ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1120/C din 21 iunie 2006

Tribunalul Sibiu, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea reclamantei SC E. SRL Săliște, județul Sibiu, a obligat

pârâta SC T. SA Sibiu la plata sumei de 908.911,61 RON reprezentând contravaloare

marfă livrată și la 199.620,16 RON cu titlu de penalități de întârziere, cu

10.000 RON cheltuieli de judecată.

Tribunalul Sibiu, pentru a

pronunța această hotărâre a reținut natura comercială a cauzei raportat la

pretențiile deduse judecății și la temeiul juridic al cererii și competența

tribunalului față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Instanța de fond a apreciat

că reclamanta și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de furnizare de

produse din 2004, că a livrat produse pârâtei în perioada 5 mai 2004 – 15

august 2005, care au fost acceptate și consumate în totalitate și că pârâta a

achitat marfa furnizată de reclamantă numai pentru perioada 5 mai 2004 – 13 mai

2005.

Tribunalul a respins

excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, întrucât aceasta a

primit motorina livrată de reclamantă fără obiecțiuni, iar pârâta nu și-a

îndeplinit obligația de plată a produselor în termenul de 30 de zile de la

emiterea facturii de către pârâtă, la care s-a obligat.

Instanța a reținut că față

de depășirea termenelor de plată cu peste 90 de zile de la data emiterii

facturilor, pârâta datorează 908.911,61 RON contravaloare marfă neachitată și

199.620,16 RON penalități conform art. 19.2 din contract și 10.000 RON

cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 52/A din 20

aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC T. SA Sibiu

împotriva hotărârii instanței de fond, obligând-o la 3.000 RON cheltuieli de

judecată în apel către reclamantă, reținând ca neîntemeiată critica pârâtei

privind necompetența materială a Tribunalului Sibiu în soluționarea litigiului

întrucât contractul de furnizare de produse din 27 mai 2004 a fost încheiat de părți

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 la 6 ianuarie 2005, că

potrivit art. 1 C. civ. și art. 15

alin. (

2) din Constituția României, legea dispune numai pentru

viitor și prin urmare contractul nu poate fi asimilat contractului

administrativ reglementat de noua lege a contenciosului administrativ.

Totodată s-a reținut, că,

din cuprinsul contractului din 27 mai 2004 nu rezultă că acesta a fost încheiat

în baza O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice, iar față de cuantumul

pretențiilor a constatat competența tribunalului de a judeca cauza în primă

instanță.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul C.M. rezultă că

prețurile practicate de reclamantă în facturile emise în perioada 27 mai 2006 –

15 august 2006 au fost sub sau cel mult egale cu cele practicate de SC P.SA,

respectându-se prevederile art. 2.3 din contract.

Împotriva menționatei

decizii, pârâta SC T. SA Sibiu a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 3, 8

și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie,

în principal admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

soluționare instanței competente, iar în subsidiar modificarea deciziei,

admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile formulate,

recurenta - pârâtă susține în esență următoarele:

- hotărârea din apel a fost

pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe (art. 304 pct. 3 C. proc.

civ.), în raport de natura juridică a contractului de furnizare de produse

încheiat de o persoană juridică de drept privat, autorizată să presteze un

serviciu public, care este un contract de achiziție publică, deci un contract

administrativ, conform dispozițiilor art. 2 lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004,

competența revenind în cauză Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, valoarea litigiului depășind 500.000 lei;

- instanța de apel a aplicat

greșit legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) cu referire la O.U.G. nr. 60/2001

privind achizițiile publice, în vigoare la data încheierii contractului

încheiat de societatea sa cu reclamanta, care este un contract de achiziție

publică, întrucât folosirea fondurilor publice este condiționată de respectarea

normelor aplicabile, privind organizarea licitației publice;

- hotărârea a fost dată cu

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.), a dispozițiilor art. 2.3 din contractul de furnizare de produse

privitoare la preț, că acceptarea facturii nu valorează recunoașterea

modificării prețului ci numai recunoașterea livrării produselor.

Recurenta - pârâtă susține

că societatea sa este o societate comercială pe acțiuni al cărei acționar unic

este Consiliul Local Sibiu, o societate de interes public local având ca obiect

activitatea de transport public de călători cu autobuze, troleibuze, tramvaie,

conform actului său constitutiv, care este un serviciu de utilitate publică, că

fondurile societății provin în totalitate de la bugetul local și că modificarea

unilaterală de reclamantă a prețului contractului de furnizare în cauză ar fi

dus la încălcarea normelor imperative prevăzute de legislația privind execuția

bugetară.

Cu majoritate în deliberare,

recursul pârâtei este apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prima critică a recurentei -

pârâte întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. prin

care susține că decizia din apel s-a pronunțat cu încălcarea competenței altei

instanțe, în raport de natura contractului încheiat de părți, care în opinia sa

este un contract de achiziție publică, deci un contract administrativ, este

nefondată.

Astfel în raport de situația

de fapt, se constată că prin contractul de furnizare de produse din 27 mai

2004, încheiat între părți, pârâta SC T. SA Sibiu, persoană juridică de drept

privat, s-a aprovizionat cu produse petroliere – motorină în perioada 5 mai

2004 – 15 august 2005 de la reclamanta SC E. SRL Săliște, pentru care s-au emis

facturile precizate, acceptate la plată și achitate parțial.

Aprecierea naturii

comerciale sau administrative a contractului încheiat de pârâtă cu reclamanta

se face în raport de legislația în vigoare la momentul încheierii lui, adică în

raport de dispozițiile Legii nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ și

nu de dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Dacă recurenta este o

societate constituită de Consiliul Local al Municipiului Sibiu ca unic acționar

și care are obiect de activitate transportul public de călători, contractul

încheiat de aceasta cu intimata nu poate fi calificat ca un contract

administrativ încheiat de o autoritate publică cu un comerciant, ci ca un

contract comercial, Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ nu

conținea dispoziții care să califice contractul din 27 mai 2004, încheiat de

părțile în litigiu, ca un contract administrativ, acesta fiind un contract

comercial, cum corect a reținut și Curtea de Apel Alba Iulia. Numai contractul

de concesionare a serviciului de transport public este un contract

administrativ, restul contractelor încheiate de acestea sunt contracte

comerciale.

Prin urmare, contractul de

furnizare în discuție este unul comercial, iar competența de soluționare a

litigiului revine secției comerciale a instanțelor.

Nu poate fi luată în

considerare nici a doua critică a recurentei - pârâte prin care apreciază

aplicarea greșită a legii (conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), cu referire

la O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice, în raport de probele

administrate în cauză, avându-se în vedere că din cuprinsul contractului din 27

mai 2004 nu rezultă că acesta a fost încheiat în baza Ordonanței, că litigiul

dedus judecății a fost calificat ca fiind unul comercial, iar față de cuantumul

pretențiilor s-a stabilit corect competența tribunalului de a judeca în primă

instanță.

Față de această situație, se

reține că litigiul dedus judecății a fost calificat corect ca fiind comercial.

De altfel nu poate fi

reținută nici critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care

recurenta - pârâtă susține că s-a făcut o interpretare greșită a actului

juridic dedus judecății, aceasta urmând a fi respinsă, prin raportare la

dispozițiile art. 2.3 din contractul de furnizare de produse privitoare la preț

și facturi și față de expertiza contabilă întocmită de expertul C.M. din care

rezultă că prețurile practicate de reclamantă în facturile emise s-au plătit cu

respectarea clauzelor contractului, care nu stipulează un preț fix ci îl

indexează în raport de prețurile practicate de SC P. SA, precum și față de

acceptarea facturilor, semnate și ștampilate de pârâtă, debitul în cauză fiind

confirmat și de inventarul anual al acesteia.

În considerarea celor ce

preced, cum decizia instanței de apel este temeinică și legală, instanța în

temeiul art. 312

alin.

(

1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC T. SA Sibiu împotriva deciziei nr. 52/A din 20

aprilie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2008.