ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2017

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 21 august 2010, de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., s-a solicitat rezilierea parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți sub nr. x/16.03.2010 și obligarea pârâtului la plata sumei de 97.610 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată și la plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloare lucrări efectuate conform contractului nr. x/19.10.2009 și contractului nr. x/16.03.2010; rezilierea parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți sub nr. x/18.12.2009 și obligarea pârâtului la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată, precum și la plata sumei de 16.930 RON - echivalentul în RON a sumei de 4.000 euro, la cursul valutar din 13 august 2010 - reprezentând daune-interese, suma fiind achitată de către reclamantă beneficiarilor externi pentru nerespectarea obligațiilor contractuale (nelivrarea de material lemnos), cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, precum și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 20.395 RON, reprezentând valoarea neachitată din contractul nr. x/18.12.2009 și a sumei de 77.435 RON, reprezentând contravaloarea materialului lemnos exploatat conform contractului nr. x/16.03.2010.

În cursul soluționării cauzei, la 22 noiembrie 2011, a decedat pârâtul B., fiind introduse în cauză moștenitoarele acestuia respectiv, C. și D., prin curator E., în temeiul certificatului de moștenitor nr. x/05.03.2013.

Prin sentința civilă nr. 688 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, acțiunea introductivă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele C. și D. - prin curator E., fiind stabilite în sarcina pârâtelor următoarele obligații de plată: suma de 97.610 RON, cu titlu de diferență avans din contractul nr. x/16.03.2010 și suma de 16.376 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de edificare drumuri de acces suportate de reclamantă. Au fost respinse celelalte capete de cerere. A fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtele-reclamante C. și D. - prin curator E., în contradictoriu cu reclamanta-pârâta S.C. A. S.R.L. și s-a stabilit în sarcina reclamantei-pârâte obligația de plată a sumei de 20.392 RON din executarea contractului nr. x/18.12.2009. În baza art. 1143 și următoarele C. civ., prima instanță a constatat că între părți a intervenit compensarea parțială a obligațiilor acestora, cu consecința obligării pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 93.594 RON. Au fost compensate în întregime cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut faptul că, între societatea reclamantă, în calitate de cumpărătoare și pârâtul B., în calitate de vânzător, în perioada cuprinsă între anul 2008 și anul 2010, s-au încheiat 15 contracte de vânzare-cumpărare având drept obiect cumpărarea de masă lemnoasă pe picior din diferite partide de exploatare, contracte ce au fost încheiate de pârât prin mandatarul acestuia, numitul F., în temeiul procurii autentificate sub nr. x/11.09.2006 de B.N.P. G..

Valoarea totală a celor 15 contracte încheiate între părți în perioada cuprinsă între anul 2008 și anul 2010 a fost de 2.382.220 RON din care suma de 1.976.600 RON a fost achitată prin transfer bancar, așa cum rezultă din copia ordinelor de plată depuse la dosar în anexa fiecărui contract de vânzare-cumpărare, precum și prin plata în numerar a sumei de 563.230 RON, lucru recunoscut de către pârât prin mandatarul său, unele contracte de vânzare-cumpărare purtând mențiunea achitat în numerar, fiind semnate de împuternicitul pârâtului, numitul F..

Exploatarea masei lemnoase de către societatea reclamantă s-a făcut în condiții de legalitate, sub supravegherea organelor silvice abilitate, aspect dovedit în cauză prin întocmirea proceselor-verbale de reprimire a parchetelor analizate în lucrarea de expertiză tehnică pentru fiecare parcelă nominalizată în art. 1 din toate cele 15 contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

În situația centralizatoare întocmită de expertul H. nu au fost constatate prejudicii de către administratorul fondului forestier, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. Majoritatea contractelor de vânzare-cumpărare au fost aduse la îndeplinire de către părți și obligațiile asumate au fost respectate, prin punerea la dispoziție a parchetului de către vânzător împreună cu documentațiile aferente, pe de o parte și exploatarea în condiții de legalitate a parchetului de către reclamant, cu plata prețului convenit, pe de altă parte.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta, în calitate de cumpărător, a invocat neîndeplinirea culpabilă de către pârâtul vânzător a obligațiilor pe care acesta și le-a asumat prin trei din cele 15 contracte de vânzare-cumpărare încheiate, respectiv contractul nr. x/16.03.2010, contractul nr. x/19.10.2009 și contractul nr. x/18.12.2009.

La rândul său, prin cererea reconvențională formulată în cauză, pârâtul-reclamant, în calitate de vânzător, a invocat neîndeplinirea culpabilă de către societatea reclamantă, cumpărătoare a materialului lemnos, a obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010, cu privire la care solicită obligarea reclamantei-pârâte la plata sumelor indicate în cuprinsul cererii reconvenționale.

Analizând contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.10.2009 cu privire la care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate pe cheltuiala sa, având natura de drumuri de acces în partidele și parcelele ce au făcut obiectul acestui contract, prima instanță a reținut că în temeiul acestui contract pârâtul, în calitate de vânzător, a vândut societății reclamante masă lemnoasă pe picior din partidele x de pe raza Ocolului Silvic Borșa, UP8/2 Tibau Prislop u.a. 17A 17B cu un volum net de 899 mc, parcela x aparținând Ocolului Silvic Borșa, UP 8/2 Tibau Prislop u.a. 17A, 17 B cu un volum net de 103 mc și partida x canal Ocolului Silvic Borșa, UP 8/2 Prislop u.a. 49 A cu un volum de 174 mc.

Valoarea totală a masei lemnoase de 132.420 RON a fost achitată în întregime de către cumpărător, aspect recunoscut de către vânzător. În vederea exploatării masei lemnoase, reclamanta, în calitate de cumpărător, a întocmit documentația tehnică nr. 812/13.10.2009 pentru edificarea unui drum de acces cu tractorul, deși o asemenea obligație aparținea vânzătorului, lucrare ce a costat 16.376 RON, conform dovezii atașate documentației tehnice și care a fost achitată de către reclamantă.

Prima instanță a reținut că obligația vânzătorului de suportare a tuturor cheltuielilor legate de exploatarea masei lemnoase vândute, rezultă din clauzele contractuale prevăzute la art. 4, potrivit cărora vânzătorul este obligat ca, odată cu predarea masei lemnoase, să înmâneze cumpărătorului autorizația de exploatare, graficul de eșalonare, caietul de sarcini, aprobarea recoltării masei lemnoase emisă de I.T.R.S.C.V. Maramureș și să îndeplinească orice altă îndatorire pentru asigurarea exploatării în bune condiții a materialului lemnos.

Obligația de suportare a contravalorii lucrărilor de edificare a drumurilor de acces revenea pârâtului, în calitate vânzător, or, în condițiile în care acesta nu și-a îndeplinit respectiva obligație, prima instanță a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.376 RON reprezentând contravaloarea acestor lucrări, sumă dovedită cu documentația tehnică efectuată în cauză.

Prima instanță a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat rezilierea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 și obligarea pârâtului, ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor asumate, la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloarea mărfii nelivrate în derularea acestui contract, precum și la plata sumei de 16.930 RON - echivalentul în RON a sumei de 4.000 euro, la cursul valutar din 13 august 2010, cu titlu de daune-interese, sumă care a fost achitată de către reclamantă beneficiarilor externi ai materialului lemnos pentru nerespectarea obligațiilor contractuale asumate față de aceștia.

Cu privire la derularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009, prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 20.396 RON reprezentând preț neachitat cu motivarea că reclamanta-pârâtă i-a achitat suma de 21.500 RON în numerar la data încheierii contractului, urmând ca diferența de 193.895 RON să fie achitată prin transfer bancar. Ulterior reclamanta-pârâtă i-a achitat cu ordinul de plată nr. x/18.12.2009, suma de 113.500 RON, rămânând un rest neachitat de 80.395 RON.

Pârâtul-reclamant a mai arătat că, în cursul exploatării partidei u.a 10B în valoare de 60.000 RON, reclamanta-pârâtă a abandonat exploatarea acestei partide, astfel că, deducând contravaloarea materialului lemnos rămas neexploatat, în valoare de 60.000 RON, din suma pe care i-o datora acesta din urmă, în valoare de 80.395 RON, este justificată pretenția sa de obligare a reclamantei-pârâte la plata sumei de 20.395 RON.

Analizând contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009, prin prisma întregului material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că, în temeiul acestui contract, pârâtul, prin mandatar, a vândut reclamantei masa lemnoasă pe picior din partida x aparținând Ocolului Silvic Borșa UP 832 u.a. 44A cu un volum net de 21 mc, partida x aparținând Ocolului Silvic Borșa UP 8/2 u.a. 10 B în volum net de 600 mc și parcela x aparținând Ocolului Silvic Borșa UP 8/2 u.a.13/A și 12 E în volum net de 1.333 mc, în valoare de 215.395 RON. Plata prețului s-a realizat prin achitarea sumei de 21.500 RON în numerar la data încheierii contractului, aspect recunoscut de ambele părți, iar prin Ordinul de plată nr. x/18.12.2009 s-a achitat prin transfer bancar suma de 113.500 RON, nefiind făcută dovada plății diferenței de preț în cuantum de 80.395 RON.

Totodată, prima instanță a constatat că, în exploatarea masei lemnoase vândută prin contract, nu au fost recoltați 600 mc material lemnos în valoare de 60.000 RON de către reclamantă, din cauza condițiilor grele de exploatare, așa cum reiese din centralizatorul contractelor de vânzare-cumpărare întocmit de către expert, acesta din urmă menționând că această cantitate de material lemnos a fost exploatată ulterior de către societatea I. S.R.L.. Deducând contravaloarea acestui material lemnos în valoare de 60.000 RON din restul de preț neachitat de către reclamantă de 80.395 RON, rezultă o diferență de 20.395 RON pe care reclamanta-pârâtă o datorează pârâtului-reclamant.

Astfel, prima instanță a respins capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 60.000 RON cu titlu de avans achitat și material lemnos nerecuperat.

Tribunalul a statuat că nu este întemeiată nici solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 16.930 RON, echivalentul în RON a sumei de 4.000 euro, la cursul din 13 august 2010, cu titlu de daune-interese, sumă pe care reclamanta ar fi achitat-o beneficiarilor externi pentru nerespectarea obligațiilor contractuale asumate față de aceștia.

Astfel, s-a apreciat că din actele și lucrările dosarului, inclusiv din răspunsul la interogatoriu, a rezultat că reclamanta a achitat societății J.. suma de 4.000 euro, cu titlu de daune-interese, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de livrare a materialului lemnos către acest beneficiar extern.

Cu toate acestea, reclamanta nu a făcut dovada faptului că nerespectarea obligațiilor sale contractuale față de acest beneficiar extern s-ar fi datorat vreunei acțiuni sau inacțiuni a pârâtului pentru a se putea analiza condițiile răspunderii delictuale a acestuia din urmă.

Prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiat și capătul de cerere formulat de reclamantă prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 60.000 RON cu titlu de restituire preț achitat în baza contractului nr. x/18.12.2009, deoarece, așa cum s-a arătat în analiza acțiunii reconvenționale privitoare la acest contract, din prețul total de 215.392 RON, reclamanta a făcut dovada că a achitat doar suma de 21.500 RON, în numerar, precum și suma de 113.500 RON, prin ordinul de plată nr. x/2009, rămânând de achitat din prețul contractului suma de 80.395 RON. Totodată, s-a reținut că ambele părți au recunoscut că din materialul lemnos vândut prin acest contract a rămas neexploatată cantitatea de 600 mc lemn în valoare de 60.000 RON, sumă ce reprezintă de fapt capătul de cerere din acțiune.

Analizând contractul de vânzare cumpărare nr. x/16.03.2010 cu privire la care reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă, ulterior precizată, obligarea pârâtului la plata sumei de 97.610 RON, reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată și cu privire la care pârâtul-reclamant a solicitat prin cererea reconvențională obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 77.435 RON reprezentând valoarea materialului lemnos exploatat, prima instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010, pârâtul-reclamant, prin mandatar, a vândut reclamantei-pârâte masă lemnoasă pentru prețul de 175.045 RON, achitat în întregime, în numerar, către mandatarul pârâtului-reclamant.

În baza probelor administrate în cauză, prima instanță a constatat că reclamanta-pârâtă a recoltat material lemnos în valoare de 77.435 RON, în temeiul acestui contract.

Față de valoarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010 al cărui preț a fost achitat integral de către cumpărător, prima instanță a admis, în parte, capătul de cerere formulat de către reclamantă și a obligat pârâtul la plata sumei de 97.610 RON, reprezentând parte din prețul plătit de cumpărător, în condițiile în care marfa nu a fost livrată. Pentru aceleași considerente, tribunalul a respins capătul din cererea reconvențională privind obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 77.435 RON, cu titlu de preț a cantității de lemn recoltate.

Împotriva sentinței civile nr. 688 din 28 septembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat apel pârâtele C. și D. prin care au solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecința, schimbării în parte, a sentinței apelate.

Cu privire la cererea reconvențională, prin cererea de apel, apelantele au solicitat, menținerea dispozițiilor referitoare la admiterea cererii reconvenționale în ceea ce privește obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 20.392 RON în favoarea pârâtelor-reclamante, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009; schimbarea dispozițiilor referitoare la respingerea capătului de cerere privind obligarea reclamantei-pârâte la plata în favoarea pârâtelor-reclamante a sumei de 77.435 RON, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010, în sensul admiterii acestui capăt de cerere, astfel cum a fost formulat prin cererea reconvențională.

Cu privire la cererea de chemare în judecată, prin cererea de apel, apelantele au solicitat schimbarea dispozițiilor referitoare la admiterea capătului de cerere privind obligarea apelantelor la plata sumei de 97.610 RON, cu titlu de diferență avans în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010, în sensul respingerii acestui petit, ca întemeiat și schimbarea dispozițiilor referitoare la obligarea apelantelor la plata contravalorii lucrărilor de edificare drumuri de acces suportate de reclamantă, în cuantum de 16.376 RON, în sensul respingerii acestui capăt de cerere.

Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin apelul incident formulat în cauză, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea capătului de cerere privind rezilierea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 și obligarea pârâtelor la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată și respingerea cererii reconvenționale referitoare la obligarea intimatei la plata sumei de 20.392 RON din executarea contractului nr. x/18.12.2009, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1080 din 23 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis atât apelul declarat de către apelantele C. și D., cât și apelul incident declarat de S.C. A. S.R.L.; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: a respins cererea de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor C. și D.; a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtele-reclamante C. și D. împotriva S.C. A. S.R.L, cu consecința obligării S.C. A. S.R.L. la plata către pârâtele-reclamante a sumei de 37.790 RON reprezentând diferența de preț datorat în baza contractului nr. x/16.03.2010 și la plata sumei de 4.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și în apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că prin sentința apelată nu a fost admis niciun capăt de cerere având ca obiect rezilierea contractelor de vânzare-cumpărare, fie pentru că prima instanță a omis să se pronunțe asupra acestor petite, fie pentru că le-a considerat neîntemeiate, aspecte greu de decelat din formularea extrem de vagă: respinge restul petitelor formulate.

Nici cu privire la contractul nr. x/16.03.2016, prima instanță nu a pronunțat rezilierea contractului, deși a admis cererea în pretenții întemeiată pe acest contract. Or prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat expres rezilierea parțială a acestui contract, cu consecința restituirii sumei de 97.610 RON, reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată.

Totodată, instanța de apel a reținut că pentru a se dispune restituirea unui avans achitat în vederea executării unei prestații, de esența admiterii acelei cereri de restituire este rezilierea sau rezoluțiunea (după caz) a contractului, prilej cu care să fie analizată chestiunea esențială a culpei în neexecutarea prestației care revenea părții care a încasat avansul.

Astfel, este netemeinică dispoziția de restituire a unui avans achitat în baza unui contract care încă este în vigoare și își produce efectele, deoarece prin ipoteză avansul a fost achitat tocmai în executarea acelui contract, iar cât timp contractul este în vigoare plata avansului a fost justificată și nu există temei pentru restituire.

Dimpotrivă, restituirea avansului este o consecință a repunerii în situația anterioară, acesta din urmă fiind subsecventă rezoluțiunii sau rezilierii contractului (în funcție de natura și caracteristicile acestuia). Per a contrario, lipsa desființării contractului prin rezoluțiune sau reziliere lipsește de orice temei dispoziția de restituire a sumei achitate cu titlu de avans, iar cât timp contractul este în vigoare suma rămâne datorată.

În continuare, instanța de apel a reținut că în cazul concret analizat, deși reclamanta a solicitat expres prin petitele unu și trei ale cererii de chemare în judecată rezilierea contractului nr. x/16.03.2016 și contractului nr. x/18.12.2009, prima instanță nu a admis aceste cereri, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței apelate, pronunțând astfel, o soluție caracterizată procedural ca fiind minus petita.

În aceste condiții, reclamanta-apelantă S.C. A. S.R.L. avea dreptul procedural de a formula apel prin care să critice această soluție si să solicite instanței de apel soluționarea efectivă a acestor cereri cu care procedural a investit prima instanță.

Cu toate acestea, prin apelul incident declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. la 18 aprilie 2016, aceasta a solicitat expres instanței de apel numai admiterea capătului de cerere privind rezilierea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009, fără să solicite și admiterea capătului de cerere privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2016, asupra căruia prima instanță a omis să se pronunțe.

În aceste condiții, instanța de apel a constatat că nu se poate investi din oficiu și asupra capătului de cerere nesoluționat de prima instanță, urmând a se pronunța în limitele trasate prin cele două apeluri declarate în cauză.

Examinând raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța de apel a constatat că valoarea totală a contractelor derulate între părți s-a ridicat la suma de 2.442.220 RON, sumă pe care reclamanta-apelantă S.C. A. S.R.L. trebuia să o achite în schimbul materialului lemnos achiziționat.

Totodată, din probele de la dosar, a rezultat că din această sumă totală a fost achitată vânzătorului suma de 1.976.600 RON, prin transfer bancar.

S-a constatat că toate contractele încheiate între părți poartă mențiunea achitării unor sume de bani în numerar, cu excepția primelor două contracte încheiate între părți la 19 iulie 2008 și la 24 octombrie 2008 și a ultimului contract din 16 martie 2013.

În consecință, s-a constatat că douăsprezece contracte încheiate cronologic între părți, începând cu data de 5 noiembrie 2008 până la data de 18 decembrie 2009 cuprind mențiuni privind efectuarea unor plăți în numerar în cuantum total de 563.230 RON.

În interpretarea probatoriului, instanța de apel a constatat că pentru zece contracte, contractul are și valoare de chitanță liberatorie pentru sumele expres menționate în clauzele sale.

Cu privire la contractul nr. x/3.06.2009 și contractul nr. x/29.06.2009, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că, în cazul acestor contracte, data plății diferă de data contractului.

În concret, în baza contractului nr. x/3.06.2009, suma de 60.000 RON urma să fie achitată la 15 iunie 2009, fără ca pentru această sumă să existe o dovadă a plății. În mod similar, în baza contractului nr. x/29.06.2009, suma de 73.400 RON urma să fie achitată ulterior încheierii contractului, la 30 iunie 2009, fără ca pentru această sumă să existe o dovadă a plății.

Or în opinia instanței de apel, contractele anterior menționate nu pot dovedi plata unor sume la o dată ulterioară încheierii lor și fără vreo mențiune prin care creditorul să confirme că suma a fost efectiv plătită. Dimpotrivă, clauzele contractelor respective stabilesc doar scadența creanței la o dată ulterioară, fără vreo mențiune privind plata efectivă, astfel încât instanța de apel a reținut că plata sumelor de 60.000 RON și de 75.400 RON nu a fost probată.

În baza acestor deducții, s-a reținut că, în afară de suma dovedită ca fiind achitată prin transfer bancar în cuantum de 1.976.600 RON, a fost achitată și suma de 427.830 RON, obținută prin scăderea din suma de 563.230 RON, pretins achitată în numerar, a sumelor pentru care această dovadă nu a fost realizată (60.000 RON și 75.400 RON).

În consecință, dacă din valoarea totală a contractelor de 2.442.220 RON sunt scăzute succesiv suma de 1.976.600 RON, achitată prin transfer bancar și suma de 427.830 RON (obținută prin calculul anterior enunțat), rezultă că suma finală de 37.790 RON este datorată de reclamanta S.C. A. S.R.L. către pârâtele-apelante în baza contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între părți.

În ceea ce privește petitul doi al cererii de chemare în judecată, s-a constatat că prin acesta s-a solicitat obligarea pârâtelor-apelante la plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate în baza contractului nr. x/16.03.2010 și contractului nr. x/19.10.2009.

Din examinarea clauzelor invocate de către reclamantă, instanța de apel a constatat că în cuprinsul contractelor anterior menționate nu este instituită vreo obligație în sarcina vânzătorului în sensul de a suporta costul realizării unor drumuri de acces pentru exploatarea materialului lemnos.

Având în vedere că obligația de realizare a drumurilor de acces nu poate fi stabilită nici expres și nici implicit în sarcina vânzătorului în baza clauzelor din contractele respective, cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei necesare pentru realizarea acestor drumuri de acces a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește apelul incident declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L., instanța de apel a reținut că prin acesta se solicită obligarea pârâtelor, în calitate de succesoare ale vânzătorului, la plata sumei de 60.000 de RON reprezentând avans achitat în baza contractului nr. x/18.12.2009, deoarece vânzătorul nu și-a îndeplinit obligația de a livra cantitatea de 600 mc material lemnos din întreaga cantitate care făcea obiectul acestui contract.

Cu privire la acest aspect, instanța de apel a constat că din conținutul contractului rezultă faptul că nu există o obligație de livrare propriu-zisă din partea vânzătorului, ci doar obligația de a preda suprafața împădurită în vederea exploatării.

În condițiile în care reclamanta nu a invocat faptul că predarea masei lemnoase nu a avut loc, nu se poate reține în sarcina vânzătorului existența unei culpe pentru a se dispune rezoluțiunea contractului nr. x/18.12.2009 și restituirea sumei de 60.000 de RON.

În ceea ce privește a doua solicitare formulată prin apelul incident, referitoare la înlăturarea obligației de plată a sumei de 20.392 RON, sumă datorată în baza contractului x/18.12.2009, instanța de apel a admis-o, deoarece contractul enunțat a fost executat integral, așa încât în sarcina reclamantei nu mai poate subzista vreo obligație de plată, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.

În ceea ce privește contractul nr. x/16.03.2010, instanța de apel a constatat că din ansamblul raporturilor juridice derulate între părți, rezultă că mai există o datorie a reclamantei-pârâte față de pârâtele-reclamante, deoarece nu toate plățile apreciate ca fiind dovedite de către expert chiar au fost probate, astfel încât s-a concluzionat că suma de 37.790 RON provine din acest contract.

Totodată, s-a apreciat că reclamanta-pârâtă poate fi obligată la plata acestei sume fără a se solicita și dispune rezoluțiunea, deoarece nu este vorba despre un avans pretins achitat fără ca marfa să fie livrată, ci despre o sumă datorată cu titlul de preț, ipoteză care presupune un contract valabil.

În ceea ce privește solicitarea de compensare formulată de către pârâtele-reclamante, instanța de apel a reținut că nu este posibilă aplicarea textului art. 294 alin. (2) C. proc. civ. în cazul concret analizat, întrucât nu există obligații reciproce între părți, în condițiile în care pârâtele-reclamante nu au căzut în pretenții față de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Totodată, s-a reținut că nu este posibilă compensarea având în vedere că creanța invocată de către pârâtele-reclamante împotriva reclamantei-pârâte face obiectul unui alt dosar, nesoluționat definitiv și, deci, nu îndeplinește condiția caracterului cert.

Împotriva deciziei civile nr. 1080 din 23 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 6, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului pârâtelor-reclamante și admiterii apelului incident, cu consecința admiterii capătului de cerere privind rezilierea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 și obligarea pârâtelor-reclamante la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a evocat considerentul din decizia instanței de apel prin care s-a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la rezilierea contractului nr. x/16.03.2010 și contractului nr. x/18.12.2009, astfel că lipsa desființării contractului prin rezoluțiune sau reziliere lipsește de orice temei dispoziția de restituire a sumei achitate.

În legătură cu acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că, deși instanța de apel nu se pronunță asupra rezilierii contractului nr. x/16.03.2010, l-a obligat la plata sumei de 37.790 RON în baza acestui contract, deși, conform considerentului criticat, contractul era în vigoare și nu exista temei pentru restituirea avansului.

De asemenea, prin cererea de recurs s-a arătat că instanța de apel a făcut referire la plăți neefectuate pentru contractul nr. x/03.06.2009 și contractul nr. x/29.06.2009, contracte a căror valabilitate nu a fost antamată de către apelante prin cererea reconvențională formulată în cauză, prin cererea de apel fiind formulate critici numai în legătură cu contractul nr. x/18.12.2009 și contractul nr. x/16.03.2010. Astfel, s-a concluzionat în sensul că instanța de apel putea să se pronunțe numai cu privire la prestațiile părților ce derivă din contractele deduse judecății, nu și cu privire la alte contracte.

Prin cererea de recurs s-a arătat, în esență, că din probele aflate la dosarul cauzei, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că recurenta-reclamantă, în calitate de cumpărătoare, a achitat către vânzător suma totală de 2.539.830 RON, deși valoarea totală a contractelor este de 2.382.220 RON, rezultând o diferență achitată în plus de 157.610 RON la a cărei restituire este îndreptățită, diferență solicitată prin petitele 1 și 3 din acțiune, respectiv suma de 97.610 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată în baza contractului nr. x/16.03.2010 și suma de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată conform contractului nr. x/18.12.2009.

O altă critică a recurentei-reclamante a vizat soluția de respingere capătului de cerere privind obligarea a intimatelor-pârâte a plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de edificare pentru realizarea de noi drumuri de acces pe care le-a efectuat recurenta-pârâtă, deși conform clauzei de la pct. 4 din contractul nr. x/16.03.2010 și contractul nr. x/19.10.2009, această obligație revenea vânzătorului.

Totodată, prin cererea de recurs a fost criticată modalitatea în care instanța de apel a apreciat concluziile raportului de expertiză care vizează sumele datorate în baza contractului nr. x/03.06.2009 și contractului nr. x/29.06.2009.

În partea finală a cererii de recurs s-a arătat, în esență, că diferențele de exprimare din cuprinsul contractelor, așa cum arată și expertul, nu determină modificarea conținutului contractelor, în ambele formulări arătându-se că plata s-a făcut "la data încheierii contractului", sau la încheierea contractului, exprimări din care rezultă că s-au efectuat plățile în numerar la momentul încheierii contractului, lucru recunoscut de mandatar prin semnarea contractului.

Prin întâmpinarea depusă de intimatele-pârâte, s-a solicitat admiterea excepției nulității cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs invocată în prezenta cauză, prin raportare la dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția invocată este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că în cazul în care cererea de recurs, formulată în termenul legal, cuprinde critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu este incidentă sancțiunea nulității cererii de recurs chiar dacă recurentul a indicat în mod greșit motivele de recurs.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, se constată că, deși o parte din criticile din recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 C. proc. civ., totuși în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici de nelegalitate care pot fi încadrate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 5 și 8 și 9 C. proc. civ. care vor fi indicate și analizate cu ocazia examinării pe fond a recursului declarat în prezenta cauză.

Având în vedere considerentele și dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității cererii de recurs, ca nefondată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se constată că la termenul de dezbateri pe fond, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin apărător, a declarat că nu mai susține criticile subsumate motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., astfel încât criticile ce ar putea fi încadrate în acest motiv nu vor mai fi analizate de către Înalta Curte.

Prima critică prin care recurenta-reclamantă a arătat că, deși instanța de apel nu se pronunță asupra rezilierii contractului nr. x/16.03.2010, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 37.790 RON în baza acestui contract, în condițiile în care prin decizia atacată s-a reținut că, deși contractul era în vigoare, nu există temei pentru restituirea avansului plătit, poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Modul în care a fost formulată această critică relevă faptul că reclamanta-reclamantă confundă instituția executării obligațiilor prin echivalent cu instituția repunerii părților în situația anterioară în cazul desființării contractului prin rezoluțiune sau reziliere.

Astfel, în timp ce executarea prin echivalent reprezintă o formă de executare indirectă a obligațiilor contractuale ce presupune un contract valabil încheiat, repunerea părților în situația anterioară reprezintă un efect accesoriu al desființării contractului prin rezoluțiune sau reziliere.

În prezenta cauză, instanța de apel în mod corect a stabilit limitele învestirii prin apelul principal și apelul incident, limite de care este ținută în mod implicit și instanța de recurs, constatând în considerente că prin apelul incident a fost criticată numai omisiunea primei instanțe de a soluționa capătul de cerere privind rezilierea parțială a contractului nr. x/18.12.2009, nu și omisiunea soluționării capătului de cerere privind rezilierea parțială a contractului nr. x/16.03.2010.

De asemenea, se reține că instanța de apel a analizat critica reclamantei referitoare la rezilierea contractului nr. x/16.03.2010 în contextul cauzal determinat și de solicitarea pârâtei la obligare a reclamantei la plata prețului conform contractului. În acest context instanța de apel, apreciind că actul dintre părți își produce efectele în continuare (raportat și la limitele învestirii prin cererea de apel), a dispus obligarea reclamantei la plata diferenței de preț, reținând neexecutarea parțială de către aceasta a obligațiilor asumate contractual.

Având în vedere aceste aspecte, întrucât nu s-a dispus rezilierea contractului nr. x/16.03.2010, acesta a continuat să producă efectele convenite de părți, printre care și acelea care au dat naștere obligației vânzătorului de a achita în integralitate prețul datorat.

În aceste condiții, este legală soluția instanței de apel de obligare a recurentei-reclamante la plata sumei de 37.790 RON, întrucât această sumă reprezintă o parte din prețul datorat și neachitat.

A două critică prin care recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a depășit limitele învestirii prin referirea făcută la plățile neefectuate pentru contractul nr. x/03.06.2009 și contractul nr. x/29.06.2009, contracte a căror valabilitate nu a fost antamată de către apelante prin cererea reconvențională formulată în cauză, prin cererea de apel fiind formulate critici numai în legătură cu contractul nr. x/18.12.2009 și contractul nr. x/16.03.2010, poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și va fi analizată ca atare.

Cu privire la această critică, se constată că a fost formulată tot în legătură cu soluția de obligare a recurentei-reclamante la plata sumei de 37.790 RON, însă fiind subsumată unui motiv de nelegalitate diferit, va fi analizată separat.

Examinând considerentele deciziei atacate cu recurs, se reține că instanța de apel a apreciat că suma de 37.790 RON este datorată de recurenta-reclamantă în baza contractului nr. x/16.03.2010, având în vedere concluziile raportului de expertiză în care se menționează că "nu există un document de plată în care să fie menționată în mod explicit plata la contractul nr. x/16.03.2010".

Chiar dacă instanța de apel a făcut referire și la contractul nr. x/03.06.2009 și contractul nr. x/29.06.2009, temeiul obligării recurentei-reclamante la plata sumei de 37.790 RON l-a constituit contractul nr. x/16.03.2010.

Astfel, referirea la celelalte contracte nu trebuie înțeleasă în sensul că a fost extinsă în mod nelegal cauza cererii de chemare în judecată în etapa procesuală a apelului, ci în sensul că aceste contracte au fost avute în vedere de către instanța de apel ca mijloace de probă depuse la dosarul cauzei pentru stabilirea corectă a situației de fapt în privința sumelor datorate.

Prin urmare, instanța de apel a stabilit faptul că suma de 37.790 RON este datorată de recurenta-reclamantă în urma evaluării probelor de la dosar, constând în expertiza efectuată în cauză și înscrisurile reprezentate de contractul nr. x/03.06.2009 și contractul nr. x/29.06.2009.

Pentru aceste motive, critica anterior menționată, ce a fost încadrată în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va fi înlăturată, ca nefondată.

Critica din cererea de recurs prin care s-a arătat, în esență, că din probele aflate la dosarul cauzei, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că recurenta-reclamantă, în calitate de cumpărătoare, a achitat către vânzător suma totală de 2.539.830 RON, deși valoarea totală a contractelor este de 2.382.220 RON, rezultând o diferență achitată în plus de 157.610 RON la a cărei restituire este îndreptățită, sume solicitate prin petitele 1 și 3 din acțiune, respectiv suma de 97.610 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată în baza contractului nr. x/16.03.2010 și suma de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată conform contractului nr. x/18.12.2009 nu constituie o critică de nelegalitate, ci o veritabilă critică de netemeinicie, întrucât analizarea acesteia ar presupune reevaluarea probelor aflate la dosarul cauzei în vederea stabilirii unei alte situații de fapt.

Având în vedere că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, nu poate fi analizată critica anterior evocată, întrucât prin intermediul acesteia se încearcă obținerea unei soluții favorabile prin reevaluarea materialului probator administrat în cauză.

Pentru aceste motive, critica de netemeinicie formulată de recurenta-reclamantă cu încălcarea exigențelor impuse de art. 304 C. proc. civ. va fi înlăturată.

Critica din cererea de recurs care vizează soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de edificare pentru realizarea de noi drumuri de acces pe care le-a efectuat recurenta-reclamantă, deși conform clauzei de la pct. 4 din contractul nr. x/16.03.2010 și contractul nr. x/19.10.2009 această obligație revenea vânzătorului, poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Potrivit clauzei anterior menționate, "vânzătorul se obligă ca, odată cu predarea masei lemnoase să înmâneze cumpărătorului autorizația de exploatare, graficul de eșalonare, caietul de sarcini, aprobarea recoltării masei lemnoase emisă de către I.T.R.S.C.V. Baia Mare".

Din analiza conținutului clauzei respective, se constată că aceasta prevede în mod clar care sunt obligațiile vânzătorului față de cumpărător în legătură directă cu predarea masei lemnoase.

Totodată, se constată că din modalitatea de formulare a acesteia, obligațiile vânzătorului făță de cumpărător sunt enumerate în mod limitativ, întrucât aceasta nu conține o mențiune finală din care să poată fi dedusă existența altor obligații în sarcina vânzătorului care să fi fost asumate în mod implicit.

Astfel, interpretarea extinsă a conținutului clauzei propusă de recurenta-reclamantă, în sensul instituirii în sarcina vânzătorului și a altor obligații decât cele prevăzute expres nu poate fi primită, având în vedere regula de drept conform căreia ceea ce este clar nu este susceptibil de interpretare.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că, în condițiile în care obligația de realizare a drumurilor de acces nu poate fi stabilită nici expres și nici implicit în sarcina vânzătorului, obligațiile acestuia fiind limitative și fără referire la vreo astfel de sarcină, cererea de obligare a intimatelor-pârâte la plata sumei necesare pentru realizarea drumurilor de acces este neîntemeiată.

Critica din cererea de recurs care se referă la modalitatea în care instanța de apel a apreciat concluziile raportului de expertiză vizând sumele datorate în baza contractului nr. x/03.06.2009 și contractului nr. x/29.06.2009 nu constituie o critică de nelegalitate, ci o veritabilă critică de netemeinicie, întrucât examinarea acesteia ar presupune reapreciarea probelor aflate la dosarul cauzei, aspect nepermis în etapa procesuală a recursului, motiv pentru care va fi înlăturată.

Critica finală din cererea de recurs prin care s-a arătat, în esență, că diferențele de exprimare din cuprinsul contractelor, așa cum arată și expertul, nu determină modificarea conținutului contractelor, în ambele formulări arătându-se că plata s-a făcut "la data încheierii contractului" sau "la încheierea contractului", exprimări din care rezultă că s-au efectuat plățile în numerar la momentul încheierii contractului, lucru recunoscut de mandatar prin semnarea contractului, deși are aparența unei critici de nelegalitate, reprezintă în realitate o critică de netemeinicie, întrucât prin aceasta se încearcă stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel în privința sumele achitate de către cumpărător către vânzător, motiv pentru care va fi înlăturată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv a fost indicat în mod formal de către recurenta-reclamantă, deoarece în cuprinsul cererii de recurs nu se indică care este actul juridic a cărui natură a fost schimbată de către instanța de apel, deși înțelesul său era lămurit și vădit neîndoielnic.

Având în vedere că instanța de recurs nu se poate substitui recurentei-reclamante în formularea criticilor de nelegalitate, întrucât s-ar aduce atingere principiului egalității părțiilor în procesul civil, motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. va fi înlăturat ca fiind nefondat.

De asemenea, se constată că, deși prin cererea de recurs s-a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind rezilierea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 și obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată, nefiind formulate critici de nelegalitate care să vizeze considerentele pe care s-a întemeiat instanța de apel atunci când a pronunțat soluția de respingere a acestui capăt de cerere, Înalta Curte va menține această soluție și în recurs.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 5, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca parte căzută în pretenții prin respingerea recursului său, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1145 RON reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare către intimatele-pârâte, conform dovezilor de la dosarul cauzei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității cererii de recurs invocată de intimatele-pârâte C. și D..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1080 din 23 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1145 RON către intimatele-pârâte.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2017.