ÎCCJ, decizie (scj.ro #83304)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83304) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Admisibilitatea
unei căi de atac. Principiul de drept aplicabil
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele
prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a
principiului legalității acesteia, precum și al principiului
constituțional al egalității în fața legii și
autorităților și din acest motiv, apare ca o situație
inadmisibilă în ordine de drept.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția
comercială decizia
nr
. 2982 din 21 octombrie
2008)
Prin
decizia nr.1877 din 29 mai 2008 Înalta Curte de Casație și
Justiție – Secția comercială a respins cererea de sesizare a
Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de
neconstituționalitate
și a respins
contestația în anulare formulată de A.G. și A.E. împotriva
deciziei nr.1419 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția Comercială.
La data de 5 iunie 2008, contestatorii A.G. și A.E. au formulat
contestație în anulare împotriva deciziei nr.1877 din 29 mai 2008 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția
comercială pe care nu au motivat-o.
Înalta Curte a invocat excepția de inadmisibilitate a contestației în
anulare.
Întrucât excepția de inadmisibilitate este o excepție de ordine
publică, ea urmează a fi analizată cu prioritate, conform
dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este inadmisibilă pentru următoarele
considerente:
Prin
art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126
din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia
părțile interesate pot apela la protecția juridică a
drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de
către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil,
prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de
atac.
Potrivit
dispozițiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul de procedură
civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate
exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele
stabilite de lege sau judecător.
Prin
urmare, revin persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași
pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași
exigențe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac
exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin
legea procesuală.
Din
dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că,
între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea
oricărei căi de atac este și cea privind existența unei
hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă
controlului judiciar pe această cale.
Intenția
legiuitorului la redactarea art.317 Cod procedură civilă a vizat în mod
categoric controlul judiciar, pe cale de retractare, numai al hotărârilor
supuse deja reformării. În același sens sunt și
dispozițiile art.318 din Codul de procedură civilă ce fac
trimitere expresă la hotărârile instanțelor de recurs.
Motivele
invocate de contestatori nu se subscriu textelor legale sus-citate, fiind
în legătură cu o hotărâre pronunțată într-o cale de
retractare și nu cea specifică unei căi
devolutive
sau de reformare.
Pe de altă
parte nici condiția impusă de dispozițiile art.320 (3) din Codul
de procedură civilă nu este îndeplinită, cu referire la calea de
atac exercitată împotriva unei hotărâri date în contestația în
anulare în condițiile în care textul legal invocat vizează o
hotărâre ce soluționează fondul cauzei în apel sau recurs.
Dacă
s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunțată în
contestația în anulare ar fi supusă unei noi contestații în
anulare, în alte condiții decât cele prevăzute art.321 Cod
procedură civilă, situația în speță, soluțiile
pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații
juridice nefirești pentru ordinea de drept avută în vedere de
legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.
Concluzionând,
se constată că cererea nu este admisibilă potrivit dreptului
comun, ca urmare a
neîndeplinirii
condițiilor
prevăzute de art.317 și 318 din Codul de procedură civilă,
cu referire la existența unei hotărâri susceptibilă de
retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Or,
recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele
prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a
principiului legalității acestora, precum și al principiului
constituțional al egalității în fața legii și
autorităților și din acest motiv, apare ca o situație
inadmisibilă în ordine de drept.
Normele
procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și
soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege
sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin
art.126 din Constituția României.
Ca
atare, obiectul contestației în anulare este format dintr-o singură
categorie de hotărâri și anume deciziile pronunțate cu
prilejul exercitării controlului judiciar.
Soluția
rezultă din însuși textul indicat și se referă,
neîndoielnic, la dezlegările date de instanța de recurs, motivele de
contestație în anulare
neputând
fi extinse.
Prin
urmare, hotărârile judecătorești, date în soluționarea unei
contestații în anulare nu pot fi atacate pe calea contestației în
anulare.