ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1388/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1388/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 9 martie 2022
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 09.03.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică Teleorman, obligarea pârâtei să efectueze operațiunea administrativă de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de reclamant, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, precum și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru.
1.2. Prin sentința nr. 265 din 20 mai 2018, Tribunalul Teleorman a admis în parte excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, respectiv pentru efectuarea operațiunii solicitate pentru perioada ulterioară destituirii reclamantului și, pe cale de consecință, a respins cererea ca lipsită de interes pentru această perioadă, respingând cererea, în rest, ca nefondată.
1.3. Prin decizia nr. 6806 din 3 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 265 din 20 mai 2018 a Tribunalului Teleorman, ca nefondat.
1.4. Împotriva deciziei nr. 6806 din 3 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare.
Hotărârea atacată
Prin decizia nr. 565 din 16 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:
- a admis excepția tardivității motivelor suplimentare de contestație în anulare invocate prin notele scrise depuse la 16.09.2019, cu consecința anulării acestora;
- a respins contestația în anulare formulată de recurent - reclamant A. împotriva deciziei nr. 6806/03.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Teleorman, ca nefondată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 565 din 16 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Direcția de Sănătate Publică Teleorman a invocat excepția inadmisibilității recursului întrucât vizează o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 pct. 5 C. proc. civ. și, în subsidiar, excepția nulității recursului pentru nemotivare.
III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, care vizează însăși existența căii de atac în reglementarea procesual- civilă, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar pct. 5 al aceluiași articol prevede că sunt definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
În speță, calea de atac a recursului a fost declarată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare - cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunțată de instanța de recurs, decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.
Astfel, prin decizia nr. 6806 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 265 din 20 mai 2018 a Tribunalului Teleorman, ca nefondat, hotărârea instanței fiind definitivă.
Prin decizia nr. 565 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 6806/03.12.2018, pronunțată în recurs de aceeași instanță.
Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 și pct. 5 C. proc. civ., cu dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, reiese că și decizia nr. 565 din 16 septembrie 2019, pronunțată Curtea de Apel București, prin care a fost soluționată contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul de reclamantul A., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare.
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 565 din 16 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2022.