ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamantul

Ocolul Silvic B.N. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț a

solicitat obligarea pârâtei SC A.G. SRL Târgu Neamț la plata sumei de 97.370 RON,

cu titlu de preț, 91.130,32 RON, penalități de întârziere și cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 312 din 18 februarie

2011, Tribunalul Neamț a admis acțiunea formulată de reclamantul Ocolul Silvic B.N.

A fost obligată pârâta SC A.G. SRL să plătească

reclamantului Ocolul Silvic B.N. suma de 97.370 RON, cu titlu de preț și 91.138,32

RON, penalități de întârziere și a sumei de 5.386 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța a reținut următoarele:

În baza contractului din 30 octombrie 2007,

pârâta SC A.G. SRL a cumpărat de la reclamantul Ocolul Silvic B.N., cantitatea de

3.236 m.c. masă lemnoasă pe fir, în valoare de 97.370 RON.

La data de 5 noiembrie 2007, pârâta a primit

în exploatare partida nr. a, conform procesului-verbal aflat la dosar.

Prin anexa la contractul din 30 octombrie

2007, s-a stabilit, de comun acord, termenul de exploatare și eșalonarea plăților.

Reclamanta a emis factura din 19 noiembrie 2009, în valoare de 97.370 RON, pe care

a comunicat-o pârâtei prin poștă.

Contractul încheiat de părți cu anexa,

precum și procesele-verbale de primire în exploatare și control al exploatării parchetului,

au făcut dovada deplină a raporturilor comerciale dintre părți și a asumării obligației

de plată a pârâtei.

S-a apreciat că față de dispozițiile

art. 969 C. civ., conform cărora toate convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante, având în vedere factura fiscală depusă, instanța a constatat

că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract și anexa la acesta,

prin acordul său de voință, neexistând dovezi de stingere a datoriei.

Având în vedere dreptul creditorului de

a obține îndeplinirea exactă a obligației, în conformitate cu dispozițiile art.

1073 C. civ., instanța a constatat întemeiată acțiunea formulată de reclamant cu

privire la obligarea pârâtei Ia plata debitului, factura fiscală nefiind contestată.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la

plata penalităților de întârziere, s-a constatat că acestea au fost prevăzute în

contract (art. 35), fiind de 0,15% pe zi, pentru primele 30 de zile de la data scadenței

facturii și de 0,3% pe zi de întârziere pentru depășirea termenului de mai sus,

calculate la valoarea neachitată. Dreptul creditorului de a obține penalități ca

urmare a neexecutării la timp a obligației de plată decurge din dispozițiile

art. 1066 și urm. C. civ., dar și din principiul celerității operațiunilor comerciale.

Penalitățile prevăzute în cadrul convențiilor părților reprezintă o clauză penală,

aceasta constituind o modalitatea de evaluare a prejudiciului suferit de creditor,

fixându-se anticipat valoarea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 80/2011 din 18

octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC A.G. SRL. A fost schimbată în tot

sentința apelată, a admis excepția lipsei procedurii prealabile și s-a respins acțiunea

ca inadmisibilă.

În argumentarea acestei decizii instanța

de apel a reținut, în esență, că intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei adresa

din 12 august 2010 către apelantă prin care îi aduce la cunoștință că figurează

în evidențele sale contabile ca debitor, cu suma de 97.370 RON, reprezentând preț;

din dovezile aflate la dosarul de fond, rezultă că apelanta nu a primit convocarea

la conciliere - restituire recomandată.

S-a constatat că intimata nu a prezentat

dovada trimiterii unui telex, fax, avându-se în vedere că, așa cum s-a menționat,

art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod expres: „orice mijloc

de comunicare care asigură confirmarea primirii acestuia".

Împotriva acestei decizii reclamantul Ocolul

Silvic B.N. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot

a deciziei recurate și menținerea sentinței civile nr. 312/COM din 18 noiembrie

2011 a Tribunalului Neamț ca temeinică și legală.

În argumentarea recursului reclamantul

a susținut, în esență, că au respectat prevederile art. 720

1

C.

proc. civ., convocând partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile noastre

și temeiul lor legal, precum și actele doveditoare, iar convocarea s-a făcut prin

scrisoare recomandată cu dovadă de primire.

S-a mai susținut că agentul poștal a avizat

societatea însă administratorul acesteia a refuzat să se prezinte.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta

SC A.G. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte verificând în cadrul, controlului

de legalitate hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, astfel cum au fost

încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ. cuprinse în capitolul XIV C. proc. civ. introdus prin art. I pct. 224

din O.U.G. nr. 138/2000, fac parte integrantă dintr-un ansamblu de reguli a căror

finalitate vizează soluționarea cu celeritate a litigiilor în materie comercială.

Încercarea de soluționare a litigiului

prin conciliere directă, anterior introducerii cererii, obligarea pârâtului de a

depune întâmpinare, posibilitatea încunoștiințării părților pentru înfățișarea la

termen și prin folosirea altor mijloace mai rapide, acordarea de termene scurte,

succesive sau în continuare sunt numai câteva din regulile speciale de natură să

asigure desfășurarea cu celeritate a procesului comercial și în același timp cu

respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.

În acest context, obligația reclamantului

de a încerca soluționarea prealabilă a litigiului trebuie examinată și din perspectiva

celui convocat la conciliere, căruia îi incumbă în aceiași măsură demersul de a

răspunde solicitării de rezolvare a litigiului.

A interpreta aceste reguli ca obligații

instituite numai în sarcina reclamantului duce la un dezechilibru inacceptabil între

drepturile și obligațiile procesuale ale tuturor părților aflate în conflict în

sensul soluționării cu celeritate a litigiului de natură comercială.

În cauză este de necontestat că pârâta

a primit la data de 25 august 2010 (data poștei) notificarea transmisă prin adresa

din 12 august 2010 prin care reclamanta îi face cunoscut pretențiile sale atașând

actele doveditoare și chiar data convocării, pârâta era datoare să răspundă acestei

notificări cel puțin pentru clarificarea datei concilierii.

Pârâta, nu numai că nu a răspuns notificării,

dar după primirea adresei nu a formulat obiecții și nici întâmpinare înaintea primului

termen de judecată fixat la 4 februarie 2011 cu privire la pretențiile reclamantei.

În aceste circumstanțe se constată că interpretarea

și aplicarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. la circumstanțele

concrete ale cauzei este greșită.

Față de cele ce preced, Înalta Curte în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia

atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

Ocolul Silvic B.N. împotriva deciziei civile nr. 80/2011 din 18 octombrie 2011 a

Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.