ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1548/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscală, reclamanta SC D.L.A.L.O. SRL FĂLTICENI a chemat în judecată pe pârâta

R.N.P. R. – D.S. SUCEAVA, pentru a fi obligată la plata sumei de 799.841,22 lei,

cu titlu de daune contractuale, penalități de întârziere de 0,1 % pe zi, până

la executarea de către pârâtă a obligațiilor.

Prin sentința nr. 482

din 12 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea reclamantei și

a obligat pârâta la plata sumei de 592.644 lei cu titlu de daune.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța fondului a reținut că între părți s-a încheiat

contractul nr. 243 din 10 ianuarie 2003, contract prin care pârâta s-a obligat

să-i livreze reclamantei masa lemnoasă pe picior, în volum total de 14.162 mc, iar

reclamanta să-i plătească suma de 804.401,6 lei cu titlu de preț. A mai reținut

instanța că între fapta pârâtei de a nu preda reclamantei materialul lemnos

contractat și prejudiciul suferit, există legătură de cauzalitate și ca urmare

a comportamentului culpabil al pârâtei, acțiunea va fi admisă în parte,

potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert B.G.

Hotărârea instanței

de fond a fost apelată de pârâta R.N.P. R. – D.S. SUCEAVA, iar prin decizia nr.

73 din 9 iulie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea a reținut că în mod corect, instanța fondului a

soluționat cauza, reținând culpa pârâtei în neexecutarea contractului, precum

și comportamentul abuziv al acesteia în ceea ce privește rezilierea unilaterală

a contractului.

În ceea ce privește

contractul încheiat între părți, curtea a reținut că în conformitate cu

clauzele contractuale, pârâta avea obligația să pună la dispoziția reclamantei cantitatea

de masă lemnoasă și este lipsită de relevanță apărarea pârâtei privind

titularul dreptului de proprietate, câtă vreme avea dreptul de administrare.

A mai constatat

curtea că nu poate fi reținut nici un caz de incompatibilitate a expertului

desemnat, având în vedere că partea avea posibilitatea la momentul desemnării

acestuia, să solicite numirea unui alt expert din cei recomandați de Biroul de

expertize.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs pârâta, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8,

9 C. proc. civ., solicitând în principal, modificarea deciziei recurate, în

sensul admiterii apelului și pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată și în

subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare.

În argumentarea

motivelor invocate, recurenta a formulat în esență, următoarele critici:

-

nepronunțarea

instanței de apel asupra cererii de arătare a titularului dreptului, precum și

asupra rezilierii contractului dispusă prin Hotărârea C.D.D.S. Suceava, act ce

nu a fost contestat de reclamantă, pe calea contenciosului administrativ;

-

instanța de apel a

respins în mod greșit concluziile expertului parte, precum și cererea prin care

reprezentantul pârâtei a învederat instanței cauza de incompatibilitate a

expertului desemnat, în momentul în care i-a fost adusă la cunoștință,

respectiv 2 iulie 2007, termen la care curtea a rămas în pronunțare asupra

apelului;

Recursul este

nefondat.

Modificarea sau

casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, aceste

dispoziții cuprinse în art. 304 alin. (1) C. proc. civ., fiind deopotrivă

obligatorii atât pentru partea care recurge la această cale extraordinară de

atac, cât și pentru instanța de recurs.

Hotărârea este

nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive

străine de natura pricinii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Analizând criticile

formulate, din perspectiva nemotivării sau a contradicției dintre considerente

și dispozitiv, se constată că atât instanța fondului cât și cea de apel au

răspuns în fapt și în drept apărărilor și criticilor formulate de recurentă,

iar argumentele reținute din probatoriul administrat au condus în mod logic la

soluția cuprinsă în dispozitiv. Faptul că instanța de fond și cea de control

judiciar nu și-au însușit argumentele aduse de recurentă, nu poate duce la

concluzia că în speță ar fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Referitor la critica

privind nepronunțarea instanței asupra cererii de arătare a titularului

dreptului, se constată că instanța de apel s-a pronunțat asupra acesteia,

reținând că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 243/2003,

prin care pârâta s-a obligat să pună la dispoziția reclamantei parchetele spre

exploatare, să asigure accesibilitatea și practicabilitatea drumurilor auto

forestiere, iar P. Frumosu este doar un terț față de contract, astfel încât,

este lipsită de relevanță apărarea pârâtei privind titularul dreptului de

proprietate, câtă vreme aceasta avea dreptul de administrare.

Din analiza deciziei

recurate, Înalta Curte reține că motivarea deciziei pronunțate de Curtea de

Apel este clară și pertinentă, în raport de situația de fapt și dispozițiile

legale incidente în cauză, nefiind nici o contradicție în expunerea rațiunilor

ce au stat la baza pronunțării soluției.

Totodată, în strânsă

legătură cu prima critică, se constată că instanța de apel s-a pronunțat și cu

privire la susținerea pârâtei privind rezilierea unilaterală a contractului,

reținând comportamentul abuziv al acesteia. De altfel, se constată că urmare a

rezilierii unilaterale a contractului, reclamanta a acceptat restituirea

garanției, fără însă a renunța la dreptul de a solicita repararea prejudiciului

produs prin neexecutarea contractului. Împrejurarea că reclamanta nu a

contestat pe cale contenciosului administrativ hotărârea C.D.D.S. Suceava nu

poate duce la concluzia că ar fi achiesat la rezilierea contractului, încetarea

unui contract prin voința părților, presupunând exprimarea voinței ambelor

părți, în mod expres și neechivoc.

Trecând la analiza

motivului prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit

căruia hotărârea pronunțată este nelegală atunci când instanța a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus

judecății prin interpretarea greșită a acestuia, se poate reține că acest motiv

poate fi susținut în recurs atunci când deși din conținutul actului rezultă cu

certitudine natura și înțelesul pe care părțile au înțeles să-l dea clauzelor

inserate, instanța de apel ar fi reținut un alt act juridic sau conținut.

În speță, se observă

că recurenta nu a dezvoltat argumente în susținerea acestui motiv, iar

celelalte critici formulate, privind soluționarea cauzei de incompatibilitate a

expertului desemnat, nu vizează motivul sus evocat, astfel cum este definit de

dispozițiile procedurale.

În ceea ce privește

motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta are de

regulă în vedere, încălcarea legii de drept substanțial, mai precis aplicarea

unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea

normei de drept la situații neaplicabile în speță.

Față de dispozițiile

sus menționate, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat dispozițiile

legale încălcate sau aplicate greșit, iar criticile aduse deciziei recurate,

privind același aspect referitor la greșita soluționare a incompatibilității

expertului desemnat, nu se regăsesc în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În realitate,

recurenta a supus spre analiză chestiuni ce țin de nemulțumirea sa în legătură

cu administrarea, interpretarea și aprecierea probelor, în condițiile în care a

beneficiat de calea de atac devolutivă a apelului, ori aceste critici nu pot fi

examinate în recurs, acestea vizând temeinicia soluției pronunțate în cauză și

nu nelegalitatea acesteia, întrucât această cale de atac își propune un control

judiciar numai asupra nelegalității hotărârii atacate.

Pe cale de

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va da eficiență

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta R.N.P. R. – D.S. SUCEAVA împotriva deciziei nr. 73 din 9

iulie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2008.