ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1685/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată

acestei instanțe la data de 22 martie 2007, reclamanta SC I.C.I. SRL Milișăuți

a chemat în judecată pârâta SC C. SRL Rădăuți, solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 25.729,16 lei reprezentând contravaloare marfă livrată și

86,719,15 lei penalități de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta arată că, în baza contractului nr. 89 din 3 iunie 2004, a livrat pârâtei produse de balastieră, agregate de râu cu avize de expediție pentru care s-au

emis și transmis facturi în valoare totală de 317.301.600 lei vechi, din care

nu s-a achitat suma de 25.729,16 lei noi.

Pentru neplata

facturilor a calculat penalități de întârziere de 0,37 % pe zi, conform cap. 7 alin.

(2) al contractului.

În dovedirea cererii

depune înscrisuri, copii facturi și contract, avize de livrare, calculul

penalităților și își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 969 și

următoarele C. civ.

Analizând actele și

probele dosarului, Tribunalul Suceava, prin sentința nr. 2594 din 2 iulie 2007,

a respins acțiunea, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Așa cum a precizat și

petenta, din valoarea totală de 317.301.600 lei vechi, pârâta a achitat suma de

60.010.000 lei vechi, pentru care au fost emise chitanțe, iar diferența în sumă

de 257.291.600 lei vechi pentru care a fost promovată prezenta cerere, a fost

compensată cu sumele pe care pârâta le avea de încasat de la reclamantă.

Astfel, în data de 1

decembrie 2004 a fost încheiată Operațiunea de Compensare, în sumă de

99.719.700 lei vechi pentru care a fost completat și semnat de către ambele

părți, Ordinul de Compensare seria B nr. 4862101.

În data de 2

decembrie 2004 a fost încheiată o a doua Operațiune de Compensare, în sumă de

99.682.770 lei vechi, pentru care a fost completat și semnat de către ambele

părți Ordinul de Compensare seria B nr. 4862102, pe verso fiind trecute

facturile compensate.

În data de 3

decembrie 2004 a fost încheiată o a treia Operațiune de compensare, în sumă de

57.889.130 lei vechi, pentru care a fost completat și semnat de ambele părți

Ordinul de Compensare seria B nr. 4862104, pe verso fiind trecute, de asemenea,

facturile compensate.

În total s-a

compensat suma de 257.291.600 lei vechi, reclamanta rămânând datoare față de

societatea pârâtă cu suma de 36.129.879 lei vechi.

Având în vedere aceste

aspecte și faptul că prin înscrisurile depuse de pârâtă, între părți a operat

compensarea sumei datorate, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței,

a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

invocându-se stabilirea greșită a stării de fapt.

A motivat că ordinele

de compensare depuse la dosar nu sunt însoțite de facturile menționate în

acestea și nici de documentele ce stau la baza facturilor din care să rezulte

că pârâta i-ar fi livrat bunuri s-au i-ar fi prestat servicii și că ordinele

respective nu sunt semnate de administratorul societății, ci de o persoană care

nu avea calitatea de a semna asemenea acte.

Analizând sentința în

raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia nr. 131 din 10 decembrie 2007, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, din cuprinsul

contractului economic de vânzare cumpărare agregate de balastieră nr. 89 din 3 mai

2004 încheiat între părți, rezultă că numitul M.D. era la data când a semnat

ordinele de compensare managerul general al societății reclamante, încât avea

calitatea de a semna respectivele înscrisuri.

De altfel, și prin

cererea introductivă se arată că societatea reclamantă era reprezentantă prin M.D.,

administrator, având nr. O.R.C. J33/2406/1996.

Cât privește

susținerea că nu au fost anexate la acele ordine de compensare și documentele

justificative, instanța apreciază că acest lucru nu era necesar atâta timp cât

ordinele respective au fost semnate și ștampilate și de către reprezentantul

societății reclamante, care și-a însușit conținutul lor în ce privește numărul

și data emiterii facturii, valoarea facturată și valoarea compensată.

Prin urmare, în mod

corect a reținut tribunalul că suma pretinsă de reclamantă prin acțiune a fost

compensată cu sumele datorate de aceasta către pârâtă, așa cum rezultă din

ordinele de compensare din datele de 1, 2 și 3 decembrie 2004 existente la

dosar.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a introdus recurs reclamanta, motivat sumar, prin care

a invocat interpretarea greșită a raporturilor contractuale dintre părți, și a

probelor administrate, dând relevanță unor ordine de compensare care nu sunt

semnate de administratorul societății.

Recursul nu a fost

motivat în drept, însă critica va fi analizată în raport de dispozițiile

prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs

vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea

naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia de nelegalitate.

În raport de acest

motiv de nelegalitate urmează a se analiza dacă hotărârea judecătorească s-a

pronunțat cu nesocotirea principiului înscris în art. 969 C. civ., potrivit

căruia, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

În cauză s-a reținut

corect, că suma pretinsă de reclamantă își are izvorul în derularea

raporturilor comerciale care au avut la bază contractul nr. 89 din 3 mai 2004.

Pentru soluționarea

litigiului, nu s-a pus în discuție interpretarea acestui contract, a clauzelor

pe care le conține.

Așadar critica

invocată nu poate fi reținută, în raport de nelegalitate invocată, așa cum este

reglementat prin textul legal mai sus menționat.

În ceea ce privește,

relevanța dată înscrisurilor depuse la dosar, în raport de care s-a făcut

compensarea, instanța de apel, devoluând cauza a statuat că la ordinele de

compensare nu era necesar să se atașeze documentele justificative, de îndată ce

au fost semnate și ștampilate de către reprezentantul societății reclamante.

Or, repunerea în

discuție, prin critica formulată, a stării de fapt nu poate fi primită față de

caracterul de cale extraordinară de atac, pe care îl are recursul, calea de

atac nedevolutivă, care exclude o judecată în fond a cauzei, cu excepția art. 304

1

C. proc. civ.

Așa fiind, față de

cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC I.C.I. SRL Milisăuți prin administrator judiciar

Cabinet de Individual de Insolvență E.C.O. împotriva deciziei nr. 131 din 10

decembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 16 mai 2008.