ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 620/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18 ianuarie 2019 pe rolul Judecătoriei Alexandria, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței să fie anulată decizia nr. 6 din 17 decembrie 2018 emisă de societatea pârâtă prin care a fost sancționat cu desfacerea contractului individual de muncă nr. x din 31 octombrie 2018.

La 20 februarie 2019, pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alexandria și a solicitat declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția litigii de muncă.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, potrivit art. 248 C. proc. civ., Judecătoria Alexandria a constatat că reclamantul contestă decizia nr. 6 din 17 decembrie 2018 emisă de B. S.R.L., prin care a fost sancționat cu desfacerea contractului individual de muncă nr. x din 31 octombrie 2018, fiind vorba de un conflict individual de muncă, astfel că, având în vedere dispozițiile art. 94 și art. 95 C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 948 din 16 aprilie 2019 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alexandria, având ca obiect contestație desfacere contract de muncă, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.R.L., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub același număr de dosar, x/2019, fiind stabilit termen de judecată la 17 octombrie 2019.

În ședința publică de judecată din 17 octombrie 2019, Tribunalul Teleorman a constatat că, deși legal citate, ambele părți au lipsit de la acel termen și niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel că a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa nejustificată a părților.

Prin sentința civilă nr. 592 din 3 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția de Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Împotriva sentinței civile nr. 592 din 3 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția de Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În cursul soluționării recursului, prin încheierea din 29 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată judecarea recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că la acel termen de judecată niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La 10 iunie 2021, împotriva încheierii de suspendare din 29 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2019

Fără a-și încadra criticile în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în argumentarea cererii de recurs, A. a susținut, în esență, că hotărârea atacată reprezintă un exces de zel, care eludează fondul cauzei, situația fiind imputabilă pandemiei și celor două instanțe - Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București.

A solicitat admiterea recursului.

Intimata B. S.R.L. nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:

Preliminar, instanța supremă constată că recursul nu a fost întemeiat în drept, dar, întrucât chestiunea de drept supusă analizei vizează luarea greșită a măsurii suspendării judecării cauzei în raport de prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se poate aprecia că acesta este fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Prin edictarea acestor dispoziții, legiuitorul a stabilit împrejurarea că, în lipsa exprimării neechivoce a intenției de soluționare a cauzei chiar și în lipsa părților litigante, se prezumă că părțile s-au desistat, iar suspendarea soluționării judecării cauzei în aceste condiții nu apare ca o opțiune posibilă, ci ca o obligație legală, fiind instituită printr-o măsură imperativă.

Rațiunea normei enunțate rezidă în respectarea principiilor disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare al părților, care guvernează procesul civil și care împiedică instanța de judecată să procedeze la judecata cauzei în absența părților, în condițiile în care niciuna nu a cerut soluționarea în lipsă.

Astfel, judecătorul este obligat să suspende judecarea cauzei, neputându-se pronunța asupra niciunei cereri în cauză, indiferent de motivele invocate, impunându-se cu prioritate măsura suspendării judecății.

În cauză, la apelul făcut în ședința publică din 29 martie 2021, curtea de apel a constatat că niciuna dintre părțile legal citate nu s-au înfățișat în instanță și a dat eficiență art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispunând în mod corect suspendarea judecării cauzei, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea pricinii și în lipsă.

Incidentul suspendării se analizează cu prioritate, suspendarea judecății fiind în aceste condiții o măsură ce operează de drept, în puterea legii.

Pe cale de consecință, în considerarea celor ce preced, constatând că încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 29 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 29 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2022.