ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 15 mai 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 12 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, sub număr de dosar x/2018, reclamanta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TELEORMAN, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 691 RON, cu dobânzi și penalități de întârziere, reprezentând prejudiciul cauzat unității reclamante prin depășirea cheltuielilor de abonamente de telefonie pe perioada 2013-2015, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 6/2016 emisă de Camera de Conturi Teleorman.
Prin sentința civilă nr. 359 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, la 23 mai 2018, reclamanta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TELEORMAN a declarat apel, care a fost înregistrat la 7 iunie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr de dosar.
Prin încheierea din 19 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, constatându-se că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea pricinii în lipsă, având în vedere și lipsa nejustificată a acestora la acel termen de judecată, s-a dispus suspendarea judecății cauzei, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La 11 iunie 2019, împotriva încheierii de suspendare din 19 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TELEORMAN a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recurenta - reclamantă DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TELEORMAN a solicitat casarea încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și reluarea judecății pricinii.
A susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, deoarece în cadrul cererii de apel formulate, reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2, teza a II-a C. proc. civ., astfel că dispoziția instanței de suspendare a judecării cauzei a fost dată cu încălcarea dispozițiilor menționate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Ulterior promovării recursului, prin decizia civilă nr. 3230 din 14 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 359 din data de 19 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A..
Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului întocmit.
Înalta Curte de Casație și Justiție, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, a reținut următoarele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.
Astfel, printre condițiile care se cer a fi îndeplinite în vederea exercitării acțiunii civile se numără și existența interesului, prin interes înțelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I C. proc. civ.
Cerința interesului trebuie să se verifice nu numai la data sesizării instanței, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac etc.).
Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii în procedura specifică.
Conform art. 458 C. proc. civ.:
"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".
În speță, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, ulterior promovării prezentului recurs, la 14 iunie 2019, prin decizia civilă nr. 3230 din 14 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost soluționată, fiind admisă excepția perimării și constatată perimată cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă Direcția de Sănătate Publică Teleorman.
În consecință, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu mai este actual, recurenta nu mai poate justifica un interes în exercitarea căii de atac, întrucât efectele încheierii recurate s-au produs până la data de 14 iunie 2019, când cauza a fost soluționată (s-a constatat perimată cererea de apel), și, în plus, reclamanta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TELEORMAN nici nu a declarat recurs împotriva deciziei prin care s-a constatat perimarea.
Astfel, cererea de recurs promovată de recurentă a rămas lipsită de interes, demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluția consacrată jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii cererii ca fiind lipsită de interes.
Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TELEORMAN împotriva încheierii din 19 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TELEORMAN împotriva încheierii din 19 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2020.