ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1484/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12

septembrie 2006 reclamanta SC E. SRL Mediaș prin lichidator judiciar SC R.A.

SRL Sibiu cheamă în judecată pe pârâta SC R.G.M. România SRL Ploiești

solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 303.889,17

lei reprezentând contravaloarea unor utilaje vândute și neachitate integral de

debitoarea pârâtă și sumei de 592.542,53 lei reprezentând contravaloarea

penalităților de întârziere datorate în baza contractelor încheiate calculate

de la data scadenței fiecărei facturi fiscale până la data de 10 iunie 2006 și

în continuare până la plata integrală a creanței, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 mai 2007 reclamanta

precizează cuantumul pretențiilor arătând că înțelege să solicite plata sumei

de 1.062.435.000 lei (Rol) rămasă restantă din contractul nr. 1258/2001 și

respectiv suma de 1.664.041.061 lei (Rol) rămasă restantă din contractul nr. 2100/2002,

la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 2.283.706.182 lei

(Rol), calculate la primul contract, și, respectiv, 4.313.511.665 lei (Rol),

calculate la al doilea contract.

Prin sentința civilă nr. 2112/C din 16 octombrie

2007 Tribunalul Sibiu, secția comercială, de contencios administrativ, admite

în parte acțiunea reclamantei și obligă pe pârâtă la plata sumei de

1.664.041.061 lei (Rol) reprezentând contravaloare marfă aferentă contractului

nr. 2100/2002 încheiat între părți și respinge celelalte cereri formulate

împotriva pârâtei.

Apelul promovat de reclamanta apelantă împotriva sentinței primei

instanțe este respins prin decizia nr. 55/A din 25 aprilie 2008 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția comercială.

Prin decizia nr. 1434 din 14 mai

2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul

declarat de reclamantă prin lichidator judiciar împotriva deciziei instanței de

apel pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva

sentinței primei instanțe pe care o schimbă în parte și obligă pârâta și la

plata sumei de 431.351,12 lei cu titlu de penalități, păstrând restul

dispozițiilor sentinței.

Împotriva deciziei de mai sus SC R.M.G.

România SA formulează, la 4 decembrie 2009, contestație în anulare prin care,

invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., reproșează

instanței nu o greșeală de judecată, ci o greșeală de calcul aritmetic al

cuantumului penalităților pe care a fost obligată să le achite reclamantei, dat

fiind că data încasării de la clienții săi a sumei datorate acesteia, așa cum

s-a stabilit prin Procesul verbal de punctaj, a fost data de 8 octombrie 2004,

iar data până la care reclamanta a efectuat calculul penalităților a fost 25

mai 2007, respectiv data depunerii concluziilor de către reclamantă (f. 323

dosar de fond), astfel că, pentru cele 859 de zile de întârziere, un calcul

corect (859 x 0,15 x cuantumul creanței) ar fi condus la suma de 214.411,69 lei

drept cuantum corespunzător al penalităților.

Arată contestatoarea că nu a fost în

măsură să corecteze în fața instanței de recurs calculul penalităților acordate

întrucât apărătorul ales nu a fost prezent la termenul de dezbateri, iar

cererea sa de amânare a judecății întrucât acesta era bolnav a fost respinsă.

Examinând contestația în anulare

formulată de contestatoarea pârâtă împotriva deciziei instanței de recurs se

constată că aceasta nu este fondată.

Se constată, în acest sens, că, prin

cererea de recurs, reclamanta, criticând soluția pronunțată împotriva deciziei

instanței de apel cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a cerut, în esență, admiterea acestuia și

obligarea pârâtei intimate - contestatoarea de față - și la plata sumei de

431.351,12 lei reprezentând penalități de întârziere datorate conform

contractului nr. 2100/2002 intervenit între părți, cuantum care - așa cum

judicios a reținut instanța de recurs - nu a fost niciodată contestat de către

pârâtă - contestatoarea de față - în cursul judecării cauzei.

Mai mult, nici cu prilejul judecării

recursului pârâta intimată - contestatoare - nu a înțeles să conteste calculul

cuantumului în discuție, deși i s-a asigurat dreptul la apărare – aceasta fiind

legal citată, la data de 26 noiembrie 2008, pentru termenul din 15 ianuarie 2009

(fila 15 dosar recurs, termen la care a cerut însă în scris acordarea unui nou

termen de judecată (fila 16 dosar de recurs), cerere încuviințată de instanță

prin încheierea din 15 ianuarie 2009 (f.19 dosar de recurs), fiind din nou

citată la 29 ianuarie 2009 pentru data de 14 mai 2009 (fila 20 dosar de

recurs), termen la care, în loc să formuleze întâmpinare, măcar, în care să

invoce, eventual, și greșeala din calculul penalităților avansat încă în

dosarul de fond de către reclamantă – a înțeles să formuleze altă cerere de

acordare a unui nou termen (fila 23 dosar de recurs), cerere corect respinsă de

către instanță față de dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele de mai sus se constată

că în mod întemeiat instanța de recurs a obligat pârâta, care, de altfel, nu

contestă legalitatea soluției, și la plata penalităților datorate reclamantei

recurente – intimata de față – conform clauzei penale înscrisă în contractul

dintre părți, în cuantumul cerut de aceasta și necontestat de pârâtă până la

data pronunțării soluției, astfel că nu se poate reține că dezlegarea dată de

instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale – cum neîntemeiat

susține contestatoarea, instanța de recurs fiind, de altfel, chemată să

examineze decizia recurată – potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ. – numai

sub aspectul legalității acesteia și nu să procedeze – din oficiu – la

administrarea de probe de natură să stabilească cuantumuri de sume solicitate

eventual greșit calculate.

Astfel fiind, decizia instanței de

recurs nefiind rezultatul unei greșeli materiale – cum pretinde contestatoarea,

contestația în anulare formulată de aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC R.M.G. ROMANIA SRL PLOIEȘTI împotriva

deciziei nr. 1434 din 14 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 aprilie 2010.