- Dosarul nr.
- 5279/1/2008
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 20 septembrie 2012
Decizia nr. 2925/2012 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 5279/1/2008 — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 aprilie 2012, s-a înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de contestatorul D.M.K. împotriva deciziei penale nr. 3202 din 10 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5279/1/2008. Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din 20 septembrie 2012, Contestația în anulare formulată este inadmisibilă în principiu. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc.
pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate. Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la literele a-e din același text. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei și este susceptibilă de a fi pusă în executare. În cauză, hotărârea atacată de contestator nu este susceptibilă de a fi atacată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât a fost pronunțată tot în soluționarea unei contestații în anulare, respinsă ca inadmisibilă prin decizia penală nr. 2292 din 11 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Așa fiind, contestația în anulare este inadmisibilă, întrucât hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac și nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa. Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.M.K., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.M.K. împotriva deciziei penale nr. 3202 din 10 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5279/1/2008. Obligă contestatorul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 septembrie 2012.