei cereri de probatorii, nefiind depășit momentul procedural al primei zile de înfățișare.

Mai mult, atât necesitatea administrării probei cu transcrierea înregistrărilor audio de la A.G.A. SC M. SRL din data de 06 octombrie 2012, cât si necesitatea administrării probei testimoniale cu martora B.M. au reieșit din dezbateri, respectiv din conținutul întâmpinării formulate de pârâta-intimată SC S. SRL, întâmpinare ce a fost comunicată ulterior termenului din data de 19 septembrie 2012. De altfel, nici la data declarării apelului și nici la data depunerii motivelor de apel nu avusese loc A.G.A. SC M. SRL din data de 06 octombrie 2012 și nici nu se putea prevedea data acestei adunări ori discuțiile ce urmau a fi purtate cu ocazia acestui eveniment, pentru a putea solicita încă de la declararea/motivarea apelului, încuviințarea administrării acestei probe.

Pentru aceste considerente, se impune admiterea recursului și casarea deciziei recurate cu trimitere la instanța de apel în vederea discutării încuviințării cererii de probatorii, făcându-se aplicarea disp. art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. În apel după casare! și după administrarea întregului probatoriu pertinent, concludent și util cauzei, instanța va analiza motivele de excludere, chiar și in ipoteza în care s-ar aprecia că, privite în mod individual aceste fapte - care se circumscriu prevederilor art. 80 din Legea nr. 31/1990 - ale asociatului majoritar nu ar constitui motiv de excludere, pentru că acestea, analizate în ansamblul lor, pot proba pierderea totală a spiritului affectio societatis de către asociatul majoritar.

Astfel cum rezultă din cele ce preced, decizia este contradictorie, întrucât, deși sunt reținute gravele neînțelegeri dintre asociați, analizând individual fiecare dintre motivele pentru care reclamanta solicita excluderea, instanța ajunge la o concluzia respingerii acțiunii. Potrivit disp. art. 222 din Legea nr. 31/1990, instituția juridică a excluderii își găsește aplicarea în cazul societăților de persoane și a societăților mixte, ce îmbină trăsăturile societăților de persoane cu cele ale societăților de capitaluri, așadar în cazul acelor forme de societate comercială la care problema încrederii reciproce și a conlucrării asociaților se pune mai accentuat decât în cazul altor forme societare.

Chiar art. 1 din actul normativ mai sus enunțat, prin care legiuitorul permite persoanelor fizice si juridice să se asocieze și să constituie societăți comerciale în vederea efectuării de acte de comerț, statuează Îndatorirea legală a asociaților societăților comerciale, cu excepția societăților pe acțiuni, de a exercita în comun activitățile statutare. Încrederea reciprocă este premisa conlucrării pentru îndeplinirea obiectivelor societății comerciale, iar pe scala intensității încrederii reciproce a asociaților, nivelul de satisfacere a obligației de affectio societatis este principalul indicator. Manifestări ale lipsei sau reducerii spiritului de affectio societatis duc la nașterea crizelor la nivelul societății comerciale, determină blocarea activității organelor societare și prăbușirea situației patrimoniale.

Legiuitorul este preocupat, din rațiuni economice și sociale, de menținerea în viață a societății, interesele societății primează în fata intereselor asociaților, continuarea activității societății fiind scopul urmărit de legiuitor. Affectio societatis este o condiție de fond a contractului de societate, iar omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la aceste aspecte, aspecte ignorate în aceeași măsura și de către instanța de fond, atrag incidența motivului de recurs prevăzut de disp.art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 304 pct. 7 și 9 raportat la 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Deciziei nr. 89/ CA din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va fi casată decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Cât privește cheltuielile de judecată în recurs, solicitate de către recurentă, urmează ca asupra acestora să se pronunțe instanța în momentul în care se va putea stabili culpa procesuală precum și cine este „partea căzută în pretenții", conform art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Deciziei nr. 89/ CA din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.