ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 15 februarie 2012

Asupra recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 608/CC din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii. A

admis acțiunea formulată de reclamantul H.M.E. în contradictoriu cu pârâta SC

I.G. SRL și în consecință a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Generale a

acționarilor SC I.G. SRL din data de 25 septembrie 2008. A dispus radierea

mențiunilor efectuate în Registrul Comerțului în baza hotărârii sus-indicate. A

respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta R.R. A

obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 14.690 lei, cheltuieli

de judecată.

Excepția

inadmisibilității acțiunii invocate de intervenienta accesorie R.R. a fost

respinsă de prima instanță, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii

A.G.A. a SC I.G. SRL din data de 25 septembrie 2008, prin care s-a majorat

capitalul social al societății pârâte și s-a revocat reclamantul din funcția de

administrator al societății pârâte (fila 4 la dosar nr. 7482/622/2008 al

Tribunalului Brașov).

Potrivit art. 132

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale:

„Membrii consiliului

de administrație… nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la

revocarea lor din funcție”, iar potrivit art. 132 alin. (3) din același act

normativ: „Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este

imprescriptibil iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată”.

Dispozițiile art. 13 alin.

(4) din Legea nr. 31/1990 au în vedere doar „persoanele interesate” care sunt

doar administratori ai unei societăți comerciale, iar reclamantul este și

acționar al societății pârâte, astfel că cererea lui de constatare a nulității

absolute a Hotărârii A.G.A. în litigiu este admisibilă.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată de reclamantul H.M.E. este

întemeiată și a admis-o, reținând următoarele:

Prin Hotărârea Adunării Generale

a Asociaților SC I.G. SRL din data de 25 septembrie 2008 s-a majorat capitalul

social al societății pârâte, prin aportul în numeral al asociatei R.R., aceasta

devenind astfel asociat majoritar al societății pârâte și s-a revocat din

funcția de administrator asociatul-reclamant H.M.E., acesta fiind reprezentat

în adunarea generală de asociata R.R., conform procurii nr. 387 din 22 martie

2004 (fila 9 la dosar nr. 7482/62/2008 al Tribunalului Brașov).

Înalta Curte de Casație și

Justiție a reținut în considerentele deciziei civile nr. 2084 din 3 iunie 2010

că reprezentarea reclamantului în ședința A.G.A. din data de 25 septembrie 2008

s-a făcut cu depășirea limitelor mandatului de către intervenienta R.R.,

depășire care „are în primul rând un aspect moral dar și unul de legalitate,

deoarece majorarea capitalului social cu scop de a deveni majoritară în

societate și astfel să poată să revoce intimatul din funcția de administrator,

îmbracă forma unei cauze ilicite și imorale”.

În aceste condiții

Hotărârea A.G.A. în litigiu este nulă absolut, pentru „nerespectarea

dispozițiilor legale și ale actului constitutiv în ceea ce privește convocarea

acesteia”, a reținut de asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție, în

considerentele deciziei sus-indicate.

Potrivit art. 315 alin. (1) C.

proc. civ. „hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate… sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Față

de aceste considerente prima instanță a respins excepția inadmisibilității

acțiunii și a admis acțiunea formulată de reclamantul H.M.E. împotriva pârâtei SC

I.G. SRL, constatându-se nulitatea absolută a hotărârii AGA în litigiu și

dispunându-se radierea mențiunilor efectuate în Registrul Comerțului în baza

hotărârii AGA în litigiu.

Pentru

aceleași considerente și cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei

formulată de intervenienta R.R. a fost respinsă.

Prin

decizia nr. 38/AP din 5 mai 2011, Curtea de Apel Brașov a respins apelul

declarat de pârâtă și de intervenienta R.R. împotriva sentinței mai sus

menționate, pe care a păstrat-o.

Le-a obligat pe

reclamante să-i plătească intimatului H.M.M.E. suma de 1260 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de apel a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității a fost în mod

corect soluționată de instanța de fond. În cauza de față, reclamantul nu a

atacat hotărârea AGA a SC I.G. SRL din 25 septembrie 2008 sub aspectul

revocării din funcția de administrator, ci a invocat nulitatea absolută a

hotărârii pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la convocare.

Îngrădirea dreptului acționarului, care a fost revocat din funcția de

administrator de a ataca hotărârea adunării generale pentru alte motive decât

cele ce vizează propria revocare, înseamnă a da o interpretare de un formalism

excesiv art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care ar duce la încălcarea

principiului liberului acces la justiție astfel cum este reglementat de art. 21

alin. (1) și (2) din Constituția României.

În privința lipsei calității de asociat

a reclamantului, în raport de dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990,

rezultă că simpla notificare adresată de reclamant societății nu face dovada

retragerii din societate, fiind necesară fie o hotărâre generală a asociaților,

care să exprime acordul unanim al asociaților cu privire la acest aspect, fie o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în acest sens. Cum litigiul

dintre părți referitor la retragerea reclamantului din societate nu s-a

soluționat încă, fiind suspendat, rezultă că nu s-a făcut dovada retragerii

acestuia din societate.

Cu privire a fondul cauzei, se

reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că are obligația de a

respecta îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

prin Decizia nr. 2084 din 3 iunie 2010. Chiar dacă prin această decizie nu s-a

dispus casarea unei hotărâri, ci s-a respins recursul declarat de pârâta SC

I.G. SRL împotriva deciziei nr. 83/Ap din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel

Brașov, secția comercială, având în vedere că prin decizia menținută s-a dispus

desființarea sentinței nr. 7482/62/2008 a Tribunalului Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, cauza fiind trimisă spre rejudecare, pentru

instanța de fond hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție are valoarea

unei decizii de casare, fiind aplicabile dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Este adevărat că instanțele de

control judiciar au fost învestite în primă fază doar cu examinarea legalității

sentinței pronunțate în baza excepției lipsei calității procesuale active însă

instanța supremă a făcut o analiză detaliată a fondului cauzei, respectiv a

legalității actului ce formează obiectul acțiunii, concluzionând că „hotărârea

adunării generale este lovită de nulitate absolută”. Această dezlegare dată de

instanța de recurs nu poate fi ignorată de instanțele de fond, iar înscrisurile

depuse la dosar în rejudecare nu sunt de natură a schimba situația reținută

prin decizia Înaltei Curți.

Împotriva deciziei curții de apel

au declarat recurs pârâta SC I.G. SRL și intervenienta în interesul pârâtei R.R.

Recurentele solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului

formulat împotriva sentinței tribunalului, care să fie schimbată în sensul

respingerii acțiunii introductive de instanță formulate de reclamantul H.M.E.

împotriva pârâtei SC I.G. SRL și obligării intimatului reclamant H.M.E. la

plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea prezentului proces.

În motivarea recursului lor,

recurentele susțin în esență următoarele:

În ce privește respingerea

excepției de inadmisibilitate a acțiunii formulate de reclamant, ambele

instanțe au ignorat faptul că, prin hotărârea atacată, Adunarea Generală a

Asociaților a hotărât nu numai majorarea capitalului social al SC I.G. SRL, ci

și revocarea din funcția de administrator a reclamantului H.M.E.

Prin urmare, dacă s-ar împărtăși

punctul de vedere al instanței potrivit cu care reclamantul, în calitate de

asociat al SC I.G. SRL ar avea posibilitatea să ceară anularea hotărârii în

ceea ce privește majorarea capitalului social, este discutabilă posibilitatea

formulării acțiunii în anulare a hotărârii, în partea referitoare la revocarea

sa din funcția de administrator al societății.

Se mai arată că pentru ca reclamantul

să poată ataca hotărârea referitoare la revocarea sa din funcție, trebuia să

voteze contra în cadrul adunării generale și să se consemneze ca atare în

conținutul procesului verbal de ședință această opțiune, or, acest lucru nu s-a

întâmplat, iar instanța de apel nu și-a motivat decizia pronunțată sub acest

aspect.

Pe de altă parte, recurentele

susțin că cererea reclamantului referitoare la anularea hotărârii AGA, în ce

privește revocarea sa din funcție, nu poate fi primită și pentru că cererea

reclamantului de retragere din societate, adusă la cunoștință prin Notificarea

nr. 23 din 1 aprilie 2009, a fost acceptată de SC I.G. SRL, comunicându-i-se

acest acord printr-o adresă ulterioară.

În ce privește fondul cauzei,

recurentele formulează următoarele critici:

Privind incidența prevederilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. asupra cauzei deduse judecății recurentele

arată că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a dispus

casarea deciziei recurate, ci s-a respins recursul împotriva Deciziei Curții de

Apel Brașov nr. 83/Ap din 8 octombrie 2009. Prin urmare, considerentele sale nu

erau obligatorii pentru instanța de fond. Această concluzie este consolidată și

de împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită numai

cu privire la cenzurarea admiterii excepției lipsei calității procesuale active

a reclamantului. Instanța supremă nu a judecat fondul cauzei și nu a verificat

toate probele pe care părțile au înțeles să le administreze în cauză.

În ce privește interpretarea art.

195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, referitor la modul de convocare a adunării

generale, recurentele invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în conformitate cu care obligația de convocare „este înlăturată

atunci când sunt întrunite cumulativ două condiții: unanimitatea acordului

acționarilor și totalitatea capitalului social”.

Recurentele consideră că în cauza

dedusă judecății sunt îndeplinite aceste condiții, în sensul că unul dintre

asociați a fost prezent personal, iar celălalt a fost reprezentat, în baza

procurii speciale, autentificată sub nr. 387 din 22 martie 2004. Ambii asociați

și-au exprimat dreptul la vot, așa încât ho6tărârea adoptată s-a luat cu

unanimitate de voturi.

Cu privire la depășirea limitelor

mandatului dat de reclamant asociatei R.R., se susține că majorarea anterioară

a capitalului social cu suma de 66.200 lei, adusă prin aport în numerar de

reclamant s-a făcut în baza aceluiași mandat, care a stat la baza exprimării

votului pentru majorarea capitalului social în A.G.A. din 25 septembrie 2008.

În altă ordine de idei, arată că

așa cum rezultă din cuprinsul mandatului, mandatara avea dreptul să semneze în

numele mandantului și pentru acesta, acte adiționale la actul constitutiv al SC

I.G. SRL, mai puțin actele privitoare la cesiune de părți sociale, lichidare și

dizolvare. Or, actele mandatarei nu privesc nici cesiunea de părți sociale,

nici lichidarea și nici dizolvarea societății comerciale.

Asupra recursului de față,

declarat de pârâta SC I.G. SRL Brașov și de intervenienta în interesul pârâtei R.R.,

se constată următoarele:

Excepția nulității recursului,

invocată de intimatul reclamant prin întâmpinare, în baza dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., conform căreia se susține că recursul este

nemotivat, deoarece nu conține motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

și dezvoltarea lor, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, în consecință,

întrucât instanța apreciază că motivele de recurs formulate de cele două recurente,

pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Excepția inadmisibilității

acțiunii formulate de reclamant, invocată de pârâtă și intervenientă pe

considerentul că reclamantul nu avea deschisă calea unei acțiuni în anulare a

hotărârii AGA, atât timp cât prin aceasta s-a hotărât nu numai majorarea

capitalului social, dar și revocarea din funcția de administrator a acestuia nu

este întemeiată, întrucât, așa cum judicios a reținut și curtea de apel,

reclamantul nu a atacat hotărârea AGA, în discuție sub aspectul revocării sale

din funcția de administrator, ci a invocat nulitatea absolută a hotărârii

pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind convocarea.

Totodată, instanțele au reținut

în mod corect că este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (4)

din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administrație nu pot ataca

hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție, însă în

speță, reclamantul este și acționar al societății pârâte, astfel încât devin

aplicabile dispozițiile art. 132 alin. (3) din aceeași lege, conform cărora

atunci „când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acțiune este

imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată”,

iar cererea privind constatarea nulității absolute a Hotărârii AGA din 25

septembrie 2008, formulată de reclamant este admisibilă. Prin urmare, se

constată că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 132 din Legea nr.

31/1990 și criticile sub acest aspect vor fi respinse, ca neîntemeiate.

Corect s-a reținut de către

instanța de apel și că îngrădirea dreptului acționarului, care a fost revocat

din funcția de administrator de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât

cele ce vizează propria revocare ar da o interpretare de un formalism excesiv a

art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, ceea ce ar conduce la încălcarea

principiului liberului acces la justiție, așa cum este el reglementat prin

dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României.

În ce privește susținerea

potrivit căreia ar fi avut loc retragerea reclamantului din societate, se

constată că instanța de apel a reținut judicios că simpla notificare adresată

de reclamant societății nu face dovada retragerii acestuia din societate,

nefiind suficientă, ci fiind necesară fie o hotărâre generală a asociaților,

fie o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, - în acest sens.

Criticile formulate de recurente

privind fondul cauzei sunt de asemenea neîntemeiate.

În ce privește susținerile legate

de greșita apreciere asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., de către ambele instanțe, se constată că nu pot fi primite.

Astfel, s-a reținut corect că

deși instanța supremă a fost investită cu soluționarea pe fond a litigiului,

considerentele avute în vedere de aceasta în examinarea legalității sentinței

pronunțate în baza excepției lipsei calității procesuale active nu pot fi

ignorate, de vreme ce instanța supremă a făcut o analiză detaliată a fondului

cauzei, respectiv a legalității actului ce formează obiectul acțiunii, având în

vedere considerentele invocate de pârâtă și intervenientă în recurs, ce vizau

situații de drept și nu numai probleme de procedură, concluzionând că

„hotărârea adunării generale este lovită de nulitate absolută”.

Totodată, corect s-a reținut și

că, având în vedere că prin decizia menținută de Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a dispus desființarea sentinței nr. 7482/62/2008 a Tribunalului

Brașov și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru instanța fondului hotărârea

Înaltei Curți de Casație și Justiție are valoarea unei decizii de casare, fiind

aplicabile dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Drept urmare, susținerile

recurentelor privind interpretarea art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,

referitoare la modul de convocare a adunării generale, prin invocarea

jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție nu pot fi luate în

considerare, fiind lipsite de obiect, de vreme ce, se impune a se face

aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit deciziei

Înaltei Curți hotărârea AGA în litigiu este nulă absolut pentru „nerespectarea

dispozițiilor legale și ale actului constitutiv în ceea ce privește convocarea

acesteia”.

Nici susținerile vizând greșita

reținere a depășirii mandatului de către intervenientă nu pot fi primite

întrucât Înalta Curte în considerentele deciziei pronunțate în primul ciclu

procesual (nr. 2084 din 3 iunie 2010) a reținut că a existat mai mult decât o

depășire a mandatului și anume că reprezentarea reclamantului în ședința A.G.A.

din data de 25 septembrie 2008 s-a făcut cu depășirea limitelor mandatului de

către intervenienta R.R., depășire care „are în primul rând un aspect moral dar

și unul de legalitate, deoarece majorarea capitalului social cu scop de a

deveni majoritară în societate și astfel să poată să revoce intimatul din

funcția de administrator, îmbracă forma unei cauze ilicite și imorale”.

Procesul verbal al ședinței AGA,

menționat de recurente nu schimbă nici el starea de fapt avută în vedere de

Înalta Curte în primul ciclu procesual, întrucât acest înscris a fost semnat de

recurenta-intervenientă atât în nume propriu, cât și ca mandatar al

intimatului-reclamant, în temeiul aceluiași mandat, ale cărui limite au fost

depășite, astfel cum s-a arătat mai sus.

În fine, recurentele mai arată că

instanța de apel nu a soluționat în totalitate motivele de apel, dar nu

formulează o critică propriu-zisă în acest sens, prin invocarea dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și oricum, se constată susținerile apelantelor au

fost examinate și nu se poate susține justificat că hotărârea curții de apel nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, neexistând niciun motiv întemeiat pentru

a proceda la modificarea deciziei curții de apel nici sub acest aspect.

În consecință, față de cele mai

sus arătate și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.:

nulității recursului invocată de intimatul reclamant

H.M.M.E.

;

recursul declarat de pârâta SC I.G. SRL Brașov și de intervenienta în interesul

pârâtei R.R.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul

reclamant H.M.M.E.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.G. SRL

Brașov și de intervenienta în numele altei persoane R.R. împotriva deciziei nr.

38/AP din 5 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 februarie 2012

.