ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1604/2017

Decizia nr. 1604/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05.09.2014 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Petroșani, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - P.O.R., anularea Deciziei nr. 233 din 21 iulie 2014 pronunțată în soluționarea contestației administrative formulată împotriva titlului de creanță nr. 38257 din 27 mai 2014 și, implicit, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 38257 din 27 mai 2014 cu cheltuieli de judecată în valoare de 2.601,52 lei.

Prin sentința civilă nr. 296 din 12 decembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Petroșani, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - P.O.R., împotriva Deciziei nr. 233 din 21 iulie 2014 și Notei de constatare nr. 38257 din 27 mai 2014 emise de pârâtă.

Împotriva sentinței nr. 296 din 12 decembrie 2014 a declarat recurs reclamantul Municipiul Petroșani, prin Primar, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pentru aspectele arătate în continuare.

Sentința recurată nu conține motivații concrete cu privire la speța dedusă judecății, argumente care să justifice opiniile pe care instanța le exprimă. Singurele motivări regăsite în cuprinsul sentinței atacate constau în redarea textelor de lege invocate și a punctelor de vedere ale pârâtului.

Recurentul-reclamant susține, în esență, că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 și s-a limitat doar la preluarea punctului de vedere al pârâtului.

Recurentul-reclamant arată că instanța de fond, preluând aprecierile pârâtului, a reținut fără o justificare concretă faptul că finanțarea din fonduri europene este irelevantă, în raport de specificul și complexitatea contractului de achiziție publică.

Este eronată motivarea instanței de fond în sensul neîntrunirii condițiilor legale, în condițiile în care autoritatea contractantă, respectând prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, a justificat cerința considerată restrictivă în cuprinsul Notei justificative.

Instanța de fond a reținut în mod generic faptul că cerința autorității contractante reprezintă o neregulă în sensul legii, fiind contrară principiilor prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, fără a menționa care anume principii au fost încălcate. Sub acest aspect, recurentul-reclamant arată că, pe tot parcursul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă a respectat toate principiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Susține recurentul-reclamant că nu este corectă nici reținerea instanței de fond în sensul că una dintre oferte a fost respinsă și pentru motivul că nu îndeplinește cerința de a face dovada îndeplinirii experienței similare, fără a lua în considerare faptul că respectiva ofertă a fost declarată neconformă pentru 9 puncte pe care nu le-a respectat/îndeplinit ofertantul, dintre care unul avea legătură cu cerința considerată restrictivă, însă nu în ceea ce privește natura fondurilor.

Instanța de fond a reținut, în mod eronat, faptul că este lipsit de relevanță că această cerință nu a fost contestată în procedura de atribuire, deoarece O.U.G. nr. 66/2011 nu condiționează constatarea și sancționarea neregulilor de o astfel de contestare în procedura de atribuire. Susține recurentul-reclamant că dacă cerința respectivă ar fi reprezentat o restricție pentru operatorii economici, aceștia aveau la îndemână toate pârghiile oferite de O.U.G. nr. 34/2006 pentru a o contesta. Or, nefiind contestată, nu se poate reține că această cerință a reprezentat o restricție sau că a fost restrictivă. În sprijinul susținerilor, recurentul-reclamant invocă Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-241/06.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 aprilie 2015, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017 și art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 15/2017- a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, s-a susținut că motivele invocate de recurentul-reclamant nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind, astfel, incidente prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. privind sancțiunea nulității recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 08 martie 2017, completul de filtru a respins excepția nulității recursului și a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

De asemenea, completul de filtru a luat act de transmiterea calității procesuale pasive care a operat în cauză în raport de dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017, dispunând conceptarea în cauză, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în locul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

II.1. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că hotărârea explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este neîntemeiată acțiunea cu care a fost învestit.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale cuprins în actele administrative contestate, nu reprezintă o necercetare în fond a cauzei în sensul celor susținute de recurentul-reclamant, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

II.2. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.2.1. Critica principală formulată de recurentul-reclamant (pct. 2.2 al recursului) privește, în esență, greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, instanța de fond reținând, în mod eronat și fără o justificare concretă, că cerința de calificare, formulată de autoritatea contractantă, privind impunerea dovedirii experienței similare prin prezentarea unui contract de servicii similar, finanțat din fonduri europene, de minim 65.000 lei, conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Recurentul-reclamant consideră că această cerință nu a avut caracter restrictiv și nu a încălcat prevederile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, opinie la care Înalta Curte nu achiesează, considerând că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile incidente, confirmând caracterul restrictiv al cerinței formulată de recurentul-reclamant.

Dispozițiile art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (act normativ denumit în cele ce urmează „O.U.G. nr. 34/2006”) stabilesc limitele dreptului autorității contractante de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la: „a) situația personală a candidatului sau ofertantului; b) capacitatea de exercitare a activității profesionale; c) situația economică și financiară; d) capacitatea tehnică și/sau profesională; e) standarde de asigurare a calității; f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e)”.

Pentru situațiile specificate la art. 176 lit. c) și d) din O.U.G. nr. 34/2006, în măsura în care autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerințe minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerați calificați, atunci aceste cerințe trebuie să fie precizate, conform principiului transparenței, în cadrul invitației/anunțului de participare. Totodată, art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 stabilește că: „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.”

Condiții suplimentare privitoare la stabilirea unor criterii de selecție și calificare se regăsesc și în cuprinsul art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006: „(1) Criteriile de calificare și selecție stabilite de către autoritatea contractantă trebuie să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit. (2) Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, precum și nivelul cerințelor minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească.„

În aplicarea acestor prevederi legale, H.G. nr. 925/2006 a prevăzut, în cuprinsul art. 8, că: „(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care:

a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit;

b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

(2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției.”

Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant Municipiul Petroșani a impus participanților la procedură ca, în dovedirea criteriului de calificare privitor la capacitatea tehnică (cap. V pct. 4 din Fișa de date a achiziției), să prezinte „un contract de servicii similare, finanțat din fonduri europene, de minim 65.000 lei”, cerință pe care, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte o apreciază ca având caracter restrictiv.

Analiza caracterului restrictiv sau nerestrictiv al unei cerințe de selecție și calificare pornește de la dispozițiile legale naționale și comunitare, instanțele de judecată urmând a stabili dacă efectele produse de cerința stipulată sunt disproporționate în raport de finalitatea urmărită de autoritatea contractantă și dacă au generat o restricționare nejustificată a participării la procedură.

Deși legislația națională nu indică mijloacele de dovedire de către ofertanți a capacităților tehnice, legislația comunitară specifică, prin dispozițiile art. 48 alin. (2) lit. a) din Directiva 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, o serie de instrumente probatorii, stabilind că: „(2) Capacitățile tehnice ale operatorilor economici pot fi dovedite în unul din următoarele moduri, în funcție de natura, cantitatea sau importanța și utilizarea lucrărilor, a bunurilor sau a serviciilor:

(a) (i) prezentarea listei de lucrări executate în decursul ultimilor cinci ani, însoțită de certificate de bună execuție pentru lucrările cele mai importante. Respectivele certificate indică valoarea, perioada și locul execuției lucrărilor și precizează dacă au fost efectuate conform regulilor profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit; dacă este cazul, autoritatea competentă trimite certificatele direct autorității contractante;

(ii) prezentarea unei liste a principalelor livrări sau a principalelor servicii efectuate în decursul ultimilor trei ani, indicând valoarea, data și beneficiarii publici sau privați.

Livrările sau prestările de servicii pot fi dovedite:

- dacă beneficiarul a fost o autoritate contractantă, prin certificate emise sau contrasemnate de autoritatea competentă,

- dacă beneficiarul a fost un achizitor privat, prin certificarea din partea achizitorului sau, în lipsa acesteia, printr-o declarație a operatorului economic”.

Înalta Curte constată că nici în legislația națională și nici în legislația europeană nu este specificat un criteriu de selecție și calificare privitor la derularea anterioară a unui contract finanțat din fonduri europene.

De altfel, art. 48 alin. (2) lit. a) din Directiva 2004/18/CE face referire la contracte încheiate cu beneficiari anteriori care pot fi ori „autorități contractante” ori „achizitori privați”, confirmând, astfel că ofertantul nu trebuie să fi executat anterior un contract de servicii finanțat din fonduri europene. Contractele anterioare duse la îndeplinire de agentul economic ofertant sunt relevante doar din punct de vedere al naturii, valorii, perioadei, locului de execuție a lucrărilor sau prestării de servicii, nu din punct de vedere al surselor de finanțare ale acestora sau al identității beneficiarului lucrărilor ori prestărilor de servicii.

Argumentele recurentului-reclamant prin care susține dovedirea caracterului nerestrictiv al cerinței prin inexistența unei solicitări de clarificări din partea agenților economici, sau prin inexistența unei contestații, nu sunt relevante, întrucât caracterul restrictiv nu se apreciază în funcție de conduita juridică/procesuală a participanților la procedură. Caracterul restrictiv se apreciază de autoritatea de control și, în final, de către instanța de judecată, în funcție de dispozițiile legale incidente, iar nu în raport de exercitarea de către participanții la procedură a dreptului de a contesta criteriile de calificare și selecție impuse de autoritatea contractantă.

Neîntemeiat este și argumentul privitor la numărul mare de posibili participanți la procedură, care ar îndeplini condiția specificată de autoritatea contractantă, întrucât restricționarea participării la procedura de atribuire nu se analizează prin raportare la participanții care îndeplinesc cerința de calificare și selecție, ci prin raportare la participanții excluși în mod nejustificat de la această procedură.

Agenții economici care nu au derulat anterior contracte finanțate din fonduri europene nu primesc acces pe această piață specifică, iar înlăturarea lor nu are la bază o justificare temeinică, motivarea privitoare la „experiența operatorului economic în prestarea de servicii de aceeași complexitate” nefiind una rezonabilă. Capacitatea și experiența profesională anterioară a operatorului economic se poate proba în condițiile art. 48 din Directiva 2004/18/CE, iar îndeplinirea acestor criterii de natură tehnică nu depinde de sursa finanțării lucrărilor executate sau serviciilor prestate.

În egală măsură, prin sintagma „complexitatea contractului de achiziție publică”, cuprinsă în conținutul art. 8 din H.G. nr. 925/2006, nu trebuie înțeles, astfel cum susține recurentul-reclamant, că gradul de complexitate este dat de sursa finanțării, respectiv fonduri europene. Complexitatea unui contract se raportează la aspecte precum natura lucrărilor/serviciilor sau dificultatea tehnică a realizării/prestării acestora, și nu la fondurile bănești din care sunt plătite.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă analiză a cerinței restrictive prevăzute de autoritatea contractantă în documentația de atribuire, aplicând și interpretând în mod just prevederile legale incidente în cauză, motivul de recurs formulat de reclamantul Municipiul Petroșani fiind nefondat.

II.2.2. Motivul de recurs privitor la atributul exclusiv al autorității contractante de a stabili relevanța unor cerințe în raport de complexitatea și specificul contractului de achiziție publică (pct. 2.3 al recursului) este, de asemenea, nefondat.

Deși dreptul de apreciere al autorității contractante în stabilirea unor criterii de selecție și calificare, prin raportare la specificul și complexitatea contractului de achiziție publică, nu poate fi negat, el fiind conferit de dispozițiile art. 176 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, acest drept nu are caracter absolut. Limitele dreptului de apreciere sunt trasate chiar de legiuitor, prin dispozițiile art. 178 alin. (2) și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, dar și prin dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 925/2006.

De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care definesc sintagma „exces de putere” ca reprezentând „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.”

În cauza de față Înalta Curte constată că dreptul recurentului-reclamant de a stabili criterii de calificare cu privire la capacitatea tehnică a fost exercitat cu depășirea limitelor legale, ducând la restricționarea accesului unor operatori economici la procedura de achiziție publică. Ca atare, acest drept de apreciere poate fi cenzurat prin intervenția autorităților cu atribuții de control în domeniu și/sau prin intervenția instanței de judecată, aplicând autorității publice culpabile sancțiunile prevăzute de lege.

O altfel de interpretare ar conduce la recunoașterea unui drept absolut în favoarea autorității publice și la o imposibilitate a cenzurării acestui drept, caz în care dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora ar rămâne fără efect, iar autoritățile publice nu ar mai putea fi sancționate pentru încălcările legii.

II.2.3. Înalta Curte apreciază că nici motivul de recurs privitor la justificarea introducerii unei cerințe restrictive nu este fondat (pct. 2.4 al recursului).

Recurentul-reclamant Municipiul Petroșani a criticat sentința fondului prin care s-a reținut că cerința restrictivă nu a fost justificată decât la modul general. Contestând această susținere, recurentul-reclamant consideră că justificarea cerinței se regăsește în pct. III alin. (2) pag. 3 a Notei justificative nr. 18165 din 19 septembrie 2011, și are un caracter suficient și concret.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, într-adevăr, stipularea cerinței privind capacitatea tehnică a ofertanților s-a realizat fără o justificare clară și concretă, printr-o redactare cu caracter general, nefiind respectate dispozițiile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Din cuprinsul Notei justificative nr. 18165 din 19 septembrie 2011 rezultă că unica motivare a introducerii acestei cerințe este aceea de „a se vedea experiența operatorului economic în prestarea de servicii de aceeași complexitate”.

Astfel cum s-a arătat anterior, legislația internă și cea europeană nu prevăd o condiționare a participanților la procedura de achiziție publică de derularea anterioară a unui contract finanțat din fonduri europene.

Experiența operatorului economic poate fi probată prin prezentarea de dovezi cu privire la efectuarea unor lucrări/prestarea unor servicii anterioare, similare din punct de vedere al naturii, perioadei de execuție, locului de execuție sau problemelor de ordin tehnic cu prezentul contract de achiziție publică. Capacitatea tehnică a operatorului economic de a finaliza, în bune condiții, lucrările contractate, nu depinde de sursele din care au fost finanțate acestea, respectiv fonduri europene sau fonduri private, ori chiar fonduri publice, dar provenind din alte surse bugetare decât fondurile europene.

Prin urmare, întrucât cerința de calificare și selecție era una derogatorie de la dispozițiile legale, autoritatea contractantă era obligată să ofere o motivare concretă, specifică, o justificare pertinentă care să probeze necesitatea derogării, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față. O justificare generală, superficială, formală, echivalează, în realitate, cu lipsa justificării cerinței cu caracter restrictiv.

Prin urmare, analiza instanței de fond asupra lipsei unei justificări reale a inserării acestei cerințe în documentația de atribuire este justă și temeinică, motivul de recurs fiind nefondat.

II.2.4. O altă critică formulată de recurentul-reclamant privește reținerea de către instanța de fond a nerespectării principiilor prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, fără detalierea și explicitarea acestor principii (punctul 2.5 al recursului).

Acest motive de recurs se suprapune, parțial, motivului de casare invocat de recurent și prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respins de Înalta Curte cu motivarea regăsită la pct. II.1.

Fără a mai relua argumentația deja înfățișată, Înalta Curte subliniază că obligația de motivare a hotărârii judecătorești nu trebuie să reprezinte un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, fiind suficient ca, din cuprinsul considerentelor, să poată fi înțeles raționamentul logico-juridic ce a dus la adoptarea soluției.

Concluzia instanței de fond privitoare la încălcarea principiilor prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, menționată spre finalul considerentelor, decurge din analiza efectuată anterior asupra legalității cerinței de calificare și selecție ce a generat prezentul litigiu, fiind evident raționamentul juridic cauză-efect aplicat de judecătorul fondului. Înalta Curte apreciază că nu era necesară o menționare specială și o analiză separată și individuală a fiecărui principiu reglementat de O.U.G. nr. 34/2006, atât timp cât această analiză se regăsește în considerentele ce tratează legalitatea cerinței privitoare la capacitatea tehnică a ofertanților.

II.2.5. Înalta Curte apreciază că nici critica privitoare la motivul respingerii uneia dintre ofertele depuse în procedura de achiziție publică nu este fondat (pct. 2.6. al recursului).

Recurentul-reclamant consideră că această ofertă a fost declarată neconformă pentru nouă puncte, astfel încât instanța de fond a reținut în mod incorect că oferta a fost respinsă doar pentru neîndeplinirea cerinței restrictive privitoare la prezentarea unui contract de servicii similar, finanțat din fonduri europene, de minim 65.000 lei.

Contrar celor susținute de recurent, instanța de fond nu a susținut că oferta a fost declarată neconformă doar pentru acest motiv, însă a constatat că unul dintre motivele de neconformitate este reprezentat de neîndeplinirea cerinței restrictive, aspect care, în cazul îndeplinirii celorlalte opt puncte de neconformitate, ar fi dus la înlăturarea ofertantului din procedură.

Așadar, efectul nelegal produs de cerința cu caracter restrictiv se manifestă în privința acestui ofertant independent de celelalte aspecte de neconformitate, aspecte reținut în mod corect de instanța de fond.

II.2.6. Motivul de recurs privitor la lipsa unei contestări a procedurii de către posibili ofertanți (pct. 2.7 al recursului) reia o serie de aspecte expuse în cadrul motivului de recurs expus la pct. 2.1. al recursului).

Astfel cum s-a arătat și anterior, caracterul restrictiv al unei cerințe de calificare sau selecție nu se apreciază în funcție de conduita juridică/procesuală a participanților la procedură, întrucât, deși legea pune la dispoziția persoanelor interesate o serie de mecanisme de contestare a procedurii de achiziție publică, utilizarea acestor mecanisme rămâne la aprecierea operatorilor economici, în temeiul principiului disponibilității. Exercitarea sau neexercitarea acestui drept de dispoziție de persoanele interesate nu are aptitudinea de a conferi caracter legal unei cerințe cu caracter restrictiv.

Având în vedere toate aceste argumente, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate motivele de recurs formulate de reclamantul Municipiul Petroșani, urmând a le respinge în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Petroșani, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 296 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2017.