ÎCCJ, decizie (scj.ro #83064)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83064) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație în anulare
împotriva unei decizii pronunțate în contestație în anulare. Temei de drept -
art.318 Cod procedură civilă. Inadmisibilitate.
Cuprins pe materii:
Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac.
Index alfabetic:
contestație în anulare
- inadmisibilitate
- tardivitate
C.
proc
.
civ
., art.129 alin.(1),
art.317, art.318, art.320 alin.(3), art.321
Constituția
României, art.126, art.129
Recunoașterea
unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie
o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului
constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv,
apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Dacă
s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunțată în contestație în anulare ar
fi supusă unei noi contestații în anulare, în alte condiții decât cele
prevăzute în art.321 din Codul de procedură civilă, soluțiile pronunțate
sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru
ordinea de
drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.
Secția comercială,
Decizia nr.423 din 4 februarie 2010
SC A.D.
SA
Mioveni
a formulat contestație în anulare
împotriva deciziei nr.3176 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, solicitând ca în contradictoriu cu SC CNCD SA Pitești să
se desființeze decizia atacată, cu consecința
rejudecării
recursului.
Contestatoarea
și-a întemeiat cererea pe prevederile art.318 C.
proc
.
civ
., precizând că a luat cunoștință de conținutul
hotărârii la data de 5 februarie 2009, când a fost eliberată o copie de pe
hotărâre.
S-a
susținut, în esență, că prin cererea de recurs a solicitat examinarea hotărârii
instanței de fond conform art.304
1
C.
proc
.
civ
. raportat la art.304 pct.7, având în vedere că
instanța de fond a motivat hotărârea în ce privește motivul de anulare prevăzut
de art.364
lit.b
C.
proc
.
civ
. doar cu referire la motivele pe care le-a invocat
pentru al treilea capăt de cerere, omițând să analizeze motivele esențiale
invocate pentru anularea primelor două capete de cerere.
În
acest sens a susținut că a motivat primul capăt de cerere pe inexistența
convenției arbitrale, ca urmare a faptului că nu există absolut
nicio
legătură între operațiunea comercială de cumpărare de
piese de către subscrisa, iar cel de-al doilea capăt de cerere pe inexistența
convenției arbitrale, ca urmare a faptului că operațiunea comercială de vânzare
a pieselor de către intimată către clienții săi este reglementată de un
contract
nearbitral
, care are numărul 40/1654/2002,
și nu de contractul
arbitrabil
nr.40/1653/2002.
Totodată,
s-a mai susținut că în motivarea hotărârii de recurs se regăsesc erori
materiale (de fapt) instanța confundând contractul arbitral cu cel
nearbitral
.
Prin
decizia nr.2148 din 22 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a
respins contestația în anulare ca tardiv formulată.
Pentru
a se pronunța astfel, instanța a reținut că decizia în speță face parte din
categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de
executare silită prevăzute de art.319 alin.2 C.
proc
.
civ
.
În
cauză, contestatoarea a luat cunoștință de hotărâre la data de 18 decembrie
2008, când i s-a eliberat certificatul aflat la dosar, iar contestația în
anulare s-a declarat la data de 19 februarie 2009, astfel că termenul de 15
zile la care face referire art.319 alin.(2) teza a II-a C.
proc
.
civ
. era împlinit la data promovării cererii.
Împotriva
acestei hotărâri a formulat o nouă contestație în anulare SC A.D. SA
Mioveni
, motivat de faptul că hotărârea este rezultatul
unor greșeli materiale ale instanței potrivit art.318 C.
proc
.
civ
.
Astfel,
s-a susținut că s-a procedat greșit la reținerea de către serviciul arhivă și
nedepunerea
la dosarul cauzei a cererii din data de 5
februarie 2009 prin care s-a solicitat o copie xerox a Deciziei nr.3176/30
octombrie 2008, document ce certifică data la care s-a luat la cunoștință de
hotărâre și dovedește formularea în termen a contestației împotriva deciziei
nr.3176 din 30 octombrie 2008.
De
asemenea, s-a susținut că s-a luat greșit în calcul certificatul de grefă
eliberat în data de 18 decembrie 2009, ca fiind dovada luării la cunoștință de
contestatoare a hotărârii în condițiile în care contestația era întemeiată pe
dispozițiile art.318 C.
proc
.
civ
.
Prin
apărările făcute, intimata SC CNCD SA a invocat excepția inadmisibilității
contestației în anulare.
În
adevăr, contestația în anulare este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor
arăta.
Prin
art.129 din Constituția României revizuită, cu referire la art.126 din legea
fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot
apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită
imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil,
prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două probe de
jurisdicție.
Mai
mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 alin.(1) din Codul de
procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate
exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele
stabilite de lege sau judecător.
Prin
urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de
drept aflați în situațiile identice.
Totodată,
aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac
exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea
procesuală.
Din
dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se
cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și
cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă
a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea
contestată de către pârâtă, din punct de vedere procedural, deși are caracterul
irevocabil impus de cerințele exprese ale dispozițiilor art.317 teza I, nu
îndeplinește cerințele aceluiași text de lege prevăzute în cea de-a doua teză,
cu referire la motivele ce nu au putut fi invocate în apel sau recurs.
Intenția
legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric
controlul judiciar, în cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja
reformării. În acest sens sunt și dispozițiile art.318 din Codul de procedură
civilă ce fac trimitere expresă la hotărârile instanțelor de recurs.
Pe de
altă parte, nici condiția impusă de dispozițiile art.320 alin.(3) din Codul de
procedură civilă nu este îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată
împotriva unei hotărâri date în contestația în anulare, în condițiile în care
textul invocat vizează o hotărâre ce soluționează fondul cauzei.
Dacă
s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunțată în contestație în anulare ar
fi supusă unei noi contestații în anulare, în alte condiții decât cele
prevăzute în art.321 din Codul de procedură civilă, situația în speță,
soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice
aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea
sistemului de jurisdicție.
Recunoașterea
unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală
constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al
principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din
acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele
procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea
cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,
corespunzător principiului stabilit prin art.126 alin.2 din Constituția
României.
Drept
urmare,
neobservarea
acestora este sancționată cu
nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
În
consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte a respins contestația
în anulare ca inadmisibilă.