ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

februarie 2009 SC A.D. SA Mioveni a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei

nr. 3176 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție solicitând ca în contradictoriu cu SC C.N.C.D. SA Pitești să se

desființeze decizia atacată, cu consecința rejudecării recursului.

Contestatoarea și-a

întemeiat cererea pe prevederile art. 318 C. proc. civ., precizând că a luat

cunoștință de conținutul hotărârii la data de 5 februarie 2009 când a fost eliberată

o copie de pe hotărâre.

În motivarea

contestației în anulare s-a susținut în esență că prin cererea de recurs a

solicitat examinarea hotărârii instanței de fond conform art. 304

1

C.

proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7, având în vedere că instanța de fond a

motivat hotărârea în ce privește motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit.

b) C. proc. civ. doar cu referire la motivele pe care le-a invocat pentru al

treilea capăt de cerere, omițând să analizeze motivele esențiale invocate

pentru anularea primelor două capete de cerere.

În acest sens a

susținut că a motivat primul capăt de cerere pe inexistența convenției

arbitrale ca urmare a faptului că nu există absolut nicio legătură între

operațiunea comercială de cumpărare de piese de către subscrisa, iar cel de-al

doilea capăt de cerere pe inexistența convenției arbitrale ca urmare a faptului

că operațiunea comercială de vânzare a pieselor de către intimată către clienții

săi este reglementată de un contract nearbitral din 2002.

Totodată s-a mai susținut

că în motivarea hotărârii de recurs se regăsesc erori materiale (de fapt)

instanța confundând contractul arbitral cu cel nearbitral.

Prin Decizia nr. 2148

din 22 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

contestația în anulare ca tardiv formulată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că decizia în speță face parte din categoria

hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare

silită prevăzute de art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

În cauza de față

contestatoarea a luat cunoștință de hotărâre la data de 18 decembrie 2008 când

i s-a eliberat certificatul aflat la dosar, iar contestația în anulare s-a

declarat la data de 19 februarie 2009, astfel că termenul de 15 zile la care

face referire art. 319 (2) teza a II-a era împlinit la data promovării cererii.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat o nouă contestație în anulare de către SC A.D. SA Mioveni

motivat de faptul că hotărârea este rezultatul unor greșeli materiale ale

instanței potrivit art. 318 C. proc. civ.

Astfel se susține că

s-a procedat greșit la reținerea de către serviciul arhivă și nedepunerea la

dosarul cauzei a cererii din data de 5 februarie 2009 prin care s-a solicitat o

copie xerox a Deciziei nr. 3176 din 30 octombrie 2008, document ce certifică

data la care s-a luat la cunoștință de hotărâre și dovedește formularea în

termen a contestației împotriva Deciziei nr. 3176 din 30 octombrie 2008.

De asemenea se

susține că s-a luat greșit în calcul certificatul de grefă eliberat în data de

18 decembrie 2009, ca fiind dovada luării la cunoștință de contestatoare a

hotărârii în condițiile în care contestația era întemeiată pe dispozițiile art.

318 C. proc. civ.

Prin apărările făcute

intimata SC C.N.C.D. SA a invocat excepția inadmisibilității contestației în

anulare.

În adevăr contestația

în anulare este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin art. 129 din

Constituția României revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală

a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la

protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de

către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a

fost reglementat dreptul examinării cauzei în două probe de jurisdicție.

Mai mult potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ. legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă în condițiile

legii procesual civile, aceiași pentru subiecții de drept aflat în situațiile

identice.

Totodată aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei

hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Hotărârea contestată

de către pârâtă, din punct de vedere procedural, deși are caracterul irevocabil

impus de cerințele exprese ale dispozițiilor art. 317 teza I, nu îndeplinește

cerințele ale aceluiași text de lege prevăzute în cea de-a doua teză, cu

referire la motivele ce nu au putut fi invocate în apel sau recurs.

Intenția legiuitorului

la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar,

în cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării. În acest

sens sunt și dispozițiile art. 318 C. proc. civ. ce fac trimitere expresă la hotărârile

instanțelor de recurs.

Pe de altă parte,

nici condiția impusă de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. nu este

îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri

date în contestația în anulare în condițiile în care textul invocat vizează o

hotărâre ce soluționează fondul cauzei.

Dacă s-ar admite

ipoteza în care o hotărâre pronunțată în contestație în anulare ar fi supusă

unei noi contestații în anulare, în alte condiții decât cele prevăzute în art. 321

C. proc. civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar

da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în

vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din

acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea

acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu

nesocotirea lor.

În consecință, pentru

considerentele ce preced Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC A.D. SA Mioveni județul Argeș

împotriva Deciziei nr. 3176 din 30 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.