ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1231/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, plata diferențelor salariale, pentru perioada 9.04.2015 - 1.10.2016, rezultate ca diferența dintre salariul lunar efectiv încasat și salariul la nivelul maxim pentru funcția deținută, calculat la valoarea de referință sectorială, de 405 RON, aferentă familiei ocupaționale "justiție", la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, privind aplicarea O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe; actualizarea cu indicele de inflație a tuturor drepturilor bănești cuvenite și neîncasate și dobânda legală, până la data plății efective.

2.1. Hotărârea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 461 din 28 iunie 2018 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că litigiul de față are o cale diferită de soluționare în baza unei proceduri speciale derogatorii de la dispozițiile Codului muncii, fiind de competența secției de contencios administrativ a Curții de Apel București, în temeiul art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 5424 din 18.12.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cauzei deduse judecății privește plata unor diferențe salariale ale reclamanților, judecători la Judecătoria Roșiori de Vede, nefiind o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Cap VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile de drept comun, fiind vorba de un litigiu privind conflicte de muncă și asigurări sociale și nu un litigiu în materia contenciosului administrativ.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamanții au învestit Tribunalul cu o acțiune ce are ca obiect plata diferențelor salariale rezultate ca diferența dintre salariul lunar efectiv încasat și salariul la nivelul maxim pentru funcția deținută, calculat la valoarea de referință sectorială, de 405 RON, aferentă familiei ocupaționale "justiție", la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, privind aplicarea O.U.G. nr. 83/2014.

Astfel, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziții de excepție sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Conform art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (...)"

Acest articol reglementează competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare nici sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanții nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, litigiul este unul din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 1 lit. p) și art. 208 din Legea nr. 62/2011 și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanța specializată în materia dreptului muncii are competență materială de soluționare, sens în care va soluționa conflictul negativ de competență ivit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2019.

GGC - GV