ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1540/2019

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 08.03.2018, introdusă pe rolul Tribunalului Teleorman, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, reclamantele A. și B. au chemat în judecată, în baza art. 39 alin. (1) - alin. (4), art. 6 lit. b) și lit. c), art. 9, art. 10 din Legea 153/2017 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), modificată și completată de O.U.G. nr. 91/2017, Legii 53/2003R - Codul Muncii pe pârâta Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

Prin Sentința civilă nr. 212 din data de 09.05.2018 Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a ITM Teleorman, excepție invocată de pârâtă, cererea de renunțare la invocarea excepției fiind formulată după închiderea dezbaterilor.

A admis cererea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul ITM Teleorman.

A obligat pârâtul să stabilească pentru reclamanți, începând cu 31.01.2018, salariul de bază la nivelul salariului de bază maxim, de 6869 RON aflat în plată la data de 31.01.2018 pentru funcția publică de inspector, clasa I, nivel studii S, grad profesional superior, gradația de vechime 5.

A obligat pârâtul să recalculeze drepturile salariale pentru reclamanți începând cu data de 31.01.2018 și să plătească drepturile salariale în integralitatea lor, reprezentând diferențele dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim, la care au dreptul, și drepturile salariale efectiv achitate de pârâtă, sume ce se vor actualiza cu dobânda legală și indicele de inflație, până la data plății efective.

Împotriva Sentinței civile nr. 212 din data de 09.05.2018 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.06.2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea de ședință din data de 15.10.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus citarea recurentului-pârât cu mențiunea de a preciza dacă hotărârile judecătorești vizate în grila de încadrare la ITM Iași sunt definitive. Această mențiune fiind stabilită sub sancțiunea suspendării recursului, conform art. 242 din Noul C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea cauzei până la îndeplinirea obligației stabilite prin încheierea de ședință din data de 15.10.2018.

Împotriva încheierii de ședință din data de 26.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman.

Prin cererea de recurs se arată că încheierea de ședință este nelegală și netemeinică.

Se arată că art. 242 din C. proc. civ. menționează că:

(1) Instanța va suspenda judecata:

1.când amândouă părțile o cer;

2.dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii.

Față de aceste aspecte consideră că motivul suspendării nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 242, în consecință încheierea de suspendare nu are temei legal.

În al doilea rând, încheierea este netemeinică deoarece prima regulă în materia probațiunii este cea prevăzută de art. 1169 din C. civ. care prevede că:

"cel ce face o propunere înaintea prejudecății trebuie să o dovedească". Or, întotdeauna reclamantul este cel care face primul o afirmație în fața judecătorilor și deci el trebuie să-și dovedească susținerile.

În cauza de față, instanța de recurs trebuia să pună în vedere reclamantelor să aducă dovezi în sprijinul acțiunii.

Este adevărat că judecătorii sunt obligați să stăruie în aflarea adevărului, dar aceasta nu presupune ca ei să acționeze în numele și interesul uneia dintre părți, propunând și administrând mijloace de probă în mod unilateral. În egală măsură, judecătorul cauzei trebuie să dea o corectă apreciere și principiului disponibilității ce guvernează procesele în materia dreptului privat, evaluând ca atare stăruința părților în ceea ce privește modul în care înțeleg să stăruie ele însele la administrarea mijloacelor de probațiune.

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a fixat termen de judecată la data de 20 martie 2019.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea de ședință din data de 15.10.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus citarea recurentului-pârât cu mențiunea de a preciza dacă hotărârile judecătorești vizate în grila de încadrare la ITM Iași sunt definitive, sub sancțiunea suspendării recursului, conform art. 242 din Noul C. proc. civ.

Având în vedere că, până la termenul de judecată din data de 26.11.2018 recurentul-pârât nu s-a conformat dispozițiilor instanței, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 din C. proc. civ.

Soluția primei instanțe nu este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt.

Deși nu a indicat în concret vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., din criticile formulate rezultă că acestea pot fi încadrate în motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității").

Potrivit art. 242 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile".

Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 242 din C. proc. civ. și a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligația de a preciza dacă hotărârile judecătorești vizate în grila de încadrare la ITM Iași sunt definitive, deoarece, textul de lege vizează conduita reclamantului și stipulează în mod expres că suspendarea cauzei poate interveni când desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății.

În același sens sunt și dispozițiile art. 1169 din C. civ. potrivit cărora:

"cel ce face o propunere înaintea prejudecății trebuie să o dovedească".

Față de aceste aspecte și având în vedere că în cauza de față se solicită stabilirea unor drepturi bănești rezultate din raporturile de muncă ale funcționarilor publici cu recurentul-pârât, intimatelor-reclamante le revine sarcina administrării probelor necesare soluționării cauzei.

În consecință, se reține că sentința este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurent.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman împotriva încheierii din 26 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018.

Casează încheierea atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - OB