ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2982/2008

Deliberând, asupra

contestației de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1877 din 29 mai 2008 Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate și a

respins contestația în anulare formulată de A.G. și A.E. împotriva deciziei nr.

1419 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială.

La data de 5 iunie 2008,

contestatorii A.G. și A.E. au formulat contestație în anulare împotriva

deciziei nr. 1877 din 29 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, pe care nu au motivat-o.

Înalta Curte a invocat

excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare.

Întrucât excepția de

inadmisibilitate este o excepție de ordine publică, ea urmează a fi analizată

cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ.

Contestația în anulare este

inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin art. 129 din

Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea

fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot

apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită

imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil,

prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.

Potrivit dispozițiilor

cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina

persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revin persoanei

interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii

procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații

identice.

Aceleași exigențe, exclud

examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții

decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de

procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite

cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența

unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Intenția legiuitorului la

redactarea art. 317 C. proc. civ. a vizat în mod categoric controlul judiciar,

pe cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării. În același

sens sunt și dispozițiile art. 318 C. proc. civ. ce fac trimitere expresă la

hotărârile instanțelor de recurs.

Motivele invocate de

contestatori nu se subscriu textelor legale sus-citate, fiind în legătură cu o

hotărâre pronunțată într-o cale de retractare și nu cea specifică unei căi

devolutive sau de reformare.

Pe de altă parte nici

condiția impusă de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. nu este

îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri

date în contestația în anulare în condițiile în care textul legal invocat

vizează o hotărâre ce soluționează fondul cauzei în apel sau recurs.

Dacă s-ar admite ipoteza în

care o hotărâre pronunțată în contestația în anulare ar fi supusă unei noi

contestații în anulare, în alte condiții decât cele prevăzute art. 321 C. proc.

civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da

naștere unor situații juridice nefirești pentru ordinea de drept avută în

vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.

Concluzionând, se constată

că cererea nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., cu

referire la existența unei hotărâri susceptibilă de retractare pe această cale,

determinată ca atare de lege.

Or, recunoașterea unei căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv,

apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Ca atare, obiectul

contestației în anulare este format dintr-o singură categorie de hotărâri și

anume deciziile pronunțate cu prilejul exercitării controlului judiciar.

Soluția rezultă din însuși

textul indicat și se referă, neîndoielnic, la dezlegările date de instanța de

recurs, motivele de contestație în anulare neputând fi extinse.

Prin urmare, hotărârile

judecătorești, date în soluționarea unei contestații în anulare nu pot fi

atacate pe calea contestației în anulare.

În consecință, pentru

considerentele ce preced Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatorii A.G. și A.E. împotriva deciziei nr. 1877 din

29 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2008.