ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra contestației în
anulare de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin contestația în anulare promovată la 7
noiembrie 2008 contestatorii A.G. și A.E. au solicitat anularea deciziei nr. 3001
din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art. 317
și urm. C. proc. civ.
Contestatorii motivează în
fapt cererea susținând că prin decizia contestată Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția comercială, a respins cererea de revizuire pe care au
formulat-o împotriva deciziei nr. 2106 din 24 martie 2005 pronunțată de această
instanță ca tardiv declarată dar în mod greșit. Aceasta deoarece deși s-a
reținut că revizuienții au avut cunoștință de actul nou invocat „dosarul de
executare silită prin licitație” cu prilejul contestației la executare
soluționată prin sentința nr. 84/2003 a Curții de Apel București, irevocabilă
prin decizia nr. 2106 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție cât și prin decizia nr. 460 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, cauzele respective au fost însă soluționate fără atașarea
dosarului de licitație ca act nou.
Înalta Curte examinând
decizia a cărei anulare se solicită, constată că prin această decizie s-a
respins cererea de revizuire formulată de contestatorii revizuienți împotriva
deciziei nr. 2106 din 24 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
comercială, ca tardiv formulată.
În motivarea acestei decizii
s-a reținut că decizia nr. 2106/2005 supusă revizuirii a mai făcut obiectul
altor două cereri de revizuire pe același temei, art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
(decizia nr. 754 din 21 februarie 2006 și 1978 din 31 mai 2006) actul nou
invocat fiind, succesiv: raportul de expertiză criminalistică extrajudiciară
din 18 iulie 2005, mai multe hotărâri judecătorești și respectiv „dosarul de
licitație din data de 5 mai 2003” în condițiile în care procesul - verbal de
licitație din 5 mai 2003 a făcut obiectul litigiului finalizat prin decizia
supusă revizuirii dar și a litigiului finalizat prin decizia nr. 460 din 30
ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Este de observat că și
această din urmă decizie nr. 460 din 30 ianuarie 2007, a făcut obiectul unei
revizuiri (decizia nr. 1057 din 13 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția comercială) și, astfel cum a declarat contestatorul în ședința
publică, pe rolul instanțelor românești el susține peste 300 de procese
generate de aceeași executare silită finalizată cu procesul - verbal de
licitație încheiat de A.V.A.S. la 5 mai 2003 conform cu procedura specială
prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998 (R).
Se observă că prin
cererea formulată s-au invocat generic prevederile art. 317 și urm. C. proc.
civ., fără a se indica însă nici una din cele două cauze prevăzute de acest
text de lege în mod limitativ, invocând la modul general, ceea ce echivalează
practic cu o nemotivare în fapt, că decizia atacată este greșită, susținere ce
ar putea face trimitere la incidența art. 318 C. proc. civ. în cauza de față.
Potrivit art. 318 C. proc.
civ. pot fi atacate prin contestație în anulare numai hotărârile instanțelor de
recurs, or decizia contestată în cauza de față este o hotărâre pronunțată
asupra unei cereri de revizuire nu a unei decizii pronunțată în recurs.
Cum și din interpretarea
coroborată a prevederilor art. 317 alin. (1) și 320 alin. (3) C. proc. civ.
rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o
hotărâre irevocabilă prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii
dată în apel, contestația în anulare nu poate fi primită, ea fiind deci
inadmisibilă.
Dacă s-ar accepta o altă
interpretare decât, aceea conformă cu intenția legiuitorului s-ar ajunge,
teoretic, la o creștere a proceselor cu acest obiect în progresie geometrică,
ceea ce ar contraveni evident, atât jurisprudenței C.E.D.O. prin care aplică cu
consecvență principiul securității raporturilor juridice cât și jurisprudenței
naționale.
Astfel, în cauza S.T.
împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Curtea de la Strasbourg a
decis că „admiterea contestației în anulare, cale extraordinară de atac,
constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr.
1” și continuă: „Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat iar simplul
fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu
reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de
la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase”,
în același sens fiind și: R. împotriva Rusiei, M.I.G. SA împotriva României,
Hotărârea din 1 martie 2006; B. împotriva României, hotărârea din 12 octombrie
2006.
Din verificarea
jurisprudenței instanței supreme în materie, se constată că și alte cauze din
cele promovate de contestatori sunt căi de atac de retractare: contestații în
anulate și revizuiri promovate împotriva unor decizii care la rândul lor au
fost pronunțate în căi de atac de retractare și care au fost respinse de
instanța supremă, ca inadmisibile, ca de exemplu: decizia nr. 2982 din 21
octombrie 2008; 3000 din 21 octombrie 2008; 3618 din 2 decembrie 2008.
Cum, cu ignorarea acestor
decizii care s-au pronunțat asupra admisibilității promovării unei căi de atac
de retractare împotriva unei decizii pronunțată tot asupra unei căi de atac de
retractare; aceiași contestatori au promovat în cauza de față tot o cale de
atac de rectractare la o decizie pronunțată asupra unei alte căi de atac de
retractare, Înalta Curte apreciază încălcarea de către aceștia a prevederilor art.
723 C. proc. civ. conform cărora: ”Drepturile procedurale trebuie exercitate cu
bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de
lege”.
Așa fiind, față de cele ce
preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, nefiind
întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 317 alin. (1) și 318 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de A.G. și A.E. împotriva deciziei nr. 3001 din 21 octombrie
2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 martie 2009.