Decizia nr. 2327/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Hotărârea arbitrală nr.1 pronunțată de Tribunalul Arbitral din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Argeș. Prin hotărârea arbitrală nr. 1 pronunțată la data de 13 februarie 2009 de Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș, a fost admisă cererea arbitrală astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A.O.M. Dragoslăveni în contradictoriu cu pârâta SC C.U. SRL în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 132.861,81 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului adus reclamantei din exploatarea masei lemnoase, determinat conform contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior nr. 1048 încheiat de părți la 14 decembrie 2006. Tribunalul Arbitral a reținut din examinarea contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase încheiat de părți la 14 decembrie 2006 că reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei un volum de 1389 mc de fag din producția anului 2007 la un preț de 100.000 fără TVA. În baza contractului, pârâta a primit de la O.S. Autorizația nr. 272 din 8 ianuarie 2007 de exploatare a masei lemnoase din partida 214 – Valea Hotarului pentru un volum de 1389 mc corespunzător unui număr de 791 arbori marcați, autorizație prin care au fost delimitate porțiunile de tăiere a pădurii și termenele de recoltare și colectare , termenul de valabilitate fiind până la 31 octombrie 2007. Reține totodată tribunalul ca urmare controlului efectuat la 24 ianuarie 2008 de O.S. Dragoslavele asupra modului cum pârâta a exploatat masa lemnoasă, s-a stabilit că în anul 2008 lucrările s-au efectuat fără autorizație de exploatare, constatându-se un număr de 466 arbori tăiați proaspăt, procesul verbal întocmit cu ocazia controlului fiind însușit de pârâtă prin semnătură și ștampilă. Cum în art. 21 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat, părțile au convenit modalitatea prin care reclamanta va fi desdăunată de pârâtă prin plata volumului de masă lemnoasă tăiat în afara marcajului și a autorizațiilor de exploatare, Tribunalul Arbitral apreciază că urmează a fi angajată răspunderea pârâtei prin prisma acestei clauze contractuale, dar și în raport de dispozițiile art. 45 alin. (2) C. silvic în vigoare la data încheierii și derulării contractului.

Acțiunea în anulare promovată de SC C.U. SRL. Motive. Prin acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 7 aprilie 2009 reclamanta a susținut că hotărârea arbitrală este nelegală pentru următoarele motive: - nepronunțarea tribunalului arbitral asupra cererii reconvenționale prin care se solicită eliberarea autorizației de exploatare pentru materialul lemnos rămas pe picior; - obiectul cauzei sub aspectul întinderii prejudiciului nu se circumscrie în totalitate convenției arbitrale; - nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse în probațiune - respectiv rezoluția nr. 484/P/2008 a Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung; - tribunalul arbitral extinde clauza din art. 21 din contract și asupra prejudiciului din afara parcelei ce face obiectul contractului.

Prin sentința nr. 161/F din data de 9 octombrie 2009 Curtea de Apel Pitești admite acțiunea în anulare promovată de SC C.U. SRL, desființează hotărârea arbitrală nr. 1 din 13 februarie 2009 și pe fond respinge acțiunea reclamantei arbitrale ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel instanța investită cu exercitarea controlului judecătoresc asupra hotărârii arbitrale, în raport de dispozițiile care reglementează expres și limitativ desființarea hotărârii arbitrale a apreciat că hotărârea tribunalului arbitral pronunțată în cauză încalcă dispozițiile imperative ale legii [art. 364 lit. i) C. proc. civ.] privind răspunderea civilă, angajând greșit răspunderea contractuală a pârâtei pentru un prejudiciu care provine dintr-un delict, ce atrage răspunderea delictuală. Reexaminând probele administrate în cauză instanța reține că în mod greșit tribunalul arbitral a ignorat procesul verbal încheiat la 20 noiembrie 2007 și înregistrat la O.S. prin care pachetul primit spre exploatare de SC C.U. SRL a fost reprimit de O.S., și prin urmare societatea nu mai avea paza juridică a pachetului, astfel că nu putea răspunde material potrivit art. 21 din contract, în acest sens fiind și cele statuate prin Rezoluția nr. 484/2008 a parchetului.

Recursul. Motivele de recurs. Prin cererea de recurs înregistrată la data de 2 decembrie 2009, pârâta O.M. Dragoslăveni, critică sentința pronunțată în acțiunea în anulare pentru motive de nelegalitate întemeiate pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit recurentei, dezlegarea dată de instanță în sensul încălcării ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii este greșită, deoarece atât răspunderea contractuală cât și cea delictuală sunt forme de răspundere civilă fundamentate pe principiul reparării unui prejudiciu patrimonial , culpa contractuală având aceeași natură ca și culpa delictuală în privința atitudinii psihice față de fapta ilicită. În cauză, obligația încălcată de intimată este cea prevăzută expres în art. 21 din contract, potrivit cu care pentru tăierea arborilor nemarcați și prejudicierea nejustificată a acestora, cumpărătorul plătește volumul respectiv la nivelul de trei ori valoarea de cumpărare. În același sens, recurenta arată că reaprecierea probelor de către instanță în cadrul acțiunii în anulare este greșită, iar concluzia la care ajunge este infirmată de procesul verbal din 24 ianuarie 2008 de control al exploatării pachetului, proces verbal care poartă semnătura și ștampila intimatei. În concluzie, recurenta solicită, admiterea recursului și respingerea acțiunii în anulare ca nefondată. În cauză recurenta a depus în condițiile prevăzute de art. 305 C. proc. civ. în cadrul probei cu înscrisuri decizia penală nr. 160 din 25 februarie 2010a Tribunalului Argeș, secția penală, prin care a fost admisă plângerea formulată de A.O.M. împotriva rezoluției nr. 484/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, dispunându-se redeschiderea urmăririi penale împotriva persoanelor din cadrul SC C.U. SRL, în legătură cu modul de derulare și exploatare a masei lemnoase ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți.

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Circumstanțial, Curtea subliniază că în raport de obiectul prezentului recurs care vizează o hotărâre pronunțată în cadrul unei acțiuni în anulare arbitrale se impun câteva considerații de ordin general cu privire la motivele care pot sta la baza anulării hotărârii arbitrale reglementate de art. 364 C. proc. civ. Un examen obiectiv al motivelor prevăzute în art. 364 lit. a)-i), impune o primă concluzie în sensul că indiferent de criteriile utilizate în clasificarea lor, în motive care privesc competența, procedura, încălcarea convenției arbitrale, sau motive care pun în discuție ordinea publică, niciuna din categoriile de motive grupate după natura încălcării pe care o sancționează, nu se referă la netemeinicia hotărârii arbitrale , ci la nelegalitatea acesteia, iar admisibilitatea lor nu implică în niciuna din ipotezele reglementate de la lit. a)-i) un examen pe fond a hotărârii și o reapreciere a probatoriilor administrate . Numai în ipoteza în care unul dintre motivele prevăzute expres de art. 364, devine incident, admiterea acțiunii în anulare are un dublu efect, respectiv anularea hotărârii și rejudecarea pe fond a litigiului ca și când nu ar fi existat convenția de arbitraj. Aceste particularități de regim juridic statuate în dispozițiile cuprinse în Cartea a IV-a despre arbitraj – califică acțiunea în anulare arbitrală, ca expresie a dreptului de acces al părților la jurisdicția statală, ca o acțiune prin care se realizează un control judecătoresc în limitele prescrise de art. 364 C. proc. civ. asupra nelegalității sentinței arbitrale și nu asupra temeiniciei acesteia, și aceasta deoarece hotărârea arbitrală este rezultatul convenției părților care cu consimțit să apeleze la arbitraj având o pregnantă componentă contractuală. Or, în cauza de față, instanța investită cu acțiunea în anulare a ajuns la concluzia încălcării dispozițiilor care reglementează răspunderea civilă contractantă pornind de la o reexaminare a probelor administrate și statuând o altă situație de fapt, pe baza căreia și-a fundamentat soluția în sensul incidentei motivului prevăzut la lit. i), ceea ce constituie, în sine, o abordare greșită și nelegală a acestei modalități specifice de exercitare a controlului judecătoresc asupra unui act jurisdicțional realizat de o instanță privată. Sub un al doilea aspect - ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) are în vedere încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor imperative ale legii. Or, normele imperative fie că sunt onerative fie prohibitive pot fi împărțite în două categorii, de ordine privată și de ordine publică, după natura înțelesului ocrotit , individual sau general. O normă imperativă este de ordine publică numai în măsura în care nesocotirea ei atrage sancțiuni ce pot fi invocate de orice persoane sau autoritate și chiar de instanță din oficiu. Prin urmare, nu orice normă imperativă este de ordine publică. Pornind de la aceste repere, Curtea constată că, în cauză instanța, în acțiunea în anulare nu explicitează în ce măsură au fost încălcate de către tribunalul arbitral dispoziții imperative de ordine publică, în condițiile în care părțile au prevăzut expres în contractul lor, răspunderea pârâtei intimate pentru prejudiciul adus de exploatarea masei lemnoase. În alți termeni, nu rezultă din considerentele sentinței, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei încălcarea efectivă și corectă a ordinii publice. Mai trebuie spus în acest context că răspunderea pentru prejudiciul produs prin exploatarea necorespunzătoare a masei lemnoase, nu este independentă de contractul comercial încheiat de părți, ci în strânsă legătură cu modul în care părțile și-au reglementat raporturile , dat fiind specificul acestora, astfel că și sub acest aspect concluzia instanței este fondamental greșită. În alte cuvinte, trecând peste nelegalitățile evocate mai sus, aprecierea instanței în sensul că în cauză se impunea antrenarea răspunderii civile delictuale și nu cea contractuală, este eronată deoarece nimic nu împiedică părțile unui raport juridic comercial fundamentat pe principiul autonomiei de voință să stabilească contractual daunele interese în situația unei conduite culpabile a debitoarei obligației, așa cum au stabilit părțile în cauză, instanța arbitrală aplicând întocmai clauza prin care părțile au stabilit întinderea prejudiciului. Pentru considerentele înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii în anularea sentinței arbitrale, ca nefondată.