ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761/2025

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2022, la 7 decembrie 2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să plătească reclamantului suma de 50.303 RON, reprezentând drepturi salariate cuvenite și neplătite pentru perioada 01.02 2016-31.05.2022, ca urmare a constatării unor diferențe între venitul net realizat de acesta conform statelor de plată recalculate și venitul net realizat conform statelor de plată date la plată de către angajator, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data scadenței până la data plății efective, să plătească reclamantului sporul de vechime cuvenit și neplătit de angajator pentru perioada 1 februarie 2016-31 mai 2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 555 din 19 octombrie 2023, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 7 decembrie 2019, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 54.142 RON net, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 1 februarie 2016-31 mai 2022, sumă ce se va actualiza cu rata indicelui de inflație la data plății efective și la care se va adăuga dobânda legală, a admis cererea de majorare onorariu expert, fixându-se onorariul definitiv la suma de 2.000 RON și a obligat reclamantul la plata sumei de 1.000 RON în contul Biroului Local de Expertiză Judiciară din cadrul Tribunalului Teleorman, cu titlu de diferență onorariu de expertiză.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 286/2025 din 4 februarie 2025, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a admis apelul, a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 7 decembrie 2019 și, în consecință, le-a respins ca prescrise, a respins în rest pretențiile ca neîntemeiate, a păstrat celelalte dispoziții ale primei instanțe și a luat act că apelanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în totalitate a hotărârii atacate și, după rejudecare, respingerea apelului intimatei-pârâte.

Prin întâmpinarea depusă la 22 mai 2025, intimata-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității recursului prin raportare la art. 482 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, care, în ipoteza admiterii face de prisos analiza oricăror altor cereri sau excepții sesizate de părți, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului stabilește că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...) privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Art. 214 din Legea nr. 62/2011, aplicabil în speță, conform art. 27 C. proc. civ., prevede că hotărârile instanței de fond date în soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Dispozițiile legale evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile prin care a fost judecat, în apel, un litigiu de muncă, astfel de hotărâri fiind, conform art. 634 alin. (2) din același act normativ, definitive de la pronunțare.

În speță, recursul are ca obiect decizia nr. 286/2025 din 4 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, dată în apel, într-un proces care, în ansamblul său, are natura juridică a unui conflict de muncă, în sensul prevăzut de art. 231 din Codul Muncii. Aceasta, în condițiile în care, litigiul vizează realizarea drepturilor salariale cuvenite recurentului-reclamant, iar procesul este supus în integralitate jurisdicției muncii, fiind judecat de un complet specializat în soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale, constituit în acord cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Ca atare, decizia atacată este o hotărâre definitivă, dată în materia litigiilor de muncă, pentru care exercițiul căii extraordinare de atac a recursului nu este recunoscut de lege, conform considerentelor expuse anterior. Prin urmare, recurentul nu are deschisă calea extraordinară de atac exercitată, demersul judiciar al acestuia fiind inadmisibil.

Nu pot fi reținute susținerile autorului căii de atac în sensul că hotărârea recurată este supusă recursului, întrucât este o decizie pronunțată de instanța de apel, întrucât această ipoteză înfrânge principiile legalității căilor de atac și al egalității în fața legii, de vreme ce aplicabile cauzei sunt normele de excepție de la art. 214 din Legea nr. 62/2011 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., care exclud posibilitatea promovării căii de atac a recursului în litigiul de față.

În acest sens, relevante sunt statuările Curții Constituționale din cuprinsul deciziei nr. 297/2024, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 339 din 16 aprilie 2025 prin care s-a stabilit că, în ceea ce privește rațiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor de muncă, "având în vedere specificul și implicațiile lor sociale, conflictele de muncă se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a prevăzut pentru soluționarea acestor două grade de jurisdicție, respectiv o singură cale de atac. Nicio dispoziție constituțională sau reglementare internațională nu stabilește gradele de jurisdicție și numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuțiile exclusive ale legiuitorului național (Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, precitată, paragraful 21). Faptul că în materia conflictelor de muncă - la fel ca în alte domenii expres stabilite prin lege - nu este reglementat și al treilea grad de jurisdicție, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac, nu poate echivala cu lipsa accesului la justiție, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. Totodată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, Curtea mai reține că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, cum sunt, în prezenta cauză, hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă".

Așa fiind, pentru toate rațiunile înfățișate anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția inadmisibilității și va respinge astfel recursul promovat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 286/2025 din 4 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2025.