ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2327/2010

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Arbitral din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Argeș.

Prin hotărârea arbitrală nr. 1 pronunțată la data de 13

februarie 2009 de Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie Argeș, a fost admisă cererea arbitrală astfel cum

a fost precizată, formulată de reclamanta A.O.M.

Dragoslăveni în contradictoriu cu pârâta SC C.U. SRL

în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 132.861,81 lei

reprezentând contravaloarea prejudiciului adus reclamantei din exploatarea

masei lemnoase, determinat conform contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase

pe picior nr. 1048 încheiat de părți la 14 decembrie 2006.

Tribunalul Arbitral a reținut din examinarea contractului de

vânzare-cumpărare a masei lemnoase încheiat de părți la 14 decembrie 2006 că

reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei un volum de 1389 mc de fag din

producția anului 2007 la un preț de 100.000 fără TVA. În baza contractului,

pârâta a primit de la O.S. Autorizația nr. 272 din 8 ianuarie 2007 de

exploatare a masei lemnoase din partida 214 – Valea Hotarului pentru un volum

de 1389 mc corespunzător unui număr de 791 arbori marcați, autorizație prin care

au fost delimitate porțiunile de tăiere a pădurii și termenele de recoltare și

colectare , termenul de valabilitate fiind până la 31 octombrie 2007.

Reține totodată tribunalul ca urmare controlului efectuat la

24 ianuarie 2008 de O.S. Dragoslavele asupra modului cum pârâta a exploatat

masa lemnoasă, s-a stabilit că în anul 2008 lucrările s-au efectuat fără autorizație

de exploatare, constatându-se un număr de 466 arbori tăiați proaspăt, procesul

verbal întocmit cu ocazia controlului fiind însușit de pârâtă prin semnătură și

ștampilă.

Cum în art. 21 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat,

părțile au convenit modalitatea prin care reclamanta va fi desdăunată de pârâtă

prin plata volumului de masă lemnoasă tăiat în afara marcajului și a

autorizațiilor de exploatare, Tribunalul Arbitral apreciază că urmează a fi

angajată răspunderea pârâtei prin prisma acestei clauze contractuale, dar și în

raport de dispozițiile art. 45 alin. (2) C. silvic în vigoare la data

încheierii și derulării contractului.

Prin acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești la data de 7 aprilie 2009 reclamanta a susținut că hotărârea

arbitrală este nelegală pentru următoarele motive:

- nepronunțarea tribunalului arbitral asupra cererii

reconvenționale prin care se solicită eliberarea autorizației de exploatare

pentru materialul lemnos rămas pe picior;

- obiectul cauzei sub aspectul întinderii prejudiciului nu

se circumscrie în totalitate convenției arbitrale;

- nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse în

probațiune - respectiv rezoluția nr. 484/P/2008 a Parchetul de pe lângă Judecătoria

Câmpulung;

- tribunalul arbitral extinde clauza din art. 21 din

contract și asupra prejudiciului din afara parcelei ce face obiectul

contractului.

Curtea de Apel Pitești admite acțiunea în anulare promovată de

SC C.U. SRL, desființează hotărârea arbitrală

nr. 1 din 13 februarie 2009 și pe fond respinge acțiunea reclamantei arbitrale

ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel instanța investită cu

exercitarea controlului judecătoresc asupra hotărârii arbitrale, în raport de

dispozițiile care reglementează expres și limitativ desființarea hotărârii

arbitrale a apreciat că hotărârea tribunalului arbitral pronunțată în cauză

încalcă dispozițiile imperative ale legii [art. 364 lit. i) C. proc. civ.]

privind răspunderea civilă, angajând greșit răspunderea contractuală a pârâtei pentru

un prejudiciu care provine dintr-un delict, ce atrage răspunderea delictuală.

Reexaminând probele administrate în cauză instanța reține că

în mod greșit tribunalul arbitral a ignorat procesul verbal încheiat la 20

noiembrie 2007 și înregistrat la O.S. prin care pachetul primit spre exploatare

de SC C.U. SRL a fost reprimit de O.S., și prin urmare societatea nu mai avea

paza juridică a pachetului, astfel că nu putea răspunde material potrivit art. 21

din contract, în acest sens fiind și cele statuate prin Rezoluția nr. 484/2008

a parchetului.

Prin cererea de recurs înregistrată la data de 2 decembrie

2009, pârâta O.M. Dragoslăveni, critică sentința pronunțată în acțiunea în

anulare pentru motive de nelegalitate întemeiate pe ipoteza reglementată de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, dezlegarea dată de instanță în sensul

încălcării ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii este

greșită, deoarece atât răspunderea contractuală cât și cea delictuală sunt

forme de răspundere civilă fundamentate pe principiul reparării unui prejudiciu

patrimonial , culpa contractuală având aceeași natură ca și culpa delictuală în

privința atitudinii psihice față de fapta ilicită.

În cauză, obligația încălcată de intimată este cea prevăzută

expres în art. 21 din contract, potrivit cu care pentru tăierea arborilor

nemarcați și prejudicierea nejustificată a acestora, cumpărătorul plătește

volumul respectiv la nivelul de trei ori valoarea de cumpărare.

În același sens, recurenta arată că reaprecierea probelor de

către instanță în cadrul acțiunii în anulare este greșită, iar concluzia la

care ajunge este infirmată de procesul verbal din 24 ianuarie 2008 de control

al exploatării pachetului, proces verbal care poartă semnătura și ștampila intimatei.

În concluzie, recurenta solicită, admiterea recursului și

respingerea acțiunii în anulare ca nefondată.

În cauză recurenta a depus în condițiile prevăzute de art. 305

C. proc. civ. în cadrul probei cu înscrisuri decizia penală nr. 160 din 25

februarie 2010a Tribunalului Argeș, secția penală, prin care a fost admisă

plângerea formulată de

A.O.M.

împotriva rezoluției nr. 484/P/2008 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, dispunându-se redeschiderea

urmăririi penale împotriva persoanelor din cadrul SC C.U. SRL, în legătură cu

modul de derulare și exploatare a masei lemnoase ce a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți.

Circumstanțial, Curtea subliniază că în raport de obiectul

prezentului recurs care vizează o hotărâre pronunțată în cadrul unei acțiuni în

anulare arbitrale se impun câteva considerații de ordin general cu privire la

motivele care pot sta la baza anulării hotărârii arbitrale reglementate de art.

364 C. proc. civ.

Un examen obiectiv al motivelor prevăzute în art. 364 lit. a)-i),

impune o primă concluzie în sensul că indiferent de criteriile utilizate în

clasificarea lor, în motive care privesc competența, procedura, încălcarea

convenției arbitrale, sau motive care pun în discuție ordinea publică, niciuna

din categoriile de motive grupate după natura încălcării pe care o

sancționează, nu se referă la netemeinicia hotărârii arbitrale , ci la

nelegalitatea acesteia, iar admisibilitatea lor nu implică în niciuna din

ipotezele reglementate de la lit. a)-i) un examen pe fond a hotărârii și o

reapreciere a probatoriilor administrate .

Numai în ipoteza în care unul dintre motivele prevăzute

expres de art. 364, devine incident, admiterea acțiunii în anulare are un dublu

efect, respectiv anularea hotărârii și rejudecarea pe fond a litigiului ca și

când nu ar fi existat convenția de arbitraj.

Aceste particularități de regim juridic statuate în

dispozițiile cuprinse în Cartea a IV-a despre arbitraj – califică acțiunea în

anulare arbitrală, ca expresie a dreptului de acces al părților la jurisdicția

statală, ca o acțiune prin care se realizează un control judecătoresc în

limitele prescrise de art. 364 C. proc. civ. asupra nelegalității sentinței

arbitrale și nu asupra temeiniciei acesteia, și aceasta deoarece hotărârea

arbitrală este rezultatul convenției părților care cu consimțit să apeleze la

arbitraj având o pregnantă componentă contractuală.

Or, în cauza de față, instanța investită cu acțiunea în

anulare a ajuns la concluzia încălcării dispozițiilor care reglementează

răspunderea civilă contractantă pornind de la o reexaminare a probelor

administrate și statuând o altă situație de fapt, pe baza căreia și-a

fundamentat soluția în sensul incidentei motivului prevăzut la lit. i), ceea ce

constituie, în sine, o abordare greșită și nelegală a acestei modalități

specifice de exercitare a controlului judecătoresc asupra unui act jurisdicțional

realizat de o instanță privată.

Sub un al doilea aspect - ipoteza reglementată de art. 364

lit. i) are în vedere încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor

imperative ale legii.

Or, normele imperative fie că sunt onerative fie prohibitive

pot fi împărțite în două categorii, de ordine privată și de ordine publică,

după natura înțelesului ocrotit , individual sau general. O normă imperativă

este de ordine publică numai în măsura în care nesocotirea ei atrage sancțiuni

ce pot fi invocate de orice persoane sau autoritate și chiar de instanță din

oficiu. Prin urmare, nu orice normă imperativă este de ordine publică.

Pornind de la aceste repere, Curtea constată că, în cauză instanța,

în acțiunea în anulare nu explicitează în ce măsură au fost încălcate de către

tribunalul arbitral dispoziții imperative de ordine publică, în condițiile în

care părțile au prevăzut expres în contractul lor, răspunderea pârâtei intimate

pentru prejudiciul adus de exploatarea masei lemnoase.

În alți termeni, nu rezultă din considerentele sentinței, în

raport de circumstanțele concrete ale cauzei încălcarea efectivă și corectă a ordinii

publice.

Mai trebuie spus în acest context că răspunderea pentru

prejudiciul produs prin exploatarea necorespunzătoare a masei lemnoase, nu este

independentă de contractul comercial încheiat de părți, ci în strânsă legătură

cu modul în care părțile și-au reglementat raporturile , dat fiind specificul

acestora, astfel că și sub acest aspect concluzia instanței este fondamental

greșită.

În alte cuvinte, trecând peste nelegalitățile evocate mai

sus, aprecierea instanței în sensul că în cauză se impunea antrenarea

răspunderii civile delictuale și nu cea contractuală, este eronată deoarece

nimic nu împiedică părțile unui raport juridic comercial fundamentat pe

principiul autonomiei de voință să stabilească contractual daunele interese în

situația unei conduite culpabile a debitoarei obligației, așa cum au stabilit

părțile în cauză, instanța arbitrală aplicând întocmai clauza prin care părțile

au stabilit întinderea prejudiciului.

Pentru considerentele înfățișate, Înalta Curte în

temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și

va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii în anularea sentinței

arbitrale, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

O.M. DRAGOSLĂVENI

împotriva sentinței nr. 161/F/Com din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge

acțiunea în anularea sentinței arbitrale, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.