ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 decembrie 2003 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost înregistrată acțiunea reclamantelor P.D. și P.G. prin care au chemat în judecată pârâții: SC A.I. SRL București, C.E. și T.I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei de 456.854,4 dolari S.U.A. din care 366.854,4 dolari S.U.A. contravaloare prejudiciu suferit urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârâți și 90.000 dolari S.U.A. daune morale. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că au comercializat produse din blană și piele de ovine prin SC R.P.

SRL Orăștie într-un spațiu cu chirie în București, pentru că în 1998 SC F.V. SA Orăștie nu avea magazin de reprezentare. Pentru a realiza cele menționate reclamantele au garantat cu bunuri imobiliare din moștenire iar P.G. a depus garanție 9.200 mp teren intravilan la SC F.V. SA Orăștie în data de 22 septembrie 1998 pentru contractul de reprezentare din 1998 care se trece în contractul din 1999. Reclamantele au mai susținut că pentru contractarea unui spațiu comercial cu chirie în București în noiembrie 1999 au închiriat contractul de credit din 1999 și un contract de garanție imobiliară de ipotecă din 1999 a imobilului din Orăștie, proprietar P.D. S-a încheiat cu societatea pârâtă un contract de închiriere în 15 noiembrie 1999 ce conține clauze abuzive pentru chiriași, art. 19 pct. 2 din contract și pentru că s-au înregistrat debite la plata chiriei, chiriașul a fost evacuat iar marfa reținută în valoare de 12.857,744 dolari S.U.A.

În drept, reclamantele au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 999, art. 998, art. 1000, art. 1156, art. 977 - art. 980, art. 982, art. 983, art. 1429 C. civ., art. 7 din Legea nr. 193/2000, art. 35, art. 36, art. 39, art. 54 din Decretul nr. 31/1954. Prin încheierea din 20 mai 2004 reclamantele au fost scutite de plata taxei de timbru. Reclamantele au chemat în garanție SC F.V. SA Orăștie solicitând obligarea în solidar a sumelor solicitate și precizate ulterior precum și restituirea bunurilor ce reprezintă contravaloarea avizului de expediție din 1999. Prin întâmpinare pârâtul C.E. a solicitat declinarea competenței în favoarea Tribunalului București întrucât acțiunea are ca obiect pretenții.

S-a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu a existat un raport contractual sau de altă natură cu reclamanta. Pârâta T.I. a ridicat aceiași excepție cu aceleași argumente și a invocat lipsa calității procesuale pasive pentru că între părți nu au existat raporturi juridice. Pârâta SC A.I. SRL a ridicat excepția necompetenței teritoriale față de dispozițiile art. 5 C. proc. civ. Prin sentința nr. 2156/CA/2004 din 28 septembrie 2004 Tribunalul Hunedoara, secția comercială, contencios administrativ, a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Pârâta SC F.V. SA Orăștie prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece a încheiat cu SC R.P.

SRL un contract de mandat comercial prin care aceasta, mandatar, a fost de acord cu suma datorată pentru marfa preluată fără plată are atributele unei creanțe certe, lichide și exigibile la scadență și a fost de acord cu constituirea unei ipoteci în favoarea SC F.V. SA Orăștie. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 5901 din 29 iunie 2006 a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor pentru cererea privind contractul din 1999 și a respins cererea privind rezilierea contractului din 1999 ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.E. și T.I. A respins acțiunea precizată formulată de reclamantele P.D.

și P.G. în contradictoriu cu pârâții: SC A.I. SRL București, C.E. și T.I. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că: Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor pentru cererea privind rezilierea contractului din 1999 este întemeiată deoarece acest contract s-a încheiat între două societăți SC A.I. SRL și SC R.P. SRL - societate radiată așa cum rezultă din adresa O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.E. și T.I. este întemeiată pentru aceleași considerente. Acțiunea reclamantelor având ca obiect pretenții este neîntemeiată deoarece reclamantele nu au depus la dosarul cauzei acte privind pretențiile solicitate de la pârâți.

În ceea ce privește cererea reclamantelor privind obligarea pârâților la plata de daune este neîntemeiată deoarece reclamantele nu au respectat prevederile art. 1169 C. civ. și nu au indicat cuantumul, modalitatea de calcul, ce reprezintă aceste daune conform art. 1084 C. civ. În cauză nu s-a probat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 998 C. civ. și nici o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale asumate de pârâte de natură a atrage rezilierea contractului potrivit art. 1020 - art. 1021 C. civ. or încălcarea unor prevederi legale imperative care să justifice constatarea nulității absolute a contractului. Apelurile declarate de reclamantele P.D. și P.G.

au fost respinse ca nefondate și au fost respinse și cererile reclamantelor privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 20 din 17 iulie 2007. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut în esență că în mod greșit a reținut prima instanță că reclamanta P.D. nu are calitate procesuală activă deoarece ea a preluat drepturile și obligațiile SC R.P. SRL dizolvate, inclusiv pe cele ce decurg din contractul de închiriere din 1999. Acest aspect nu impune schimbarea hotărârii primei instanțe de respingere a cererii de reziliere a contractului de închiriere din 1999 întrucât este întemeiată concluzia instanței cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.E.

și T.I. în cadrul acestei acțiuni. Pârâții C.E. și T.I. nu sunt părți în contractul încheiat între SC A.I. SRL. în calitate de locator și SC R.P. SRL în calitate de locatar, deci nu pot dobândi drepturi și obligații ce ar decurge din contract. Cererea de reziliere a contractului de închiriere din 1999 formulată de reclamanta P.D., care are calitate procesuală activă, în contradictoriu cu SC A.I. SRL a fost în mod întemeiat și legal respinsă de către prima instanță. Clauzele invocate de reclamantă ca fiind clauze abuzive nu au acest caracter deoarece contractul de închiriere din 1999 este un contract negociabil între locator și locatar deci nu cuprinde clauze care să nu fie negociate direct cu consumatorul în speță cu locatarul SC R.P.

SRL. Referitor la nerespectarea contractului de închiriere prin evacuarea locatarului de către pârâții C.E. și T.I. instanța de apel a reținut că aceasta s-a realizat de către locator în conformitate cu prevederile contractuale, respectiv cu cele ale art. 19 din contract, ca urmare a nerespectării de către locatar a obligației de plată a chiriei. Instanța de apel a reținut în esență că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamantele P.D. și P.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că prin hotărârea dată instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale au adus vătămări ce nu pot fi înlocuite decât prin anularea deciziei nr. 20 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a comercială, și a hotărârii nr. 5901 din 29 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. I. Au invocat excepția de litispendență prevăzută de art. 163 C. proc. civ. „nu pot sta în instanță pentru aceiași cauză, același obiect și aceleași părți” excepție ce a fost invocată oral și la instanța de fond, arătând că pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 s-a aflat dosar penal nr. 3863/300/2006 iar în cadrul acestuia fiind aceleași părți fiind solicitate aceleași pretenții și pentru aceleași motive.

II. Hotărârea nr. 20 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, nu cuprinde toate motivele pe care s-a sprijinit cauza, îndreptarea erorilor materiale din hotărârea nr. 5901 din 29 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, calitate procesuală activă a reclamantei P.D. de a rezilia contractul din 1990 cu SC A.I. SRL București reprezentată de administrator/director general C.E., suspendarea cauzei din martie 2005, redeschiderea judecății din 29 septembrie 2005 cererea de chemare în judecată din 29 septembrie 2005 unde dovedește săvârșirea faptelor de furt și fals și cererea din 26, 28 septembrie 2006. III. Nicio instanță nu a efectuat cercetarea judecătorească a acțiunii iar în decizia comercială nr. 20 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în mod greșit se arată că cererile formulate potrivit art. 84 și art. 184 C. proc.

civ. se fac în procesul penal și nu în acest litigiu deoarece cererea a fost făcută în zona în care s-a primit comunicarea din 7 august 2006. În consecință în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. reclamantele P.D. și P.G. au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris. Casarea deciziei atacate și judecarea cauzei sub toate aspectele în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de fond și instanța de apel în mod corect au apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză.

În mod corect instanța de fond și instanța de apel au respins excepția de litispendență prevăzută de art. 163 C. proc. civ., au efectuat cercetarea judecătorească iar hotărârea instanței de apel cuprinde toate motivele pe care s-a sprijinit cauza. Instanța de apel în mod corect a stabilit că reclamanta P.D. are calitate procesuală activă deoarece aceasta a preluat drepturile și obligațiile SC R.P. SRL dizolvate inclusiv cele ce decurg din contractul de închiriere din 1999. Cererea de reziliere a contractului de închiriere din 1991 formulată de reclamanta P.D. care are calitate procesuală activă în contradictoriu cu SC A.I.

SRL a fost în mod întemeiat și legal respinsă de instanța de fond și instanța de apel deoarece potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, clauze abuzive sunt acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Alin. (2) al articolului precizează când o clauză contractuală este considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul, respectiv când aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În cauză s-a constatat că acele clauze invocate de reclamantă ca fiind clauze abuzive, nu au acest caracter deoarece contractul de închiriere din 1999 este un contract negociat între locator și locatar, deci nu cuprinde clauze care să nu fi fost negociate cu consumatorul, în speță cu locatarul SC R.P. SRL. În mod corect instanța de fond și instanța de apel referitor la nerespectarea contractului de închiriere prin evacuarea locatarului de către pârâții C.E. și T.I. au reținut că aceștia nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește rezilierea contractului de închiriere, întrucât nu sunt părți în cadrul contractului. Evacuarea locatarului din spațiul închiriat s-a realizat de către locator în conformitate cu prevederile contractuale, respectiv cu cele ale art. 19 din contract, ca urmare a nerespectării de către locatar a obligației de plată a chiriei.

În mod corect instanța de fond și instanța de apel au reținut că motivele invocate de reclamante în susținerea cererii de îndreptare a erorilor materiale, lămurire și completare a sentinței comerciale nr. 5901 din 29 iunie 2006 nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 281 și art. 2811 C. proc. civ. deoarece nu se invocă erori materiale și nu se solicită lămurirea și completarea sentinței în sensul prevederilor art. 281, art. 2811 și art. 2812 C. proc. civ., ci se invocă critici de fond a hotărârii prin care se tinde chiar modificarea hotărârii instanței. Față de cele ce preced, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele P.D., P.G. împotriva deciziei comerciale nr. 20 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.