ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5777/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de 19 decembrie 2008, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și M.F.P., obligarea acestora la plata către reclamant a despăgubirilor în cuantum de 40% din suma totală acordată acestuia, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 290/2003. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este beneficiar al dispozițiilor acestui act normativ, conform Hotărârii nr. 80 din 11 iunie 2007 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003 de pe lângă Instituția Prefecturii Dâmbovița, iar, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 290/2003, plata despăgubirilor se face în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene sau în tranșe.

A mai susținut că, până la data promovării prezentei acțiuni, nu i-a fost acordată nici măcar prima tranșă a plății, astfel încât se impune și sancționarea conducătorului A.N.R.P. cu 100 lei pe zi de întârziere, dacă nu se vor achita drepturile cuvenite în termenul stabilit de instanță. Pârâtul M.F.P. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că, potrivit legii, nu are obligația de a efectua plata către reclamant. Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că Hotărârea nr. 80 din 11 iunie 2007, pe care se întemeiază pretențiile reclamantului, a fost emisă fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 290/2003, în sensul că nu s-a făcut dovada refugiului și a dreptului de proprietate a autorilor reclamantului.

Prin sentința nr. 46 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a admis în parte acțiunea reclamantului D.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și a obligat pârâta să achite reclamantului tranșa de 40% din suma de 209415, 83 lei, acordată acestuia cu titlu de despăgubiri, prin Hotărârea nr. 80 din 11 iunie 2007 a Comisiei Județene Dâmbovița de Aplicare a Legii nr. 290/2003. A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: - În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 290/2003, plata sumelor cu titlu de despăgubiri se dispune de către A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, iar conform H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea acestui act normativ, solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă către A.N.R.P., urmând ca plata efectivă să se facă prin Direcția economică a acestei instituții. Față de aceste dispoziții legale, a concluzionat prima instanță că pârâtul M.F.P. nu este persoana obligată în cadrul raportului dedus judecății, deoarece obligația de plată a despăgubirilor solicitate revine A.N.R.P.

- Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Ploiești a reținut că dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 care prevăd că plata despăgubirilor se va face în termen de 1 an, maxim 2 ani, sunt imperative, iar dispozițiile art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 stabilește regula potrivit căreia, dacă suma de plată reprezentând compensațiile bănești depășește 100.001 lei, achitarea acesteia către beneficiar se va face în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, respectiv 40% în primul an și 60% în anul următor. A constatat prima instanță că în această ipoteză a textului legal se încadrează și reclamantul, fiind îndreptățit să primească tranșa de 40% aferentă primului an, termenul imperativ prevăzut de lege fiind depășit.

- Referitor la apărarea formulată de autoritatea pârâtă în sensul că Hotărârea nr. 80/2007 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003 nu respectă condițiile legale, instanța de fond a apreciat că aceasta nu poate fi reținută, deoarece pârâta A.N.R.P. nu a făcut nici un demers în sensul dispozițiilor art. 17 alin. 4 lit. h) din H.G. nr. 1120/2006 și nu a propus reanalizarea sau revocarea hotărârii menționate; - În ceea ce privește capătul de cerere referitor la penalizarea cu suma de 100 lei/zi de întârziere a directorului A.N.R.P., Curtea de Apel Ploiești a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că se impune aplicarea unei astfel de sancțiuni, norma din art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 având caracter dispozitiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.R.P., solicitând, modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a susținut că prima instanță a concluzionat în mod greșit că Hotărârea nr. 80/2007 își produce efectele și trebuie executată întocmai, motivat doar de faptul că nu s-a solicitat revocarea ei, în condițiile în care, pe baza documentului transmis de Instituția Prefectului Dâmbovița, Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P. a constatat că aceasta a fost emisă cu nesocotirea prevederilor legale, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 8 alin. (2.2) din același act normativ, a solicitat reclamantului să-și completeze dosarul.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G., confirmându-se faptul că nu a fost emisă o decizie motivată de revocare a respectivei hotărâri, s-a solicitat a se reține că Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003 nu și-a propus ca scop să obțină respectiva revocare imediat ce a constatat că hotărârile au fost emise fără respectarea dispozițiilor legale, întrucât au existat situații în care petenții dețineau actele doveditoare însă nu le-au fost solicitate, motiv pentru care s-a recurs la procedura solicitării în prealabil a respectivelor acte. Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și pus în dezbaterea părților la termenul din 15 decembrie 2009, pentru considerentele în continuare arătate. Acțiunea reclamantului are ca obiect obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor acordate printr-o hotărâre a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului Dâmbovița. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, hotărârile A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Același text de lege dispune, prin alin. (6), că hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

Întrucât aceste dispoziții legale – norme cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - prevăd competența exclusivă a Secției de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce privește acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași și în privința acțiunilor având obiect obligarea A.N.R.P. la emiterea dispozițiilor de plată a despăgubirilor, în condițiile art. 11 alin. (1) din aceeași lege, corelate cu art. 18 din Norma metodologică de aplicare a acesteia. În consecință, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.R.P., împotriva sentinței civile nr. 46 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Dâmbovița, secția contencios administrativ spre competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2009.