ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1961/2010

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantele

SC M. A. F. SRL P. și SC M. F. SRL Suceava au

solicitat obligarea pârâtei de a le preda

cantitatea de 250 mc material lemnos pe

picior.

Tribunalul

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

investit cu soluționarea, prin sentința nr. 218 din 10 februarie 2009

a admis acțiunea și a obligat pârâta să permită

prim-reclamantei exploatarea a 196 mc lemn gater rășinoase și

secund-reclamantei cantitatea de 413 mc lemn gater rășinoase.

În

motivarea soluției, instanța a reținut, în principal, că

prin două contracte încheiate cu pârâta, reclamantelor urmau să li se

pună la dispoziție, contra cost, cantitatea de 4175 mc masă

lemnoasă în valoare de 599.961 RON din care, conform expertizelor

efectuate în cauză, acestea au exploatat cu mult mai puțin decât

cantitatea contractată, respectiv cu 196 mc mai puțin prim reclamanta

și cu 413 mc mai puțin secund reclamanta.

Împotriva

sentinței pronunțată de tribunal, au declarat apel atât pârâta

cât și reclamantele.

Prin decizia

nr. 70 din 18 mai

2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal a respins apelul formulat de reclamante și a

admis apelul formulat de pârâtă și, pe cale de consecință,

a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC M. F. SRL P. și a obligat-o pe pârâtă

să permită reclamantei exploatarea cantității de 250 mc

lemn pe picior, pe raza Ocolului Silvic Bradina și a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de SC M. A. F. SRL P.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de apel a reținut în esență

că, apelul declarat de pârâtă este întemeiat, pentru cele ce vor

urma:

Prin

acțiune, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la predarea

cantității de 250 mc material lemnos pe picior și nu lemn gater,

din partida 586, conform contractului din iunie 2002 inițial încheiat

și ulterior, conform contractului din ianuarie 2003, prin care

aceeași partidă 586 a fost recontractată, cu constatarea că

a rămas din aceasta un stoc de 250 mc la 31 decembrie 2002.

Din

recontractarea partizii 586, prin contract (după încheierea contractului),

pârâta a recunoscut că reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a

exploata în perioada prevăzută în autorizația de exploatare,

această partidă. Pârâta a încheiat în acest sens actul constatator din

mai 2003 cu această mențiune și cu motivarea că exploatarea

nu s-a făcut deoarece prin decizia nr. 1943 din 29 noiembrie 2004,

proprietarilor li s-a recunoscut dreptul de proprietate în acest loc. Stocul de

250 mc material lemnos neexploatat a fost confirmat și prin procesul

verbal de control al pârâtei – din 21 august 2003, cu referire la această

partidă și un număr de 542 care nu a făcut obiectul

contractului.

S-au

avut de asemenea, în vedere și concluziile expertizei M. D., astfel încât

acțiunea trebuia admisă în limita obiectului acesteia, fără

a se putea reține forța majoră, conform art. 45 din contract.

În

privința apelului formulat de reclamante s-a reținut că sumele

pretinse nu au legătură cu obiectul cauzei și limitele investirii

primei instanțe care a pronunțat, astfel, o hotărâre legală

în această privință.

Reclamantele

și pârâta au formulat în termenul legal recurs.

Reclamantele

au criticat hotărârea pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ. și au arătat că instanța de

apel a nesocotit probele cu acte și concluziile expertizelor efectuate în

cauză, din care rezultă nepredarea unei alte cantități de

masă lemnoasă, decât cea reținută de către

instanța de apel, pârâta nepunând la dispoziție sortimentele

contractate, conform actelor de punere în valoare, unde au fost prevăzute

sortimentele contractate, astfel că acțiunea trebuia admisă în

totalitate.

Pârâta

a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. și a arătat, în esență, că instanța de

apel a dat eficiență concluziilor expertizei, acordând în plus

față de ceea ce s-a contractat și exploatat, cantitatea de 250

mc de o altă categorie sortimentală nesocotind dispozițiile art.

969 C. civ., cu raportare la art. 14 alin. ultim din contract, prin care

părțile au prevăzut că orice contestații înaintate

după exploatarea faptică în teren a mai mult de jumătate din

masa lemnoasă nu vor mai fi luate în considerare. Deci, intimata reclamantă,

dacă ar fi constatat că în partidă nu se regăsește

volumul de masă lemnoasă contractată, putea și trebuia

să formuleze contestație până la jumătatea

exploatării, ceea ce nu a făcut.

A

mai arătat că hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe

care se sprijină în ceea ce privește nesocotirea acestei clauze

contractuale, în final.

Analizând

în primul rând recursul formulat de reclamante, se constată că,

deși, acesta a fost susținut, în drept, pe dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., nu conține critici care să poată

fi încadrate în aceste dispoziții legale, potrivit cărora

hotărârea pronunțată poate fi modificată atunci când nu

cuprinde criticile pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv când motivarea

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, situație care a atras invocarea, din

oficiu, a excepției nulității acestui recurs, conform art. 302 alin.

(1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit

acestui text de lege, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor.

Or,

analizând criticile astfel cum au fost dezvoltate, se constată că ele

se referă la interpretarea probelor și, nicidecum, la aspecte care

să poată fi circumscrise ipotezelor reglementate prin cele două

motive de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Constatând

că simpla enunțare a acestora nu este suficientă pentru a atrage

admiterea recursului, în lipsa dezvoltării unor critici care să

poată fi încadrate în respectivele motive prevăzute de lege sau

să permită reîncadrarea lor, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

și nu există nici motive de ordine publică care să

poată fi invocate, din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

urmează a se da eficiență sancțiunii prevăzute de art.

302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a se constata nulitatea cererii de

recurs formulate de reclamante.

În

privința recursului formulat de pârâtă se constată că este

neîntemeiat.

Așa

cum rezultă din motivarea hotărârii instanței de apel,

considerentele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței și au condus la admiterea apelului și schimbarea

hotărârii primei instanțe au vizat obligațiile contractuale

asumate și nerespectate de recurenta-pârâtă privind asigurarea

exploatării suprafeței de pădure, ca urmare a recunoașterii

dreptului de proprietate foștilor proprietari, conform Legii nr. 18/1991,

modificată situație de fapt recunoscută de către

pârâtă, astfel încât, nereținându-se incidența art. 45 din

contract privind forța majoră, legal, instanța de apel a

stabilit că pârâta trebuie să răspundă pentru cantitatea

rămasă neexploatată în sortimentul contractat, în limitele

cererii de chemare în judecată, tocmai în respectarea principiului reieșit

din aplicarea dispozițiilor art. 969 C. civ., potrivit căruia

obligațiile asumate au putere de lege între părți.

Cât

privește art. 14 alin. ultim din contract, nu se poate reține

încălcarea acestuia de către instanța de apel, acesta nefiind

incident în condițiile în care, potrivit probelor administrate, s-a

reținut că între părți s-a purtat corespondență

cu privire la imposibilitatea exploatării întregii suprafețe, din

motivele arătate, situația de fapt recunoscută, de către

recurenta pârâtă și neapreciind probele nemaiputând face obiectul

analizei în recurs.

Prin

urmare, nu se poate reține temeinicia recursului din perspectiva motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel aplicând

corect dispozițiile art. 969 C. civ.

Cât

privește, motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nici

acesta nu este fondat, hotărârea fiind amplu motivată, conform

cerințelor art. 261 C. proc. civ. și răspunzând la toate

criticile aduse prin apel, urmare analizei probelor, implicit și în

legătură cu această apărare, potrivit căreia

recurentele-reclamante nu ar fi formulat o contestație în legătură

cu cantitatea de lemn ce ar mai fi putut fi exploatată, atât timp cât s-a

reținut recunoașterea culpei din partea recurentei pârâte.

Așa

fiind, recursul pârâtei este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs

formulată de

reclamanții

SC M. A.

F. SRL Suceava și SC M. F. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 70 din 18

mai 2009 a Curții de Apel Suceava secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul

declarat de pârâta

D.

S. Suceava împotriva aceleiași decizii, ca nefondat

.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.