ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1073/2010

Asupra recursurilor de față, Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, în data de 10 iunie 2006, sub nr. 4996/86/2006, reclamanta

SC C.C.F. SRL

a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta R.N.P. Romsilva- Direcția Silvică Suceava, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună restituirea cantității de 867 mc masă lemnoasă pe picior de rășinoase, rezultată din diferența totală a două contracte și partizi de tăiere, restituirea sumei de 5.478 lei, prin anularea facturii din 13 octombrie 2003, achitată integral cu titlu de penalități de exploatare, daune în valoare de 93.112 lei pentru neexecutarea contractelor și de 1.858 lei pentru suma plătită, cuprinsă în factură.

Tribunalul Suceava, prin sentința nr. 870 din 30 aprilie 2009, a admis, în parte, cererea și a obligat pârâta să predea reclamantei cantitatea de 867 mc, masă lemnoasă, din care cantitatea de 156 mc, masă lemnoasă, conform contractului din 20 mai 2002 și cantitatea de 711 mc, masă lemnoasă pe picior, conform contractului din 28 ianuarie 2003, cu cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că reclamanta a achitat integral prețul materialului lemnos achiziționat prin contractele de vânzare-cumpărare din 20 mai 2002 și din 28 ianuarie 2003, pârâta nepredând reclamantei cantitatea de 867 mc masă lemnoasă, conform menționatelor contracte, celelalte capete de cerere urmând a fi respinse, ca nedovedite.

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 118 din 19 octombrie 2009, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantă, având în vedere dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 și a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, reținând, în esență, puterea de lege a convențiilor dintre părțile contractante, principiu statuat de art. 969 C. civ., aplicabil și în prezenta cauză, întrucât, contractele încheiate între părțile litigante au avut ca obiect părțile, volumul total de masă lemnoasă livrat și prețul aferent acestora, neformularea de către pârâtă de obiecțiuni la raportul de expertiză spre a constata volumul real de masă lemnoasă exploatat în minus, în apel, în lipsa părților, instanța neputând să pună în discuție și să dispună, din oficiu, asupra necesității efectuării unui supliment la raportul de expertiză, datorită problemelor ce ar fi apărut în legătură cu plata onorariului expertului, instanța de apel apreciind că, în baza procesului-verbal din 4 martie 2004, diferența de masă lemnoasă constă în cantitatea de 711 mc.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au formulat recurs, atât reclamanta, cât și pârâta. Recurenta-reclamantă a criticat soluția de anulare a apelului său, ca netimbrat, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., arătând, în esență, că, pentru primul termen de judecată a fost citată cu mențiunea plății taxei de timbru prin afișare, cu încălcarea dispozițiilor art. 92 1 din menționatul cod, iar, pentru termenul din data de 12 octombrie 2009, administratorul societății a fost bolnav, de două ori în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței de apel sau de a o înștiința despre aceasta, precum și de a solicita un termen în vederea susținerii apelului și a timbrării acestuia, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul reclamantei este nefondat. Este de subliniat că art. 92 1 C. proc. civ. reglementează îndeplinirea comunicării citației și prin afișare, în cazul persoanelor juridice, în două situații, și anume: refuzul primirii citației și în lipsa oricărei persoane la sediul acestora, aceasta din urmă fiind incidentă în speța de față. Or, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru primul termen de judecată a apelului, se constată că procedura de citare a apelantei - reclamante a fost legal îndeplinită, agentul procedural afișând dovada pe ușa principală a „locuinței destinatarului”, în lipsa persoanei însărcinată cu primirea corespondenței, respectiv, a oricărei persoane la sediul apelantei - reclamante în cauza de față.

Este de observat, că apelanta-reclamantă nu a depus la dosar până la data pronunțării deciziei atacate taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, în cuantumul și valoarea despre care fusese legal încunoștiințată, situație în care, în mod corect, instanța de control judiciar a aplicat cererii sale de apel sancțiunea prevăzută de alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prin raportare la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere caracterul prioritar al acestei obligații, înainte de îndeplinirea căreia instanțele nu pot purcede la examinarea nici unei cereri formulate de părțile litigante. Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., arătând, în esență, desconsiderarea vădită de către instanța de apel a dispozițiilor obligatorii cuprinse în Regulamentul din 29 ianuarie 2004 privind vânzarea masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică către agenții economici, aprobat prin H.G. nr. 85/2004, cu specială referire la alin. (1) al art. 1, alin. (1) al art. 2 și art. 28 din menționatul act normativ, întrucât nu a fost precizată faza, pe picior, fasonată la cioată sau la drum auto, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate si admiterea, în parte, a acțiunii reclamantei, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.015,2 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 156 mc, masa lemnoasă pe picior plătită in plus de reclamanta.

Recursul pârâtei este nefondat. Este de observat ca recurenta-pârâtă urmărește, ca efect al admiterii recursului, exonerarea sa de la livrarea cantității de 711 mc, masă lemnoasă pe picior, achitată pârâtei de către reclamantă, în lipsa livrării menționatei diferențe cantitative de masă lemnoasă de către pârâtă, obligație, ce rezultă, cu claritate, din contractul de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2003, încheiat valabil între părțile litigante, cum, in mod just, a reținut și instanța de apel, in sensul aplicării, întocmai, a principiului consacrat de art. 969 C. civ., pe care aceasta și-a întemeiat, în principal, convingerea. Nici criticile ce vizează încălcarea unor dispoziții din H.G. nr. 85/2004 de aprobare a Regulamentului din 29 ianuarie 2004 privind vânzarea masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică către agenții economici, circumscrise, de asemenea, motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., nu pot fi primite, întrucât, în considerarea acestui act normativ, au fost încheiate cele doua contracte de vânzare-cumpărare, rezultat al licitației desfășurate, în condițiile reglementate de precitatul regulament, cu respectarea, deopotrivă, și a dispozițiilor cuprinse în alin. (1) al art. 1 și art. 2 din acesta, potrivit cărora masa lemnoasă pe picior sau fasonată care se valorifică anual, potrivit legii, din fondul forestier proprietate publică, se vinde agenților economici în condiții specifice economiei de piață, prin licitație sau negociere directă, iar, masa lemnoasă pe picior care face obiectul recoltării anuale este pusă în valoare, estimată cantitativ și calitativ de către personalul silvic autorizat, indiferent de natura resursei sau a proprietății, nerezultând, așadar, nesocotirea nici a acestor texte legale.

În consecință, constatând că decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină și care nu au un caracter contradictoriu, cum, în mod greșit, a apreciat recurenta, cu precădere, enumerativ, fără a aduce o punctuală dezvoltare în acest sens, și, de asemenea, considerând hotărârea recurată dată în corecta aplicare a precitatelor texte legale, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge si recursul declarat de parată, ca nefondat. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.C.F. SRL Frumosu și de pârâta R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Suceava, împotriva Deciziei Curții de Apel Suceava nr. 118 din 19 octombrie 2009, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 martie 2010.