ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2425/2020

HOTĂRÂRE
25.11.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2425/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat:

- obligarea pârâților B., C. și D. la restituirea sumei de 218.804,72 RON reprezentând plata nelegală, în perioada ianuarie 2012- februarie 2013 a următoarelor sume: 139.050 RON cu titlu de indemnizații de instalare, 43.396,68 RON cu titlu de rate contractuale, 29.049,19 RON cu titlu de indemnizație de efort și 7.308,85 RON cu titlu de convenții civile și sume ocazionale;

- obligarea pârâților E., C. și D. la restituirea sumei de 31.245 RON reprezentând plată nelegală, în perioada martie 2013- august 2014, cu titlu de indemnizații de instalare;

- obligarea pârâților E. și F. la restituirea sumei de 5.327 RON reprezentând plata nelegală, în perioada septembrie 2013 - octombrie 2014, cu titlu de indemnizații de instalare;

- obligarea pârâților G. și F. la restituirea sumei de 4.569 RON reprezentând plată nelegală, în perioada noiembrie 2014- septembrie 2015, cu titlu de indemnizații de instalare.

Prin sentința civilă nr. 134 din data de 14 martie 2019, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca fiind nefondată.

Împotriva sentinței anterior menționate a declarat apel reclamanta A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 23 aprilie 2019, sub nr. x/2017.

Prin încheierea din data de 10 septembrie 2019 pronunțată de instanța de apel, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 134 din data de 14 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații pârâți B., E., G., D., F. și C., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 23 septembrie 2019, pârâtul C. a declarat recurs împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2019 pronunțate în cauză de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În cadrul recursului formulat, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, cu consecința repunerii cauzei pe rol și, totodată, a invocat excepția lipsei capacității procesuale a intimatei-reclamante A..

În susținerea recursului, a arătat că între prezenta cauză și dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal nu există o legătură cauzală, astfel că nu se impunea suspendarea judecării cauzei.

A mai arătat că prezumatul prejudiciu solicitat în cauză de intlmata-reclamantă A. nu are nicio legătură cu prejudiciul arătat în decizia nr. 1/2016 a Camerei de Conturi Teleorman, iar acest act nu este de natură să producă efecte juridice în persoana recurentului-pârât, nefiindu-i opozabil, așa cum rezultă din Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi a României.

În susținerea excepției invocate, a precizat că din verificările efectuate în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Alexandria, precum și din consultarea paginii de internet http://www.x.ro/registrul-national-ong, aparținând Ministerului Justiției, a rezultat că intimata-pârâtă nu mai ființează în prezent și nu ființa nici la data promovării recursului ce face obiectul dosarului.

Atât timp cât entitatea juridică anterior menționată nu mai există, a considerat că aceasta nu își mai poate exercita drepturile procesuale, pentru simplul fapt că nu le mai poate deține, nemaiființând.

Făcând referire la dispozițiile art. 37, art. 38 și art. 39 din C. proc. civ., a susținut că în cauză nu se regăsesc situațiile reglementate de aceste texte legale, astfel încât, devin incidente dispozițiile art. 40 din C. proc. civ.:

"Cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz."

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare recurate și continuarea judecății apelului, menționând că cere judecarea cauzei și în lipsă.

Intimata-reclamantă și intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 martie 2020 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Intimatele-pârâte D. și F. au depus un punct de vedere cu privire la raport, solicitând admiterea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 10 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la 25 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția rămânerii fără interes a căii extraordinare de atac, a reținut următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I din C. proc. civ.

Condiția interesului trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac etc.).

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acțiunii, întrucât prin hotărârea sa instanța de judecată este chemată să se pronunțe în concret cu privire la valorificarea unui drept, iar nu pe aspecte teoretice și academice.

Totodată, conform art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În cauză, se constată că obiectul recursului este reprezentat de o încheiere pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 134 din data de 14 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, ulterior promovării prezentului recurs, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1998/2020 din 9 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a soluționat definitiv recursurile declarate recurenții CAMERA DE CONTURI TELEORMAN, reprezentată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și de A. împotriva sentinței civile nr. 536 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus suspendarea poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară, cât timp durează suspendarea cursului judecății dosarului.

În speță, se constată că nu mai susbzistă motivul suspendării dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București, în care s-a pronunțat încheierea recurată, ca urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu mai este actual, recurentul nu mai poate justifica un interes în exercitarea căii de atac, întrucât efectele încheierii recurate s-au produs până la data de 9 noiembrie 2020, când instanța a soluționat definitiv dosarul nr. x/2016, care a determinat motivul suspnedării.

Astfel, demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluția consacrată jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii cererii de recurs promovate de recurent ca rămasă fără interes.

În considerarea celor anterior expuse, constatând că în prezent demersul procesual nu mai aduce nici un folos practic recurentului, Înalta Curte va respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 10 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 10 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2212/2020
baza căruia pârâtul B. să fie îndreptățit la plata drepturilor salariale. Prin sentința civilă nr. 491 din 04.09.2018, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, î
ÎCCJ 2020-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2020
Ședința publică din data de 15 mai 2020 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de
ÎCCJ 2025-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761/2025
venit și neplătit de angajator pentru perioada 1 februarie 2016-31 mai 2022, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 555 din 19 octombrie 2023, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios adm
ÎCCJ 2018-04-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1341/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.08.2016 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ fiscal - Complet spe
ÎCCJ 2020-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2020
, a anulat sentința apelată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. 4. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1531 din 19 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conf
Sursă