ÎCCJ, decizie (scj.ro #83064)

Contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate în contestație în anulare. Temei de drept - art.318 Cod procedură civilă. Inadmisibilitate. Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Index alfabetic: contestație în anulare - inadmisibilitate - tardivitate C. proc . civ ., art.129 alin.(1), art.317, art.318, art.320 alin.(3), art.321 Constituția României, art.126, art.129 Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunțată în contestație în anulare ar fi supusă unei noi contestații în anulare, în alte condiții decât cele prevăzute în art.321 din Codul de procedură civilă, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție. Secția comercială, Decizia nr.423 din 4 februarie 2010 SC A.D. SA Mioveni a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.3176 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca în contradictoriu cu SC CNCD SA Pitești să se desființeze decizia atacată, cu consecința rejudecării recursului.

Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe prevederile art.318 C. proc . civ ., precizând că a luat cunoștință de conținutul hotărârii la data de 5 februarie 2009, când a fost eliberată o copie de pe hotărâre. S-a susținut, în esență, că prin cererea de recurs a solicitat examinarea hotărârii instanței de fond conform art.304 1 C. proc . civ . raportat la art.304 pct.7, având în vedere că instanța de fond a motivat hotărârea în ce privește motivul de anulare prevăzut de art.364 lit.b C. proc . civ . doar cu referire la motivele pe care le-a invocat pentru al treilea capăt de cerere, omițând să analizeze motivele esențiale invocate pentru anularea primelor două capete de cerere.

În acest sens a susținut că a motivat primul capăt de cerere pe inexistența convenției arbitrale, ca urmare a faptului că nu există absolut nicio legătură între operațiunea comercială de cumpărare de piese de către subscrisa, iar cel de-al doilea capăt de cerere pe inexistența convenției arbitrale, ca urmare a faptului că operațiunea comercială de vânzare a pieselor de către intimată către clienții săi este reglementată de un contract nearbitral , care are numărul 40/1654/2002, și nu de contractul arbitrabil nr.40/1653/2002. Totodată, s-a mai susținut că în motivarea hotărârii de recurs se regăsesc erori materiale (de fapt) instanța confundând contractul arbitral cu cel nearbitral . Prin decizia nr.2148 din 22 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare ca tardiv formulată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că decizia în speță face parte din categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită prevăzute de art.319 alin.2 C. proc . civ . În cauză, contestatoarea a luat cunoștință de hotărâre la data de 18 decembrie 2008, când i s-a eliberat certificatul aflat la dosar, iar contestația în anulare s-a declarat la data de 19 februarie 2009, astfel că termenul de 15 zile la care face referire art.319 alin.(2) teza a II-a C. proc . civ . era împlinit la data promovării cererii. Împotriva acestei hotărâri a formulat o nouă contestație în anulare SC A.D.

SA Mioveni , motivat de faptul că hotărârea este rezultatul unor greșeli materiale ale instanței potrivit art.318 C. proc . civ . Astfel, s-a susținut că s-a procedat greșit la reținerea de către serviciul arhivă și nedepunerea la dosarul cauzei a cererii din data de 5 februarie 2009 prin care s-a solicitat o copie xerox a Deciziei nr.3176/30 octombrie 2008, document ce certifică data la care s-a luat la cunoștință de hotărâre și dovedește formularea în termen a contestației împotriva deciziei nr.3176 din 30 octombrie 2008. De asemenea, s-a susținut că s-a luat greșit în calcul certificatul de grefă eliberat în data de 18 decembrie 2009, ca fiind dovada luării la cunoștință de contestatoare a hotărârii în condițiile în care contestația era întemeiată pe dispozițiile art.318 C. proc . civ . Prin apărările făcute, intimata SC CNCD SA a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.

În adevăr, contestația în anulare este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta. Prin art.129 din Constituția României revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două probe de jurisdicție. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 alin.(1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situațiile identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea contestată de către pârâtă, din punct de vedere procedural, deși are caracterul irevocabil impus de cerințele exprese ale dispozițiilor art.317 teza I, nu îndeplinește cerințele aceluiași text de lege prevăzute în cea de-a doua teză, cu referire la motivele ce nu au putut fi invocate în apel sau recurs.

Intenția legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar, în cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării. În acest sens sunt și dispozițiile art.318 din Codul de procedură civilă ce fac trimitere expresă la hotărârile instanțelor de recurs. Pe de altă parte, nici condiția impusă de dispozițiile art.320 alin.(3) din Codul de procedură civilă nu este îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri date în contestația în anulare, în condițiile în care textul invocat vizează o hotărâre ce soluționează fondul cauzei.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunțată în contestație în anulare ar fi supusă unei noi contestații în anulare, în alte condiții decât cele prevăzute în art.321 din Codul de procedură civilă, situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 alin.2 din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte a respins contestația în anulare ca inadmisibilă.